ICCJ. Decizia nr. 3750/2010. Contencios. Contract administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3750/2010
Dosar nr. 8568/2/2007
Şedinţa publică din 22 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată, la 4 decembrie 2007, reclamanta C.N.C.F. C.F.R. SA a solicitat anularea deciziilor nr. 682050 şi nr. 682052 emise, la data de 31 mai 2007, de pârâtul M.E.F. – O.P.C.P., prin care au fost respinse contestaţiile formulate împotriva procesului – verbal de control nr. 668646 din 19 martie 2007 şi notei de debit nr. 668738 din 19 martie 2007 cu privire la obligaţiile de plată în sumă de 2.773.230,86 euro aferente contractului RO 9911 ianuarie 02.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin actele administrative contestate a fost nelegal stabilită obligaţia sa de a plăti suma de 2.773.230,86 euro, ca urmare a neîndeplinirii obiectivelor cuprinse în Acordul nr. 9911 ianuarie 02. În cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră între România şi Bulgaria, precum şi pentru nefinalizarea obiectivelor din Memorandumul de Finanţare.
Reclamanta a susţinut că singurul document care guvernează raporturile juridice dintre părţi, inclusiv în privinţa recepţiei efectuate, este contractul încheiat, astfel că nu sunt aplicabile alte acte normative invocate de autoritatea pârâtă.
De altfel, nici una dintre părţile contractante nu a contestat că raporturile lor juridice sunt guvernate de contractul încheiat ca urmare a aplicării procedurilor de achiziţie specifice U.E. şi însăşi forma de contract utilizată face parte din documentele standard obligatorii U.E.
Din acest motiv, reclamanta a arătat că în mod greşit pârâtul a considerat nelegală recepţia concretizată prin procesul – verbal din 24 octombrie 2003, făcând referiri numai la prevederile HG nr. 273/1994 privind Regulamentul de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora, fără a avea în vedere că, îndeplinirea obligaţiilor contractuale se apreciază în raport de contractul finanţat din programul P. nr. 9911 ianuarie 02, întocmit de autoritatea contractantă O.P.C.P. în conformitate cu legislaţia U.E. şi cu legislaţia română în vigoare la data respectivă.
Cum în procesul – verbal s-a precizat că o parte din lucrări mai erau de executat şi că pentru altele s-au formulat obiecţiuni, reclamantul a susţinut că a fost greşit contestat caracterul parţial al recepţiei, deşi aceasta s-a efectuat în concordanţă cu clauza contractuală 57.2.
Fiind numai o recepţie parţială, atât constructorul, cât şi antreprenorul au fost obligaţi să respecte termenele prevăzute în anexele la procesul – verbal de recepţie şi să execute lucrările din noul grafic agreat la data recepţiei parţiale.
Pentru nerespectarea acestor obligaţii, reclamanta a arătat că prin adresa nr. 5/4183 din 23 decembrie 2003 a solicitat Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului – D.G.R.F.E., în calitatea sa de instituţie coordonatoare a proiectelor de infrastructură feroviară finanţate prin fonduri nerambursabile de la U.E., acordarea sprijinului necesar pentru finalizarea proiectului. La rândul său, ministerul s-a adresat cu actul nr. 40/1150 din 10 iunie 2004 către O.P.C.P., în calitatea sa dublă de parte contractantă şi de gestionar al fondurilor P. pentru proiectul în cauză, pentru ca acesta să rezilieze contractul P. CBC RO 9911 ianuarie 02 cu firma de construcţii C.C.C.F. – SA şi să perceapă penalităţile corespunzătoare pentru nerespectarea termenului de execuţie.
Reclamanta a susţinut că actul administrativ fiscal întocmit de O.P.C.P. se bazează pe ipoteza că participarea cu fonduri la realizarea obiectivului stabilit prin Memorandumul de Finanţare nu a fost realizată, deşi aceasta nu poate fi invocată decât la finalizarea obiectivului, condiţie care nu s-a îndeplinit, pentru că nu a avut loc recepţia finală pentru lucrările cuprinse în anexele nr. 2 şi 3 la procesul – verbal de recepţie nr. L.3.2/223 din 24 octombrie 2003.
În calitatea sa de beneficiar, reclamanta a arătat că este păgubită prin neexecutarea completă a contractului respectiv, dar şi prin imposibilitatea de a trece la lucrări de întreţinere, deoarece nu a fost preluat obiectivul stabilit.
Din această perspectivă, s-a învederat că neîndeplinirea obiectivelor proiectului finanţat prin programul P. nu este imputabilă reclamantei, care a fost nelegal obligată la restituirea sumelor considerate a fi fost plătite necuvenit din fondurile comunitare.
De asemenea, s-a arătat că pentru sumele de 294.669 euro din actul administrativ fiscal nr. 68403 din 23 septembrie 2006 şi de 470.676 euro din actul administrativ fiscal nr. 748.066 din 9 noiembrie 2006 nu au fost respectate prevederile art. 4.6 alin. (11) – (13) şi art. 7 din HG nr. 1510/2003 şi art. 3 alin. (3) din OG nr. 79/2003, în condiţiile în care, la beneficiarul final, nu s-a efectuat nici un control pentru verificarea utilizării fondurilor comunitare şi a fondurilor de cofinanţare aferente şi nici nu a fost încheiat un proces – verbal care să stabilească creanţa bugetară datorată.
În legătură cu Nota de Debit nr. 668738 din 19 martie 2007, s-a arătat că suma de plată nu se bazează pe nici un calcul prezentat într-un document justificativ, în condiţiile în care reclamanta ca beneficiar final al obiectivului, este responsabilă numai cu implementarea tehnică a proiectului şi cu plata sumelor de cofinanţare, iar O.P.C.P. a fost responsabil cu licitarea, contractarea şi plăţile din cofinanţare, în calitatea sa de persoană juridică achizitoare şi de posesoare a garanţiilor bancare de avans şi de bună execuţie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 2750 din 24 iunie 2009, prin care a admis acţiunea, a anulat deciziile nr. 682050 şi nr. 682052 emise la 31 mai 2007 de pârâtul M.E.F. – O.P.C.P., a anulat procesul – verbal de control nr. 668738 din 19 martie 2007 şi Nota de Debit nr. 668738 din 19 martie 2007 şi a obligat pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 43 lei.
Instanţa de fond a reţinut că, deşi procesul – verbal de recepţie nr. L.3.2./223 din 24 octombrie 2003 s-a intitulat „la terminarea lucrărilor", din constatările comisiei de recepţie şi din anexele procesului – verbal de recepţie, prin care s-au stabilit termene de execuţie pentru lucrările neefectuate, rezultă că acest proces – verbal nu a constatat o recepţie finală a lucrărilor.
În condiţiile în care reclamanta a comunicat Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului – D.G.R.F.E. că nu este oportună recepţia parţială a lucrărilor corespunzătoare capitolelor finanţate de fonduri P., nefiind finalizat nici un capitol la acea dată, instanţa de fond a considerat că nu este imputabilă acesteia întocmirea procesului – verbal de recepţie nr. L.3.2/223 din 24 octombrie 2003, cu atât mai mult cu cât ministerul respectiv a avut un reprezentant în cadrul comisiei de recepţie, care a acceptat situaţia de fapt în privinţa lucrărilor neexecutate.
Invocarea dispoziţiilor art. 6, 17 şi 22 din HG nr. 273/1994 în procesul – verbal de control nr. 668738 din 19 martie 2007 a fost apreciată de prima instanţă ca fiind fără corespondent în situaţia de fapt, cu motivarea că nu a fost dovedită încălcarea de către reclamantă a acestor prevederi legale.
De asemenea, s-a considerat că nu sunt aplicabile reclamantei dispoziţiile art. 57.1, art. 57.5 şi art. 58.8 din condiţiile generale ale contractului RO 9911 ianuarie 02, în sensul preluării o dată cu lucrarea a riscurilor care ar putea afecta lucrările podului de cale ferată, întrucât lucrările nu au fost finalizate şi nu a fost efectuată recepţia finală.
Pe de altă parte, s-a constatat că nu sunt contradictorii concluziile organului de control, în sensul că s-a avut în vedere nerespectarea termenelor stabilite în mod convenţional pentru remedierea lucrărilor, respectiv pentru executarea lucrărilor nefinalizate, reţinându-se totodată că beneficiarul nu a asigurat întreţinerea corespunzătoare a podului, deşi această obligaţie revine beneficiarului numai după recepţia finală a lucrării. În cuprinsul aceluiaşi act, organul de control a susţinut că existau lucrări neexecutate şi lucrări care urmau a fi remediate, de natură să afecteze utilitatea lucrării conform destinaţiei sale, iar ulterior a precizat că circulaţia se desfăşoară cu restricţii de viteză pe podul Giurgiu – Ruse.
În ceea ce priveşte culpa pentru nefinalizarea lucrărilor, instanţa de fond a avut în vedere că prin Decizia nr. 1429/ R din 9 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială s-a stabilit în mod irevocabil răspunderea constructorului C.C.C.F. – SA, ceea ce a şi determinat rezilierea contractului de antrepriză nr. RO 9911 ianuarie 02.
Apărarea pârâtului privind culpa reclamantei pentru întârzierea rezilierii contractului în perioada 2004 – 2006 a fost înlăturată, constatându-se că din noiembrie 2003 au fost anunţate dificultăţile apărute în derularea contractului, conform art. 3 pct. 11 din Acord, în sensul că a fost comunicată neexecutarea lucrărilor, astfel că trebuia evidenţiată separat suma de plată din fonduri P. şi suma aferentă contribuţiei datorate de compania beneficiară.
Din acest motiv, instanţa de fond a constatat că O.P.C.P. avea obligaţia de a gestiona cu responsabilitate contractul încheiat cu constructorul C.C.C.F. – SA şi de a acţiona de îndată pentru a lua măsurile necesare îndeplinirii obiectivelor proiectului finanţat de P.
Astfel, s-a reţinut că, până la încheierea Memorandumului de Finanţare - 31 decembrie 2003, O.P.C.P. trebuia să efectueze toate plăţile din fondurile P., însă pentru aceasta constructorul C.C.E.F. - SA ar fi trebuit să-şi îndeplinească obligaţiile contractuale, ceea ce nu s-a realizat.
Pentru împrejurarea că, după recepţia provizorie a lucrărilor la data de 24 octombrie 2003, constructorul nu a respectat termenele prevăzute în anexele procesului – verbal de recepţie, s-a considerat că nu se datorează neplăţii obligaţiilor contractuale de către reclamantă. Dimpotrivă, s-a reţinut că pârâtului i se datorează neperceperea penalităţilor şi neexecutarea garanţiei de bună execuţie, pentru că, deşi a fost anunţat din anul 2003 despre dificultăţile întâmpinate de beneficiar în derularea contractului, nu a formulat acţiune pentru rezilierea contractului şi nici nu a solicitat prelungirea valabilităţii garanţiei de bună execuţie.
În ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor HG nr. 273/1994, instanţa de fond a avut în vedere că acest act normativ reglementează numai recepţia la terminarea lucrărilor, iar conform art. 59 din contract, recepţia finală se poate efectua doar dacă toate defectele au fost remediate.
Potrivit clauzelor de la art. 57 şi art. 57.3 din contract, certificatul de recepţie parţială nu poate fi considerat ca fiind o acceptare a faptului că lucrările au fost finalizate în fiecare aspect al lor şi în sensul acestor prevederi contractuale procesul – verbal de recepţie din 24 octombrie 2003 este unul de recepţie parţială.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâtul M.E.F. – O.P.C.P., solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii ca neîntemeiată a acţiunii formulate de reclamanta C.N.C.F. - SA.
Recurentul a susţinut că în mod eronat instanţa de fond a considerat că aplicarea clauzelor contractuale cu privire la recepţie exclude aplicarea HG nr. 273/1994 şi că, reglementarea cuprinsă în acest act normativ intră în conflict cu prevederile Condiţiilor Generale pentru Contractele de construcţii, redactate de F.I.I.C., care s-ar aplica prioritar faţă de Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii.
Prin contract, părţile nu pot deroga de la prevederile legale şi modalitatea de recepţie pe care o stabilesc se poate aplica numai cu condiţia respectării HG nr. 273/1994, ceea ce nu se poate constata în cazul intimatei, care a semnat procesul – verbal de recepţie la terminarea lucrărilor din data de 24 octombrie 2003 cu scopul fraudulos de a evita returnarea fondurilor P., prin declaraţia falsă că lucrările cu fost terminate.
Recurentul a susţinut că soluţia instanţei de fond este rezultatul unor grave confuzii între recepţia la terminarea lucrărilor şi recepţia finală, dar şi cu privire la părţile semnatare ale procesului – verbal de recepţie. Sub acest aspect, s-a arătat că O.P.C.P. nu a avut nici un reprezentant în comisia de recepţie şi nu a fost anunţată de problemele care împiedicau recepţia, deoarece toate acestea vizează în realitate Ministerul Transporturilor şi nu ministerul recurent, cum greşit s-a reţinut în hotărârea atacată. Aceeaşi eroare s-a susţinut că a fost săvârşită şi prin indicarea O.P.C.P. ca structură în cadrul Ministerului Transporturilor.
Recurentul a criticat şi concluzia instanţei de fond privind culpa sa pentru admiterea recepţiei la lucrări neexecutate, cu excluderea oricărei culpe a intimatei, deşi aceasta a încălcat art. 57 din condiţiile Generale şi prevederile HG nr. 273/1994.
În dezvoltarea acestor critici, s-a arătat că a fost interpretată eronat natura procesului – verbal la terminarea lucrărilor, cu ignorarea prevederilor legale şi contractuale, considerându-se că este o recepţie parţială pentru că lucrările nu erau terminate, fără a se avea în vedere că întocmirea acestui proces – verbal este rezultatul conduitei frauduloase a intimatei, cu scopul eludării Memorandumului de Finanţare, care sancţiona neterminarea lucrărilor până la 31 decembrie 2003 cu retragerea finanţării.
De asemenea, recurentul a criticat interpretarea dată de instanţa de fond prevederilor HG nr. 273/1994 şi art. 57 din Condiţiile Generale, arătând că actul normativ susmenţionat reglementează atât recepţia la terminarea lucrărilor, cât şi recepţia finală, nefiind în conflict cu prevederile contractuale referitoare la recepţia lucrărilor după expirarea perioadei de notificare a defectelor, ceea ce corespunde unei recepţii finale.
În atare situaţie, s-a arătat că art. 57.3 din condiţiile Generale nu poate fi interpretat în sensul unei recepţii parţiale, deoarece o asemenea interpretare ar fi în dezacord cu premisa recepţiei reglementate de art. 57 din Contract, încălcând dispoziţiile art. 982 C. civ., care prevăd că toate clauzele convenţiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecărei clauze înţelesul care rezultă din întregul act.
Din acest motiv, recepţia provizorie conform art. 57 din contract nu poate fi interpretată ca o acceptare a terminării lucrărilor în fiecare aspect al lor şi nu reprezintă recepţia parţială, cum greşit a considerat instanţa de fond, dat fiind că premisa exprimată de art. 57.1 este aceea că lucrările sunt terminate şi că testele de funcţionalitate au fost trecute.
În recurs s-a susţinut că această premisă nu a existat în cauză datorită faptului că lucrările nu erau terminate la momentul recepţiei, astfel că este evidentă culpa intimatei pentru nerespectarea flagrantă atât a prevederilor contractuale, cât şi a celor legale. Recurentul a arătat că, deşi instanţa a reţinut acest aspect, în sensul că recepţia a fost forţată de expirarea Memorandumului de finanţare, sancţionată cu retragerea finanţării, motivarea hotărârii apare ca fiind contradictorie, în condiţiile în care nu s-a constatat culpa intimatei, care în mod fals a atestat terminarea lucrărilor pentru a se evita pierderea fondurilor P., alocate de U.E. pentru acest proiect.
Din acest considerent, hotărârea instanţei de fond a fost criticată şi pentru încălcarea OG nr. 79/2003, care instituie obligaţia recuperării fondurilor comunitare cheltuite în urma unor nereguli, de la beneficiarii fondurilor vinovaţi de neregulile respective.
Referitor la presupusele contradicţii existente între menţiunile actului de control, recurentul a învederat că instanţa de fond a analizat superficial legătura de cauzalitate dintre acceptarea de către intimată a recepţiei unor lucrări neterminate şi faptul că circulaţia se desfăşoară cu restricţii de viteză. Restricţiile de viteză sunt impuse tocmai de faptul că siguranţa traficului feroviar este afectată de lucrările acceptate de intimată, deşi acestea nu erau terminate.
În ultimele două motive de recurs, s-a susţinut că în mod greşit instanţa de fond nu a reţinut culpa intimatei pentru neasigurarea întreţinerii lucrărilor după admiterea recepţiei şi pentru neasigurarea finanţării lucrărilor.
Instanţa de fond a acceptat faptul că intimata nu a întreţinut lucrările, dar a considerat în mod eronat că nu ar fi avut o astfel de obligaţie, deşi culpa sa rezulta tocmai din acceptarea recepţiei în temeiul art. 57 din Condiţiile Generale şi Capitolul 2 din HG nr. 273/1994 pentru lucrări neterminate, preluând totodată riscurile aferente acestei lucrări.
În acelaşi mod, deşi în sentinţa atacată s-a reţinut că intimata nu şi-a îndeplinit obligaţia de a plăti la termen avansul şi nici nu a suportat partea finală din plăţile intermediare, recurentul a învederat că s-a justificat greşit încălcarea obligaţiei respective pe considerentul că, la rândul său constructorul nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale. În opinia recurentului, instanţa de fond nu a ţinut seama de cronologia elementelor de fapt din dosar, care dovedesc că încălcarea obligaţiei de plată de către intimată precede încălcarea contractului de către constructor şi aceasta pentru că obligaţia de plată a avansului o precede pe cea de executare a lucrărilor.
Intimata C.N.C.F. C.F.R. SA a invocat prin întâmpinare excepţia lipsei calităţii de reprezentant a persoanei care a semnat cererea de recurs, motivând că nu au fost respectate prevederile art. 302/1 şi art. 316 raportat la art. 112 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât cererea de recurs nu conţine numele şi calitatea persoanei care angajează juridic instituţia, nefăcându-se nici dovada acestei calităţi.
Excepţia de procedură invocată de intimată este nefondată, întrucât cererea de recurs a fost semnată de reprezentantul convenţional al recurentului, în baza împuternicirii avocaţiale nr. 159.619 din 26 august 2009, având ca obiect atât asistenţă juridică şi reprezentare, cât şi redactarea şi semnarea motivelor de recurs în prezentul dosar.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a stabilit corect pe baza probelor administrate că relaţiile dintre O.P.C.P, în calitate de autoritate contractantă şi constructorul C.C.C.F. - SA Bucureşti au fost guvernate de contractul nr. RO 9911 ianuarie 02.
Fiind autoritate contractantă, M.E.F. – O.P.C.P. avea obligaţia să asigure, prin vizarea contractului de către proprii experţi în legătură cu respectarea legii române, conformitatea cu clauzele contractuale şi cu condiţiile F.I.D.I.C.
Recurentul a susţinut neîntemeiat că instanţa de fond a aplicat prioritar clauzele contractuale, înlăturând aplicarea HG nr. 273/1994, deşi dispoziţiile acestui act normativ au stat la baza întocmirii procesului – verbal din 24 octombrie 2003.
Instanţa de fond a apreciat judicios că nu poate fi reţinută culpa companiei intimate pentru întocmirea procesului – verbal din 24 octombrie 2003, care a fost semnat şi de reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor – R.C.F. Bucureşti, ai I.S.C. şi ai C.J. Giurgiu, dar şi de inginerul F.I.D.I.C. (firma T.P. angajată în baza unui contract de prestări de servicii să acţioneze în numele O.P.C.P.
Pe de altă parte, se reţine că, în conformitate cu prevederile HG nr. 273/1994, comisia de recepţie doar recomandă, dar cel care aprobă este investitorul, care în cazul de faţă a fost O.P.C.P.
Nefondate sunt şi susţinerile din recurs privind confundarea diferitelor tipuri de recepţie şi atribuţiile ministerelor implicate în derularea programului, constatându-se că, indiferent de denumirea procesului – verbal de recepţie, instanţa de fond a avut în vedere conţinutul actului respectiv, care evidenţiază atât lucrări neexecutate, cât şi lucrări de remediat.
Din acest motiv, s-a reţinut corect că terminarea lucrărilor nu are semnificaţia de finalizare totală a lor, cu atât mai mult cu cât constructorul este cel care declară terminarea lucrărilor, iar Comisia de recepţie poate constata realitatea şi autenticitatea declaraţiei executantului doar în momentul constituirii şi prezentării pe şantier, ceea ce s-a şi întâmplat la data de 24 octombrie 2003, când comisia a recomandat admiterea recepţiei cu obiecţii, conform dispoziţiilor art. 16 din HG nr. 273/1994.
De asemenea, nu se poate reţine că hotărârea atacată este rezultatul unei confuzii cu privire la competenţele instituţiilor implicate în derularea programului, iar existenţa unor erori materiale în considerentele sentinţei referitoare la autoritatea emitentă a actului administrativ contestat nu afectează legalitatea soluţiei pronunţate şi nu constituie un motiv de casare sau de modificare, conform dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ.
Criticile formulate în recurs cu privire la concluzia instanţei de fond că nu se poate reţine culpa intimatei pentru admiterea lucrărilor se dovedesc a fi nefondate, deoarece procesul – verbal de recepţie deşi a fost intitulat la terminarea lucrărilor, nu consemnează o recepţie finală, care nici nu s-a efectuat.
De altfel, prin procesul – verbal de recepţie, comisia de recepţie a recomandat admiterea recepţiei în condiţiile respectării termenelor de execuţie şi de remediere, astfel că rezultă în mod evident că nu s-a întocmit actul pentru o recepţie finală.
Instanţa de fond a constatat corect nelegalitatea actelor deduse judecăţii şi în privinţa prevederilor din HG nr. 273/1994 pretins a fi fost încălcate, de intimată, deoarece acestea nu au corespondent în situaţia de fapt, iar recurentul nu a administrat alte probe din care să rezulte realitatea menţiunilor efectuate de echipa de control.
Lipsa culpei intimatei a fost corect reţinută de instanţa de fond şi faţă de demersurile efectuate de aceasta din anul 2003 pentru comunicarea dificultăţilor întâmpinate în finalizarea lucrărilor, precum şi faţă de culpa constructorului C.C.C.F. - SA, constatată cu autoritate de lucru judecat prin Decizia nr. 1429/ R din 9 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a dispus rezilierea contractului nr. RO 9911 ianuarie 02.
Clauzele contractuale au fost interpretate de instanţa de fond în conformitate cu prevederile HG nr. 273/1994 şi ale Condiţiilor Generale, care reglementează recepţia la terminarea lucrărilor, echivalentă din punct de vedere al conţinutului şi efectelor juridice, unei recepţii provizorii cu obiecţiuni.
Susţinerea recurentului că intimata a forţat recepţia la terminarea lucrărilor este infirmată chiar de conţinutul procesului – verbal de recepţie în care se precizează că o parte din lucrări sunt încă de executat, dar şi de faptul că acest proces - verbal a fost semnat de reprezentanţii mai multor instituţii şi nu numai de către beneficiarul obiectivului.
Motivarea instanţei de fond nu are considerente contradictorii, cum neîntemeiat a susţinut recurentul şi cuprinde argumentele de fapt şi de drept pentru care au fost respinse apărările recurentului – pârât.
De asemenea, instanţa de fond a expus elementele de fapt şi de drept avute în vedere pentru constatarea unor contradicţii între menţiunile actelor administrative contestate.
Instanţa de fond a respectat şi dispoziţiile OG nr. 79/2003, constatând judicios că este lipsită de temei obligaţia de plată stabilită în sarcina intimatei, în condiţiile în care nu a fost dovedită culpa acesteia pentru antrenarea răspunderii juridice.
Susţinerea recurentului privind culpa intimatei pentru neasigurarea întreţinerii lucrărilor după admiterea recepţiei a fost corect respinsă de instanţa de fond, întrucât până la data de 9 octombrie 2007, când Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a decis în mod irevocabil rezilierea contractului nr. RO 9911 ianuarie 02, constructorul a fost răspunzător de întreţinerea lucrărilor executate şi asigurarea siguranţei circulaţiei, avându-se în vedere că nu a predat amplasamentul beneficiarului proiectului.
În consecinţă, instanţa de fond a reţinut în mod corect că, până la data rezilierii contractului de execuţie lucrări dintre recurent (în calitate de autoritate contractantă şi de agenţie de implementare P.) şi constructorul C.C.C.F. – SA, responsabil pentru întreţinerea, siguranţa circulaţiei şi paza podului a fost antreprenorul C.C.C.F. – SA.
Instanţa de fond a respins corect şi susţinerea recurentului privind culpa intimatei pentru neasigurarea finanţării lucrărilor, întrucât aceasta nu putea plăti lucrări neexecutate în baza contractului de lucrări încheiat între O.P.C.P. şi SC C.C.C.F – SA Bucureşti.
Culpa intimatei nu poate fi reţinută nici în ceea ce priveşte neasigurarea cofinanţării, întrucât această obligaţie intervine numai după finalizarea tuturor lucrărilor de către constructor, ceea ce nu s-a realizat în cauză.
Faţă de motivele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.F.P. – O.P.C.P. împotriva sentinţei civile nr. 2750 din 24 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3749/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3751/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
