ICCJ. Decizia nr. 3910/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3910/2010
Dosar nr. 64/2/2010
Şedinţa publică de la 28 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul S.V.A.C.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.S.V.S.A. suspendarea ordinului nr. 69339 din 19 noiembrie 2009.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat prin ordinul atacat s-a dispus recuperarea unor sume de bani plătite personalului trimis în străinătate, pe motiv că nu s-a depus un raport în termenul prevăzut de dispoziţiile legale.
S-a mai arătat că pentru o serie de persoane raportul există şi a fost depus în termen de 3 zile sau cu o zi după împlinirea acestui termen.
De asemenea, s-a mai susţinut şi nelegalitatea Ordinului A.N.S.V.S.A. nr. 5/2007, care reglementa posibilitatea imputării drepturilor băneşti în situaţia nedepunerii raportului în termen de 3 zile în condiţiile în care H.G. nr. 518/1995 şi C. muncii nu prevăd o astfel de posibilitate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 256 din 19 ianuarie 2010, a admis acţiunea formulată de reclamant, dispunând suspendarea Ordinului A.N.S.V.S.A. nr. 69339 din 19 noiembrie 2009 până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, referitoare la existenţa unui caz bine justificat şi la necesitatea prevenirii producerii unei pagube iminente.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta A.N.S.V.S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenta a susţinut în esenţă următoarele [în drept invocându-se prevederile art. 304 pct. (7) şi (9) C. proc. civ.]:
Reclamantul nu a dovedit nici cazul bine justificat şi nici paguba iminentă.
În perioada 21 aprilie 2009-17 iulie 2009, Curtea de Conturi – Departamentul III, Direcţia 2, a efectuat la A.N.S.V.S.A. auditul financiar al contului de execuţie pe anul 2008 şi a întocmit decizia nr. 7 din 03 septembrie 2009.
Având în vedere dispoziţiile deciziei nr. 713/07/2009 a Curţii de Conturi, Preşedintele – Secretar de Stat al A.N.S.V.S.A. a procedat la emiterea ordinului nr. 69274 din 05 octombrie 2009 prin care s-a dispus constituirea comisiei care va stabili întinderea prejudiciului constatat de către Curtea de Conturi, precum şi persoanele care se fac vinovate de producerea acestui prejudiciu.
- Instanţa de fond a reţinut ca motiv de nelegalitate al actului administrativ lipsa rapoartelor, verificarea acestui aspect urmează să se facă de către instanţa investită cu fondul, rezultând de aici că nu este dovedit cazul bine justificat.
De asemenea, conformitatea legalităţii ordinului cu acte normative cu valoare superioară, respectiv H.G. nr. 518/1995 şi Legea nr. 53/2003, trebuie apreciată de instanţa de contencios administrativ competentă şi nu reprezintă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ.
- Consideră recurenta că reclamantul nu a făcut dovada pagubei iminente, simpla menţionare a neîncasării în totalitate a drepturilor salariale nu duce „de facto” la constatarea că există o pagubă iminentă în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
În acest sens se arată că nu s-a procedat la reţinerea întregii sume imputate, ci la reţinerea a 1/3 din salariu până la acoperirea prejudiciului constatat de către Curtea de Conturi.
Reclamantul S.V.A.C.E. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte, analizând motivele de recurs, normele legale incidente în cauză şi în conformitate cu art. 3041 C. proc. civ., constată că recursul este nefondat pentru considerentele prezentate în cele ce urmează:
- În ceea ce priveşte existenţa unui caz bine justificat, instanţa de fond a apreciat corect „pipăind” fondul actului administrativ a cărui suspendare se solicită, că există o îndoială serioasă asupra legalităţii actului.
Astfel, pe de o parte, dispoziţia de la pct. 8 din modelul de mandat prevăzut la Anexa nr. 1 la Ordinul A.N.S.V.S.A. nr. 5/2007 pare abuzivă în raport de prevederile H.G. nr. 518/1995.
Pe de altă parte, prin însăşi consemnarea în ordinul de imputare, a menţiunii că se impută sumele salariaţilor care nu au depus în termen raportul de activitate pentru deplasările externe, iar în comunicările făcute de pârâtă către fiecare salariat se arată că s-a constatat că acesta nu a depus sau a depus peste termen, „rapoartele de activitate” rezultă un caracter arbitrar al măsurii de imputare, cu atât mai mult cu cât la dosar există dovezi că unii salariaţi cuprinşi în ordinul de imputare chiar au depus rapoartele de activitate în termenul de 3 zile.
- În ceea ce priveşte prejudiciul iminent, se constată că în această condiţie este îndeplinită fiind în strânsă corelaţie cu cazul bine justificat, nu se poate primi susţinerea recurentei că în cazul anulării ordinului se vor restitui sumele, drepturile salariale cuvenite.
Faţă de cele reţinute mai sus, Înalta Curte constată că nu există motive de casare sau de modificare a sentinţei de fond, fiind aplicabile dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., astfel că se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.S.V.S.A. împotriva sentinţei civile nr. 256 din 19 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3907/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3911/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
