ICCJ. Decizia nr. 3839/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3839/2010
Dosar nr. 830/2/200.
Şedinţa publică din 24 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 29 ianuarie 2009, reclamanta G.S. a chemat în judecată pe pârâţii A.N.P.C. şi Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti – I.R.P.C. Bucureşti–Ilfov, solicitând:
- obligarea pârâtei A.N.P.C. să-i răspundă la adresa înaintată prin scrisoare recomandată, la data de 21 octombrie 2008, în privinţa căreia procedura prealabilă a fost îndeplinită prin transmiterea unei noi adrese, la data de 16 decembrie 2008, la care nu s-a primit răspuns;
- obligarea Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti - I.R.P.C. Bucureşti – Ilfov să îşi exercite atribuţiile legale, în conformitate cu O.G nr. 21/1992 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul apărării drepturilor şi intereselor legitime ale reclamantei, prin efectuarea demersurilor legale către SC E.S.C. SRL pentru remedierea defecţiunilor produsului achiziţionat, în interiorul termenului de garanţie.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, la data de 22 martie 2007, a achiziţionat un laptop de la SC K.T.E. SRL, cu factura nr. 0816060 din 22 martie 2007 şi la data de 10 martie 2008 a solicitat mărirea memoriei RAM, aşa cum rezultă din factura nr. 10923 din 10 martie 2008. faţă de faptul că produsul achiziţionat nu funcţiona în mod corespunzător, în sensul că, în momentul utilizării, intra în modul stand-by şi se bloca, a sesizat în cursul lunii iunie societatea de la care l-a achiziţionat, care i-a recomandat să se adreseze societăţii care asigură service-ul în perioada de garanţie, respectiv SC E.S.C. SRL Bucureşti.
Reclamanta a mai arătat că la efectuarea garanţiei, SC E.S.C. SRL i - a comunicat faptul că placa de bază s-a ars şi trebuie înlocuită, iar contravaloarea acesteia este de 1200 lei. Mai arată că a refuzat plata preţului şi, ca urmare, laptopul i-a fost returnat.
2. Apărările formulate de pârâţi
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta A.N.P.C. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţia prematurităţii formulării acţiunii, iar pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca netemeinică şi nelegală.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Inspectoratul Regional pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti a invocat excepţia de necompetenţă materială a instanţei, întrucât actul atacat nu este un act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
3. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 4018 din 18 decembrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile necompetenţei materiale a instanţei, prematurităţii acţiunii şi lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.N.P.C. Bucureşti, iar pe fond a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.N.P.C., a constatat că este neîntemeiată, având în vedere că există identitate între aceasta şi titularul obligaţiei în raportul juridic dedus judecăţii, în condiţiile în care solicitarea reclamantei vizează obligarea autorităţii pârâte să-i răspundă la petiţia înaintată, prin scrisoare recomandată, la data de 21 octombrie 2008, şi la care s-a revenit prin adresa din data de 16 decembrie 2008.
În legătură cu excepţia prematurităţii formulării acţiunii a constatat că este neîntemeiată, în raport de faptul că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile prin cererea expediată prin poştă, cu confirmare de primire, la data de 21 octombrie 2008 şi reiterată la data de 16 decembrie 2009.
În ceea ce priveşte excepţia de necompetenţă materială instanţa a constatat că este neîntemeiată, întrucât litigiul dedus judecăţii vizează atât nesoluţionarea în termenul legal a cererilor adresate pârâtei A.N.P.C., cât şi refuzul nejustificat al pârâtului Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti de a efectua demersurile legale către SC E.S.C. SRL în vederea remedierii defecţiunilor produsului achiziţionat; faţă de faptul că pârâta A.N.P.C. face parte din categoria autorităţilor publice centrale, potrivit art. 1 alin. (1) din HG nr. 748/2007, că între cele două cereri există o strânsă legătură, se impune soluţionarea lor împreună, de aceeaşi instanţă, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a apreciat că nu se poate reţine nici un refuz nejustificat de soluţionare a cererii conform art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 din partea Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti, nici nesoluţionarea în termenul legal a cererii de către A.N.P.C.
Reclamanta a achiziţionat de la SC K.T.E. SRL un laptop, cu o perioadă de garanţie de 24 de luni, iar în luna iunie 2008, s-a adresat SC E.S.C. SRL, invocând funcţionarea necorespunzătoare a produsului, în sensul că, în momentul utilizării, intră în modul stand-by şi se blochează.
SC E.S.C. SRL, prin adresa nr. 292 din 30 iunie 2008, i-a comunicat reclamantei faptul că, faţă de condiţiile de garanţie acordate de fabricanţi, produsul cumpărat nu mai face obiectul garanţiei, deoarece s-a constatat o exploatare defectuoasă din partea beneficiarului, cum ar fi: pătrunderea de lichide, metale sau alte substanţe în interiorul echipamentelor, iar în nota de predare din service s-a făcut menţiunea „clientul refuză plata returnat".
Considerând că există inadvertenţe între concluzia societăţii de service şi disfuncţiile produsului, reclamanta s-a adresat unei alte societăţi de service calculatoare care, potrivit susţinerilor din acţiune, i-a comunicat faptul că placa de bază nu este arsă, că există o pată foarte mică de culoare maronie care nu influenţează funcţionarea produsului, iar disfuncţiile s-ar putea datora unor vicii ascunse de fabricaţie.
La data de 20 august 2008 şi la data de 25 septembrie 2008, reclamanta a solicitat Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa să efectueze demersuri pentru ca SC E.S.C. SRL să constate că defecţiunea produsului achiziţionat face obiectul garanţiei şi să remedieze această defecţiune, iar în cazul în care nu se descoperă motivul nefuncţionării optime, să i se distribuie un laptop nou, întrucât cauzele defecţiunii pot fi şi de fabricaţie.
Reclamanta s-a adresat A.N.P.C. la 21 octombrie 2008 şi 16 decembrie 2008, invocând nesoluţionarea cererilor transmise Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, solicitând să i se comunice cărei instituţii din ţară trebuie să se adreseze pentru a primi un răspuns legal şi pentru rezolvarea situaţiei.
Cererile reclamantei au fost înregistrate la A.N.P.C., iar în vederea soluţionării aspectelor sesizate, autoritatea a transmis către Inspectoratul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, structura acesteia din teritoriu, adresele nr. 8353 din 29 octombrie 2008 şi nr. 65 din 05 ianuarie 2009, prin care a solicitat formularea de urgenţă a răspunsului către reclamantă privind modul de soluţionare a sesizărilor acesteia.
La data de 15 aprilie 2009, prin răspunsul formulat la întâmpinarea depusă de A.N.P.C., reclamanta a învederat instanţei că Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa a declinat competenţa de soluţionare către Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti, prin adresa nr. 7894 din 22 octombrie 2008.
Referitor la cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti, instanţa a reţinut că nesoluţionarea aspectelor sesizate de reclamantă a fost determinată de faptul că singurul service autorizat de producător a anulat garanţia produsului, pe motiv că s-a constatat o exploatare defectuoasă a acestuia, iar ulterior, produsul a fost prezentat la o altă unitate de service, după cum însăşi reclamanta a susţinut, împrejurare faţă de care vânzătorul nu şi-a asumat responsabilitatea asupra cauzelor care au condus la nefuncţionalitatea produsului, în acest sens fiind şi răspunsul comunicat reclamantei de către autoritatea menţionată.
4.Recursul reclamantei
Reclamanta a atacat cu recurs sentinţa menţionată, criticând-o pentru nelegalitate, fără a-şi încadra în drept motivele invocate.
După ce a făcut o prezentare detaliată a împrejurărilor de fapt ale pricinii, recurenta-reclamantă a menţionat o serie de încălcări ale prevederilor legale în conduita autorităţilor intimate, încălcări pe care instanţa de fond nu le-a sancţionat.
În acest sens, recurenta-reclamantă a făcut referire la prevederile art. 8 şi art. 9 alin. (5) din Capitolul II al Instrucţiunilor privind activitatea de arhivă a creatorilor şi deţinătorilor de documente, aprobate prin Ordinul de zi nr. 217/1996, emis de Arhivele Naţionale în aplicarea Legii nr. 217/1996.
De asemenea, a invocat încălcarea prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 233/2002 pentru aprobarea OG nr. 27/2002 prin care se reglementează activitatea de soluţionare a petiţiilor, potrivit cărora „în cazul în care nu petiţionar adresează aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice mai multe petiţii, sesizând aceeaşi problemă, acestea se vor conexa, petentul urmând să primească un singur răspuns, care trebuie să facă referire la toate petiţiile primite", precum şi a prevederilor art.61 din acelaşi act normativ, care impun înştiinţarea petiţionarului despre trimiterea petiţiilor greşit îndreptate către autorităţile sau instituţiile publice care au atribuţia de a rezolva problemele sesizate.
Recurenta-reclamantă a mai arătat că: nu a primit niciunul dintre răspunsurile pe care A.N.P.C. le-a anexat întâmpinării, fără a fi însoţite de un borderou de expediere a corespondenţei; Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa a transmis petiţia către Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti abia la data de 22 octombrie 2008, după 60 de zile de la trimiterea către această instituţie a primei petiţii; răspunsul comunicat de Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti prin adresa nr. 13178 din 12 decembrie 2008 nu este în conformitate cu realitatea şi nu corespunde obiectului real al petiţiei, care nu a vizat efectuarea de demersuri către vânzătorul produsului, ci către SC E.S.C. SRL, în vederea remedierii defecţiunilor în interiorul termenului de garanţie.
Pentru toate aceste motive, recurenta-reclamantă a solicitat anularea sentinţei şi obligarea autorităţilor publice pârâte să-şi îndeplinească în mod corespunzător obligaţiile legale, conform celor arătate în petitul cererii de chemare în judecată.
5. Apărările A.N.P.C. şi procedura derulată în recurs
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă a invocat excepţia nulităţii recursului, conform art. 3021 alin. (1) lit. c), coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ., arătând că recurenta-reclamantă nu a indicat în concret motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea acestora, nu a formulat critici propriu-zise la adresa sentinţei iar succesiunea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nu permite încadrarea în cazurile de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Cu privire la fondul cauzei, intimata-pârâtă a arătat că acesta a fost clar şi temeinic analizat de prima instanţă şi că recurenta-reclamantă a invocat, pentru prima dată în recurs, încălcări ale instrucţiunilor privind activitatea de arhivă a creatorilor şi deţinătorilor de documente şi ale prevederilor Legii nr. 233/2002, fără a dovedi existenţa dreptului vătămat.
Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar, recurenta-reclamantă a expus din nou împrejurările de fapt ale pricinii, arătând, în esenţă, că nici până la acea dată nu a primit un răspuns.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursulu.
1. Cu privire la excepţia nulităţii recursului
Analizând cu prioritate excepţia invocată prin întâmpinare, potrivit art. 137 C. proc. civ., aplicabil şi în recurs în temeiul art. 316, corelat cu art. 298 C. proc. civ., Înalta Curte constată că pricina este supusă prevederilor art. 3041 C. proc. civ., potrivit cărora „recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele".
Prin urmare, deşi recurenta-reclamantă nu şi-a structurat criticile potrivit art. 304 C. proc. civ., reluând, în mare parte, argumentele expuse în faţa primei instanţe, Înalta Curte va respinge excepţia invocată de intimata-pârâtă, urmând să examineze cauza prin prisma prevederilor art. 3041 C. proc. civ.
2. Argumente de fapt şi de drept relevante, cu privire la fondul cauzei
Potrivit art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, „se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".
Nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri este definită de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 drept faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen, iar refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere este definit de lit. i) a aceluiaşi articol ca fiind exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane.
În esenţă, recurenta-reclamantă a supus controlului instanţei de contencios administrativ, pe de o parte, nesoluţionarea cererilor adresate A.N.P.C. , prin scrisoare recomandată, la data de 21 octombrie 2008 şi 16 decembrie 2008 şi, pe de altă parte, refuzul nejustificat de rezolvare a cererilor adresate O.P.C. Bucureşti – I.R.P.C. Bucureşti – Ilfov, în sensul efectuării demersurilor legale către SC E.S.C. SRL pentru remedierea defecţiunilor apărute la produsul achiziţionat în interiorul termenului de garanţie.
În ceea ce priveşte cererile adresate A.N.P.C. , instanţa de fond a reţinut în mod corect, pe baza probei cu înscrisuri administrate în cauză, că prin adresele nr. 8353 din 20 octombrie 2008 şi nr. 65 din 5 ianuarie 2009, A.N.P.C. a solicitat structurii sale deconcentrate în teritoriu, I.R.P.C. Constanţa, să formuleze urgent răspunsuri către petentă, privind modul de soluţionare a aspectelor semnalate.
Cele două reclamaţii, înregistrate la A.N.P.C. cu nr. 7878 din 23 octombrie 2008 şi nr.12320 din 19 decembrie 2008, vizau tocmai neîndeplinirea, de către O.J.P.C. Constanţa, aflat în subordinea autorităţii centrale, a două sesizări ce-i fuseseră transmise anterior acestuia în legătură cu remedierea defecţiunilor apărute la laptopul achiziţionat de la S.C. K.T.E. SRL, de către unitatea care asigură service-ul SC E.S.C. SRL.
Procedând în modul arătat, A.N.P.C. s-a conformat obligaţiilor ce îi incumbau ca autoritate centrală de specialitate, în temeiul HG nr. 748/2007, în vigoare la acea dată, atribuţia de a analiza substanţa petiţiilor şi de a formula un răspuns către petiţionar revenind entităţii teritoriale cu personalitate juridică, organizate potrivit art. 7 din hotărârea de guvern menţionată.
Este adevărat că în dosarul primei instanţe nu există dovezi nemijlocite ale comunicării către reclamantă a unor răspunsuri privind demersurile efectuate de A.N.P.C., dar din înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată (fila 12 dosar fond) şi din răspunsul la întâmpinare, înregistrat la dosarul de fond la data de 15 aprilie 2009 rezultă că reclamanta fusese înştiinţată, prin adresa nr. 7894 din 22 octombrie 2008 a O.P.C. Constanţa, că obligaţia de soluţionare a petiţiilor sale revine O.P.C. Bucureşti, în a cărui rază teritorială se află sediul SC E.S.C. SRL Bucureşti, unitatea care asigură service-ul în perioada de garanţie a produsului.
Prin urmare, din împrejurările cauzei nu poate fi identificată o vătămare care să fi fost produsă reclamantei ca efect direct al conduitei A.N.P.C., analizate prin prisma prevederilor legale invocate în motivarea recursului.
Cât priveşte pretinsul refuz de rezolvare a cererilor adresate O.P.C. Bucureşti, instanţa de fond a reţinut, de asemenea corect, că nu este întrunită ipoteza prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, atâta vreme cât prin adresa nr. 13178 din 12 decembrie 2008, acesta i-a comunicat reclamantei că în urma cercetărilor efectuate a rezultat că asupra produsului în litigiu a intervenit o altă unitate de service decât cea autorizată să efectueze reparaţiile în perioada de garanţie.
În sensul prevederii legale menţionate mai sus, refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri constă numai în manifestarea, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea petiţionarului, iar excesul de putere este definit de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
În consecinţă, un răspuns nefavorabil sau care nu corespunde aşteptărilor petiţionarului nu poate fi calificat drept refuz nejustificat de rezolvare a cererii, în orice condiţii, ci numai dacă din probele cauzei rezultă că puterea discreţionară a autorităţii publice a fost exercitată abuziv sau disproporţionat, contrar scopului legii.
În susţinerea poziţiei sale, recurenta-reclamantă a depus la dosar copia deciziei nr. 5754 din 11 decembrie 2009 prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a obligat I.R.P.C. Constanţa să răspundă unei cereri adresate la data de 21 octombrie 2008, dar între litigiul soluţionat prin acea decizie şi cel de faţă nu poate fi identificată o similitudine, pentru că, potrivit împrejurărilor reţinute în considerentele hotărârii judecătoreşti menţionate, în acea cauză, autoritatea publică nu întocmise nici un fel de răspuns până la data sesizării instanţei (11 iunie 2009).
3. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinţei atacate, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge recursul declarat de G.S. împotriva sentinţei nr. 4018 din 18 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3835/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 385/2010. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
