ICCJ. Decizia nr. 3693/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3693/2010
Dosar nr. 2912/2/2010
Şedinţa publică de la 17 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, SC T. SRL a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, ca pe cale de ordonanţă preşedinţială să se dispună suspendarea executării deciziei nr. 277 din 14 octombrie 2009 a Comisiei pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate prin care s-a dispus suspendarea autorizaţiilor de antrepozit fiscal emise în 2003, aparţinând SC T. SRL, şi suspendarea deciziei nr. 348 din 27 noiembrie 2009 a aceleiaşi comisii până la soluţionarea irevocabilă a cererii de chemare în judecată ce are ca obiect anularea actelor respective.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, dar şi a pagubei iminente pentru a se dispune suspendarea executării celor două decizii.
La termenul din 22 aprilie 2010, reclamanta şi-a precizat cererea şi a arătat că aceasta este întemeiată pe prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 2432 din 20 mai 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea precizată formulată de reclamanta SC T. SRL.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că acţiunea prin care reclamanta a solicitat anularea deciziei nr. 348 din 27 noiembrie 2009, respectiv a deciziei nr. 277 din 14 octombrie 2009, emise de autoritatea pârâtă, a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 12175/2/2009, cu termen de judecată la 18 mai 2010 şi că examinând aparenţa de legalitate a deciziei nr. 277/2009 şi a deciziei nr. 348/2009 prin prisma faptelor reţinute în sarcina reclamantei, a temeiului legal ce a stat la baza măsurii de suspendare a autorizaţiilor de antrepozit fiscal, precum şi a motivelor de nelegalitate, nu a constatat indicii temeinice care să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
În privinţa condiţiei „pagubei iminente”, instanţa de fond a constatat că reclamanta nu a dovedit, cu înscrisurile depuse la dosar, consecinţele pe care executarea le are asupra situaţiei sale economice pentru că nu s-a făcut dovada capacităţii economice a societăţii, a obligaţiilor sale contractuale aflate în derulare, a numărului de salariaţi, a existenţei riscului de încetare a contractelor cu furnizorii de materie primă încheiate în condiţii avantajoase, aşa cum se susţinea în cererea de chemare în judecată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC T. SRL solicitând admiterea recursului, desfiinţarea sentinţei, suspendarea executării deciziilor până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anulare a actelor administrative.
În motivele de recurs se arată că soluţia instanţei de fond este greşită deoarece a reţinut că nu există indicii temeinice care să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, deci au fost invocate mai multe argumente:
- încheierea din Camera de Consiliu a Tribunalului Bucureşti în Dosarul nr. 40083/3/2009 prin care a fost respinsă solicitarea Parchetului ca judecata faţă de S.I.S. şi B.A. să se facă în stare de arest preventiv;
- nota de constatare încheiată cu ocazia efectuării controlului tematic al unei echipe mixte de comisari din cadrul Gărzii Financiare, Secţia Vâlcea, şi inspectori vamali din cadrul D.J.A.O.V. Vâlcea;
- faptul că suspendarea autorizaţiilor de antrepozit fiscal nu este una care operează de drept, ci „Comisia, în funcţie de circumstanţele reale ale fiecărei cauze, se pronunţă asupra suspendării”.
Sub aspectul îndeplinirii condiţiei „pagubei iminente”, recurenta arată că din definiţia dată de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004 rezultă că prejudiciul pentru a fi considerat „pagubă iminentă”, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- prejudiciul să fie unul material şi viitor, adică să fie determinat sau determinabil;
- previzibilitatea prejudiciului, adică prejudiciul să poată fi anticipat, previzionat, atât ca efect pe termen scurt şi îndepărtat, cât şi ca întindere a acestuia.
Or, instanţa de fond în mod greşit a reţinut în motivarea hotărârii că nu s-a făcut dovada acestei pagube.
4. Soluţia instanţei de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
Actul administrativ unilateral cu caracter individual se bucură de prezumţia de legalitate, fiind el însuşi titlu executoriu.
Suspendarea actelor administrative reprezintă operaţiunea juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora şi este o situaţie de excepţie care se poate dispune numai în condiţiile legii.
Aceasta se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
În materia actelor administrative fiscale se aplică, pe lângă aceste prevederi, un caracter general şi dispoziţiile art. 215 C. proc. fisc.
Legea contenciosului administrativ a definit „cazul bine justificat”, în art. 2 alin. (1) lit. t), ca fiind împrejurările legate de stare de fapt sau de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, dar nu se poate cere instanţei ce are de soluţionat cererea de suspendare să facă o analiză a legalităţii actului administrativ, analiză ce poate fi făcută numai în cadrul acţiunii în anulare a actului administrativ.
În cadrul soluţionării cererii de suspendare a executării actului administrativ nu poate fi antamat fondul cauzei, putându-se efectua numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului pentru că altfel s-ar ajunge la legalitatea actului administrativ să fie cercetată de o altă instanţă decât cea învestită cu acţiunea în anulare a actului administrativ a cărui suspendare se solicită.
În cauză, ca împrejurări ce pot constitui „caz bine justificat”, recurenta a invocat o soluţie pronunţată în legătură cu cercetarea în stare de arest preventiv a unor persoane care sunt asociat şi respectiv administrator al recurentei şi o notă întocmită într-un dosar penal, dar acestea nu pot constitui indicii care să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ a cărui suspendare se solicită.
Tot în legea contenciosului administrativ a fost definită „paguba iminentă”, în art. 2 alin. (1) lit. ş), ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice ori a unui serviciu public.
Pentru a dispune suspendarea executării, care este o măsură de excepţie de la prezumţia de legalitate de care se bucură actul administrativ, trebuie să fie dovedită iminenţa producerii prejudiciului material, iar în cauză nu s-a făcut o asemenea dovadă.
Simplele afirmaţii ale recurentei referitoare la producerea pagubei prin eventuala executare a actelor administrative contestate nu sunt suficiente pentru a dovedi paguba iminentă în lipsa unor dovezi în legătură cu sumele investite sau cu persoanele afectate, astfel că nici această condiţie nu este îndeplinită.
Este adevărat că legea stabileşte că paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor şi previzibil, dar partea care solicită suspendarea trebuie să dovedească acest prejudiciu pentru că nu se prezumă existenţa lui numai prin emiterea unui act administrativ, astfel că era necesar ca recurenta să producă dovezi privind susţinerile sale legate de contracte de muncă, valoarea impozitelor, contractele pe care le avea încheiate cu furnizori sau beneficiari pentru a putea aprecia dacă prin emiterea actului i se crează în prejudiciu.
Având în vedere că nu s-a făcut dovada îndeplinirii celor două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării actelor administrative, apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC T. SRL Vâlcea împotriva sentinţei civile nr. 2432 din 20 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3682/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3699/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
