ICCJ. Decizia nr. 4066/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4066/2010
Dosar nr. 3009/2/2009
Şedinţa publică de la 5 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 3720 din 5 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul D.F.S. şi a constatat existenţa calităţii de colaborator al pârâtului, în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut faptul că, în speţă, sunt întrunite condiţiile cumulative impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii.
În concret, instanţa a reţinut din cuprinsul Notei de constatare nr. S/DI/I/2196 din 1 septembrie 2008, că pârâtul D.F.S. a fost recrutat ca informator în scopul supravegherii informative a angajaţilor din cadrul Secţiei Căi Ferate Uzinele Brăila, semnând în acest sens un angajament olograf sub numele conspirativ „G.P.";.
Ulterior recrutării, pârâtul a avut două calităţi: informator în perioada 1986 - 1988 şi persoană de sprijin în perioada 1988 - 1989.
În perioada 1986 - 1988, pârâtul în calitate de informator, a furnizat organelor de securitate note informative periodice despre persoane fizice concrete, stări de lucru de la locul său de muncă, iar unele informaţii au fost furnizate din proprie iniţiativă.
Din analiza rapoartelor depuse la dosar şi menţionate în nota de constatare, instanţa a constatat că pârâtul ar fi furnizat informaţii care se încadreze în dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
În opinia instanţei de fond, informaţiile furnizate de pârât se refereau la activităţi sau atitudini potrivnice regimului comunist şi aveau ca obiect persoane concrete, colegi de serviciu, stări de lucruri de natură a expune persoanele vizate unor consecinţe negative, ţinând cont de atitudinea organelor de securitate.
În plus, aceste informaţii vizau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi au avut consecinţe, deoarece pe baza acestora s-au prevenit o serie de aspecte negative şi s-au făcut o serie de „intervenţii la conducerea obiectivului”, aşa cum rezultă din nota de analiză din dosar.
În acest context, instanţa a constatat că informaţiile furnizate de pârât au îngrădit dreptul la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor prevăzut de art. 28 din Constituţia României din 1965 şi art. 17 privind dreptul la viaţă privată din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice.
Instanţa a înlăturat apărările pârâtului formulate în întâmpinare, pe motiv că informaţiile solicitate nu au fost date în baza atribuţiilor de serviciu ale pârâtului, angajamentul şi ulterior notele de informare fiind date din proprie voinţă conştientă de către pârât.
2. Recursul declarat de pârâtul D.F.S.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâtul D.F.S., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., fără însă a structura criticile formulate împotriva sentinţei potrivit motivelor de recurs indicate.
În motivarea căii de atac, recurentul-pârât susţine, în esenţă, că instanţa de fond nu a dat eficienţă apărărilor sale invocate prin întâmpinarea depusă la dosar, reţinând în mod eronat că din probatoriul administrativ ar rezulta că sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
În acest sens, recurentul pârât susţine că a fost obligat să semneze acel angajament cu organele Securităţii, fiind ameninţat cu pierderea locului de muncă şi privarea de libertate şi obligat să plătească pagubele materiale rezultate în urma accidentului feroviar.
Este criticată sentinţa şi pentru faptul că prima instanţă nu a reţinut că în fişa postului era prevăzută obligaţia de a informa în scris conducerea unităţii la care lucra despre aspecte ce vizau siguranţa transportului feroviar, existând unele situaţii când unii angajaţi veneau la serviciu în stare de ebrietate, fiind obligat să ia măsuri pentru a preveni posibile catastrofe feroviare.
Totodată, arată recurentul-pârât, informaţiile despre accidentul feroviar şi despre sustragerea de bunuri nu au fost furnizate organelor de securitate din proprie iniţiativă, ci doar cu scopul de a preîntâmpina anumite stări de pericol care ar fi periclitat siguranţa traficului feroviar.
În altă ordine de idei, recurentul afirmă că instanţa de fond nu a avut în vedere împrejurarea potrivit căreia, după aproximativ doi ani, respectiv în anul 1987, s-a transferat la o altă unitate, din dorinţa de a întrerupe legătura cu acel ofiţer de securitate căruia îi furniza informaţii şi care, din proprie iniţiativă, făcea unele precizări pe notele olografe ale subsemnatului, menite să deformeze conţinutul datelor transmise de recurent.
În opinia recurentului-pârât, informaţiile furnizate nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a fi considerat colaborator al Securităţii, respectiv, condiţia de a fi denunţat activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist care să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Aceste ipoteze nu sunt îndeplinite în speţă, pentru că – arată recurentul-pârât – notele informative vizau aspecte pur profesionale, legate de atribuţiile de serviciu, şi în urma lor nimeni nu a avut de suferit.
Intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii nu a formulat întâmpinare în cauză.
Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând recursul formulat, în raport de actele, lucrările dosarului şi legislaţia incidentă în cauză, Înalta Curte constată că este fondat, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ. urmează a fi admis, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurentul-pârât D.F.S. a făcut obiectul verificărilor efectuate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii sub aspectul posibilei calităţi de colaborator al Securităţii în temeiul art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 24/2008, în considerarea calităţii sale de deţinător al titlului de luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989.
După finalizarea acestor verificări, intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, a întocmit Nota de constatare nr. S/DI/I/2196 din 1 septembrie 2008, în baza căreia a sesizat instanţa de contencios administrativ cu prezenta acţiune în constatarea calităţii recurentului-pârât de colaborator al Securităţii, acţiune la care a ataşat înscrisurile doveditoare.
Analizând probele pe baza cărora a fost învestită instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că, în speţă, nu sunt întrunite condiţiile cumulative impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea recurentului-pârât de colaborator al Securităţii, contrar celor reţinute de prima instanţă.
Potrivit art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, aşa cum de altfel s-a reţinut şi de către prima instanţă, prin colaborator al Securităţii se înţelege persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum şi note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Rezultă aşadar că, în sensul dorit de legiuitor, faptul colaborării cu Securitatea implică întrunirea a trei condiţii legale referitoare la:
- acţiunile persoanei în cauză: furnizarea de informaţii sub orice formă;
- conţinutul informaţiilor: referitoare la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi
- scopul acestor informaţii: să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Sub aspectul îndeplinirii acestor condiţii, criticile recurentului-pârât sunt întemeiate.
Într-adevăr, instanţa de fond a enunţat aceste condiţii cuprinse în textul de lege, considerându-le îndeplinite în speţă, dar fără a indica informaţiile şi faptele care se referă la denunţarea “activităţilor sau atitudinilor potrivnice regimului totalitar comunist” sau la „îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, preluând pur şi simplu aprecierile cuprinse în documentele fostei Securităţi, fără să examineze ea însăşi datele comunicate, pentru a putea stabili dacă acestea îndeplinesc cerinţele legii.
Este real că voinţa legiuitorului a fost în sensul de a pune pe acelaşi plan, sub aspect probator, notele şi informaţiile scrise de informator cu consemnările lucrătorilor Securităţii, toate aceste documente bucurându-se de prezumţia relativă de veridicitate.
Însă, pentru a se produce efectul scontat de intimat, consemnările cuprinse în rapoartele de evaluare din dosarele intimatului trebuie să se refere la activităţi sau atitudini potrivnice regimului comunist săvârşite de persoane determinate sau cel puţin determinabile.
În fapt, Înalta Curte reţine că recurentul-pârât a fost recrutat la data de 23 septembrie 1986 de organele securităţii, „în scopul stăpânirii şi cunoaşterii în condiţii cât mai bune a situaţiei informativ operative din cadrul Secţiei Căi Ferate Uzinele Brăila, a stării de pericole şi cauzelor care generează evenimente de cale ferată şi pentru cunoaşterea, prevenirea şi lichidarea unor eventuale acţiuni ostile îndreptate economiei naţionale";, la aceeaşi dată semnând şi un angajament olograf în care se consemnează că va prelua numele conspirativ „G.P.";.
Analizând conţinutul şi substanţa notelor informative, Înalta Curte constată că niciuna dintre informaţiile furnizate de recurent nu se referă la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, nefiind apte să îngrădească drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi să atragă constatarea calităţii de colaborator al Securităţii în persoana recurentului-pârât.
Astfel, din punct de vedere al conţinutului notelor informative furnizate de intimat, criticile formulate de recurent sunt întemeiate.
În mare parte, notele informative se referă la aspecte exterioare sferei de interes, vizând aspecte de calitate şi de siguranţă a muncii în cadrul unităţii unde era încadrat recurentul-pârât în acea perioadă, precum şi caracterizări neutre ori pozitive ale colegilor de serviciu.
Conţinutul notelor analizate relevă aspecte ce vizau posibile stări de pericole şi fapte generatoare de evenimente feroviare, cum ar fi: depistarea vagoanelor avariate care staţionează în combinat fără a li se remedia defecţiunile (informarea din 1 august 1986 şi 22 octombrie 1986), nerespectarea vitezei de circulaţie cu iminenţa producerii deraierii locomotivei la schimbarea macazurilor (informarea din 9 august 1986), defecţiuni apărute la podul rulant al vagoanelor, neremediate (informarea din 31 ianuarie 1989), denivelarea liniei de cale ferată datorată lipsei de piatră spartă, existând pericolul de deraiere (informarea din 31 ianuarie 1989) etc.
Aspectele menţionate sunt numai câteva extrase din notele informative prezentate, din care rezultă că aspectele relevate nu conferă consistenţă concluziei la care a ajuns instanţa de fond, în sensul încadrării în prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Nici condiţia ce vizează scopul informaţiei, în sensul îngrădirii unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, nu este îndeplinită în speţă, contrar celor reţinute de prima instanţă.
Astfel, în ceea ce priveşte Nota informativă din 18 iulie 1987, în care se consemnează că „la staţia de calcul din cadrul C.P.J. Brăila au fost aduse o serie de maşini noi, cu ecrane de televizor la care pot fi redactate orice fel de înscrisuri, la fel ca la maşinile de scris, şi unde ing. G.M. şi alţii rămân după orele de program pentru a face diferite jocuri pe aceste maşini.”, semnificativă în opinia intimatului Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Înalta Curte apreciază că interpretarea făcută de intimat este mult prea formalistă şi bazată, în principal, pe supoziţii care conduc la o concluzie eronată, în raport de conţinutul neutru pe care îl relevă, în fapt, nota analizată.
De altfel, măsura „cercetării informative prealabilă în caz” dispusă de organele Securităţii ca urmare a notei furnizate nu prezintă relevanţă în speţă, în lipsa unor dovezi concrete din care să rezulte că măsurile adoptate în baza aspectelor semnalate au avut în mod evident repercursiuni asupra persoanelor vizate.
Aceleaşi concluzii de desprind şi din Nota informativă din 20 septembrie 1986, în care se consemnează că „familia C.S. şi A. locuiesc pe str. P.R., iar soţia lucrează la ICIL Dorobanţi şi în repetate rânduri este văzută venind de la serviciu cu sacoşe cu brânză sustrasă, pe care o valorifică la preţul de 60 lei/kg altor persoane”.
Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că declaraţiile sau informările pârâtului nu au fost date în scopul îngrădirii unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nefiind întrunită nici cu privire la aceste note cerinţa expresă a textului de lege aplicabil în cauză, în sensul arătat.
În fine, Înalta Curte apreciază că nu lipsită de relevanţă în cauză, este şi împrejurarea că după aproximativ 2 ani de la recrutare, recurentul-pârât s-a transferat la o altă unitate, din dorinţa de a înceta colaborarea cu organele de securitate.
Aşa fiind, în lipsa unor date referitoare la activităţi sau atitudini potrivnice regimului comunist nu se poate pune problema vreunei îngrădiri a drepturilor şi libertăţilor unei persoane, după cum arată recurentul-pârât.
Reţinând aşadar, raportat la conţinutul şi substanţa tuturor notelor examinate, că nu sunt întrunite cumulativ cerinţele art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, ceea ce este relevant pentru a reconsidera abordarea instanţei de fond, întrucât calitatea de „colaborator” se poate reţine numai în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ cele trei condiţii impuse de O.U.G. nr. 24/2008.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
În acest context, pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) teza I C. proc. civ., recursul va fi admis, sentinţa atacată va fi modificată cu consecinţa respingerii ca neîntemeiată a acţiunii formulate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.F.S. împotriva Sentinţei nr. 3720 din 5 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată şi în fond, respinge, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantului Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva pârâtului D.F.S.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4060/2010. Contencios. Alte cereri.... | ICCJ. Decizia nr. 4067/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
