ICCJ. Decizia nr. 4073/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4073/2010

Dosar nr.1029/39/2009

Şedinţa publică din 5 octombrie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava la data de 26 august 2009, reclamanţii A.C.L., B.C., C.C., D.D., B.R., S.D., T.C., personal auxiliar şi conex în cadrul unităţilor subordonate Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava anularea Hotărârii nr. 56 din 06 august 2009 a Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, hotărâre prin care s-au respins contestaţiile formulate de reclamanţi împotriva Deciziei nr. 50 din 02 iulie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava prin care a fost suspendată aplicarea Deciziei nr. 18 din 04 martie 2009 privind acordarea sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50%.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că prin Decizia nr. 50 din 02 iulie 2009 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava a fost suspendată plata unor drepturi salariale recunoscute printr-un act anterior, respectiv Decizia nr. 18 din 04 martie 2009 a Procurorului General.

Împotriva Deciziei nr. 50 din 02 iulie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, reclamanţii au formulat contestaţie la Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava care a fost respinsă prin Hotărârea nr. 56 din 06 august 2009.

Prin Sentinţa nr. 202 din 30 octombrie 2009, Curtea de Apel Suceava şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reţinând incidenţa în cauză a prevederilor art. 241 din OG nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor instituţii din sistemul justiţiei.

Prin Sentinţa nr. 1067 din 02 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanţi, a anulat Hotărârea nr. 56 din 06 august 2009 a Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi Decizia nr. 50 din 02 iulie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut că prin Decizia nr. 18 din 04 martie 2009 li s-a recunoscut reclamanţilor dreptul la un spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50%, iar prin Decizia nr. 50 din 02 iulie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a procedat la suspendarea acestui spor.

A mai reţinut că actul a fost atacat în faţa Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, contestaţia fiind respinsă prin hotărârea atacată.

Curtea de apel a constatat nelegală Decizia nr. 50 din 02 iulie 2009, întrucât OUG nr. 71/2009 reglementează modalitatea de plată a drepturilor salariale curente, iar dacă pentru datoriile restante existau justificări pentru eşalonarea plăţilor, pentru datoriile curente nu există niciun motiv pentru care să se procedeze la o suspendare a plăţii cu consecinţa acumulării unor datorii suplimentare.

Prin urmare, instanţa a apreciat că s-a procedat în mod greşit la suspendarea plăţii sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică, prin raportare la OUG nr. 71/2009, dispunând, în consecinţă, anularea Hotărârii nr. 56 din 06 august 2009 a Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi a Deciziei nr. 50 din 02 iulie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

Împotriva Sentinţei nr. 1067 din 02 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor.

Aşa cum rezultă din practicaua prezentei decizii, la termenul de judecată Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii recursului în raport de prevederile art. 241 alin. (2) din OG nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor instituţii din sistemul justiţiei.

Analizând cu prioritate excepţia invocată din oficiu, potrivit art. 137 C. proc. civ., aplicabil şi în recurs în temeiul art. 316, corelat cu art. 298 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată.

Aşa cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, obiectul îl reprezintă plângerea împotriva Hotărârii nr. 56 din 06 august 2009 a Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, formulată în temeiul prevederilor art. 241 din OG nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor instituţii din sistemul justiţiei.

În conformitate cu dispoziţiile art. 241 alin. (2) din OG nr. 8/2007, „împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sau, după caz, a Curţii de Apel Bucureşti, pentru celelalte hotărâri. Hotărârile pronunţate sunt irevocabile".

În acest context, hotărârile pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în litigiile având ca obiect contestaţii la modul de stabilire a drepturilor salariale ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, sunt irevocabile, nefiind susceptibile de a fi atacate cu apel sau recurs.

În speţă, Sentinţa nr. 1067 din 02 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, este irevocabilă potrivit textului de lege anterior individualizat.

Chiar dacă în dispozitivul sentinţei recurate judecătorul fondului a menţionat că se poate ataca cu recurs, această cale de atac este inadmisibilă.

Prin dispoziţiile art. 241 alin. (2) din OG nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor instituţii din sistemul justiţiei se stabileşte o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, în ceea ce priveşte judecarea plângerii formulate în materia drepturilor salariale din sistemul justiţiei, legiuitorul înţelegând să atribuie caracter irevocabil hotărârii judecătoreşti pronunţată în această materie.

Recunoaşterea unor căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii în faţa legii şi autorităţilor.

Apreciind ca fiind întemeiată excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca inadmisibil, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) raportat la art. 137 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava împotriva Sentinţei nr. 1067 din 02 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2010.

Procesat de GGC - NN

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4073/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs