ICCJ. Decizia nr. 3802/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3802/2010
Dosar nr. 7584/2/2009
Şedinţa publică din 23 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanţii B.V. si B.M. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe obligarea pârâtului, prin Secţia Consulară - Ambasada României la Chişinău să le primească de îndată, într-un termen rezonabil de la rămânerea irevocabilă a hotărârii ce se va pronunţa, cererea de redobândire a cetăţeniei Române, însoţită de actele doveditoare şi să le transmită de îndată către Comisia pentru cetăţenie din cadrul Ministerului Justiţiei şi obligarea pârâtului la plata de daune morale în cuantum de 1000 lei.
Reclamanţii au arătat că în luna septembrie 2006 s-au adresat Secţiei Consulare - Ambasada României la Chişinău în vederea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei, conform art. 12 din Legea nr. 21/1991. Întrucât accesul în sediul ambasadei pentru depunerea unei astfel de cereri era condiţionat de prezentarea invitaţiei din partea ambasadei, au fost îndrumaţi verbal să solicite prin scrisoare recomandată o programare pentru depunerea acestei cereri.
Deşi Secţia Consulară avea obligaţia de a le răspunde într-un termen de 30 de zile de la data la care a luat la cunoştinţă de solicitare, acest lucru nu s-a întâmplat.
Prin întâmpinare pârâtul a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, arătând că la data introducerii cererii se împlinise termenul de 6 luni în care reclamanţii trebuiau să formuleze acţiunea.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că s-a impus organizarea unei programări, având în vedere capacitatea limitată a Secţiei Consulare din cadrul Ambasadei României la Chişinău de a procesa dosarele cuprinzând cererile de redobândire a cetăţeniei, aceste persoane fiind invitate în ordinea cronologică a formulării cererilor de intenţie.
Prin sentinţa civilă nr. 158 din 12 ianuarie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, a admis în parte cererea formulată de reclamanţii B.V. şi B.M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, a obligat pârâtul să primească cererea de redobândire a cetăţenie române formulată de reclamanţi, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, a respins capătul de cerere privind acordarea daunelor morale ca neîntemeiat şi a obligat pârâtul la 200 lei cheltuieli de judecată către reclamanţi.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că excepţia prescripţiei dreptului la acţiune este neîntemeiată în considerarea dispoziţiilor art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 şi având în vedere conţinutul cererii formulate de reclamanţi în luna ianuarie 2006 adresată pârâtului.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut că în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 21/1991, reclamanţii au solicitat potrivit art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, redobândirea cetăţeniei române prin cerere adresată misiunii diplomatice a României la Chişinău, autoritatea publică competentă având obligaţia de a înregistra cerere formulată în vederea parcurgerii procedurii prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 21/1991.
Apărarea pârâtei potrivit căreia este în imposibilitate de a respecta dispoziţiile Legii nr. 21/1991 şi ale Legii nr. 554/2004, având în vedere capacitatea limitată a Secţiei Consulare din cadrul Ambasadei României la Chişinău, de a procesa dosarele cuprinzând acest tip de cereri şi actele necesare a fi depuse pentru înaintarea solicitării la Ministerul Justiţiei, a fost înlăturată, pe de o parte pentru că nu s-a făcut nicio probă în acest sens, iar pe de altă parte, având în vedere dispoziţiile imperative ale Legii nr. 554/2004, care impun soluţionarea cererilor într-un termen de 30 de zile de la formulare.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, în considerarea dispoziţiilor art. 998 - 999 C. civ., instanţa de fond a respins această solicitare, apreciind că prin constatarea refuzului nejustificat al pârâtului şi obligarea acestuia la analizarea cererii formulate de reclamanţi în termenul solicitat se produce o acoperire a prejudiciului moral suferit de către aceştia.
De asemenea, în baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de fond a obligat pârâtul la 200 lei cheltuieli de judecată către reclamanţi.
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele de recurs se arată că a existat un răspuns adresat solicitanţilor. Prin acest răspuns, reclamanţii erau încunoştinţaţi de faptul că cererea lor va fi soluţionată favorabil la momentul în care urmau să fie procesate cererile similare ale altor cetăţeni moldoveni, depuse în aceeaşi perioadă cu cea formulată de dânşii.
Recurentul consideră că a soluţionat cererea prin răspunsul care a fost comunicat reclamanţilor, informându-i că există o justificare argumentată a împrejurării că reclamanţilor nu li s-a stabilit, încă, o dată pentru a depune cererea de redobândire a cetăţeniei.
Se mai arată că pentru instanţa de fond nu a avut relevanţă starea obiectivă de fapt invocată de Ministerul Afacerilor Externe deşi tocmai aceasta a determinat, într-o legătură cauzală directă, situaţia specifică a derulării procedurii consulare sub potenţialul pe care MAE îl învedera şi pe care şi l-a dorit să se atingă în anii următori.
Recurentul mai arată că, la data prezentei, stadiul procesării cererilor de dobândire a atins un nivel satisfăcător faţă de anii anteriori, prin deschiderea unei locaţii a Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău. Dar acumularea cererilor de intenţie a cetăţenilor moldoveni pentru redobândirea cetăţeniei din perioada când nu se înregistra ritmul actual de lucru (peste 360.000 de solicitări) generează şi astăzi o mare dificultate în îndeplinirea doleanţelor acestor cetăţeni de a fi programaţi cât mai repede în vederea depunerii actelor.
În lipsa unei culpe administrative, pentru argumentele precizate, recurentul consideră că nu putea fi obligat, în baza Legii nr. contenciosului administrativ (cu discriminarea persoanelor ce au depus cereri anterior reclamanţilor dar care nu au formulat acţiune în instanţă), să schimbe ordinea cronologică stabilită şi să primească cererea reclamanţilor.
Răspunsul a fost redactat şi transmis în interiorul termenului de 30 de zile care a început să curgă de la data recepţionării petiţiei la Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău.
În aceste condiţii, recurentul consideră că nu sunt întrunite condiţiile existenţei unei împrejurări de a nu se fi răspuns solicitanţilor în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii sau aceea a unui refuz nejustificat.
Singurele elemente ce se impuneau a fi cercetate erau acelea de a se verifica emiterea unui răspuns al autorităţii publice în termen de 30 de zile de la data primirii cererii şi faptul ca acesta să nu încorporeze un refuz explicit. Or, această verificare ar fi condus cu uşurinţă la concluzia că, din această perspectivă, nu au fost încălcate normele contenciosului administrativ.
Răspunsul administrativ primit de reclamanţi nu încorpora un refuz de soluţionare a cererii de depunere a dosarului ci arătau condiţiile concrete în care acesta urma să fie procesat, fără a conţine formulări pur potestative din partea autorităţii publice solicitate în sensul de a nu îndeplini obligaţia prevăzută de Legea nr. 21/1991.
Pe de o parte, durata acestui termen rezonabil a fost decantată numai în jurisprudenţa CEDO dar, chiar şi aşa, ea nu se aplică decât în cazurile expres specificate. În condiţiile în care solicitanţii sunt rezidenţi în ţara a cărei cetăţenie o solicită, durata analizării cererii determină o vătămare prin limitarea drepturilor individului faţă de celelalte persoane în mijlocul cărora trăieşte în mod statornic şi care se bucură de plenitudinea beneficiilor oferite de statutul de cetăţean, ipoteză în care nu se regăsesc reclamanţii.
Pe de altă parte, instanţa nu avea nici un temei legal pentru a obliga MAE la primirea cererii de redobândire a cetăţeniei „în termen de 30 de zile" iar sistemul românesc de drept, având origine continentală (franceză şi germană) nu admite decât aplicarea metodei tehnico-juridice de interpretare a Legii nr. (conform dispoziţiilor normative scrise) şi este inacceptabil ca instanţa română să judece în echitate, potrivit sistemului de drept cutumiar, specific spaţiului anglo-saxon.
Interpretarea potrivit căreia aprecierea caracterului „rezonabil" al unui termen depinde de complexul circumstanţelor fiecărui caz în parte, şi nu doar de durata termenului, este constantă şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO).
În lipsa unui temei legal concret, recurentul consideră că puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire a cetăţeniei.
Recurentul mai menţionează că, la data de 19 noiembrie 2009, a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea OUG nr. 36/2009 ce modifică şi completează Legea nr. 21/1991.
Potrivit acestei legi, cererea şi documentele vizând recunoaşterea cetăţeniei române vor putea fi înregistrate şi la birourile teritoriale aflate în subordinea Direcţiei Cetăţenie din cadrul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, astfel că nu se poate invoca lipsa de diligentă a Statului Român pentru deblocarea impasului real în care s-a ajuns la Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău în activitatea de colectare a cererilor actuale de redobândire a cetăţeniei române.
Examinând sentinţa recurată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că, în cauză, nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt în raport de materialul probator administrat şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Critica recurentului privind greşita aplicare de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. contenciosului administrativ, care defineşte noţiunea de refuz nejustificat de soluţionare a cererii, nu este fondată pentru următoarele motive:
Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea nr. cetăţeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetăţenie.
Problema care se impune a fi rezolvată în cauză este legată de termenul în care autorităţile române trebuie să soluţioneze cererile de redobândire a cetăţeniei române.
Din lecturarea textului legal anterior arătat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un termen în care autorităţile române să proceseze astfel de cereri.
Ca atare, în lipsa unui asemenea termen legal, trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenţia Europeană pentru Cetăţenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. nr. 396/2002, potrivit cărora: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie".
Doctrina europeană a arătat că noţiunea de„termen rezonabil" este o noţiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global şi în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
Astfel, în materie «civilă», dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicţiei competente, dar el include şi durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicţiei este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
În opinia Curţii de la Strasbourg,caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special, în funcţie de complexitatea speţei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
În cauză, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii – septembrie 2006 – şi data soluţionării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor legale mai sus menţionate şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Pe de altă parte, instanţa de control judiciar nu poate primi susţinerea recurentului în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depăşesc capacitatea de procesare a Secţiei Consulare a Ambasadei, întrucât autorităţile naţionale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea principiului celerităţii, care guvernează materia aflată în discuţie.
În ceea ce priveşte menţionarea faptului că a intrat în vigoare Legea nr. nr. 354/2009 care modifică şi completează Legea nr. 21/1991, instanţa constată că dispoziţiile acestei legi sunt ulterioare momentului introducerii acţiunii şi nu au putere retroactivă.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei civile nr. 158 din 12 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3801/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3804/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
