ICCJ. Decizia nr. 3691/2010. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3691/2010
Dosar nr. 6220/1/2010
Şedinţa publică din 17 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin hotărârea P.C.S.M. nr. 565/2010 a fost emis Anunţul pentru alegerea membrilor C.S.M., în temeiul prevederilor art. 6 alin. (1) şi (3) din Regulamentul privind procedura alegerii membrilor C.S.M. şi art. 6 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind C.S.M., republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
La data de 16 iulie 2010, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, recursul declarat de recurenta A.M.R. împotriva hotărârii anterior individualizate în contradictoriu cu intimatul C.S.M.
În cererea de recurs s-a solicitat de către recurentă:
- anularea în parte a hotărârii contestate în privinţa locurilor pentru care se vor organiza alegeri în toamna anului 2010;
- modificarea în parte a Anunţului pentru alegerea membrilor C.S.M., prevăzut în art. 1 din hotărâre, cu privire la anexă, în sensul că în componenţa Consiliului intră doi judecători de la tribunale şi nu un judecător, cum prevede dispoziţia contestată;
- modificarea în parte a Anunţului pentru alegerea membrilor C.S.M., prevăzut în art. 1 din hotărâre, cu privire la anexă, în sensul că în componenţa Consiliului intră doi procurori de la parchetele de pe lângă tribunale şi nu un procuror, cum prevede dispoziţia contestată;
- modificarea în parte a Anunţului pentru alegerea membrilor C.S.M., prevăzut în art. 1 din hotărâre, cu privire la anexă, în sensul că în componenţa Consiliului intră un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de la P.N.A., faţă de neacordarea niciunui loc, cum prevede dispoziţia contestată.
În ceea ce priveşte natura juridică a hotărârii atacate, în motivarea căii de atac, recurenta a susţinut că acesta se referă la cariera şi drepturile magistraţilor, fiind incidente dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind C.S.M., republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În argumentaţia acestui punct de vedere, recurenta a arătat că această calificare juridică a hotărârii aflate în discuţie este determinată de faptul că, numai din calitatea de judecător, respectiv de procuror, magistraţii pot deveni membrii ai C.S.M., aspect care este în mod indisolubil legat de noţiunea de „carieră".
La termenul de judecată din data de 17 septembrie 2010, intimatul, prin consilier juridic, a invocat excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în soluţionarea recursului, cu motivarea că acesta nu are ca obiect o hotărâre care să privească cariera şi drepturile magistraţilor, fiind vorba de o hotărâre de organizare şi funcţionare a C.S.M.
În consecinţă, intimatul a solicitat declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, competentă, ca instanţă de fond, să judece o cerere care vizează anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală.
În susţinerea excepţiei invocate, intimatul a amintit jurisprudenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a depus la dosar Decizia nr. 879 din 4 martie 2008 a acestei instanţe pronunţată în dosarul nr. 751/1/2008, precum şi Decizia nr. 1736 din 25 martie 2010 pronunţată în dosarul nr. 618/1/2010.
Analizând actele dosarului, în raport de obiectul cererii deduse judecăţii, de susţinerile părţilor şi de dispoziţiile legale aplicabile în materie, Înalta Curte apreciază că excepţia de necompetenţă materială a instanţei invocată de intimat este fondată pentru argumentele care vor fi expuse în continuare.
După cum s-a relevat anterior, obiectul cererii de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind C.S.M., republicată, cu modificările şi completările ulterioare, îl reprezintă anularea parţială a hotărârii P.C.S.M. nr. 565/2010 prin care a fost emis Anunţul pentru alegerea membrilor C.S.M.
Potrivit prevederilor art. 29 alin. (7) din actul normativ mai sus individualizat, hotărârile Plenului privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, prevăzute la art. 29 alin. (5), pot fi atacate cu recurs de către orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În concepţia Înaltei Curţi, pentru soluţionarea excepţiei de faţă, este esenţial să se stabilească natura juridică a actului administrativ atacat, mai exact, dacă în discuţie este sau nu o hotărâre pe care P.C.S.M. o adoptă în legătură cu cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, singura ipoteză în care, conform art. 29 alin. (7) din legea analizată, calea de atac este recursul, iar competenţa aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pe acest aspect, Înalta Curte reţine că hotărârea contestată în prezenta cauză, prin conţinutul său, precum şi prin raportare la temeiurile legale în baza cărora a fost adoptată, nu se încadrează în categoria celor privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, prevăzute la art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind C.S.M., republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi, corespunzător, reglementării cuprinse în Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, modificată şi completată.
Acest ultim act normativ reglementează, în Titlul II, intitulat „Cariera judecătorilor şi procurorilor" elementele care se includ în conţinutul acestei noţiuni.
Mai precis, sunt stabilite în mod detaliat şi distinct, pe capitole, admiterea în magistratură şi formarea profesională iniţială a judecătorilor şi procurorilor, perioada stagiului, numirea judecătorilor şi procurorilor, formarea lor profesională continuă şi evaluarea periodică, promovarea şi numirea în funcţiile de conducere, delegarea, detaşarea, transferul, suspendarea şi încetarea funcţiei de judecător şi procuror.
Ca atare, conform legii anterior arătate, cariera judecătorilor şi procurorilor vizează în mod strict parcursul profesional al acestora, de la promovarea în funcţie şi până la încetarea acesteia, în legătură directă cu exercitarea efectivă a atribuţiilor de judecător şi, respectiv, de procuror.
În plus, trebuie amintite şi prevederile din Titlul III din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, modificată şi completată, unde, la art. 73, se precizează în mod expres că stabilirea acestor drepturi se face în raport cu locul şi rolul justiţiei în statul de drept, cu răspunderea şi complexitatea funcţiei de judecător şi procuror, cu interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute de lege pentru aceste funcţii, urmărindu-se garantarea independenţei şi imparţialităţii acestora.
Cu alte cuvinte, drepturile judecătorilor şi procurorilor, la care se referă dispoziţiile din Titlul III al Legii nr. 303/2004, precum şi cele din art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, sunt acele drepturi legate în mod direct de exercitarea funcţiei de judecător sau procuror, de interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute de lege pentru aceste funcţii.
În opinia Înaltei Curţi, dobândirea calităţii de membru al C.S.M. nu reprezintă pentru un magistrat un eveniment legat de cariera şi drepturile sale. Altfel spus, aceasta nu constituie o etapă în evoluţia profesională a magistratului, întrucât nu are legătură cu exercitarea funcţiei de judecător sau procuror.
În concluzie, pentru motivele anterior expuse, Înalta Curte reţine că hotărârea în discuţie nu face parte din categoria hotărârilor pe care C.S.M. le adoptă în legătură cu cariera şi drepturile magistraţilor, astfel că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind C.S.M., republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care reglementează calea de atac a recursului la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Revenind la natura juridică a hotărârii analizate, Înalta Curte apreciază că aceasta este un act administrativ adoptat de C.S.M., în baza dispoziţiilor art. 23 şi 24 din Legea nr. 317/2004 privind C.S.M., republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru organizarea şi funcţionarea C.S.M., în calitate de autoritate administrativă autonomă a puterii judecătoreşti.
Aceste acte administrative sunt supuse controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ, în condiţiile dreptului comun, reprezentat de Legea nr. 554/2004, modificată.
În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, raportate la art. 3 pct. 1 şi art. 158 – art. 159 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia de necompetenţă materială şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Trimite cauza spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3686/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3695/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
