ICCJ. Decizia nr. 4038/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4038/2010
Dosar nr.758/36/2010
Şedinţa publică din 1 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr. 758/36/2010, reclamantul P.D. a solicitat legalizarea şi învestirea cu formulă executorie a Sentinţei nr. 557/CA/2009, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în Dosarul nr. 901/36/2009.
Prin Sentinţa nr. 557/CA/2009, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a Guvernului României, s-a respins acţiunea în contradictoriu cu această parte ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a fost admisă acţiunea reclamantului şi s-a dispus anularea Ordinului nr. 281/2009 şi reintegrarea acestuia în funcţia publică deţinută, şi a fost obligată pârâta Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate şi cu celelalte drepturi băneşti precum şi a sumei de 5000 RON, cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin Decizia nr. 2358 din 6 mai 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă împotriva Sentinţei nr. 577/CA din 19 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, ca nefondat.
Prin Încheierea nr. 238/CA din 5 iulie 2010, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul P.D., a dispus legalizarea Sentinţei nr. 577/CA/2009, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa şi a respins cererea de învestire cu formulă executorie a acesteia.
S-a reţinut că hotărârea judecătorească a cărei învestire cu formulă executorie se solicită, nu întruneşte condiţiile prevăzute de art. 22 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva încheierii pronunţată de Curtea de Apel Constanţa a declarat recurs P.D.
Analizând lucrările dosarului, Curtea constată că Încheierea nr. 238/CA din 5 iulie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a fost comunicată reclamantului la data de 27 iulie 2010, astfel cum rezultă din dovada de primire şi procesul-verbal de predare a încheierii.
În conformitate cu dispoziţiile art. 3733 alin. (1) C. proc. civ. raportate la dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „încheierea prin care preşedintele instanţei respinge cererea de învestire cu formulă executorie a hotărârii judecătoreşti sau a altui înscris ori cererea de eliberare de către instanţă a titlului executoriu în cazurile prevăzute de lege poate fi atacată de recurs de către creditor. Termenul de recurs este de 5 zile şi curge de la pronunţare, pentru creditorul prezent, şi de la comunicare, pentru cel lipsă”.
Cum recursul a fost depus la data de 4 august 2010, rezultă că declararea acestuia a fost făcută peste termenul legal, de 5 zile de la data comunicării hotărârii.
Faţă de situaţia constatată, în temeiul dispoziţiilor art. 103 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.D. împotriva Încheierii nr. 238/CA din 5 iulie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios, administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2010.
Procesat de GGC - N
← ICCJ. Decizia nr. 4037/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4039/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|