ICCJ. Decizia nr. 4091/2010. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4091/2010
Dosar nr.1940/1/2010
Şedinţa publică din 05 octombrie 2010
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 674 din 09 februarie 2010 a respins, ca nefondat, recursul declarat de S.D. împotriva Hotărârii nr. 1968 din 5 noiembrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, a Hotărârii nr. 914 din 29 octombrie 2009 a Secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii şi Hotărârii nr. 9 din 26 octombrie 2009 a Comisiei de organizare a concursului sau examenului pentru numirea în funcţii de conducere la judecătorii, tribunale şi curţi de apel din perioada 2 octombrie - 15 decembrie 2009.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reţinut că recurenta s-a înscris la concursul/examenul anterior indicat pentru numirea în funcţia de vicepreşedinte la Judecătoria Câmpulung, cererea sa de înscriere la acest concurs fiind respinsă însă de Comisia de organizare a concursului pentru neîndeplinirea cerinţei impusă de art. 48 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, privind evaluarea activităţii profesionale.
Raportat la motivul ce a stat la baza respingerii cererii recurentei de înscriere la concurs, instanţa supremă a apreciat că se impune a fi examinate doar susţinerile acesteia privind pretinsa îndeplinire a cerinţei prevăzute la art. 48 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, în condiţiile în care a obţinut calificativul „foarte bine” ca urmare a evaluării anuale a activităţii sale în perioada anterioară dobândirii calităţii de notar, în procedura instituită prin Legea nr. 92/1992.
Astfel, în contextul în care Legea nr. 303/2004 a revizuit criteriile de evaluare a activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor şi a adus modificări importante cu privire la perioada supusă evaluării şi persoanele abilitate să o efectueze, s-a constatat că cerinţa impusă de art. 48 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 nu poate viza decât ultima evaluare efectuată în condiţiile acestei legi, legiuitorul recurgând la utilizarea respectivei sintagme - fără a se referi la ultimii 3 sau 5 ani, astfel cum s-a prevăzut în cadrul legislativ anterior, indicat de recurentă, sau la ultimii 3 ani ca şi în ipoteza cerinţei privind inexistenţa sancţiunilor disciplinare - tocmai pentru a asigura corelarea respectivelor dispoziţii legale cu modificările aduse în privinţa perioadei supuse evaluării.
Prin urmare, s-a reţinut că dispoziţiile legale în vigoare la data încetării funcţiei de judecător, ca urmare a dobândirii calităţii de notar, respectiv la 11 mai 1999 nu pot ultraactiva, neavând aplicabilitate în situaţia de faţă.
În acelaşi timp, s-a reţinut că la data numirii recurentei în funcţia de judecător (1 iulie 2008) era în vigoare Legea nr. 303/2004, astfel că activitatea şi evoluţia sa profesională se impune a fi examinată în concordanţă cu reglementările stabilite prin acest act normativ.
Cum, la momentul înscrierii la concurs, termenul de 2 ani prevăzut de art. 39 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 şi art. 29 alin. (1) din Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 676 din 4 octombrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, pentru efectuarea primei evaluări, calculat de la data numirii recurentei în funcţia de judecător, în condiţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 (01 iulie 2008), nu era împlinit, în mod corect s-a concluzionat că aceasta nu îndeplineşte condiţia referitoare la evaluarea activităţii profesionale, care constituie una din condiţiile obligatorii prevăzute de lege pentru numirea în funcţii de conducere.
Recurentei nu i-a fost contestată evaluarea efectuată sub imperiul legii vechi, prin hotărârea atacată constatându-se doar că, în situaţia dată, nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 48 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, în forma în vigoare la data de referinţă, pentru numirea acesteia într-o funcţie de conducere.
Cu privire la situaţia, pretins identică, soluţionată prin Decizia nr. 952 din 19 februarie 2009, Înalta Curte a constatat faptul că, recurentului F.F.I. i-a fost întocmit un raport de evaluare a performanţelor profesionale, în anul 2008, ulterior ultimei numiri în funcţia de judecător, ocazie cu care a obţinut calificativul „foarte bine”, înlăturarea respectivului raport nefiind justificată, în condiţiile în care nu a fost invalidat de Secţia pentru Judecători a C.S.M.
În condiţiile în care instanţa supremă nu s-a pronunţat anterior asupra unei situaţii identice cu situaţia concretă din prezenta cauză, Înalta Curte a subliniat că nu se poate pune problema necesităţii schimbării practicii sale, în condiţiile art. 26 din Legea nr. 304/2004.
Prin concluzii scrise, recurenta a solicitat ca, în cazul respingerii recursului promovat, să se ia act că formulează cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004,
În baza acestei declaraţii, s-a format Dosarul nr. 1940/1/2010.
Prin încheierea de şedinţă de la termenul de judecată din 22 iunie 2010, Înalta Curte a pus în vedere revizuentei să-şi precizeze poziţia procesuală şi punctul de vedere cu privire la cererea de revizuire declarată în cauză.
Aşa cum rezultă din dezbaterile consemnate în practicaua prezentei hotărâri, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia nemotivării cererii de revizuire, pe care o apreciază ca fiind întemeiată, pentru considerentele ce succed.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, care poate fi exercitată numai pentru motivele şi în condiţiile expres prevăzute în art. 322 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
În materia contenciosului administrativ, art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificată prevede următoarele: „Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunţarea hotărârilor definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 din Constituţia României”.
În speţă, aşa cum rezultă din cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosarul de recurs, revizuenta a declarat, formal, revizuire împotriva Deciziei nr. 674 din 09 februarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, invocând drept temei art. 21 din Legea nr. 554/2004.
Deşi prin încheierea din data de 22 iunie 2010 i-a fost acordat un termen pentru a-şi preciza punctul de vedere, revizuenta nu şi-a motivat demersul procesual în sensul celor menţionate anterior.
În condiţiile în care nu a fost indicat de către revizuentă niciunul dintre motivele expres prevăzute pentru admisibilitatea acestei căi de atac, raportat la care să poată fi examinată starea de fapt stabilită prin hotărârea atacată, în temeiul dispoziţiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de D.S. împotriva Deciziei nr. 674 din 09 februarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05 octombrie 2010.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 4092/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 4090/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
