ICCJ. Decizia nr. 4044/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4044/2010
Dosar nr.2689/1/2009
Şedinţa publică din 1 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantele G.A.M., G.L. şi G.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor – Departamentul Fond Garantare, obligarea acesteia la plata sumei de 20.000 RON cu titlu de despăgubiri, respectiv diferenţa până la suma de 30.000 RON, cu titlu de despăgubiri, rezultat din contractul de asigurare obligatorie, încheiat potrivit Legii nr. 32/2000.
În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat că prin Sentinţa penală nr. 1323/2005, pronunţată în Dosarul penal nr. 7858/2005, inculpatul C.G. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 178 alin. (1) şi (2) C. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare, iar în baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., a fost obligat, în solidar cu asigurătorul, la plata sumei de 7800 RON daune materiale şi 50.000 RON daune morale în favoarea fiecăreia dintre reclamante.
Se mai arată că, întrucât societatea la care inculpatul era asigurat a fost lichidată, pe parcursul procesului penal, aceasta a fost reprezentată de lichidatorul SC C.C. SRL, astfel că reclamantele s-au adresat Fondului de Garantare care are ca destinaţie plata despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare obligatorie, în condiţiile legii, cu societatea de asigurare faţă de care s-a constatat starea de insolvabilitate.
Prin Decizia nr. 60196 din 2007, Departamentul Fond de Garantare a respins, în parte, cererea reclamantelor cu privire la cuantumul sumei de 158.800 RON, în sensul că a admis cererea acestora doar cu privire la plata sumei de 10.000 RON, din disponibilitatea fondului de garantare.
Prin Sentinţa nr. 28 din 9 ianuarie 2008, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, având în vedere dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Legea nr. 32/2000, art. 8 din acelaşi act normativ şi art. 3 C. com.
Prin Decizia nr. 3052 din 24 septembrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a admis recursul declarat de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor – Departamentul Fond de Garantare, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza la aceeaşi instanţă, pentru continuarea judecăţii, având în vedere dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 503/2004.
Prin Sentinţa nr. 79 din 13 ianuarie 2009, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamante ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut, în esenţă că, din interpretarea dispoziţiilor Legii nr. 503/2004, precum şi ale Legii nr. 32/2000, reiese că la stabilirea cuantumului despăgubirii, se are în vedere doar plafonul de 100.000.000 lei pentru fiecare persoană vătămată sau decedată, ca urmare a unui accident rutier, legea necondiţionând acordarea despăgubirilor, de numărul părţilor civile sau ale moştenitorilor unei persoane decedate ca urmare a unui eveniment rutier.
Împotriva Sentinţei nr. 79 din 13 ianuarie 2009, au declarat recurs reclamantele criticând sentinţa recurată pentru nelegalitate şi netemeinicie.
La termenul de judecată din 19 iunie 2009, pentru lipsa nejustificată a părţilor, s-a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Cauza a fost repusă pe rol, întrucât a rămas în nelucrare timp de un an.
Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare, se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.
Cum, în cauză, nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, potrivit prevederilor art. 249 – 251 C. proc. civ., urmează a se face aplicarea dispoziţiilor art. 252 alin. (1) din acelaşi Cod, constatându-se din oficiu perimarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de G.A.M., G.L. şi G.M. împotriva Sentinţei nr. 79 din 13 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 octombrie 2010.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 4043/2010. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 4045/2010. Contencios → |
|---|
