ICCJ. Decizia nr. 3753/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3753/2010
Dosar nr.3303/2/2009
Şedinţa publică din 22 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 8 aprilie 2009, reclamantul S.I.B.M a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, să i se recunoască dreptul de a fi confirmat şi încadrat ca rezident specialitatea Medicină de Familie, conform Metodologiei pentru desfăşurarea concursului de rezidenţiat în medicină, medicină dentară şi farmacie, sesiunea 20 noiembrie 2005, aprobată prin OMS nr. 1000/2005, astfel cum a fost modificată definitiv şi irevocabil prin sentinţa civilă nr. 1027/2006 a Curţii de Apel Bucureşti.
Reclamantul a solicitat şi obligarea pârâtului la emiterea ordinului de confirmare a sa ca medic rezident în specialitatea Medicină de Familie şi la efectuarea tuturor demersurilor necesare pentru încadrarea efectivă ca rezident în specialitatea Medicină de Familie.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în anul 2005 a candidat la concursul naţional de rezidenţiat, dar nu s-a clasificat în limita numărului de locuri scoase la concurs la grupa respectivă de specialitate, deşi punctajul de 560 pe care l-a obţinut a fost peste punctajul de promovare,stabilit de organizatorul concursului la 460 puncte.
În aceste condiţii, reclamantul a susţinut că a dobândit dreptul la confirmarea şi încadrarea, la cerere, ca rezident în specialitatea Medicină de Familie, întrucât se încadrează în ipoteza prevăzută de pct. 22.1 din Metodologia pentru desfăşurarea concursului de rezidenţiat în medicină, medicină dentară şi farmacie, sesiunea 20 noiembrie 2005, aprobată prin OMS nr. 1000/2005, astfel cum a fost modificată prin sentinţa civilă nr. 1027/2006 a Curţii de Apel Bucureşti.
Prin întâmpinarea formulată la 12 iunie 2009 pârâtul a invocat excepţia tardivităţii introducerii cererii administrative prealabile, arătând că dreptul reclamantului de a solicita, pe calea plângerii prealabile, recunoaşterea unui drept şi emiterea ordinului de confirmare în rezidenţiat se putea face în termen de 30 de zile de la data afişării răspunsurilor la rezidenţiat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 4020 din 18 noiembrie 2009, prin care a respins excepţia tardivităţii cererii, a admis acţiunea formulată de reclamant, a recunoscut dreptul acestuia de a fi confirmat şi încadrat ca rezident, specialitatea Medicină de Familie, obligând pârâtul să emită ordinul de confirmare a reclamantului ca rezident în specialitatea Medicină de Familie şi să efectueze toate demersurile care se impun în vederea încadrării lui efective ca rezident în specialitatea Medicină de Familie.
Instanţa de fond a respins ca neîntemeiată excepţia tardivităţii cererii administrative prealabile, reţinând că nu există nici o dispoziţie legală care să limiteze exercitarea în timp a dreptului de a solicita confirmarea şi încadrarea ca rezident, specialitatea medicină de familie, a absolvenţilor care au obţinut punctaj de promovare şi că, acţiunea în contencios administrativ a fost formulată cu respectarea termenului prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, respectiv în termenul de 6 luni de la data comunicării refuzului nejustificat al pârâtului de soluţionare a cererii.
Pe fondul cauzei, s-a constatat că refuzul exprimat de pârât este nejustificat, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, întrucât reclamantul îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 6 alin. (3) din OUG nr. 58/2001 şi de Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 1000/2005, astfel cum a fost modificat prin sentinţa civilă nr. 1027/2006, definitivă şi irevocabilă, pentru a fi confirmat şi încadrat ca rezident, specialitatea medicină de familie.
Astfel, s-a avut în vedere că reclamantul este absolvent al Facultăţii de Medicină, Specialitatea Medicină Generală din cadrul Universităţii de Medicină şi farmacie „Victor Babeş" din Timişoara, iar la concursul naţional de rezidenţiat, sesiunea noiembrie 2005, a obţinut un punctaj de 560 de puncte, peste punctajul de promovare, care a fost de 460 de puncte, dar nu s-a clasificat în limita numărului de locuri scoase la concurs.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâtul Ministerul Sănătăţii, solicitând ca în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 8, 9, art. 312 alin. (3) şi art. 3041 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamant.
În primul motiv de recurs a fost criticată soluţia dată excepţiei de tardivitate, cu motivarea că instanţa de fond a considerat eronat că dreptul la acţiune al intimatului – reclamant s-a născut la data rămânerii definitive şi irevocabile a sentinţei civile nr. 1027/2006, deşi acesta nu a fost parte în litigiul respectiv, iar sentinţa susmenţionată nu produce efecte erga omnes, nefiind publicată în Monitorul Oficial.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, invocat pe fondul cauzei, recurentul a susţinut că hotărârea atacată nu cuprinde considerentele pentru care au fost înlăturate argumentele sale privind legalitatea Ordinului nr. 1000/2005.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Excepţia tardivităţii cererii administrative prealabile a fost corect respinsă de instanţa de fond, în condiţiile în care nu există nici o dispoziţie legală sau regulamentară care să limiteze în timp exercitarea dreptului de a solicita confirmarea şi încadrarea ca rezidenţi, specialitatea medicină de familie, a absolvenţilor care au obţinut un punctaj de promovare, dar care nu s-au clasificat în limita numărului de locuri scoase la concurs, cum este cazul intimatului – reclamant.
În atare situaţie, s-a apreciat judicios că instanţa de contencios administrativ a fost sesizată pentru constatarea refuzului nejustificat al ministerului recurent de a soluţiona cererea intimatului – reclamant de confirmare şi de încadrare, astfel că acţiunea a fost formulată cu respectarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, care se calculează de la data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii.
Din acest motiv, se constată că sunt lipsite de relevanţă susţinerile din recurs privind efectele juridice ale sentinţei civile nr. 1027/2006, cu atât mai mult cu cât recurentul a fost parte în litigiul soluţionat irevocabil prin această hotărâre judecătorească şi în consecinţă, nu poate invoca inopozabilitatea hotărârii care nu a fost publicată în Monitorul Oficial., conform dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 554/2004.
Motivul de recurs prin care s-a invocat nemotivarea hotărârii atacate este de asemenea nefondat, constatându-se că instanţa de fond a respectat dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., expunând considerentele de drept şi de fapt pentru care a respins apărările formulate de recurentul – pârât.
Instanţa de fond nu avea obligaţia să examineze şi argumentele ministerului pârât privind legalitatea OMS nr. 1000/2005, care nu a constituit obiectul judecăţii în prezentul litigiu, fiind soluţionată în mod definitiv şi irevocabil prin sentinţa civilă nr. 1027/2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
În consecinţă, nefiind motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
În baza dispoziţiilor art. 274 alin. (1) şi (3) raportat la art. 316 Cod procedură civilă, se va dispune obligarearecurentuluila platacătre intimat a sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuielile de judecată la instanţa de recurs, fără a fi acordate şi cheltuielile solicitate cu acelaşi titlu la instanţa de fond, întrucât nu a existat o asemeneacerere cu ocaziajudecării fondului pricinii şi nu s-au exercitat căile de atac prevăzute de lege pentruomisiunea pronunţării asupra unui capăt de cerere, principal sau accesoriu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei civilenr. 4020 din 18 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei către intimatul S.I.B.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi22 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2809/2010. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 3756/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
