ICCJ. Decizia nr. 610/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 610/2010
Dosar nr. 8460/2/2009
Şedinţa publică din 3 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 14 septembrie 2009, reclamanta C.N., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, a solicitat obligarea pârâtului la analizarea şi avizarea cererii sale privind redobândirea cetăţeniei române într-un termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum şi la plata sumei de 1000 lei cu titlu de daune morale.
In motivarea acţiunii reclamanta a învederat instanţei că a depus cerere de redobândire a cetăţeniei române în anul 2005, cerere asupra căreia a revenit ulterior în august 2009 .
Prin sentinţa civilă nr. 804 din 16 februarie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia rămânerii fără obiect a primului capăt de cerere şi a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului să analizeze/avizeze cererea reclamantei privind redobândirea cetăţeniei române într-un termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, ca rămasă fără obiect.
Totodată, instanţa a respins şi capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata de daune morale ca neîntemeiat şi a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei la plata către reclamantă, a sumei de 160,20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Justiţiei a învederat împrejurarea că în şedinţa din data de 09 decembrie 2009 cererea reclamantei a fost examinată şi avizată pozitiv de Comisia pentru Cetăţenie.
Instanţa de fond a respins capătul de cerere privind acordarea daunelor morale ca neîntemeiată şi având în vedere că reclamanta nu a dovedit un prejudiciu moral, obligând pârâtul la plata cheltuielilor de judecată, către reclamantă.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Justiţiei a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
In motivarea recursului pârâtul a invocat nelegalitatea sentinţei în raport de prevederile art. 274 C. proc. civ., potrivit cărora partea care recunoaşte pretenţiile la prima zi de înfăţişare nu poate fi obligat la cheltuieli de judecată.
Având în vedere modul de soluţionare a acţiunii, recurentul a solicitat să se constate că, fără a cădea în pretenţii, şi anume fără a stabili obligaţii cu privire la acţiunea reclamantei ori a culpei procesuale a pârâtului, nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru admiterea capătului de cerere privind cheltuielile de judecată.
Prin notele de şedinţă depuse, pârâtul Ministerul Justiţiei a invocat excepţia lipsei calităţii procesual pasive, motivat de faptul că odată cu apariţia OUG nr. 5/2010, aprobarea cererilor de acordare ori de redobândire a cetăţeniei române, se face prin ordin al Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.
Prin urmare, pentru ca o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să se afle în culpă procesuală, adică să cadă în pretenţii, în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Astfel, cheltuielile de judecată vor cuprinde taxele de timbru şi de procedură, plata experţilor, onorariile de avocat, dar numai cele strict necesare pentru buna desfăşurare a judecăţii.
Este adevărat că cererea reclamantei a fost soluţionată favorabil, dar aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, aceasta s-a produs ulterior datei de 4 septembrie 2009, la care a fost înregistrată cererea de chemare în judecată.
Astfel fiind, Curtea reţine că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., culpa procesuală a pârâtului constând în faptul că în momentul introducerii acţiunii, cererea reclamantei de redobândire a cetăţeniei române nu era analizată şi soluţionată, fiind justificată declanşarea procesului.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesual pasive, invocată Ministerul Justiţiei, Înalta Curte constată că această excepţie este neîntemeiată, având în vedere că OUG nr. 5/2010 nu era în vigoare la momentul introducerii acţiunii pronunţării sentinţei de fond, recursul fiind nefondat şi pe acest aspect.
In consecinţă pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 804 din 16 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 609/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 612/2010. Contencios → |
|---|
