ICCJ. Decizia nr. 3706/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3706/2010
Dosar nr. 1358/35/2009
Şedinţa publică de la 17 septembrie 2010
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin ordonanţa nr. 2253 din 28 octombrie 2009, Judecătoria Carei a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Carei şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de creditoarea C.N.A.D.N.R. SA, prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Cluj, împotriva debitorului P.I.L., în favoarea Curţii de Apel Oradea.
Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Carei a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 10 iulie 2009, creditoarea C.N.A.D.N.R. SA, prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Cluj, a solicitat, în cadrul procedurii ordonanţei de plată, obligarea debitorului P.I.L. la plata echivalentului în RON al sumei de 432 euro + 626,62 euro, plătibil la cursul de schimb al B.N.R., valabil pentru ultima zi a lunii anterioare scadenţei ratei, reprezentând penalităţi de întârziere calculate pentru neplata, la termenele şi în cuantumul stabilit, a ratelor eşalonate, până la data achitării acestora inclusiv, cu cheltuieli de judecată.
Instanţa a mai reţinut faptul că în motivarea cererii creditoarea a arătat că a încheiat cu debitorul un contract având ca obiect eliberarea rovinietelor pentru autovehicul, cuantumul rovinietelor fiind de 576 de euro, cu obligaţia achitării in 4 rate, iar pentru ratele neachitate la termen s-au calculat penalităţi de întârziere, rezultând un debit total de 1.058,62 euro.
Analizând cu prioritate excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Carei, invocată din oficiu, instanţa a reţinut următoarele:
Conform art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2007, competenţa soluţionării cererilor privind emiterea somaţiei de plată revine instanţelor competente să judece în fond cauza în primă instanţă.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 84/2003, C.N.A.D.N.R. SA este o persoană juridică de drept privat cu capital integral de stat, fiind astfel o autoritate publică centrală, în sensul reglementat de art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, având în vedere toate aceste aspecte, instanţa apreciază că, în speţă, contractul încheiat de părţi este unul de aderare, având trăsăturile unui contract administrativ, care, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 este asimilat actului administrativ.
Prin urmare, având în vedere toate aceste aspecte, instanţa a apreciat că, în speţă, contractul pe care creditoarea îşi întemeiază pretenţiile este un contract asimilat actelor administrative, fiind încheiat de o autoritate publică centrală, ceea ce înseamnă că, în temeiul art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2007, raportat la art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a acestui litigiu aparţine Curţii de apel, iar în baza art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 creditoarea a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, motiv pentru care a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Carei şi a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Oradea.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 30/CA/2010-PI din 20 ianuarie 2010, a admis excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Oradea, invocată din oficiu, a constatat necompetenţa materială a Curţii de Apel Oradea şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de C.N.A.D.N.R. SA, prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Cluj, în contradictoriu cu debitorului P.I.L., în favoarea Judecătoriei Carei şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a reţinut că, în speţă, contractul din 13 aprilie 2006, încheiat între părţi, are ca obiect eliberarea rovinietei pentru utilizarea reţelei de drumuri naţionale şi, deşi C.N.A.D.N.R. SA este o autoritate publică centrală, cerinţele art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 nu sunt îndeplinite.
Astfel, contractul nu are ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice şi nici achiziţiile publice şi nu poate fi calificat ca un contract asimilat actului administrativ, care să atragă competenţa instanţei de contencios administrativ în soluţionarea cauzei, în temeiul art. 10 din Legea contenciosului administrativ.
Contractul privind eliberarea rovinietei pentru utilizarea reţelei de drumuri naţionale are natura unui contract comercial, încheiat între o autoritate publică şi o societate comercială, prin care autoritatea percepe societăţii comerciale o taxă de utilizare a reţelei de drumuri naţionale.
Constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, Curtea de Apel Oradea a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării acestuia, în temeiul prevederilor art. 20 şi urm. C. proc. civ.
Înalta Curte, soluţionând conflictul negativ de competenţă conform art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă în favoarea Judecătoriei Carei.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Reglementând obiectul acţiunii judiciare în contencios administrativ, Legea nr. 554/2004 prevede, prin art. 8 alin. (2) şi (3), că instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea şi încetarea contractului administrativ, având în vedere regula după care, în astfel de situaţii, principiul libertăţii contractuale este subordonat principiului priorităţii interesului public.
Contractul administrativ nu este definit de acest act normativ, legiuitorul limitându-se să asimileze, prin art. 2 lit. c) teza a II-a, actelor administrative în sensul acestei legi, anumite contracte încheiate de autorităţile publice în funcţie de obiectul lor, respectiv a celor ce privesc punerea în valoare a bunurilor proprietate publică (realizată, de regulă, prin contracte de concesiune, de închiriere sau de administrare a unor bunuri publice), executarea lucrărilor de interes public (ex. parteneriat public-privat pentru concesiunea de lucrări, prestarea serviciilor publice (concesiune, delegare de gestiune), achiziţiile publice, precum şi alte categorii de contracte administrative care pot fi expres prevăzute prin legi speciale.
Prin demersul său judiciar, C.N.A.D.N.R. SA, prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Cluj, a solicitat în cadrul procedurii ordonanţei de plată, obligarea debitorului P.I.L. la plata echivalent în RON a sumei de 432 euro, cu titlu de debit şi a sumei de 626,62 euro, reprezentând penalităţi de întârziere, sume datorate conform contractului din 13 aprilie 2006, precum şi cheltuieli de judecată.
Cererea de ordonanţă de plată este formulată de direcţia regională a C.N.A.D.N.R. SA, în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale.
Potrivit art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2007, „cererea privind creanţa de plată a preţului se depune la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.”
Astfel fiind, litigiul poartă asupra executării obligaţiilor decurgând din contractul având ca obiect eliberarea rovinietelor în beneficiul unei societăţi comerciale de către C.N.A.D.N.R. SA, care este, potrivit statului său, prevăzut în anexa la O.U.G. nr. 84/2003, „societate comercială pe acţiuni, care îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legile române şi cu prezentul statut”.
Prin urmare, raportat la obiectul său – eliberare rovinietă şi încasare tarif utilizare drumuri şi, în condiţiile în care nu a fost încheiat de o persoană juridică de drept privat autorizată să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, asimilată unei autorităţi publice în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004, acest contract nu se circumscrie sferei contractelor cărora le sunt aplicabile prevederile art. 8 alin. (2), coroborate cu art. 2 lit. c) din această lege, competenţa de soluţionare a cererii de emitere a somaţiei de plată revenind Judecătoriei Carei.
Astfel fiind, un asemenea contract este un contract comercial, fiind încheiat între două persoane juridice, dintre care niciuna nu este o autoritate publică, şi având ca obiect eliberarea rovinietelor în schimbul preţului, astfel că nu este un contract de achiziţie publică, de concesiune de lucrări publice sau de servicii în sensul prevederilor art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 119/2007 şi ale art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 pentru a atrage competenţa instanţei specializate de contencios administrativ.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Carei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe C.N.A.D.N.R. SA, prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Cluj, şi pe P.I.L., în favoarea Judecătoriei Carei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3699/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3838/2010. Contencios. Comunicare informaţii... → |
|---|
