ICCJ. Decizia nr. 4085/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4085/2010
Dosar nr.639/46/2010
Şedinţa publică din 5 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Soluţia primei instanţe
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 125 din 9 iunie 2010 a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta SC V. Argeş SA, în contradictoriu cu autorităţile pârâte Autoritatea Naţională a Vămilor, Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Argeş şi Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, având ca obiect suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 3 din 4 august 2009, privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite prin Raportul de inspecţie fiscală nr. 18838 din 3 august 2009.
Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus restituirea cauţiunii în sumă de 288.309,00 RON achitată potrivit recipisei de consemnare la C.E.C. Bank nr. 838331/1 din 9 iunie 2010.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că se impune respingerea ca inadmisibilă a cererii reclamantei de suspendare a executării, întemeiată pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, în condiţiile în care a stabilit că nu este îndeplinită cerinţa cuprinsă în acest text, a sesizării în condiţiile art. 7 din acelaşi act normativ a autorităţii administrative întrucât reclamanta nu a atacat Decizia nr. 452 din 15 decembrie 2009, pronunţată cu ocazia soluţionării contestaţiei împotriva Deciziei de impunere nr. 3 din 4 august 2008, emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. 18838 din 3 august 2009 a căror suspendare s-a solicitat.
Faţă de excepţia reţinută s-a apreciat că se impune respingerea ca inadmisibilă a cererii de suspendare, devenind totodată inutilă verificarea susţinerilor de fond din cuprinsul acţiunii reclamantei.
Prima instanţă a dispus restituirea de îndată a cauţiunii plătită de reclamantă, reţinând pe de o parte că aceasta se justifică întrucât cererea de suspendare a fost respinsă, iar, pe de alta, că raţiunea indisponibilizării cu acest titlu a unei sume de bani este ca din ea să fie indemnizată partea care datorită unei dispoziţii a instanţei nu a putut executa titlul emis în favoarea sa (art. 7231 C. proc. civ.), ceea ce nu este cazul în speţă.
2. Motivele de recurs formulate de autorităţile pârâte
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat recurs Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, în numele propriu, dar şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor, precum şi în numele şi pentru Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Argeş, criticând numai încuviinţarea de către prima instanţă a cererii reclamantei de restituire a cauţiunii.
Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut că în mod nelegal şi cu greşita aplicare a legii instanţa de fond a decis, potrivit art. 215 alin. (2) din OG nr. 92/2003, restituirea cauţiunii achitate în cauză, deşi cererea de suspendare a fost respinsă ca inadmisibilă, întrucât:
- reclamanta şi-a exercitat cu rea-credinţă dreptul său procesual, formulând în decurs de cinci luni un număr de patru cereri de suspendare a aceloraşi acte administrativ fiscale, fără însă a formula şi o acţiune în anularea actului administrativ;
- reclamanta refuză să-şi achite debitele către bugetul de stat, apreciind nejustificat că nu sunt datorate;
- nu sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 7231 C. proc. civ. întrucât cererea de anulare a actului administrativ fiscală a cărui suspendare este solicitată nu a fost soluţionată irevocabil;
- cauţiunea este o condiţie de admisibilitate a formulării cererii iar în eventualitatea respingerii acesteia, este o garanţie a faptului că poate fi încasată o parte a sumelor stabilite prin actele fiscale.
3. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar
Recursul este nefondat.
Examinând sentinţa atacată în raport de prevederile legale incidente şi faţă de unicul motiv de nelegalitate invocat, Înalta Curte reţine că în mod corect prima instanţă a dispus restituirea cauţiunii în sumă de 288.309,00 RON achitată de intimata-reclamantă, astfel că nu pot fi primite criticile recurentei în considerarea celor în continuare arătate.
În sensul art. 215 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, instanţa competentă poate suspenda executarea actului administrativ fiscal numai dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate.
Reclamanta-intimată s-a conformat acestor prevederi legale ca şi dispoziţiilor instanţei, în sensul că a depus la dosar, în cadrul cererii de suspendare a executării actelor administrative menţionate, recipisa de consemnare a cauţiunii în cuantumul fixat de instanţă.
Prima instanţă însă, respingând ca inadmisibilă cererea de suspendare formulată, fără a mai examina orice susţinere de fond raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, dată fiind admiterea excepţiei vizând neîndeplinirea unei cerinţe de ordin procedural, în mod justificat a dispus restituirea cauţiunii achitate pentru reţinerea căreia nu mai subzistă nici un temei legal.
Interpretarea gramaticală şi teleologică a dispoziţiilor cuprinse în art. 215 alin. (2) din C. proCod Fiscal conduce la o primă concluzie în sensul că instanţa competentă poate soluţiona o cerere de suspendare a actului administrativ fiscal numai sub condiţia depunerii cauţiunii.
A doua concluzie logică ce se desprinde, chiar în manieră indirectă, este aceea că în cazul în care instanţa nu examinează cererea de suspendare, cum s-a întâmplat în speţă, prin reţinerea inadmisibilităţii cererii, temeiul depunerii şi mai bine zis al reţinerii cauţiunii depuse nu mai subzistă.
Orice interpretare contrară ar lipsi de efecte juridice prevederile art. 14 alin. (6) cu referire la art. 15 din Legea nr. 554/2004, republicată, din cuprinsul cărora rezultă că partea ce se consideră vătămată printr-un act administrativ poate formula mai multe cereri de suspendare, desigur în condiţiile şi cu respectarea cerinţelor legale, echivalând astfel şi cu cum blocarea liberului acces la justiţie.
În mod evident este extrem de oneroasă pentru partea ce solicită suspendarea, achitarea şi blocarea, la fiecare cerere, a unei cauţiuni, independent de soluţia instanţei.
Aşadar, din perspectiva liberului acces la justiţie dar şi în spiritul noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa va cenzura pe fond legalitatea actelor a căror suspendare de executare s-a solicitat, se cuvenea ca societăţii intimate căreia nu i-a fost examinată cererea de suspendare să-i fie restituită cauţiunea consemnată, astfel cum corect a şi dispus prima instanţă.
În fine, nefondate sunt şi criticile recurentei-pârâte şi pentru că în cauză nu sunt incidente, astfel cum s-a susţinut, prevederile cu titlu general din art. 7231 alin. (3) C. proc. civ. care reglementează condiţiile care se cer a fi îndeplinite pentru eliberarea cauţiunii celui care a consemnat-o, în situaţia în care cererea de suspendare a executării a fost admisă.
Cum cererea de suspendare a fost respinsă ca inadmisibilă, iar în regula generală ce derivă din norma legală invocată, se justifică restituirea cauţiunii, fără a mai fi necesară verificarea îndeplinirii altor condiţii, în situaţia în care cererea de suspendare a fost respinsă şi cu atât mai mult cu cât partea adversă, recurenta în speţă, nu a suferit nici o pagubă şi deci nu se pune problema despăgubirii sale din suma consemnată drept cauţiune Înalta Curte urmează să respingă ca neîntemeiate toate criticile recurentei.
Faţă de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va respinge aşadar ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova în nume propriu, în numele şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor precum şi în numele şi pentru Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Argeş, împotriva Sentinţei nr. 125 din 9 iunie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2010.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 4086/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4084/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
