ICCJ. Decizia nr. 3618/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3618/2010
Dosar nr. 41589/3/2009
Şedinţa publică de la 19 septembrie 2010
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta SC J. SRL în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. a Municipiului Bucureşti - A.F.P. a Sectorului 3, a solicitat, în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992, admiterea cererii de constatare a neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 4 lit. a), art. 3 alin. (2), art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2008 şi art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 218/2008, care a modificat dispoziţiile O.U.G. nr. 50/2008, suspendarea judecăţii cauzei şi sesizarea Curţii Constituţionale, anularea deciziei de calcul a taxei de preluare pentru autovehicule din 24 martie 2009.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că dispoziţiile art. 4 lit. a), art. 3 alin. (2) şi art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2008, precum şi art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 218/2008, vin în conflict cu prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 35 alin. (1) - (3) din Constituţia României, întrucât instituie derogări de nepermis. Reclamanta a considerat discriminatoriu faptul că anumite autovehicule, în egală măsură poluante, sunt scutite de la plata taxei de poluare pe motiv că aparţin statului, instituţiei X sau Y, misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, armatei, jandarmeriei, că sunt prevăzute cu euro 4 şi au o capacitate cilindrică ce nu depăşeşte 2.000 cmc, sau că se înmatriculează pentru prima dată în România. Reclamanta a învederat că a reglementa, pe de o parte, dispoziţii normative de restricţionare a poluării mediului înconjurător, de dezvoltare a unor programe de protecţie a mediului şi pe altă parte, a permite preferenţial contrariul, este un act care împiedică finalitatea respectivelor deziderate îmbrăcate în forma drepturilor constituţionale. S-a mai arătat că recent, printr-un comunicat, Comisia Europeană a cerut României, să modifice legislaţia privind aplicarea taxei de poluare, însă îi creşte valoarea pentru anumite autovehicule provenite din state membre, discriminatorie şi menită să protejeze industria naţională a autovehiculelor noi.
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, reclamanta a precizat, în situaţia în care Curtea Constituţională va considera că O.U.G. nr. 50/2008 este în acord cu prevederile art. 90 din Tratatul Comunităţii Europene, raportat la art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, este îndreptăţită să achite taxa de poluare la nivelul stabilit înainte de data de 08 decembrie 2008 prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008 în forma iniţială.
Prin sentinţa civila nr. 158 din 15 ianuarie 2010, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetentei materiale a acestei instanţe ca urmare a invocării din oficiu a acesteia, si a declinat cauza in favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ si fiscal.
Pentru a pronunţa aceasta soluţie, Tribunalul a reţinut următoarele:
Potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată printr-un act al autorităţii administrative se poate adresa instanţei de contencios administrativ, iar art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ. prevede că procesele şi cererile în materie de contencios administrativ se judecă în primă instanţă de către tribunal, cu excepţia celor date în competenţa curţilor de apel, prevăzute de art. 3 pct. 1 C. proc. civ. - procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale, dispoziţii reluate şi de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Cum în cauza de faţă, obiectul capătului principal al acţiunii este constatarea neconstituţionalităţii unei O.U.G., excepţia de neconstituţionalitate este transformată într-o acţiune directă, nemaiavând astfel natura sa de excepţie, înţeleasă ca un mijloc de apărare care nu pune în discuţie fondul pretenţiei deduse judecăţii.
Ca urmare, fiind atacat, pe calea unei acţiuni în justiţie introdusă la instanţa de contencios administrativ, un act normativ emis de Guvern, instituţie organizată la nivel naţional ce se include în categoria autorităţilor şi instituţiilor centrale, competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă aparţine curţii de apel.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 03 februarie 2010.
În şedinţa publică din data de 08 iunie 2010, Curtea a invocat, la rândul ei, din oficiu, excepţia necompetentei sale materiale în soluţionarea litigiului, iar prin sentinţa civilă nr. 2765 din 8 iunie 2010 a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, pentru următoarele considerente:
Acţiunea reclamantei a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 intitulat „Acţiunile împotriva O.G.".
Astfel cum în mod constant a decis şi Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, O.G. nu sunt acte administrative,supuse controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ, ci sunt acte normative cu putere de lege, adoptate in temeiul delegării legislative, conform art. 115 din Constituţie.
Conform alin. (5) al art. 9 din Legea nr. 554/2004, obiectul litigiilor întemeiate pe dispoziţiile acestui articol îl reprezintă acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin O.G., anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative.
Cu alte cuvinte, instanţa de contencios administrativ se pronunţă doar în privinţa efectelor vătămătoare ale unei ordonanţe sau dispoziţii a acesteia, declarate ca neconstituţionale de către Curtea Constituţională.
În speţă reclamanta a solicitat instanţei sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor O.U.G. nr. 50/2008, prin care s-a instituit obligativitatea taxei de poluare pentru autovehicule, precum si anularea deciziei de calcul a taxei de poluare din 24 martie 2009 emisă de A.F.P. a Sectorului 3 Bucureşti.
Rezultă aşadar, că obiectul acţiunii judiciare este dat de cererea în anulare a actului administrativ fiscal emis de A.F.P. Sector 3, iar faţă de cuantumul taxei contestate - 11.210 lei, competenţa de soluţionare a cauzei, conform art. 10 teza I din Legea nr. 554/2004, aparţine tribunalului, iar nu curţii de apel
În temeiul art. 158 - 159 C. proc. civ, Curtea de Apel Bucureşti a declinat cauza la Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a, şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă, conform art. 20 - 22 C. proc. civ, a dispus înaintarea cauzei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unui regulator de competenţă.
Înalta Curte examinând conflictul negativ de competenţă ivit între cele două instanţe, constată că soluţionarea cauzei aparţine Tribunalului Bucureşti.
Cererea reclamantei având ca obiect sesizarea Curţii Constituţionale pentru constatarea neconstituţionalităţii unei Ordonanţe de Guvern este întemeiată pe prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004.
Ordonanţele şi O.U.G. fac parte, conform art. 108 din Constituţia României, din categoria actelor care se emit de Guvernul României.
Ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, întemeiată pe prevederile art. 115 Constituţia României care reglementează delegarea legislativă.
Ca urmare ordonanţele au caracter de lege fiind adoptate de Guvern în temeiul legii de abilitare care presupune o delegare temporară a competenţelor legislative ale Parlamentului către Guvern.
În perioada în care Ordonanţele sunt în vigoare ele au aceeaşi putere ca şi legea.
O.G. nu sunt acte administrative în sensul definit de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu sunt emise în vederea executării legii sau a executării în concret a legii.
În baza art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 Curtea de Apel judecă cererile având ca obiect acte administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, accesorii mai mari de 500.000.
De asemenea, în baza art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ. tribunalele judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie de contencios administrativ, cu excepţia celor date în competenţa curţilor de apel.
Aşadar în materia contenciosului administrativ tribunalul este instanţă cu plenitudine de competenţă, Curţile de apel judecând numai cauzele expres date în competenţa acestora.
Întrucât O.G. nu este act administrativ, ci constituie tocmai legea, în perioada de la adoptare şi până la ieşirea din vigoare, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului, ca instanţă cu plenitudine de competenţă în materia contenciosului administrativ.
Legile şi O.G. sunt supuse controlului de constituţionalitate conform art. 146 lit. e) din Constituţia României prin sesizarea Curţii Constituţionale.
În cazul Ordonanţelor nu se examinează legalitatea acestora ci numai constituţionalitatea lor.
De asemenea actul de impunere contestat se referă la o taxă de 11.210 lei, deci sub pragul valoric de 500.000 lei, care ar atrage competenţa Curţii de Apel, competenţa de soluţionare a cererii de anulare a deciziei de calcul a taxei de poluare aparţine în baza art. 10 alin. (1) teza 1 din Legea nr. 554/2004, tribunalului.
De altfel, prin acţiune reclamanta a cerut instanţei sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor O.U.G. nr. 50/2008, şi nu să se pronunţe asupra constituţionalităţii acesteia, precum şi anularea deciziei de calcul a taxei de poluare.
Având în vedere considerentele de mai sus, în baza art. 20 şi următoarele C. proc. civ., se va stabili competenţa de soluţionare a prezentei cauze la Tribunalul Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a litigiului privind pe SC J. SRL Bucureşti şi D.G.F.P. a municipiului Bucureşti - A.F.P. a sectorului 3 Bucureşti în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 august 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3599/2010. Contencios. Amendă pentru... | ICCJ. Decizia nr. 3619/2010. Contencios. Conflict de... → |
|---|
