ICCJ. Decizia nr. 3804/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3804/2010
Dosar nr. 541/32/2009
Şedinţa publică din 23 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bacău reclamantul B.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bacău, anularea hotărârii nr. 1186 din 5 decembrie 2008, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată şi, totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 25 noiembrie 2008.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că a fost obligat să se refugieze în munţi din cauza luptelor de la limita frontierei.
În susţinerea acţiunii, reclamantul a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă şi declaraţiile autentificate ale unor martori din care a rezultat că aceasta, împreună cu familia, s-a refugiat din localitatea de domiciliu în altă localitate, deoarece au fost alungaţi din localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 171 din 3 decembrie 2009 Curtea de Apel Bacău a admis acţiunea, a anulat hotărârea nr. 1186 din 5 decembrie 2008 emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască reclamantei calitatea de persoană refugiată, şi, totodată, să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de Legea nr.189/2000, începând cu data de 25 noiembrie 2008.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamantul a făcut dovada, prin probele administrate, că se încadrează în dispoziţiile prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bacău a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că hotărârea contestată este emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 189/2000 în data de 05 decembrie 2008, ca urmare a cererii nr. 20040 din 25 noiembrie 2008, alături de care au fost depuse, pe lângă actele de stare civilă, Adresa nr. C/1800 din 3 octombrie 2008 Arhivele Naţionale - Direcţia Judeţeană Cluj, prin care se precizează intimatului, că nu se deţin documente din care să rezulte calitatea de refugiat pe criterii etnice, precum şi Declaraţiile pe propria răspundere ale d-nei. S.M. si d-lui. F.N.
Din aceste două declaraţii rezulta că intimatul a fost persecutat pe motive etnice în perioada februarie 1942-noiembrie 1942.
Or, în cererea şi declaraţia pe propria răspundere intimatul declară că a fost refugiat pe motive etnice în perioada februarie 1944-decembrie 1944, ceea ce se contrazice cu perioada declarată de martori, deoarece a solicitat drepturi pentru anul 1944, iar martorii au declarat pentru anul 1942.
Recurenta mai susţine că aceste două declaraţii de martori, mai exact ale d-nei. F.S. şi S.A., sunt depuse numai la instanţă, nu si la instituţia pârâtă, în original, cum prevede legea.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză precum şi cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Intimatul-reclamant şi-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri şi a celei cu martori.
Aşadar, înscrisurile şi declaraţiile martorilor pe care instanţa de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă cerinţele prevăzute de lege.
Situaţia creată pentru reclamant şi familie, s-a datorat persecuţiilor etnice, exercitate după Dictatul de la Viena.
Cum în cauză s-a făcut dovada şi este de necontestat faptul că reclamantul împreună cu mama sa a fost nevoit să se refugieze din localitatea de domiciliu într-o altă localitate, în mod corect instanţa de fond a reţinut că acesta, a suportat consecinţele morale şi materiale ale refugiului şi este îndreptăţit să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pronunţând o hotărâre temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bacău, împotriva sentinţei civile nr. 171 din 3 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3802/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3805/2010. Contencios → |
|---|
