ICCJ. Decizia nr. 385/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 385/2010
Dosar nr. 712/39/2010
Şedinţa publică din 25 ianuarie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prima instanţă
Prin încheierea de şedinţă din 5 octombrie 2010, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta SC S.C. SA Rădăuţi judeţul Suceava, de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 72192 din 24 februarie 2010 şi a dispoziţiei de măsuri nr. 72191 din 24 februarie 2010 emise de D.G.F.P. Suceava.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut, cu privire la cererea de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 72192 din 24 februarie 2010, în raport de art. 215 alin. (2) din OG nr. 92/2003, reclamanta nu a depus cauţiunea în cuantum de 100.000 lei, stabilită de instanţă, potrivit textului menţionat, cererea de suspendare fiind respinsă pentru acest motiv.
În privinţa suspendării dispoziţiei de măsuri nr. 92191 din 24 februarie 2010, emisă de D.G.F.P. Suceava s-a constatat că reclamanta nu a probat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi cum actul administrativ se bucură de o prezumţie de legalitate, în lipsa altor elemente, cererea de suspendare a acestei dispoziţii a fost respinsă.
II. Instanţa de recurs
1.Criticile reclamantei
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs reclamanta SC S.C. SA Rădăuţi judeţul Suceava.
Recurenta a criticat încheierea pentru nelegalitate şi netemeinicie precizând că iniţial a solicitat primei instanţe suspendarea executării atât a deciziei de impunere nr. 72192 din 24 februarie 2010, cât şi a dispoziţiei de măsuri nr. 72192 din aceeaşi dată, însă datorită cuantumului mare al cauţiunii stabilită de instanţă, care depăşea posibilităţile sale financiare, nu a mai susţinut cererea de suspendare a deciziei de impunere, mai ales că aceasta a fost suspendată, până la soluţionarea dosarului de fond, conform art. 14 din Legea nr. 554/2004, prin sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. 207/39/2010.
A învederat recurenta că pentru admiterea cererii de suspendare a executării dispoziţiei de măsuri 72191 din 24 februarie 2010 era necesară îndeplinirea condiţiei existenţei unui caz bine justificat şi a unei pagube iminente, însă în mod greşit Curtea de Apel Suceava a apreciat că nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, deoarece nu s-a dovedit o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat.
Recurenta a arătat că speţa ce formează obiectul acestui dosar este identică cu cea din dosarele 811 şi 1382/39/2009 ale Tribunalului Suceava, care privesc o decizie de impunere şi dispoziţie de măsuri emise la finele anului 2008 pentru sume similare, din perioada anterioară celor care formează obiectul prezentei cauze, iar în ultimul dosar menţionat s-a efectuat o expertiză judiciară care a concluzionat asupra nelegalităţii stabilirii sumelor pretins datorate cu titlu de TVA, întrucât nu a avut loc recepţia obiectivului realizat, astfel încât nu se putea proceda la facturarea bunului. A concluzionat recurenta că nu poate fi aplicat un tratament juridic diferit sumelor reprezentând TVA calculată pentru perioada imediat următoare, avută în vedere la cea de-a doua inspecţie fiscală.
S-a mai argumentat că în dosarul 207/39/2010 Curtea de Apel Suceava a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 72192 din 24 februarie 2010, care priveşte plata TVA, iar cu atât mai mult trebuia suspendată şi dispoziţia privind măsura facturării TVA, ce reprezintă tocmai faptul generator al TVA , întrucât o altă soluţie ar determina inaplicabilitatea hotărârii de suspendare a deciziei de impunere, deoarece facturarea determină automat colectarea TVA-ului aferent şi virarea acestuia către bugetul de stat.
Recurenta a reluat argumentele privind îndeplinirea condiţiei pagubei iminente , arătând că respingerea cererii de suspendare ar conduce la prejudicierea societăţii într-o perioadă de criză financiară acută şi la lipsirea cetăţenilor municipiului Rădăuţi de utilităţile necesare unui trai decent: alimentare cu apă, canalizare, furnizare energie termică, salubrizare, iluminat public.
2. Susţinerile intimatei
Intimata prin reprezentantul său în instanţă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
3. Considerentele instanţei de recurs
Analizând încheierea criticată prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curtea constată următoarele:
Situaţia de fapt:
Prin raportul de inspecţie fiscală nr. 72190 din 24 februarie 2010 s-a stabilit măsura facturării de către primăria municipiului Rădăuţi a contravalorii investiţiilor din cadrul programului „utilităţi şi mediu la standarde europene în judeţul Suceava", colectarea şi virarea, în urma facturării , a sumei totale de 1997179 lei cu titlu TVA aferent precum şi achitarea unor majorări de încălzire de 211962 lei. Inspectorii fiscali au reţinut că recurenta – reclamantă SC S.C. SA Rădăuţi a primit în perioada 27 octombrie 2008 – 31 iulie 2009 de la Primăria Municipiului Rădăuţi suma de 8468645 lei pentru plata datoriilor rezultate din realizarea investiţiei de reabilitare a sistemului de termoficare a municipiului Rădăuţi.
S-a mai constatat că în perioada 12 august 2008 – 17 decembrie 2009 recurenta – reclamantă a înregistrat în evidenţele contabile facturi emise de furnizori pentru aceeaşi investiţie, în valoare de 12508644 lei, sumă care a generat TVA dedusă de recurentă, în valoare de 1997179 lei, pe care recurenta trebuia să-l refactureze către Primăria Rădăuţi şi să procedeze la colectarea acestuia deoarece s-a comportat ca un cumpărător – revânzător, raportat la bunurile în care a investit.
În baza acestui raport de inspecţie fiscală în sarcina recurentei – reclamante a fost stabilite obligaţii suplimentare de plată prin Decizia de impunere 72192 din 24 februarie 2010 reprezentând TVA suplimentar în valoare de 1997179 lei şi majorări de întârziere în valoare de 211962 lei, iar prin dispoziţia de măsuri 72191 din 24 februarie 2010 Activitatea de Inspecţie Fiscală din cadrul D.G.F.P. Suceava a obligat recurenta să se factureze către Primăria Rădăuţi contravaloarea lucrărilor din cadrul investiţiei „utilităţi şi mediu la standarde europene în judeţul Suceava" (fila 229 dosar fond).
Recurenta în cadrul prezentului litigiu a solicitat suspendarea deciziei de măsuri menţionată anterior.
4.Considerentele Înaltei Curţ.
În conformitate cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".
În mod corect, a constatat că în speţă nu s-a dovedit îndeplinirea condiţiilor prevăzute cumulativ de textul menţionat anterior, pentru admiterea cererii de suspendare, respectiv a „cazului bine justificat" şi a „pagubei iminente".
Este adevărat că prin sentinţa nr. 80 din 15 martie 2010 Curtea de Apel Suceava a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 72192 din 24 februarie 2010, însă această situaţie nu reprezintă „un caz bine justificat" în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 de natură să conducă automat la suspendarea deciziei de măsuri cu acelaşi număr şi dată.
În prezent Decizia de impunere formează obiectul unui proces aflat pe rolul instanţelor de judecată prin care urmează să se stabilească dacă organele fiscale au calculat corect sau nu TVA suplimentar şi accesoriile stabilite în sarcina recurentei prin această decizie.
În cadrul cererii de suspendare nu poate fi antamat fondul dreptului dedus judecăţii, aşa încât prin prisma dispoziţiilor art. 2, lit. t) din Legea contenciosului administrativ instanţa de recurs constată că nu s-a dovedit de către recurentă o împrejurare legată de starea de fapt şi de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii dispoziţiei de măsuri a cărei suspendare s-a solicitat.
Afirmaţiile recurentei privind realizarea activităţii generatoare de TVA după finalizarea investiţiei, când statul român îşi va recupera TVA-ul deja dedus de aceasta şi că nu poate fi obligată la refacturare, deşi această operaţiune se va realiza la un moment determinat – nu sunt argumente convingătoare care să conducă la existenţa unor dubii asupra legalităţii dispoziţiei de măsuri.
Pe de altă parte, nici condiţia „pagubei iminente" prevăzută de dispoziţiile art. 14 coroborate cu art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004 nu este îndeplinită, întrucât executarea deciziei de impunere nr. 72192/2010 emisă de D.G.F.P. Suceava în sarcina recurentei a fost deja suspendată de instanţă, astfel încât contul acesteia nu mai poate fi debitat cu sumele ce formează obiectul deciziei.
Concluzionând că în mod corect prima instanţă a respins cererea de suspendare a executării dispoziţiei de măsuri 72191/2010 emisă de D.G.F.P. Suceava, întrucât nu sunt îndeplinite cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/2004 , constatând că încheierea atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC S.C. SA Rădăuţi judeţul Suceava împotriva încheierii din 5 octombrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3839/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3881/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
