ICCJ. Decizia nr. 4056/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4056/2010
Dosar nr. 2139/2/2007
Şedinţa publică de la 1 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta O.R. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi SC C.N.T.A. – T. – SA, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună:
- anularea Ordinului nr. 1887 din 2 noiembrie 2005 emis de primul pârât şi a Deciziei nr. 685 din 4 noiembrie 2005 emisă de cel de-al doilea pârât;
- reintegrarea în funcţia de director al general al SC C.N.T.A. – T. – SA;
- obligarea pârâtei SC C.N.T.A. – T. – SA la plata drepturilor salariale, precum şi a oricăror drepturi băneşti acordate cu orice titlu, actualizate şi indexate la zi, de la data eliberării din funcţie şi până la momentul reintegrării efective;
- obligarea pârâţilor la plata de daune morale în sumă de 1.000.000 RON;
- obligarea pârâţilor la publicarea într-un ziar de largă circulaţie a dispozitivului hotărârii judecătoreşti de reintegrare în funcţie;
- obligarea pârâţilor, în solidar, la plata unor penalităţi de întârziere de 100 RON/zi de întârziere în executarea obligaţiilor ce vor fi stabilite prin sentinţă, precum şi a cheltuielilor de judecată.
Pârâţii au formulat întâmpinări în cauză în care au invocat excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului, secţia litigii de muncă, cu motivarea că se solicită anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică, act a cărui legalitate poate fi analizată doar de instanţa de contencios administrativ.
Prin Încheierea de şedinţă din data de 10 februarie 2006, instanţa a respins excepţia de necompetenţă materială, întrucât a reţinut că Ordinul nr. 1887 din 2 noiembrie 2005 emis de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului nu este un act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ, ci un act de dreptul muncii, conform art. 281 şi art. 294 C. muncii.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 3254 din 26 iunie 2006, a admis în parte acţiunea reclamantei O.R. şi, în consecinţă, a anulat Ordinul nr. 1887 din 2 noiembrie 2005 emis de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, a anulat art. 1 din Decizia nr. 685 din 4 noiembrie 2005 emisă de SC C.N.T.A. – T. – SA, a dispus reintegrarea reclamantei în funcţia de director general adjunct al T. şi a obligat pârâta să plătească reclamantei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta, de la data emiterii Ordinului nr. 1887/2005 şi până la reintegrarea efectivă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 99 din 17 ianuarie 2007, a admis recursurile formulate de părţi împotriva acestei sentinţe pe care a casat-o, cauza fiind reţinută spre rejudecare, cu motivarea că, în speţă, s-a solicitat anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală în executarea legii. În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect anularea Deciziei nr. 685 din 4 noiembrie 2005, Curtea a apreciat că sunt incidente prevederile art. 17 C. proc. civ.
După casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 2139/2/2007.
În această fază procesuală, pârâta SC C.N.T.A. – T. – SA a formulat întâmpinare în care a invocat excepţia netimbrării acţiunii, precum şi excepţia neîndeplinirii procedurii administrative prealabile.
Prin Încheierea de şedinţă din data de 17 mai 2006, instanţa a pus în vedere reclamantei să timbreze acţiunea, obligaţie pe care partea a adus-o la îndeplinire.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 1488 din 31 mai 2007, a respins acţiunea ca inadmisibilă, ca urmare a neîndeplinirii procedurii administrative prealabile.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut faptul că reclamanta nu a respectat prevederile art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, întrucât nu a solicitat autorităţii publice emitente revocarea Ordinului nr. 1887 din 2 noiembrie 2005 emis de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta O.R., care a solicitat, în principal, casarea acesteia, ca urmare a calificării cauzei ca fiind un litigiu de muncă.
În subsidiar, recurenta a solicitat casarea parţială a hotărârii judecătoreşti atacate, în ceea ce priveşte anularea Deciziei nr. 685 din 4 noiembrie 2005 emise de SC C.N.T.A. – T. – SA şi, în consecinţă:
- rejudecarea cauzei astfel disjunse, respectiv a capătului de cerere privind anularea Deciziei nr. 685 din 4 noiembrie 2005 de către instanţa competentă;
- rejudecarea capătului de cerere privind anularea Ordinului nr. 1887 din 2 noiembrie 2005 şi, ulterior, admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate, respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii şi anularea Ordinului nr. 1887 din 2 noiembrie 2005 şi a Deciziei nr. 685 din 4 noiembrie 2005, cu cheltuieli de judecată.
În primul motiv de recurs, încadrabil în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recurenta susţine că hotărârea judecătorească atacată a fost pronunţată de către o instanţă necompetentă material, respectiv de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, se arată de către partea în discuţie, faptul că, secţia a VII-a pentru litigii de muncă a C.A.B. era competentă să soluţioneze cauza, în raport de împrejurarea că era vorba de un litigiu de muncă.
Recurenta a prezentat pe larg argumentele care conduc la concluzia mai sus arătată.
Cel de-al doilea motiv de recurs vizează soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii ca inadmisibilă, urmare a neîndeplinirii procedurii administrative prealabile.
În opinia recurentei, în cauză nu era necesară îndeplinirea cerinţelor impuse de art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, întrucât în litigiu este un act administrativ care a dat naştere unui raport contractual, adică unui raport de muncă, ceea ce atrage competenţa instanţei specializate în judecarea litigiilor de muncă.
De asemenea, recurenta este de părere că actul în discuţie este un act irevocabil, ceea ce nu face aplicabil art. 7 din legea anterior enunţată.
În plus, recurenta precizează că legiuitorul, prin instituirea unor termene precise de atacare direct la instanţa de contencios administrativ a unor astfel de acte, a dorit reglementarea unei proceduri derogatorii, în scopul respectării principiului celerităţii.
Intimaţii au formulat întâmpinări în cauză prin care au solicitat respingerea recursului.
La data de 17 septembrie 2010, recurenta a depus la dosar o „completare a motivelor de recurs”.
Înalta Curte reţine că nu sunt aplicabile prevederile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., aşa cum a invocat recurenta, criticile aduse de parte fiind, de fapt, o reiterare a motivelor iniţiale de recurs.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
În ceea ce priveşte primul motiv de recurs invocat de recurentă, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, întrucât natura juridică a prezentei cauze a fost stabilită în mod definitiv şi irevocabil de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în calitate de instanţă de control judiciar, care a pronunţat Decizia nr. 99 din 17 ianuarie 2007.
Altfel spus, Înalta Curte nu poate examina criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., deoarece hotărârea în discuţie a intrat în puterea lucrului judecat, iar dezlegarea dată de instanţa de recurs problemei de drept referitoare la competenţa materială era, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., obligatorie pentru judecătorul fondului cauzei, nemaiputând fi repusă în discuţie.
Aşadar, nu se poate accepta punctul de vedere exprimat de recurentă, întrucât încalcă normele de procedură civilă mai sus arătate şi deschide calea recursului la recurs.
Prin urmare, competenţa a fost stabilită în mod corect în favoarea instanţei de contencios administrativ, aceasta fiind atrasă de natura actului juridic dedus judecăţii: act administrativ de autoritate (Ordinul nr. 1887 din 2 noiembrie 2005 emis de Ministrul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului).
Pe de altă parte, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., care prevăd că cererile accesorii sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
Or, în speţă, anularea Deciziei nr. 685 din 4 noiembrie 2005 emisă de SC C.N.T.A. – T. – SA reprezintă un capăt accesoriu de acţiune, motiv pentru care era în competenţa instanţei de contencios administrativ.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs, reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu este fondat pentru argumentele care vor fi expuse în continuare.
Recurenta-reclamantă a solicitat, în principal, anularea unui act administrativ unilateral emis de o autoritate publică centrală, respectiv Ordinul nr. 1887 din 2 noiembrie 2005 emis de Ministrul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
În baza art. 7 alin. (1) şi alin. (11) din Legea nr. 554/2004, modificată, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual cu caracter normativ trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia; cererea poate fi formulată oricând.
De asemenea, art. 109 alin. (2) C. proc. civ. prevede că, în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei competente trebuie să se facă numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile.
Ca atare, în materia contenciosului administrativ, regula generală stabilită de legiuitor este aceea că respectarea procedurii administrative prealabile reprezintă o condiţie de admisibilitate a acţiunii.
Reglementarea cuprinsă în art. 7 din Legea nr. 554/2004, modificată, este pe deplin justificată, întrucât instituie o cale mai rapidă de restabilire a legalităţii: particularul are posibilitatea de a obţine revocarea actului printr-o procedură administrativă simplă, derulată înainte de momentul sesizării instanţei de contencios administrativ.
Din probele administrate în cauză, Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă nu a îndeplinit procedura administrativă prealabilă, respectiv nu a solicitat autorităţii publice emitente revocarea parţială a Ordinului nr. 1887 din 2 noiembrie 2005 emis de Ministrul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
Prin urmare, soluţia instanţei de fond în privinţa îndeplinirii procedurii administrative prealabile în termenul legal este dată cu aplicarea corectă a art. 7 din Legea contenciosului administrativ, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În consecinţă, din cele anterior expuse, rezultă că sunt nefondate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ., iar în speţă nu există motive de ordine publică care să poată fi reţinute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de O.R. împotriva Sentinţei nr. 1488 din 31 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4029/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 4057/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
