ICCJ. Decizia nr. 3636/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3636/2010
Dosar nr. 610/36/2010
Şedinţa publică de la 19 august 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Roman sub nr. 1040/291 Ia 26 februarie 2010, petentul C.l. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenţie din 19 februarie 2010, întocmit de D.J.A.O.V. Neamţ şi a sancţiunilor complementare aplicate, iar, în subsidiar, înlocuirea amenzii cu avertisment şi obligarea intimatei la restituirea sumei de 10.000 lei, achitată în termen de 48 de ore.
În motivarea plângerii, petentul a invocat, nelegalitatea actului de sancţionare, întrucât nu are calitatea de subiect activ calificat al contravenţiei reţinute, iar, pe de altă parte, că oprirea şi controlul său în trafic au fost nelegale, cu încălcarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 93/2009.
Pe fond, petentul a învederat că a cumpărat din municipiul Suceava pachete de ţigări care nu erau marcate cu timbre corespunzătoare, precum şi că a plătit jumătate din cuantumul amenzii din cauza ameninţărilor agenţilor de poliţie, că măsura confiscării autoturismului nu este proporţională cu gradul de pericol social al faptei.
În drept, au fost invocate dispoziţiile O.G. nr. 2/2001, art. 223 din O.G. nr. 92/2003 şi Legea nr. 571/2003.
La termenul de judecată din data de 25 martie 2010, petentul a depus adresa din 02 martie 2010 emisă de D.R.A.O.V. Iaşi şi a formulat, în completarea plângerii, un nou capăt de cerere, solicitând restituirea autoturismului până la pronunţarea hotărârii de fond.
Prin încheierea de la acel termen, instanţa a dispus disjungerea capătului de cerere nou formulat de restul plângerii şi constituirea unui nou dosar, înregistrat la aceeaşi dată.
În Dosarul constituit nr. 1547/291/2010, instanţa a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Roman, în raport de dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 şi art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 1135 din 30 martie 2010, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Roman şi a declinat cauza spre competentă soluţionare în favoarea Curţii de Apel Constanţa.
Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria a reţinut, cu privire la capătul de cerere având ca obiect restituirea autoturismului până la pronunţarea hotărârii, că formularea acestuia a fost determinată de refuzul D.R.A.O.V. Iaşi de a restitui bunul confiscat, deşi a exercitat calea de atac prevăzută de art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, refuz concretizat prin răspunsul din 02 martie 2010. Or această cerere excede disp.art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 şi este de competenţa instanţei de contencios administrativ.
Urmare acestei soluţii, pe rolul Curţii de Apel Constanţa s-a înregistrat cauza nr. 611/36/2010.
La rândul ei şi această instanţă a invocat excepţia necompetenţei materiale în raport cu disp. art. 32-34 din O.G. nr. 2/2001 şi prin sentinţa civilă nr. 180/ CA din 17 mai 2010 a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Roman.
A reţinut în motivarea soluţiei următoarele considerente:
Prin cererea adresată Judecătoriei Roman, petentul C.I. a formulat plângere contravenţională împotriva procesului-verbal de contravenţie încheiat la 19 februarie 2010, solicitând anularea acestuia, precum şi a sancţiunii complementare constând în confiscarea autoturismului şi restituirea către proprietarul său.
Prin precizările formulate şi aflate la fila 14, reclamantul a solicitat ca instanţa să se pronunţe şi asupra cererii de restituire a autoturismului către proprietar, menţionând ca temei de drept art. 32 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001.
Din cuprinsul acestei cereri nu rezultă că reclamantul a înţeles să conteste adresa din 02 martie 2010 emisă de D.R.A.O.V. Iaşi, astfel că, în speţă, calificarea acesteia ca o cerere modificatoare apare în afara celor solicitate de parte.
De altfel, adresa din 02 martie 2010 nu reprezintă act administrativ în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, fiind, de fapt, un răspuns la o cerere a petentului, cerere care intră sub incidenţa O.G. nr. 2/2001.
În temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanţa competentă (judecătoria) este în măsură să soluţioneze şi cererea ce vizează măsura confiscării.
În speţă, potrivit dispoziţiilor legale sus-menţionate şi în raport cu obiectul cererii, astfel cum a fost precizată de reclamant, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine judecătoriei şi nicidecum instanţei de contencios administrativ.
Constatând că între cele două instanţe s-a ivit conflict negativ de competenţă, în temeiul art. 22 C. proc. civ., Curtea de Apel Constanţa a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a hotărî asupra instanţei competente să soluţioneze cauza.
Înalta Curte, examinând conflictul negativ de competenţă ivit între Judecătoria Roman şi Curtea de Apel Constanţa, constată:
Obiectul prezentei cauze îl constituie cererea de restituire a autoturismului, până la pronunţarea sentinţei în dosarul având ca obiect anularea procesului verbal de contravenţie.
Judecătoria Roman a apreciat că petentul a solicitat anularea adresei din 02 martie 2010 prin care D.R.A.O.V. i-a comunicat acestuia că plângerea formulată împotriva procesului verbal de contravenţie suspendă executarea sancţiunii amenzii, urmând ca în baza art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 instanţa să hotărască asupra măsurii confiscării bunului.
În raport de împrejurarea că petentul ar fi solicitat anularea unei adrese emise de o autoritate publică, Judecătoria Roman a considerat că aceasta face parte din categoria actelor administrative, motiv pentru care competenţa de soluţionare a cererii aparţine instanţei de contencios administrativ.
Legislaţia aplicabilă
Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. c): „ act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.
O.G. nr. 2/2001, art. 34, alin. (1): „ Instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării”.
Având în vedere conţinutul adresei din 02 martie 2010, Înalta Curte arată că aceasta nu are caracter de act administrativ, în sensul reglementat de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Potrivit definiţiei legale pentru a avea caracter de act administrativ actul unilateral trebuie să fie emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, şi să dea naştere, să modifice sau să stingă un raport juridic.
În cauză, adresa din 02 martie 2010 nu îndeplineşte aceste condiţii pentru că nu dă naştere, nu modifică şi nu stinge un raport juridic, aceasta reprezentând o comunicare prin care petentul este încunoştiinţat cu privire la cererea de restituire a autoturismului, întrucât prin procesul verbal de contravenţie s-a dispus măsura confiscării.
De altfel, potrivit O.G. nr. 2/2001 în materie contravenţională, Judecătoria este competentă să se pronunţe asupra procesului verbal de contravenţie, atât referitor la sancţiunea principală a amenzii, cât şi la sancţiunile complementare, categorie căreia i se circumscrie măsura confiscării.
În baza art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 instanţa competentă să soluţioneze plângerea hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi a măsurii confiscării.
Având în vedere că prin adresa din 02 martie 2010 nu s-au dispus măsuri şi ca urmare nu au luat naştere, nu s-au modificat şi nu s-au stins raporturile juridice, ci numai s-a comunicat opinia unei autorităţi şi ţinând seama de prevederile exprese ale art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, cererea petentului având ca obiect restituirea autoturismului confiscat prin procesul de contravenţie, competenţa de soluţionare a cestui petit aparţine Judecătoriei Roman, cauza având un caracter unitar.
Astfel fiind, în baza art. 20 şi urm. C. proc. civ. se va stabili competenţa de soluţionare a cererii la Judecătoria Roman.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a litigiului privind pe C.I. şi A.N.V. - D.R.A.O.V. Iaşi în favoarea Judecătoriei Roman.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 august 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3619/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 3642/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
