ICCJ. Decizia nr. 4069/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4069/2010
Dosar nr.8620/2/2009
Şedinţa publică din 5 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul T.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe obligarea acestuia să îi stabilească, într-un termen rezonabil de maxim 30 de zile, o dată pentru a depune cererea şi actele necesare cu privire la redobândirea cetăţeniei române.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în septembrie 2006 s-a prezentat la Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău, în vederea depunerii cererii şi a actelor necesare pentru redobândirea cetăţeniei române, însă a fost refuzat, cu motivarea că mai întâi trebuie să depună o cerere de intenţie în vederea programării.
Reclamantul a mai arătat că în data de 24 iunie 2009 s-a adresat, din nou cu o cerere către pârât, la care nu a primit un răspuns.
În aceste condiţii, a considerat că termenul de programare este exagerat de lung şi nu poate fi justificat, atitudinea pârâtei conducând la restrângerea dreptului său de a obţine cetăţenia.
Prin Sentinţa nr. 644 din 05 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea reclamantului şi a obligat pârâtul să stabilească şi să comunice o dată pentru depunerea cererii de redobândire a cetăţeniei române şi a actelor necesare, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că s-a depăşit durata termenului rezonabil de soluţionare, în sensul art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei, ratificată de România prin Legea nr. 396/2002 şi a apreciat că în raport cu Legea nr. 554/2004, prin nesoluţionarea cererii într-un termen rezonabil, reclamantul a fost vătămat în drepturile sale legate de aplicarea dispoziţiilor legale privind redobândirea cetăţeniei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acţiunii reclamantului, ca neîntemeiată.
A fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ în dezvoltarea căruia s-a susţinut că soluţia adoptată este rezultatul interpretării greşite a legii.
Criticând concluzia nerespectării termenului rezonabil, recurentul a susţinut că răspunsul transmis reclamantului nu încorporează un refuz şi, cu atât mai mult, acesta nu poate fi considerat ca exprimând o restricţionare a unui drept.
Pentru instanţa de fond nu a avut relevanţă starea de fapt obiectivă invocată de Ministerul Afacerilor Externe, deşi tocmai aceasta a determinat într-o legătură cauzală directă, situaţia specifică a derulării procedurii consulare în discuţie.
Motivele obiective invocate, care nu au fost valorificate drept cauză exoneratoare de culpă administrativă, au o importanţă esenţială, din moment ce actul de organizare a activităţii Ministerului Afacerilor Externe în Republica Moldova nu a aparţinut integral deciziei luate la nivelul instituţiei acestuia, aşa cum o pot face celelalte autorităţi administrative române de pe cuprinsul ţării în gestionarea atribuţiilor ce le revin.
În opinia recurentului, nu se poate pune semnul echivalenţei între factorul volitiv, definit ca sursă a refuzului indicat la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 şi factorul obiectiv al imposibilităţii autorităţilor române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spaţii adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire şi pentru procesarea acestor solicitări într-un termen cât mai scurt.
Or, în lipsa unei culpe administrative, instituţia pârâtă nu putea fi obligată, în baza legii contenciosului administrativ, să schimbe ordinea cronologică stabilită şi să primească cererea reclamantului.
Totodată, susţine recurentul, în lipsa unui termen legal concret, puterea judecătorească nu se poate substitui puterii legislative în a edicta termenele de primire a cererilor, dereglând activitatea secţiei consulare a Ambasadei Române la Chişinău.
Pe de altă parte, durata termenului rezonabil, decantată în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, se aplică numai în cazurile expres specificate, respectiv atunci când solicitanţii sunt rezidenţi în ţara a cărei cetăţenie o solicită, putându-li-se limita drepturile faţă de celelalte persoane în mijlocul cărora trăiesc în mod statornic şi care se bucură de plenitudinea beneficiilor oferite de statutul de cetăţean, ipoteză în care nu se regăseşte şi reclamantul.
Mai mult, durata termenului rezonabil de procesare a unor astfel de solicitări trebuie determinată în funcţie de toate circumstanţele relevante, în sensul aceleiaşi jurisprudenţe, neputându-se omite faptul că întreaga procedură de redobândire a cetăţeniei se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza aceste cereri raportat la condiţiile obiective în care activitatea în cauză se poate desfăşura.
Prin urmare, a concluzionat recurentul, instanţa nu avea niciun temei legal pentru obligarea Ministerului Afacerilor Externe la stabilirea datei de depunere a cererii de redobândire a cetăţeniei, fiind inacceptabil ca aceasta să judece cauza în echitate, potrivit sistemului de drept cutumiar, specific spaţiului anglo-saxon, în condiţiile în care sistemul de drept de origine continentală (franceză şi germană) nu admite decât aplicarea metodei tehnico-juridice de interpretare a legii.
A mai precizat că, raportat la numărul mare (peste 300.000) al cererilor de programare, s-au făcut demersuri pentru modificarea cadrului legislativ, astfel încât documentele vizând recunoaşterea cetăţeniei române vor putea fi depuse şi la prefecturile oricărui judeţ din România, concluzionând că lipsa de diligenţă a Statului Român pentru deblocarea impasului real în care s-a ajuns în ceea ce priveşte activitatea actului de preluare a cererilor, nu poate fi reţinută.
Examinând actele dosarului, hotărârea atacată şi criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, şi cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Reclamantul a sesizat instanţa de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 101 şi art. 12 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 21/2001, precum şi pe cele ale Legii nr. 554/2004, prin care a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Afacerilor Externe ca prin intermediul Ambasadei Române la Chişinău, să-i primească cererea şi actele necesare cu privire la redobândirea cetăţeniei române, apreciind că termenul de programare de 2 ani şi 6 luni, raportat la prima solicitare formulată în septembrie 2006, este exagerat de lung.
Reglementând obiectul acţiunii judiciare, art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 prevede că se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său, prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
Totodată, în raport cu circumstanţele concrete ale cauzei, existenţa unei vătămări a reclamantului în interesul său legitim derivat din vocaţia dobândită în temeiul art. 101 din Legea nr. 21/1991 - de a redobândi sau de a i se recunoaşte cetăţenia română - care să fie produsă printr-un refuz nejustificat de soluţionare a cererii sale, grefat pe un exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i), teza I şi lit. n) din Legea nr. 554/2004, nu poate fi reţinută, impunându-se a se examina doar dacă o atare vătămare a fost cauzată din perspectiva nerespectării limitelor rezonabilităţii în stabilirea termenelor pentru depunerea actelor necesare pentru redobândirea cetăţeniei.
Legiuitorul a reglementat, prin art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, dreptul persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate de a depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor impuse de lege, la misiunile sau oficiile consulare competente ale României, fără a stabili şi un termen în care autorităţile române trebuie să proceseze astfel de cereri.
Convenţia Europeană pentru Cetăţenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, dispune însă, prin art. 10, că „fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale sau eliberarea unui atestat de cetăţenie”.
Obligaţia astfel instituită subsumează, în mod evident, toate etapele unei proceduri, iar aprecierea caracterului rezonabil al duratei acesteia trebuie făcută în fiecare cauză în parte, în funcţie de toate circumstanţele relevante şi ţinând cont de criteriile consacrate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
Din această perspectivă, nu se poate face abstracţie de faptul că cererea reclamantului de a fi programat pentru depunerea actelor necesare în vederea redobândirii cetăţeniei depusă din luna septembrie 2006, nu a fost soluţionată nici până la această dată.
Prin urmare, având în vedere şi faptul că măsurile adoptate pentru deblocarea impasului creat, la care s-a făcut referire în motivarea cererii de recurs, nu au rezolvat problema, se impune a se concluziona că limita rezonabilităţii în soluţionarea cererii reclamantului, raportat desigur şi la obiectul acesteia, a fost depăşită, motiv pentru care soluţia adoptată de judecătorul fondului va fi păstrată.
Reţinând, faţă de cele expuse, că nu subzistă în cauză nici un motiv care să impună casarea sau modificarea hotărârii atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 312(1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva Sentinţei nr. 644 din 05 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2010.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 4071/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3665/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
