ICCJ. Decizia nr. 3898/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3898/2010
Dosar nr. 2391/54/2009
Şedinţa publică de la 28 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta C.V. a arătat că înţelege să conteste hotărârea nr. 72 din 24 august 2009 a Casei Judeţene de Pensii Dolj - Comisia de aplicare a prevederilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 189/2000 şi Legea nr. 323/2004), cu privire la momentul acordării drepturilor înserat în această hotărâre, respectiv 01 septembrie 2009, arătând că solicită ca plata acestor drepturi să se facă începând cu intrarea în vigoare a Legii nr. 189/2000.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esenţă, că a solicitat acordarea drepturilor cuvenite conform O.G. nr. 105/1999 încă de la apariţia Legii nr. 189/2000, însă nu a primit răspuns cu privire la această solicitare, până la emiterea hotărârii contestate în prezenta cauză, astfel încât acordarea drepturilor cuvenite începând cu 01 septembrie 2009 nu este justificată.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 406 din 30 octombrie 2009 a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta C.V.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că cererile depuse de reclamantă în dovedirea acţiunii, formulate în perioada 2002-2005 nu pot fi reţinute ca determinante în cauză, deoarece acestea privesc în principal decizia de pensionare a reclamantei, iar nu drepturile cuvenite acesteia în temeiul O.G. nr. 105/1999.
Chiar dacă, prin cererea din ianuarie 2002, reclamanta aminteşte şi dispoziţiile Legii nr. 189/2000, din analiza acesteia nu se poate reţine decât că are ca obiect tot decizia de pensionare a reclamantei.
Mai mult, în situaţia în care reclamanta în ianuarie 2002 ar fi înţeles să promoveze o cerere pentru acordarea drepturilor cuvenite potrivit O.G. nr. 105/1999, iar autoritatea administrativă nu ar fi răspuns la acesta, reclamanta era în drept să se plângă de refuzul autorităţii de a-i soluţiona cererea în termele şi condiţiile prescrise de dispoziţiile Legii nr. 29/1990, în vigoare la acea dată, ceea ce nu poate conduce decât la ideea că singura cerere formulată de reclamantă expres cu privire la drepturile sale cuvenite potrivit O.G. nr. 105/1999 este aceea din 20 august 2009, care a fost soluţionată de autoritatea pârâtă cu respectarea dispoziţiilor legale incidente.
Împotriva acestei sentinţe considerară nelegală şi netemeinică a formulat recurs reclamanta C.V.
Recurenta a reiterat motivele susţinute în faţa instanţei de fond, solicitând, în esenţă, să i se modifice decizia de pensionare din anul 1990, în sensul majorării pensiei. Totodată, a solicitat ca aceste drepturi să-i fie acordate de la data formulării sesizărilor, respectiv din anul 2002.
Recursul este nefondat.
În fapt, reclamanta C.V. contestă hotărârea nr. 72 din 24 august 2009, emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei Judeţene de Pensii Dolj, hotărâre prin care i-au fost acordate drepturile prevăzute de acest act normativ, începând cu data de 01 septembrie 2009 (art. 5 din Legea nr. 189/2000).
Pentru a emite această hotărâre (nr. 72/2009), pârâta a avut în vedere cererea reclamantei înregistrată ]n 20 august 2009 şi înscrisurile doveditoare depuse de aceasta în susţinerea cererii sale.
Deşi reclamanta nu a mai depus ulterior o altă cerere la Casa Judeţeană de Pensii Dolj, prin care să solicite aceste drepturi, totuşi, fără a dovedi acest lucru, susţine că ar fi solicitat drepturile aflate în litigiu încă din anul 2000.
Cât priveşte cererile din perioada 2002-2005, în mod corect instanţa de fond a reţinut că acestea nu sunt relevante în cauza de faţă, de vreme ce privesc decizia de pensionare a reclamantei, iar nu drepturile cuvenite acesteia în temeiul O.G. nr. 105/1999.
Mai mult, faptul că reclamanta ar fi înţeles să promoveze o cerere pentru acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, iar pârâta nu ar fi răspuns acestei cereri, ar fi condus, în mod indubitabil, la o plângere din partea reclamantei pentru refuzul pârâtei de a-i soluţiona o atare cerere, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză, aşa încât singura cerere formulată expres de reclamantă pentru acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999 rămâne aceea din 20 august 2009, soluţionată de către pârâtă cu respectarea normelor legale ce reglementează această materie.
Examinând şi din oficiu hotărârea atacată, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie şi, neconstatându-se existenţa motivelor de casare, recursul declarat de reclamanta C.V. va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.V. împotriva sentinţei civile nr. 406 din 30 octombrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3897/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3905/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
