ICCJ. Decizia nr. 4057/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4057/2010
Dosar nr. 3348/3/2007
Şedinţa publică de la 1 octombrie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prima instanţă
a) Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul T.Ş.C. a chemat în judecată pe pârâţii Administraţia Naţională a Penitenciarelor - Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Bucureşti - Rahova solicitând anularea Deciziei nr. 18220 din 11 septembrie 2006 emisă de către directorul Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranţă Bucureşti - Rahova, prin care a fost sancţionat cu eliberarea din funcţie, precum şi a celorlalte decizii emise în acest sens, reintegrarea pe funcţia deţinută anterior, repunerea în drepturile salariale de care ar fi beneficiat, de la data eliberării din funcţie şi până la reintegrarea efectivă, cu indexările şi majorările la zi plus dobânzile şi penalităţile aferente acestor sume şi obligarea la plata de daune morale în valoare de 1 milion de euro.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că decizia este lovită de nulitate, întrucât sesizarea comisiei de disciplină a Penitenciarului Rahova nu cuprinde domiciliul persoanei care a făcut sesizarea, aşa cum prevăd expres dispoziţiile art. 22 alin. (1) lit. a) din Regulamentul aprobat prin Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 2856/C/2004, comisia de disciplină a încălcat normele imperative privind competenţa, faţă de dispoziţiile art. 23 alin. (1) din acelaşi Regulament şi art. 52 alin. (1) din Legea nr. 293/2004.
S-a susţinut că secretarul comisiei de disciplină nu are studii superioare, conform art. 16 alin. (1) din Regulament, iar activitatea efectivă a fost executată de o altă persoană decât secretarul comisiei de disciplină, că la termenele acordate în faţa comisiei de disciplină nu a fost legal citat, nu i s-a pus la dispoziţie tot materialul probator administrat pentru a-şi putea face apărarea, aflându-se internat în spital, că audierea persoanei care a făcut sesizarea, a asistentei medicale şi a agentului sunt lovite de nulitate, fiind consemnate în procese-verbale întocmite în lipsa sa şi cu lipsă de procedură, fiind încălcate prevederile art. 24 alin. (1) şi (2) din Regulament.
A precizat că faptele pentru care a fost sesizată comisia de disciplină sunt altele decât cele pentru care s-a aplicat sancţiunea, astfel încât decizia este lovită de nulitate deoarece faptele pentru care a fost sancţionat nu au constituit obiectul cercetării prealabile, nu a semnat fişa postului în raport cu care se susţine că şi-ar fi depăşit atribuţiile de serviciu.
Un alt motiv de nulitate invocat a fost nerespectarea prevederilor art. 26 alin. (2) lit. d) din Ordinul nr. 2856/C/2004, în sensul că nu au fost administrate toate probele, iar cele administrate au fost interpretate în mod greşit în defavoarea sa, concluzia care se trăgea din declaraţiile date fiind aceea că adeverinţa medicală nu era asupra deţinutului, care să o poată transmite mai departe familiei sau avocaţilor, deci să o predea la termenul din data de 26 aprilie 2006, adeverinţa fiind legată la dosar la data de 27 aprilie 2006, orele 1400.
S-a arătat că nu i-a fost comunicată vreo dispoziţie sau instrucţiune privind interzicerea eliberării unei adeverinţe cu rol de scutire, emiţându-se o decizie de către directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor care reglementează această procedură, dar care a intrat în vigoare la 1 septembrie 2006.
Despre existenţa unei dispoziţii interne nr. I/2818 din 7 martie 2006 şi instrucţiuni privind asigurarea asistenţei medicale în penitenciare a aflat ulterior, din conţinutul Referatului nr. 120 din 25 august 2006, fără să-i fie pusă la dispoziţie la momentul respectiv de către medicul şef sau conducerea spitalului.
Reclamantul a mai susţinut că nu s-a stabilit cu certitudine momentul în care deţinutul ar fi intrat în posesia adeverinţei.
A precizat că prin actul de sesizare s-a invocat faptul că şi-ar fi depăşit atribuţiile de serviciu corespunzătoare specialităţii sale, însă nu i s-au stabilit niciodată aceste atribuţii printr-un înscris şi nu i s-a comunicat fişa postului.
S-a susţinut că în urma analizei scrisorilor medicale, a fişei medicale şi a stării clinice a pacientului, a emis, după ce a făcut programările necesare, bilet de trimitere la analize la Spitalul Penitenciar Rahova, Nota-raport pentru decontarea CT - toraco abdominal şi scintigrafie osoasă, ce urmau a fi efectuate de Spitalul Militar Central, adeverinţă medicală cu rol de scutire de la Curtea de Apel Bucureşti, pentru că deţinutul trebuia să efectueze aceste analize ce urmau a confirma sau infirma suspiciunea de metastază.
Declaraţia din data de 26 aprilie 2006 a asistentei este elocventă în sensul vinovăţiei în totalitate a acesteia, iar Declaraţia din data de 28 aprilie 2006, scrisă de asistenta medicală şi semnată de reclamant, a fost retrasă prin Raportul din data de 2 mai 2006.
De asemenea, reclamantul a mai arătat că nu au fost respectate prevederile art. 30 alin. (3) lit. e), f), g) şi h) din Ordinul nr. 2856/C/2004, în sensul că lipseşte din Referatul nr. 120 din 25 august 2006 propunerea privind sancţiunea, lipseşte motivarea propunerii, lipseşte numele, prenumele preşedintelui a membrilor comisiei de disciplină şi a secretarului acestuia cu semnătura fiecăruia în dreptul său.
Reclamantul a susţinut că nu a înmânat adeverinţa medicală deţinutului, lucru ce ar fi rezultat din Încheierea de şedinţă din data de 26 aprilie 2006, iar adeverinţa medicală apare intrată la Curtea de Apel Bucureşti pe data de 27 aprilie 2006, cu Rezoluţie de primire 27 aprilie 2006, astfel încât adeverinţa nu putea produce efecte pe data de 26 aprilie 2006, când s-a pronunţat soluţia de punere în libertate a deţinutului. Pe de altă parte, adeverinţa medicală cu rol de scutire nu poate fi interpretată ca fiind un raport al unei comisii de medici, diagnosticul deţinutului reiese din actele medicale ce se află la dosarul penal, eliberate de diferite instituţii medicale precum şi din consult, deci este un act real ce nu a fost eliberat cu depăşirea atribuţiilor.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi a actelor normative la care reclamantul a făcut trimitere în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
La data de 30 octombrie 2006 reclamantul a formulat o cerere precizatoare prin care a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâţi a următorilor funcţionari publici din cadrul Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranţă Bucureşti - Rahova, L.V., P.C., R.C., I.G., M.P., M.S., V.C., S.A.D., G.I. şi M.P., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi în solidar cu Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Bucureşti - Rahova la plata sumei de 1 milion de euro cu titlu de daune morale.
La data de 27 noiembrie 2006, reclamantul a formulat o cerere precizatoare prin care a arătat că în data de 2 noiembrie 2006 a primit Certificatul Decizie Medicală nr. 169 din 9 octombrie 2006 întocmit de Comisia Centrală de Expertiză Medicală şi Evaluarea Capacităţii de Muncă, din care rezultă că suferă de „astm bronşic infecto-alergic cortico-dependent";, boală apărută în timpul şi din cauza serviciului în N.A.P. încadrare în gradul III de invaliditate, rezultând deci clar că măsura eliberării sale din funcţie s-a luat de către Penitenciar când era bolnav.
La data de 13 februarie 2007, reclamantul a solicitat conexarea Dosarului nr. 3348/3/LM/2007, având ca obiect contestaţia formulată de acesta împotriva Deciziei nr. 536 din 11 septembrie 2006 emisă de Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Prin Încheierea din data de 1 iunie 2007 s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul secţiei a VIII-a, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a Tribunalului Bucureşti şi înaintarea Dosarului secţiei a IX-a, contencios administrativ şi fiscal, a aceluiaşi Tribunal, unde a fost înregistrată sub nr. 20.224/3/2007.
b) Întâmpinarea
Pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei de disciplină a Penitenciarului Bucureşti - Rahova, deoarece aceasta nu are calitatea de titular al obligaţiei ce formează conţinutul raportului juridic. Pe fond, a solicitat respingerea acţiunii formulată de reclamant ca neîntemeiată, arătând că acesta a fost sancţionat pentru că a manifestat neglijenţă în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, prin faptul că a eliberat la data de 25 aprilie 2006 deţinutului O.H., o adeverinţă medicală fără a avea o aprobare din partea conducerii şi fără o solicitare scrisă în prealabil a deţinutului, precum şi pentru că nu a înregistrat în registrul de consultaţii diagnosticul pus deţinutului, scopul şi destinaţia documentului, aceste fapte constituind abateri disciplinare, potrivit art. 61 lit. b) din Legea nr. 293/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Pârâta a susţinut că individualizarea sancţiunii s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 63 alin. (1) din Legea nr. 293/2004 şi art. 31 alin. (3) din Regulamentul privind modul de constituire, organizare şi desfăşurarea a activităţii comisiilor de disciplină Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi unităţile subordonate, reţinându-se că reclamantul a emis adeverinţa în cauză cu intenţia ca aceasta să-i fie de folos deţinutului în data de 26 aprilie 2006 la Curtea de Apel Bucureşti, şi nu în scop de scutire medicală.
Pârâta a precizat că în sprijinul acestor concluzii este prezenţa deţinutului în ziua de 26 aprilie 2006 în instanţă, compararea cu alte înscrisuri eliberate de medic cu rol de scutire medicală, care diferă ca şi conţinut şi formă, şi au menţionat în conţinutul lor interdicţia expresă de prezentare în instanţă, formularele folosite de ceilalţi medici, în scop de scutire medicală, adeverinţa medicală a fost înmânată de reclamant deţinutului O.H., iar acesta a remis-o unei alte persoane pentru a fi depusă la instanţă, persoană care nu este cunoscută, Comisia de disciplină neavând competenţe în elucidarea acestor împrejurări.
Pârâta a considerat că, cel mai probabil, documentul a fost eliberat la cererea deţinutului, spre a-i servi la Curtea de Apel Bucureşti, la baza acestei concluzii stând raportul medicului din data de 28 aprilie 2006, raportul asistentei V.M. din aceeaşi dată şi adeverinţa medicală unde se precizează clar destinaţia documentului.
Pârâtul Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Bucureşti - Rahova a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Bucureşti. Pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că sesizarea a fost formulată şi soluţionată corect de către Comisia de disciplină, aceasta din urmă a fost legal constituită, că nu se poate reţine încălcarea de către Comisie a dreptului la apărare al reclamantului. S-a susţinut că adeverinţa în cauză nu a fost eliberată în scop de scutire şi cu scopul de a produce efecte în instanţă, atâta vreme cât diagnosticul consemnat nu era nici măcar confirmat de analize, deoarece aceste analize urmau să se efectueze ulterior, aducând aceleaşi argumente ca şi pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
La data de 19 noiembrie 2007, reclamantul a depus la dosarul cauzei o cerere precizatoare, prin care a învederat că deţinutul O.H. a fost consultat în data de 25 aprilie 2006, număr de consultaţie 2945, apărând de două ori menţionat şi la numărul 2963, ţinând cont că în timpul consultaţiei au fost aduşi mai mulţi deţinuţi, iar menţiunea din data de 26 aprilie 2006 nu-i aparţine, solicitând în acest sens o verificare de scripte.
c) Sentinţa Tribunalului
Prin Sentinţa nr. 488 din 11 februarie 2008 pronunţată în Dosarul nr. 20224/3/2007 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia de necompetenţă materială şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, având în vedere că Decizia nr. 536 din 11 septembrie 2006, la care a făcut referire reclamantul a fost emisă de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, autoritate publică centrală.
Prin Sentinţa civilă nr. 2202 din 2 aprilie 2007 pronunţată în Dosarul nr. 3348/3/2007 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia de necompetenţă materială şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, având în vedere că Decizia nr. 536 din 11 septembrie 2006 a fost emisă de AMP, autoritate publică centrală.
Sentinţa primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 1700 din 17 aprilie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor L.V., P.C., R.C., I.G., M.P., M.S., V.C., S.A.D., G.I. şi M.P.; a admis, în parte, acţiunea şi cererea conexă formulată de reclamantul T.Ş.C., împotriva pârâţilor Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Administraţia Naţională a Penitenciarelor - Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Bucureşti - Rahova şi L.V., P.C., R.C., I.G., M.P., M.S., V.C., S.A.D. şi G.I.; a anulat Decizia nr. 18220 din 11 septembrie 2006 emisă de directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor - Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Bucureşti - Rahova şi Decizia nr. 536 din 11 septembrie 2006 emisă de directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor; a dispus reintegrarea reclamantului pe funcţia publică avută anterior eliberării din funcţie; a obligat Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor - Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Bucureşti - Rahova la plata către reclamant a drepturilor salariale aferente de la data de 11 septembrie 2006 şi până la reintegrarea efectivă; a obligat autorităţile pârâte să facă cuvenitele menţiuni în carnetul de muncă al reclamantului; a respins cererea privind obligarea pârâţilor la plata de daune morale ca neîntemeiată; a obligat pârâţii Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor - Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Bucureşti - Rahova la plata către reclamant a sumei de 1950 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
d) Motivarea primei instanţe
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin deciziile nr. 18220 din 11 septembrie 2009 şi nr. 536 din 11 septembrie 2009 autorităţile pârâte au dispus sancţionarea disciplinară a reclamantului, cu eliberarea din funcţie, în temeiul art. 62 lit. f) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, ambele decizii fiind nelegale.
S-a apreciat că reclamantul nu a săvârşit o abatere disciplinară, pentru că nu s-a dovedit neglijenţa acestuia în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, atâta vreme cât în decizia de sancţionare nu s-au indicat corect dispoziţiile încălcate de reclamant, care să prevadă modul în care se eliberează o adeverinţă medicală, conţinutul şi procedura de emitere, precum şi modul de completare a registrului de consultaţii, pentru ca astfel să se poată determina o eventuală abatere.
S-a mai avut în vedere că nici în cuprinsul Referatului nr. 120 din 25 august 2006 al Comisiei de disciplină nu s-au precizat prevederile din regulamentul intern, făcându-se trimitere la Dispoziţia internă nr. 1/2818 din 7 martie 2006, pentru care nu s-a făcut dovada că a fost comunicată reclamantului şi, de asemenea, s-au invocat prevederile art. 22 din Instrucţiunile privind asigurarea asistenţei medicale din penitenciare, fără a se arăta conţinutul de reglementare al acestora.
Toate acestea, s-a apreciat că se constituie în încălcări ale dreptului la apărare, iar fapta reţinută este ambiguă.
Curtea de Apel a considerat că instanţa penală a reţinut că nu este vorba de o faptă ilicită, că eliberarea adeverinţei corespunde competenţelor profesionale ale reclamantului, nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni, constatările organelor de urmărire penală impunându-se cu autoritate de lucru judecat, sub aspectul faptei, al persoanei şi vinovăţiei.
Cu privire la daunele morale s-a considerat că admiterea acţiunii şi anularea actelor reprezintă o reparaţie morală corespunzătoare.
2. Instanţa de recurs
Recursurile declarate
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamantul T.Ş.C., pârâţii Penitenciarul Bucureşti şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
a) Recursul declarat de reclamantul T.Ş.C.
În recursul declarat de reclamant a fost criticată sentinţa sub aspectul respingerii cererii de acordare a daunelor morale.
S-a precizat că prin eliberarea sa din funcţie i s-au produs suferinţe fizice şi morale, sociale şi profesionale, lezându-i-se demnitatea.
În cuprinsul recursului au fost formulate şi precizări referitoare la modul de eliberare a adeverinţei către deţinutul O.H., în sensul că a efectuat o singură consultaţie acestuia în data de 25 aprilie 2006, întreruptă de unele urgenţe şi nu două consultaţii în zilele de 25 aprilie 2006 şi 26 aprilie 2006, că vinovat de plecarea din penitenciar a deţinutului este procurorul C.N.
b) Recursul declarat de Penitenciarul Bucureşti - Rahova
În motivele de recurs acest pârât a arătat că instanţa de fond a reţinut greşit situaţia de fapt existentă în cauză.
S-a explicat că în Adeverinţa din 25 aprilie 2006, reclamantul a atestat împrejurări neconforme cu realitatea, respectiv că deţinutul se afla în evidenţele cabinetului cu diagnosticul „metastaze”, deşi nu exista nici un alt act medical anterior care să ateste acest diagnostic, adeverinţă transmisă prin fax-ul Penitenciarului Rahova la Dosarul nr. 33970/2/2005 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
S-a precizat că adeverinţa a fost eliberată fără a avea aprobarea conducerii penitenciarului, fără cerere scrisă a deţinutului, fără înregistrarea diagnosticului în registrul de consultaţii, a scopului şi destinaţiei documentului.
De asemenea, s-a arătat că s-a mai eliberat la 11 aprilie 2006 o altă adeverinţă, transmisă prin fax-ul penitenciarului, adeverinţă înregistrată în Registrul de consultaţii al Cabinetului medical, în care se menţiona diagnosticul de: 1. Status post neocolon operat, şedinţă chimioterapeutică cu herpeszoster şi metastaze (supraclavicular stg. şi axilar dr.), 2. Stare gripală.
S-a precizat că adeverinţa eliberată la 25 aprilie 2006 a produs consecinţe juridice, medicul avea dreptul să elibereze o scutire medicală pentru a produce efecte numai în ziua în care deţinutul se prezenta la judecată, iar adeverinţa eliberată este neconformă cu procedurile interne.
A invocat săvârşirea abaterii disciplinare constând în nesocotirea art. 22 din secţiunea a 3-a a Regulamentului de organizare a unităţilor penitenciare, text potrivit căruia scutirile medicale pentru deţinuţi se recomandă de medic şi se aprobă de comandant, iar în cauză nu a existat aprobarea conducerii penitenciarului.
În ceea ce priveşte boala atestată (metastaze) s-a menţionat că medicul specialist oncolog a precizat că nu se poate spune cu certitudine că adenopatiile sau nodulul pulmonar sunt de natură metastazică.
S-a arătat, de asemenea, că prin decizia comisiei de disciplină din cadrul Departamentului de Jurisdicţie şi litigii profesionale, s-a reţinut că la întocmirea actului medical, medicul a formulat diagnosticul de metastază fără a exista o confirmare histopatologică a naturii adenopatiei laterocervicale, ceea ce reprezintă o încălcare a prevederilor art. 66 şi 67 din Codul deontologic al medicilor din România.
Ulterior, Penitenciarul Rahova a invocat excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Bucureşti, decizia de încetare a raporturilor din funcţie fiind emisă de Penitenciarul Rahova, care nu are calitate de instituţie centrală.
c) Analiza motivelor de recurs formulate de Penitenciarul Rahova şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor
Cu privire la necompetenţa materială a Curţii de Apel Bucureşti
Excepţia referitoare la necompetenţa materială a Curţii de Apel Bucureşti este nefondată, după cum se va explica în continuare.
Obiectul acţiunii judiciare l-a constituit anularea Deciziei nr. 18220 din 11 septembrie 2006 precum şi a deciziilor emise de conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor prin care a fost sancţionat cu eliberarea din funcţie, iar ulterior la data de 30 martie 2009, s-a precizat cererea în sensul că s-a solicitat şi anularea Deciziei nr. 536 din 11 septembrie 2006 emisă de Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Decizia nr. 18220 din 11 septembrie 2006 a fost emisă de Penitenciarul Rahova.
Decizia nr. 536 din 11 septembrie 2006 s-a emis de Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi prin această decizie a fost eliberat din funcţia deţinută la Penitenciarul Rahova inspectorul şef principal de Penitenciare, T.Ş.C., medic militar primar I.
Potrivit competenţei stabilite prin art. 65 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, sancţiunea disciplinară a eliberării din funcţie pentru abaterile săvârşite de funcţionarii publici din sistemul administraţiei penitenciarelor se aplică de Ministrul Justiţiei, directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor sau, după caz, de conducătorul unităţii din subordinea acesteia.
Pentru a stabili care dintre persoanele indicate în art. 65 din Legea nr. 293/2004 au competenţa de a elibera din funcţie, urmează a se face aplicarea art. 20 din această lege.
Textul prevede că numirea şi eliberarea din funcţiile de conducere se face de directorul general.
În ceea ce-l priveşte pe reclamant el a fost numit la Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Rahova prin Decizia nr. 161 din 16 mai 2005 a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Cum numirea s-a făcut de directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi eliberarea din funcţie s-a făcut de acelaşi director al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, care are calitatea de autoritate centrală şi atrage în baza art. 10 din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a cauzei de către Curtea de Apel.
Ca urmare, excepţia invocată de Penitenciarul Rahova este nefondată.
În ceea ce priveşte fondul litigiului, motivele de recurs sunt întemeiate.
Măsura eliberării din funcţie a reclamantului ca măsură disciplinară s-a întemeiat pe neglijenţa în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către reclamant, constând în eliberarea unei adeverinţe medicale către deţinutul O.H., fără a avea aprobarea conducerii penitenciarului, fără cererea scrisă a deţinutului, neînregistrarea în registrul de consultaţii a diagnosticului stabilit, a scopului şi destinaţiei documentului eliberat.
Din analiza probatoriilor administrate în cauză, Înalta Curte reţine:
Prin adeverinţa medicală fără număr eliberată la 25 aprilie 2006, reclamantul-recurent T.Ş.C. a atestat că deţinutul O.H. se află în evidenţa cabinetului medical cu diagnosticul neoplasm colon operat, metastaze etc., cu precizarea că s-a eliberat această adeverinţă spre a-i servi la Curtea de Apel Bucureşti.
În registrele de consultaţii medicale din data de 25 aprilie 2006 este înscrisă consultaţia acordată deţinutului O.H., iar la diagnostic este inserat neoplasm colon operat. În acelaşi registru la 26 aprilie 2006, s-a menţionat diagnosticul de status post neocolon.
Adeverinţa medicală eliberată la 26 aprilie 2006 atestă atât diagnosticul inserat în registrul de consultaţii, dar în plus s-a inserat şi diagnosticul de metastaze.
Din analiza probelor, rezultă că reclamantul a nesocotit practicile care decurg din specificul activităţii într-un penitenciar, acesta având calitatea de inspector şef principal de penitenciar (medic militar primar).
Statutul persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în sistemul administraţiei penitenciare este reglementat prin Legea nr. 293/2004.
Potrivit acestui act normativ funcţionarii publici din sistemul penitenciar au statut special.
Calitatea de funcţionar public cu statut special îl obliga pe reclamant să respecte prevederile Legii nr. 293/2004 şi actele administrative normative interne care impun o rigoare specifică regimului de penitenciar.
În acest sens, arătăm că Ordinul Ministrului de Interne nr. 01740 din 1 aprilie 1980, în vigoare şi la data producerii evenimentului, reglementa faptul că orice act medical se aprobă de comandant.
De asemenea, potrivit Dispoziţiei interne nr. 1/2818 din 7 martie 2006, în vederea eliberării unui act către un deţinut, trebuia urmată o anumită procedură, respectiv: înregistrarea unei cereri, care să poarte data şi ora primirii în compartimentul de specialitate, urmând a se completa în registre toate rubricile.
Potrivit Deciziei zilnice pe unitate nr. 210 din 25 octombrie 2005, cererile deţinuţilor trebuiau înregistrate într-un registru special, al cărui conţinut se regăseşte în anexa la D.Z.U.
În ceea ce priveşte situaţia eliberării Adeverinţei din 25 aprilie 2006, se constată că niciuna dintre procedurile interne specifice nu a fost respectată.
Reclamantul a eliberat o adeverinţă, fără a exista o cerere în acest sens, şi ca urmare fără aprobarea conducerii penitenciarului.
Mai mult, în registrul de consultaţii nu apare nici un fel de menţiune referitoare la eliberarea adeverinţei.
Din cele expuse rezultă că la eliberarea adeverinţei reclamantul a manifestat cel puţin o evidentă neglijenţă în îndeplinirea atribuţiunilor de serviciu, mai precis a ignorat în totalitate rigorile normative aplicabile activităţii într-un penitenciar.
Înalta Curte arată că în cazul reclamantului, având în vedere calitatea sa de funcţionar public cu statut special este prioritară respectarea procedurilor interne, acesta neputând invoca necunoaşterea actelor administrative aplicabile domeniului.
Ceea ce constituie abatere disciplinară este tocmai nerespectarea obligaţiilor de serviciu decurgând din calitatea de funcţionar public cu statut special.
În ceea ce priveşte motivarea primei instanţe întemeiată pe soluţia pronunţată în materia penală, arătăm că în raport de probatoriul administrat şi analizat în această cauză, nu prezintă relevanţă soluţia pronunţată în materia penală.
Trebuie precizat că în baza prevederilor art. 60 din Legea nr. 293/2004 încălcarea cu vinovăţie de către funcţionarii publici din sistemul penitenciar, a îndatoririlor de serviciu ce le revin, inclusiv a normelor de comportare, constituie abatere disciplinară, dacă faptele nu atrag răspunderea penală sau contravenţională.
Aşa cum s-a arătat în prezenta decizie recurentul-reclamant a săvârşit abateri disciplinare constând în neglijenţa manifestată în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi a dispoziţiilor şefilor ierarhici superiori.
Legea stabileşte independenţa acţiunii disciplinare de cea penală.
Ca urmare, un funcţionar public absolvit de răspundere în penal pentru neîntrunirea elementelor constitutive ale unei infracţiuni, poate să fie sancţionat disciplinar, întrucât nu se aplică principiul non bis in idem.
Principiile şi condiţiile în care se face aplicarea sancţiunilor nu sunt aceleaşi în dreptul penal şi în materie disciplinară.
Sancţiunea disciplinară este rezultatul atingerii intereselor corpului din care funcţionarul face parte, a îndatoririlor de serviciu stabilite prin lege şi alte acte normative sau individuale.
Ca urmare exonerarea de răspundere penală nu presupune şi exonerarea de răspundere disciplinară, cele două categorii de răspunderi se întemeiază pe condiţii diferite de antrenare a răspunderii.
Recursul reclamantului
Recursul declarat de reclamant cu privire la neacordarea daunelor morale este neîntemeiat, prin prisma faptului că motivele de recurs formulate de recurentul-pârât Penitenciarul Rahova fiind fondate se va admite recursul acestui pârât, se va modifica sentinţa şi se va respinge acţiunea.
d) Soluţia instanţei de recurs
Având în vedere considerentele prezentei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., se va admite recursul pârâtului Ministerul Justiţiei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi se va respinge recursul reclamantului T.Ş.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia necompetenţei.
Respinge recursul declarat de T.C., împotriva Sentinţei civile nr. 1700 din 17 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursurile declarate de Penitenciarul Bucureşti - Rahova şi de Ministerul Justiţiei – Administraţia Naţională a Penitenciarelor, împotriva aceleiaşi sentinţe.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4056/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4058/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
