ICCJ. Decizia nr. 3641/2010. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3641/2010
Dosar nr. 872/2/2008
Şedinţa publică de la 16 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta SC E.D. SRL Buzău a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice - Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE, constatarea nulităţii absolute a procesului-verbal de constatare din 29 august 2007, precum şi a deciziei nr. 28 din 05 decembrie 2007 emise de Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice - Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE.
În motivarea acţiunii sale, reclamanta a arătat că a fost beneficiara proiectului „Achiziţionarea unei linii tehnologice pentru un flux de topit, extras şi prelucrat sticla” finanţat prin Programul PHARE, valoarea contractului fiind de 128.607 euro, din care 60% - 77.164,20 euro reprezentau finanţare comunitară, iar 40% - 51.442,80 euro contribuţie proprie.
A mai arătat reclamanta că în urma controlului efectuat de Departamentul de Luptă Antifraudă din cadrul Cancelariei Primului Ministru, au fost sesizate Poliţia Economică din Buzău care a constatat că nu s-au adus prejudicii, nu s-a fraudat şi nu s-au deturnat fonduri, precum şi Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor care a emis procesul-verbal de constatare din 29 august 2007 prin care s-a constatat neeligibilitatea întregii sume cheltuite, solicitând rambursarea finanţării.
Contestaţia formulată de reclamantă împotriva procesului-verbal de constatare din 29 august 2007 a fost respinsă prin decizia nr. 28 din 05 decembrie 2007, argumentele invocate la emiterea actului contestat fiind menţinute.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii în anularea procesului-verbal de constatare, arătând că doar decizia dată în soluţionarea contestaţiei împotriva procesului -verbal este susceptibilă de a fi atacată în contencios administrativ, nu şi procesul-verbal.
Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată arătând, în esenţă, că în contract se stipulează clar că anexele contractului constituie parte integrantă a acesteia, că reclamanta nu şi-a respectat obligaţiile privind menţinerea numărului de 34 de angajaţi pe toată durata implementării proiectului şi, de asemenea, reclamanta nu a respectat procedurile privind eligibilitatea ofertanţilor şi furnizorilor.
Prin încheierea de şedinţă din 09 septembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii ca nefondată.
Prin sentinţa civilă nr. 2563 din 16 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei SC E.D. SRL Buzău în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice - Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că decizia pronunţată în soluţionarea contestaţiei depuse împotriva procesului-verbal de constatare, este legală şi temeinică, întrucât, potrivit contractului de grant semnat de către reclamantă, este evident că reclamanta s-a obligat la îndeplinirea atât a condiţiilor speciale, cât şi a celor generale ce fac obiectul Anexei II la acest contract.
Instanţa de fond a mai reţinut că reclamanta nu a respectat obligaţiile asumate prin contract, obligaţii care priveau menţinerea numărului de angajaţi cel puţin 2 ani după finalizarea proiectului, nu a respectat dispoziţiile legale privind „procedura pentru contractare” în cadrul căreia au fost organizate licitaţii defectuoase atât sub aspectul eligibilităţii ofertanţilor, cât şi din punct de vedere al respectării clauzelor de etică.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că procesul-verbal al Oficiului de Plăţi şi Contractare PHARE este legal, fiind emis în baza actului de control emis de Departamentul pentru Luptă Antifraudă, în conformitate cu dispoziţiile art. 7 lit. b) din O.U.G. nr. 49/2005.
Împotriva sentinţei nr. 2563 din 16 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamanta SC E.D. SRL Buzău, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin cererea de recurs se aduc, în esenţă, critici sentinţei atacate în sensul că instanţa de fond nu a avut în vedere că incidente în cauză erau dispoziţiile legale de la momentul controlului, respectiv O.U.G. nr. 49/2005, privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, ce a intrat în vigoare de la 17 mai 2005, şi nu dispoziţiile aceluiaşi act normativ în forma modificată ulterior, la 23 aprilie 2007, care nu puteau retroactiva, Departamentul de Luptă Antifraudă neputând să emită o notă de informare care să fie însuşită de către Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE fără vreo verificare.
Prin urmare, sancţionarea sa conform procedurii prevăzute de O.U.G. nr. 49/2005, modificată, este nelegală.
Se aduc critici sentinţei recurate şi în ceea ce priveşte modul de soluţionare a fondului cauzei arătându-se că şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale în integralitate.
Se susţine că în perioada derulării proiectului a angajat mai mult de 34 de persoane şi a respectat toate prevederile legale referitoare la procedura de achiziţie desfăşurată potrivit O.U.G. nr. 60/2001, ofertanţii au depus declaraţii pe proprie răspundere referitoare la datoriile la bugetul de stat nefiind necesară depunerea certificatului de atestare fiscală, iar sumele reprezentând datorii la bugetul de stat de 887 RON la momentul eligibilităţii SC M. SRL Buzău şi a SC T.T.C. SRL sunt nerelevante, nu afectează derularea contractului şi cu atât mai mult a proiectului.
Ministerul Economiei şi Finanţelor - Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că hotărârea atacată este legală şi temeinică deoarece procesul-verbal de constatare ce face obiectul prezentei contestaţii este legal, fiind corect întocmit sub aspectul competenţei emitentului, cât şi sub aspectul constatărilor menţionate în cuprinsul acestuia.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că subzistă în cauză motivul de ordine publică, de nelegalitate, prevăzut de art. 304 pct. 3 invocat în condiţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ. şi pus în dezbaterea părţilor, recursul fiind fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată anterior, reclamanta a solicitat anularea procesului-verbal de constatare din 29 august 2007 emis de Ministerul Economiei şi Finanţelor - Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE, care constituie titlu executoriu, precum şi a deciziei nr. 28 din 05 decembrie 2007 privind soluţionarea contestaţiei formulată de SC E.D. SRL Buzău, privind obligarea reclamantei la plata sumei de 71.262,17 euro, respectiv 231.559,30 RON, acte emise în baza prevederilor O.G. nr. 79/2003, privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin urmare, în ceea ce priveşte procesul-verbal de control, Înalta Curte reţine incidenţa următoarelor dispoziţii ale O.G. nr. 79/2003:
„Art. 1 - Prezenta ordonanţă reglementează activităţile de constatare şi de recuperare a sumelor plătite necuvenit din asistenţa financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană şi/sau din fondurile de cofinanţare aferente, ca urmare a unor nereguli”;
„Art. 2 - În sensul prezentei ordonanţe, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: (…) d) creanţele bugetare rezultate din nereguli reprezintă sume de recuperat la bugetul general al Comunităţii Europene şi/sau la bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi/sau la bugetele de cofinanţare aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare şi a sumelor de cofinanţare aferente şi/sau ca urmare a obţinerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanţare integrală ori parţială a acestor fonduri”;
Art. 3 alin. (2) lit. a): „(2) Constituie titlu de creanţă: a) actul/documentul de constatare, stabilire şi individualizare a obligaţiilor de plată privind creanţele bugetare rezultate din nereguli, precum şi accesoriile acestora şi costurile bancare”;
Art. 3 alin. (4)-(6):
„(4) Titlul de creanţă specificat la alin. (2) lit. a) constituie înştiinţare de plată şi cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de C. proc. fisc., precum şi elemente specifice, acolo unde este necesar.
(5) Titlul de creanţă se comunică debitorului în conformitate cu prevederile C. proc. fisc.
(6) Împotriva titlului de creanţă debitorul poate formula contestaţie la organul emitent, în condiţiile şi termenele stabilite de O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”;
Art. 4 alin. „(2) Creanţele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanţelor fiscale, în sensul drepturilor şi obligaţiilor care revin creditorilor, autorităţilor cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare comunitare nerambursabile şi debitorilor”.
Din cuprinsul dispoziţiilor citate, rezultă fără echivoc faptul că procesul-verbal a cărui anulare se solicită în prezenta cauză este un act administrativ fiscal în sensul prevederilor art. 41 C. proc. fisc., ce poate fi contestat conform procedurii reglementate de acelaşi Cod, respectiv Titlul IX - „Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale”.
Decizia nr. 28 din 05 decembrie 2007 ce formează obiectul acţiunii, a fost emisă în temeiul dispoziţiilor C. proc. fisc. ca urmare a soluţionării contestaţiei formulate împotriva procesului-verbal şi poate fi contestată în condiţiile art. 218 alin. (2) din acelaşi Cod, conform cărora „Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei potrivit art. 212, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii.”
În temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc. fisc., în ceea ce priveşte stabilirea instanţei de contencios administrativ competente să soluţioneze contestaţia formulată împotriva deciziei nr. 28/2007, sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În interpretarea şi aplicarea normelor de competenţă cuprinse la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudenţa instanţei supreme s-a reţinut cu caracter unitar că aceste dispoziţii instituie două criterii de determinare a competenţei materiale a instanţei de fond, după cum urmează:
- criteriul poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice (rangul autorităţii centrale sau locale) a autorităţii publice emitente a actului atacat;
- criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.
Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că priveşte taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, competenţa se stabileşte în funcţie de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenţei Tribunalului de cea a Curţii de apel fiind suma de 500.000 RON.
În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect o creanţă bugetară – în sumă de 231.559,30 RON – asimilată creanţelor fiscale în sensul prevederilor C. proc. fisc., conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ se stabileşte în funcţie de criteriul valoric şi revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti, competent şi din punct de vedere teritorial potrivit art. 10 alin. (3) din aceeaşi lege.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse în temeiul art. 313 coroborat cu art. 312 alin. (3) şi art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, care va avea în vedere şi motivele de recurs invocate de reclamantă, ce privesc fondul pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC E.D. SRL Buzău împotriva sentinţei civile nr. 2563 din 16 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa, trimite cauza pentru competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 337/2010. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 3682/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
