ICCJ. Decizia nr. 3947/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3947/2010
Dosar nr. 1477/1/2010
Şedinţa publică din 29 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 175 din 10 decembrie 2009, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul M.I., în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A., a anulat Decizia nr. 609 din 24 aprilie 2009, emisă de directorul general al autorităţii pârâte, prin care a fost desfiinţată funcţia publică de conducere de director executiv al Centrului Judeţean Bacău şi a fost eliberat din această funcţie reclamantul; de asemenea, instanţa de judecată a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 2400 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că actul contestat este nelegal, ca o consecinţă a faptului că a fost emis în baza prevederilor art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009, care au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curţii Constituţionale, definitivă şi obligatorie conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.
Astfel, reţine instanţa de fond, s-a avut în vedere că, prin această decizie s-a statuat că OUG nr. 37/2009 afectează statutul juridic al unor funcţionari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999 şi că Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., a declarat recurs pârâta.
In motivarea căii de atac, recurenta a formulat critici de nelegalitate a hotărârii atacate, care pot fi sintetizate după cum urmează:
Instanţa de fond a dispus în mod greşit anularea deciziei nr. 609 din 24 aprilie 2009, care a fost emisă anterior pronunţării deciziei nr. l257 din 7 octombrie 2009 a Curţii Constituţionale, publicată în M.Of. nr. 758 din 6 noiembrie 2009, dat fiind că aceasta produce efecte numai pentru viitor.
Recurenta arată, de asemenea, că instanţa de fond nu a avut în vedere noua reglementare cuprinsă în OUG nr. l05/2009, care a menţinut dispoziţiile OUG nr. 37/2009, în sensul că funcţiile publice prevăzute în acest act normativ sunt şi rămân desfiinţate sau după caz, se desfiinţează, act în raport de care Decizia contestată este legală.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Prin Decizia nr. 609 din 24 aprilie 2009 emisă de directorul general al A.P.I.A., s-a dispus ca începând cu data emiterii acesteia, reclamantul să fie eliberat din funcţia publică de conducere de director executiv la Centrul Judeţean Bacău din cadrul autorităţii recurente, care s-a desfiinţat în temeiul dispoziţiilor art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009.
Temeiul juridic al acestei măsuri administrative îl constituie, aşadar, prevederile art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice locale.
Înalta Curte apreciază că, pentru argumentarea soluţiei adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecăţii, se impune prezentarea unor scurte consideraţii cu privire la excepţia de neconstituţionalitate şi efectele acesteia.
Astfel, controlul de constituţionalitate exercitat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate este un control de conformitate şi conformare a legii sau ordonanţelor guvernamentale cu dispoziţiile Constituţiei, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei; pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Conform alin. (4) din articolul aflat în discuţie, deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Ca atare, deciziile Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate sunt de imediată aplicare, cu consecinţa înlăturării normei declarate neconstituţionale din sistemul normativ.
Cu alte cuvinte, în situaţia în care soluţia Curţii Constituţionale nu ar avea aplicare directă şi imediată, întreaga procedură de control a constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor ar fi lipsită de finalitate.
În legătură cu acest aspect, poate fi amintită şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanţele judecătoreşti trebuie să facă aplicarea directă a dispoziţiilor constituţionale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituţionale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.
Plenul Curţii Constituţionale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi art. 15 şi urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituţionale apriori asupra legii de aprobare a OUG nr. 37/2009 şi, totodată, asupra ordonanţei respective, care constituie conţinutul normativ al legii.
Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională Legea de aprobare a OUG nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituţionalităţii afectează însuşi actul normativ aprobat prin această lege.
De asemenea, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională şi OUG nr. 105/2009.
In considerentele deciziilor anterior enunţate, Curtea Constituţională a arătat, în esenţă, că modalitatea de reglementare a funcţiei publice, respectiv „actul administrativ" de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator şi a naturii juridice a contractului de management.
In plus, instanţa constituţională a precizat că, prin adoptarea OUG nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituţie, statutul juridic al funcţiei publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială.
Pe de altă parte, potrivit art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, acţiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanţe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operaţiuni administrative.
Acelaşi text de lege reglementează, în alin. (4), situaţia acţiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituţională ordonanţa prin admiterea unei excepţii într-o altă cauză.
Din analiza acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a ordonanţei într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepţiei, şi în cauze similare, care au ca temei juridic aceleaşi prevederi declarate neconstituţionale.
In speţa de faţă, intimatul-reclamant a solicitat anularea actului de eliberare din funcţie, temeiul juridic fiind art. 1 şi art. 9 din Legea nr. 554/2004.
După cum s-a arătat în cele ce preced, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor OUG nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituţională, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009.
Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele deciziei instanţei constituţionale se extind şi asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul OUG nr. 37/2009.
Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că eliberarea intimatului din funcţia publică pe care o deţinea, în alte situaţii decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcţie, care se circumscrie noţiunii de securitate socială, protejată prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi actele comunitare, precum şi prin alte tratate internaţionale la care România este parte şi a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 şi 20 din Constituţia României.
În cauză nu sunt incidente nici prevederile OUG nr. 105/2009, întrucât aceasta preia în integralitate şi cu modificări nesemnificative conţinutul dispoziţiilor OUG nr. 37/2009; or, reţinând că OUG nr. 37/2009 şi OUG nr. 105/2009 conţin aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative, care au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, a constatat că sunt neconstituţionale şi prevederile celui din urmă act normativ.
Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată, ca fiind temeinică şi legală.
Totodată, având în vedere cererea intimatului, în temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata către acesta a cheltuielilor de judecată, în sumă de 500 lei, stabilite prin apreciere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A.P.I.A. împotriva sentinţei nr. 175 din 10 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată stabilite prin apreciere, către intimatul-reclamant M.I.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3944/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3950/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
