ICCJ. Decizia nr. 3642/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3642/2010
Dosar nr. 23611/3/2008
Şedinţa publică de la 16 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B.V., constatarea calităţii de colaborator al Securităţii în privinţa acestuia.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că prin cererile din 21 septembrie 2006, din 02 noiembrie 2006 şi din 18 mai 2006 s-a solicitat verificarea pârâtului sub aspectul calităţii de colaborator al Securităţii.
A mai arătat reclamantul că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, având în vedere existenţa atât a unui angajament de colaborare semnat de pârât la data de 29 ianuarie 1987 cât şi a unui număr de 7 note informative furnizate de către acesta despre elemente fost legionare şi despre unele stări de spirit din comună.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii, precizând că prin Decizia nr. 4869 din 08 noiembrie 2007 emisă de C.N.S.A.S. a fost constatată lipsa calităţii sale de colaborator.
Prin încheierea de şedinţă din 5 decembrie 2008, Tribunalul Bucureşti, faţă de dispoziţiile art. 34 din O.U.G. nr. 24/2008, a dispus înaintarea cauzei spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
2. Hotărârea instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 4413 din 10 decembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, a respins acţiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S. în contradictoriu cu pârâtul B.V., ca neîntemeiată.
3. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formării convingerii instanţei.
Instanţa de fond a reţinut că prin Decizia nr. 4869 din 08 noiembrie 2007 emisă Colegiul C.N.S.A.S. s-a stabilit că pârâtul B.V. nu a fost colaborator al poliţiei politice comuniste, decizie ce a fost emisă pe baza materialului probator avut la dispoziţie până la data 8 noiembrie 2006.
S-a arătat în considerentele sentinţei atacate că, dat fiind faptul că procedura de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva acestei decizii nu a fost finalizată urmare a constatării neconstituţionalităţii Legii nr. 187/1999, instanţa de fond a analizat totuşi existenţa calităţii de colaborator al securităţii, deşi probele invocate în susţinerea acţiunii în constatare sunt cele avute în vedere la emiterea deciziei menţionate.
Astfel, din analiza actelor depuse la dosar, instanţa de fond a constatat că nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, informaţiile furnizate de pârât Securităţii nefiind în legătură cu activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi nici nu vizează îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, iar semnarea angajamentului de colaborare în data de 29 ianuarie 1987 nu este suficientă pentru a se retine temeinicia acţiunii în constatare.
4. Recursul formulat de reclamantul C.N.S.A.S.
Motive de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
4.1. Este demonstrată prima condiţie impusă de prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, furnizarea de informaţii despre atitudini sau acţiuni potrivnice regimului comunist.
Din Notele-raport privind activitatea desfăşurată de informatorul „R.” rezultă că intimatul „a furnizat un număr de 7 note informative despre elementele legionare, cât şi despre unele stări de spirit din comună şi unele nereguli din cadrul C.A.P. Starchiojd”.
Urmărirea „elementelor fost legionare” avut aceeaşi motivaţie ca şi urmărirea foştilor membri ai partidelor istorice democratice, respectiv faptul că erau opozanţi ai regimului comunist.
4.2. Şi cea de-a doua condiţie, ce vizează încălcarea unor drepturi fundamentale este îndeplinită.
Intimatul ar fi trebuit să conştientizeze posibilele urmări ale informaţiilor furnizate.
4.3. Legiuitorul instituie o prezumţie relativă de veridicitate cu privire la conţinutul materialelor întocmite de foştii ofiţeri de Securitate în legătură cu relatările primite de la informatori.
În speţă, prezumţia relativă cu privire la realitatea celor susţinute de intimat nu a fost răsturnată prin administrarea altui mijloc de probă, ci doar pe eroarea neglijabilă a ofiţerului de Securitate, ca şi pe lipsa datării documentului.
4.4. Pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii este suficientă şi o singură informaţie furnizată de către persoana verificată, care să îndeplinească cerinţele definiţiei legale.
II. Considerentele instanţei de recurs.
1. Recursul este nefondat.
2. Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 aprobată prin Legea nr. 293/2008 este „colaborator al Securităţii persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum şi note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”.
3. Din cuprinsul notei-raport aflată la fila 30 în Dosarul nr. 23611/CA/3/2008 al Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, ar rezulta că intimatul-pârât a furnizat un număr de 7 note informative atât despre elemente fost legionare, cât şi despre unele stări de spirit din comună şi unele nereguli din cadrul C.A.P. Starchiojd”.
4. Analizându-se prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 se constată că notele şi rapoartele se prezintă sub formă scrisă, iar relatările sunt verbale şi sunt consemnate de către lucrătorii Securităţii.
5. Deoarece intimatul-pârât a furnizat „7 note informative” era obligatoriu ca recurentul să depună aceste înscrisuri la dosar.
Numai prin lecturarea lor se poate stabili dacă sunt îndeplinite condiţiile impuse de lege pentru combaterea calităţii de colaborator al securităţii.
Doar enunţarea celor 7 note informative este insuficientă pentru a se stabili dacă intimatul a denunţat activităţi/ atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi care să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale unor persoane individualizate şi identificate.
6. Prezumţia relativă despre care face vorbire recurentul în motivele de recurs se aplică numai în situaţia unor relatări verbale făcute de informator, ceea ce nu este cazul în speţă.
7. Recurentul nu a demonstrat că intimatul a furnizat chiar şi o singură informaţie care să îndeplinească cerinţele definiţiei legale.
Cele relatate de ofiţerul de securitate în nota-raport sunt insuficiente pentru a se putea stabili ce activităţi în concret a denunţat intimatul şi împotriva cărei/căror persoane au fost îndreptate, astfel încât acestea să fie apte să producă îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei/ persoanelor respective.
8. Eroare materială existentă în cuprinsul notei-raport deşi nu conduce prin ea însăşi la adoptarea soluţiei în prezenta cauză, reprezintă un element care, coroborat cu lipsa notelor informative, să demonstreze lipsa de temeinicie a cererii formulate de recurentul-reclamant.
9. Faţă de acestea, urmează ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, să se constate neîntrunirea motivelor de recurs şi să se respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.N.S.A.S. împotriva sentinţei civile nr. 4413 din 10 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3636/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 3647/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
