ICCJ. Decizia nr. 444/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 444/2010
Dosar nr. 37534/3/2008
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.N.S.A.S. a chemat in judecată pe pârâtul A.C., din Vălenii de Munte, Judeţul Prahova, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să constate existenţa calităţii acestuia de lucrător al Securităţii.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că numiţii T.C.A. şi I.G. au solicitat acestei instituţii verificarea calităţii de lucrător al Securităţii în privinţa ofiţerilor sau subofiţerilor care au contribuit la instrumentarea dosarului lor.
Reclamantul a precizat faptul că pârâtul, în calitate de căpitan în cadrul Inspectoratului Judeţean Prahova, Serviciul 3, a întreprins activităţi în scopul de a stabili natura relaţiilor pe care unele persoane urmărite le aveau cu cetăţeni străini. În plus, pârâtul a luat măsuri împotriva persoanelor semnalate cu comentarii tendenţioase la adresa conducerii partidului comunist.
În opinia reclamantului, aceste activităţi desfăşurate de pârât se înscriu printre cele prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.
Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3500 din 10 decembrie 2008, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pârâtul a formulat întâmpinare în cauză în care a solicitat respingerea acţiunii reclamantului, arătând în apărare că măsurile pe care le-a întreprins au avut un rol preventiv şi au fost de natură să determine persoanele urmărite să respecte legislaţia română şi să nu se lase antrenate în activităţi ostile ţării.
În ceea ce priveşte folosirea resurselor umane, pârâtul a arătat că aceasta reprezenta o constantă a activităţii de informaţii, ea fiind utilă pentru contracararea activităţilor desfăşurate de serviciile de spionaj, pentru prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor teroriste.
Referitor la măsurile de interceptare a corespondenţei şi convorbirilor telefonice, pârâtul a susţinut că acestea nu au fost puse în executare, ci au avut un caracter pur formal.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1778 din 28 aprilie 2009, a admis acţiunea reclamantului şi a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa a reţinut faptul că, în speţă, sunt îndeplinite condiţiile impuse de legiuitor, prin art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru a se putea constata calitatea reclamantului de,,lucrător al Securităţii".
În concret, prima instanţă a reţinut faptul că pârâtul a avut calitatea de ofiţer de informaţii pe profil de contraspionaj şi a luat măsuri de urmărire informativă cu privire la o persoană care frecventa biblioteca Ambasadei SUA la Bucureşti. Temeiul prelucrării informative a acestei persoane a fost simpla legătură cu cetăţenii străini, fără ca din cuprinsul probelor existente să reiasă faptul că aceştia din urmă ar fi suspectaţi de acţiuni ostile îndreptate împotriva statului român.
Prima instanţă a apreciat că prelucrarea informativă a cetăţeanului român, prin utilizarea metodelor şi logisticii specifice serviciilor de informaţii şi contrainformaţii, nu poate fi justificată de raţiuni ce privesc siguranţa naţională, după cum a susţinut pârâtul.
Ca atare, nefiind justificată de un interes legat de siguranţa naţională, în condiţiile prevăzute de art. 8 din C.E.D.O., supravegherea informativă a persoanei în cauză pe o perioadă de cel puţin 3 ani a avut ca efect evident îngrădirea dreptului la viaţă privată a acestuia, prin violarea secretului corespondenţei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul, care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acţiunii reclamantului.
În primul motiv de recurs, încadrat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul susţine că hotărârea judecătorească contestată cuprinde motive contradictorii, fără a preciza în mod concret care sunt acestea.
În cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul arată că prima instanţă a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât, în speţă, în speţă nu sunt întrunite condiţiile impuse de textul legal mai sus indicat.
Mai precis, recurentul menţionează faptul că întreaga activitate pe care a desfăşurat-o în calitate de ofiţer de informaţii pe profil de contraspionaj, atât anterior anului 1990, cât şi ulterior, până în anul 2002, când a fost trecut în rezervă, s-a realizat cu respectarea deplină a prevederilor constituţionale, legale şi reglementare.
Recurentul susţine că, în raport de dispoziţiile Decretele Consiliului de Stat nr. 130 din 19 aprilie 1972 şi nr. 121 din 3 aprilie 1978, ofiţerii de contraspionaj aveau obligaţia legală de a organiza activitatea de informaţii pentru cunoaşterea acţiunilor îndreptate împotriva statului român, iar îndeplinirea acestor atribuţii nu se putea realiza decât prin întreprinderea unor măsuri specifice de cunoaştere, prevenire şi contracarare a activităţilor ostile desfăşurate de serviciile de spionaj străine împotriva României.
Totodată, recurentul arată că măsurile pe care le-a întreprins în cazul reţinut de instanţa de fond au fost dispuse exclusiv în scop preventiv, respectiv pentru asigurarea protecţiei persoanei aflate în legătură cu cetăţenii străini şi pentru a contracara racolarea acesteia de către serviciile de spionaj care acţionau contrar intereselor României.
În plus, recurentul mai precizează faptul că, din probele administrate în cauză, nu rezultă că a interceptat personal corespondenţa persoanei aflate în discuţie pe o perioadă de 3 ani.
Ca atare, recurentul opinează că nu se poate reţine în sarcina sa violarea secretului corespondenţei şi nici îngrădirea dreptului la viaţă privată, după se menţionează în considerentele sentinţei atacate.
În acelaşi sens, recurentul mai susţine şi faptul că persoana în cauză nu a suferit niciun fel de urmări datorită activităţilor pe care le-a desfăşurat în cazul său.
Analizând sentinţa recurată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
I. În speţă, este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict juridic al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere.
Instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale.
Cu alte cuvinte, prima instanţă a prezentat motivele de fapt şi de drept care au format convingerea sa, precum şi pe cele pentru care a înlăturat apărările formulate de pârât în cauză.
II. Nici motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
În mod corect, prima instanţă a reţinut faptul că, în speţă, sunt îndeplinite condiţiile impuse de legiuitor, prin art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru a se putea constata calitatea recurentului-reclamant de,,lucrător al Securităţii".
1. Persoana să aibă calitatea de ofiţer sau subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei, cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989.
În cauza de faţă, această condiţie este îndeplinită, întrucât recurentul a avut calitatea de locotenent major, în anul 1977, iar ulterior de căpitan (1978 - 1979) în cadrul Inspectoratului Judeţean Prahova, Serviciul 3 (a se vedea filele 25 - 26 dosar T.B.).
2. În calitatea menţionată la pct. 1 şi în scopul susţinerii puterii totalitar comuniste partea în cauză să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Înalta Curte consideră, în acord cu prima instanţă, că şi această condiţie este îndeplinită în speţa de faţă.
Astfel, din cuprinsul notei de constatare din 2 septembrie 2008 (filele 9 - 12 dosar T.B.) şi al înscrisurilor ataşate la aceasta (filele 15 - 16 dosar C.A.B.), instanţa de control judiciar reţine că recurentul, în baza funcţiei pe care a deţinut-o, a dispus măsuri de verificare asupra unei persoane semnalate cu relaţii cu cetăţenii străini:
- recontactarea persoanei urmărite, în scopul clarificării tuturor legăturilor sale cu străinătatea;
- contactarea tatălui său ca urmare a dorinţei acestuia de a discuta cu organele de securitate;
- verificarea la organul de protocol a situaţiei prezentate;
- supravegherea prin mijloacele speciale ale U.M. X Bucureşti (unitate profilată pe interceptarea corespondenţei); - menţinerea în contact, în scop de influenţare, dar şi pentru a vedea dacă măsura avertizării şi-a atins scopul.
Pe parcursul urmăririi informative a persoanei în cauză, au fost puse în aplicare următoarele măsuri informative: supravegherea prin reţeaua informativă, interceptarea corespondenţei şi filajul.
Înalta Curte apreciază că nu prezintă relevanţă susţinerea recurentului în sensul că nu a interceptat personal corespondenţa persoanei aflate în discuţie, întrucât esenţial este faptul că, în funcţia pe care a avut-o, a dispus unităţii specializate efectuarea unei asemenea activităţi.
De asemenea, după cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, recurentul a luat măsuri de urmărire informativă şi cu privire la o persoană care frecventa biblioteca Ambasadei SUA la Bucureşti (a se vedea filele 27 - 28 dosar C.A.B.). Aceste măsuri au constat în dirijarea unor informatori, interceptarea corespondenţei, precum şi a convorbirilor telefonice şi au fost aduse la îndeplinire, după cum rezultă din raportul depus la filele 29 - 30 dosar C.A.B.
Totodată, recurentul a dispus măsuri de urmărire informativă şi a altei persoane, supravegheată pentru intenţia de a se căsători cu un cetăţean american, respectiv:
- „investigaţii complexe la domiciliu, asupra comportării şi preocupărilor sale, a identificării cercului de legături”;
- „va fi semnalat la I.J. Ilfov în vederea încadrării sale informative la locul de muncă”;
- „va fi verificat în evidenţele U.M. X Bucureşti şi se va solicita supravegherea acestuia în continuare”.
Înalta Curte consideră că prima instanţă a concluzionat în mod corect în sensul că prelucrarea informativă a cetăţenilor români, prin utilizarea metodelor şi logisticii specifice serviciilor de informaţii şi contrainformaţii, nu poate fi justificată prin invocarea unor motive ce privesc siguranţa naţională.
În concepţia Înaltei Curţi, activităţile desfăşurate de recurent au încălcat drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, existente în legislaţia în vigoare la acel moment, cum ar fi:
- dreptul la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor (art. 28 din Constituţia României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice);
- dreptul la secretul corespondenţei, inviolabilitatea domiciliului, viaţa privată (art. 32 şi art. 33 din Constituţia României din 1965, coroborat cu art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice).
Pe acest aspect, este de menţionat faptul că legea nu prevede condiţia ca îngrădirea sau suprimarea drepturilor anterior individualizate să fie urmată de o măsură coercitivă împotriva persoanei urmărite, ci este suficient ca măsurile luate să conducă la nerespectarea acestor drepturi şi libertăţi fundamentale.
În fine, dacă persoanele aflate în discuţie erau urmărite pentru săvârşirea unor infracţiuni privind siguranţa naţională, conform susţinerilor recurentului, cercetarea penală a acestora trebuia să se desfăşoare tot cu respectarea drepturilor celor cercetaţi.
În consecinţă, faţă de cele anterior expuse din care rezultă că soluţia pronunţată de prima instanţă este legală şi temeinică, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.C. împotriva sentinţei civile nr. 1778 din 28 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3549/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 452/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
