ICCJ. Decizia nr. 3905/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 309/2002. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3905/2010
Dosar nr. 488/64/2009
Şedinţa publică de la 28 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul S.G. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Braşov solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâta şi pe calea contenciosului administrativ să dispună obligarea acesteia să emită o hotărâre pentru stabilirea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, a Comisiei pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că beneficiază de prevederile Legii nr. 309/2002, făcând dovada că a fost încorporat la Brigada de lucru Căi Ferate CFR – Braşov – Bucureşti.
Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 163/F din 25 noiembrie 2009, a admis în parte acţiunea formulată de reclamant, dispunând obligarea pârâtului să emită o hotărâre prin care să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al art. 1 din Legea nr. 309/2002 pentru perioada 02 noiembrie 1953-04 noiembrie 1956 şi să îi acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, începând cu data de 01 iunie 2009.
Totodată, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această, sentinţă instanţa a reţinut că din probele administrate rezultă că reclamantul a prestat muncă la căile ferate în perioada în care a fost încorporat, şi că martorul M.G., care a fost încorporat în aceeaşi perioadă la aceeaşi unitate, în aceleaşi condiţii, beneficiază de prevederile Legii nr. 309/2002, astfel că reclamantul este îndreptăţit să beneficieze de prevederile acestui act normativ, cu caracter reparator.
Împotriva acestei sentinţei, considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Braşov, susţinând, în esenţă, următoarele:
În motivarea recursului formulat, intimata a susţinut că hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale, cuprinzând motive contradictorii în sensul că, deşi se reţine de către instanţă faptul că din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că reclamantul şi-a desfăşurat stagiul militar la un detaşament al Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, totuşi cererea sa a fost admisă în parte, recunoscându-i drepturile prevăzute de lege.
Consideră intimata că instanţa a dat o interpretare mai largă textului legal, folosind criterii străine de natura actului normativ aplicabil în cauză şi fără a avea în vedere înscrisurile eliberate de organele militare competente.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Legea nr. 309/2002, H.G. nr. 1114/2002 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 309/2002.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, motivele invocate de recurentă, precum şi dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul formulată în cauză este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Astfel cum rezultă din însuşi titlul Legii nr. 309/2002, prevederile acesteia reglementează drepturile care se acordă „persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950-1961”.
Din întregul material probator administrat în cauză rezultă că intimatul-reclamant şi-a efectuat stagiul militar în cadrul Brigăzii de Lucru Căi Ferate, care în conformitate cu dispoziţiile art. 3 din H.C.M. nr. 1755 din 03 iunie 1953 se asigură din efectivele Ministerului Forţelor Armate, iar potrivit adresei din 12 noiembrie 2009 emisă de U.M. Piteşti se precizează că unitatea militară (Batalion Exploatare Căi Ferate) din care a făcut parte intimatul, aparţine structurilor Ministerului Forţelor Armate.
Astfel fiind, Curtea constată că în mod greşit instanţa de fond a apreciat ca fiind întemeiată cererea intimatului-reclamant, întrucât din probatoriul administrat în cauză nu rezultă ca fiind îndeplinite condiţiile legale prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 309/2002, respectiv faptul că acesta nu a efectuat stagiul militar în detaşamentele de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.
Invocarea declaraţiei martorului M.N. care confirmă faptul că a prestat muncă la căile ferate în perioada încorporării ca şi intimatul, cât şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului – în speţă cauza Beian contra României – sunt insuficiente pentru a reţine îndeplinirea condiţiilor legale privind acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002.
Astfel fiind, Înalta Curte reţinând incidenţa în cauză a motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va admite recursul formulat şi va modifica sentinţa atacată în sensul că va respinge acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Braşov împotriva sentinţei civile nr. 163/F din 25 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3898/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3907/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
