ICCJ. Decizia nr. 3599/2010. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3599/2010
Dosar nr. 2783/2/2010
Şedinţa publică de la 19 august 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 48 CC din 27 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea reclamantei M.F. având ca obiect aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim pe economie pe zi de întârziere până la executarea sentinţei civile nr. 3924 din 17 noiembrie 2009 pronunţată de aceeaşi instanţă, conducătorului autorităţii publice chemate în judecată în calitate de pârâtă.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că reclamanta a solicitat aplicarea amenzii conducătorului autorităţii pârâte, fără însă a-l chema în judecată în nume propriu, pentru ca acesta să-şi poată face apărările şi pentru ca sentinţa să-i fie opozabilă.
Prin urmare, Curtea a constatat că cererea reclamantei este inadmisibilă, deoarece urmăreşte aplicarea unei sancţiuni împotriva unei persoane ce nu a fost chemată în judecată, cu nesocotirea principiului contradictorialităţii.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a formulat recurs, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii”.
În motivele de recurs s-a arătat că s-au interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, apreciind că legiuitorul a înţeles să facă distincţie între autoritatea publică şi conducătorul acesteia, ceea ce ar implica o infirmare a textului de lege incident care foloseşte o sintagmă proprie referitoare la „conducătorul Autorităţii Publice” şi o sintagmă distinctă referitoare la „persoana obligată”.
Prin întâmpinarea depusă la data de 10 august 2010, intimata pârâtă A.N.R.P. a solicitat respingerea recursului, motivând că reclamanta, în calitate de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 9/1998 nu a depus în timp util documentele legale obligatorii pentru a se face plata în limita fondurilor disponibile alocate de la bugetul de stat.
Înalta Curte, examinând sentinţa atacată, conform prevederilor art. 3041 C. proc. civ., constată că recursul este nefondat potrivit motivării ce se va efectua în continuare.
Situaţia de fapt:
Reclamanta a chemat în judecată în calitate de pârâtă A.N.R.P. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se aplice conducătorului autorităţii pârâte o amendă de 20% din salariul minim pe economie pe zi de întârziere până la executarea hotărârii definitive şi irevocabile, în speţă sentinţa civilă nr. 3924 din 17 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost obligată să dispună plata despăgubirilor stabilite prin Decizia nr. 497/2007.
Legislaţia aplicabilă: art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „ Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Alin. (2) „În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere”.
Noua lege a contenciosului administrativ menţine soluţia amenzii procesual-administrative, ca mijloc de „presiune” şi sancţionare, pentru a înfrânge rezistenţa conducătorilor autorităţilor publice la executarea hotărârilor.
Alin. (2) al art. menţionat dă dreptul reclamantului de a solicita aplicarea amenzii şi despăgubirii, în cazul în care hotărârea nu a fost executată în termenul legal.
Din interpretarea coroborată a alin. (1) cu alin. (2) din art. 24 şi art. 25 din Legea contenciosului administrativ cu referire la sintagmele folosite respectiv „la cererea reclamantului”, „autoritatea publică este obligată” a „se aplica conducătorului autorităţii publice” se poate spune că în speţă are calitate procesuală pasivă atât autoritatea publică ce a emis actul, a refuzat nejustificat soluţionarea cererii reclamantei sau care nu a răspuns în termen legal la cerere cât şi conducătorul autorităţii publice care urmează a fi obligat la plata amenzii şi a despăgubirilor pentru întârziere care la rândul lui se poate îndrepta împotriva celor vinovaţi de neexecutarea hotărârii, potrivit dreptului comun.
În cauză nu este lipsit de relevanţă faptul că potrivit dispoziţiilor art. 38 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 9/1998, reclamanta avea obligaţia de a depune înscrisuri originale pentru plata despăgubirilor, apărare făcută de intimată şi necombătută de către recurentă.
Autoritatea pârâtă a invocat lipsa culpei în neexecutarea în termen legal a hotărârii pentru a se putea dispune obligarea conducătorului ei la plata amenzii, persoana care nu a fost individualizată şi chemată în judecată, pentru aşi face apărările, ca hotărârea să-i fie opozabilă, astfel că nu a fost stabilit cadrul procesual conform prevederilor legale invocate.
Acesta este un argument în menţinerea soluţiei primei instanţe care a respins cererea privind aplicarea art. 24 alin. (2) C. proc. civ.
Având în vedere considerentele acestei decizii, Înalta Curte constată că sentinţa primei instanţe este legală, că motivele de recurs sunt neîntemeiate, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ. recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.F. împotriva sentinţei civile nr. 48 CC din 27 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 august 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3574/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 3618/2010. Contencios. Conflict de... → |
|---|
