ICCJ. Decizia nr. 415/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 415/2010
Dosar nr. 1254/2/200.
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul S.S. l-a chemat în judecată pe pârâtul A.V.V. preşedintele Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună următoarele:
- obligarea pârâtului să îi furnizeze „pe semnătura sa" informaţiile de interes public solicitate prin cererea nr. 90/72/05 din 24 decembrie 2008;
- constatarea de către instanţă a faptului că pârâtul a obţinut calitatea de judecător prin fraudă la lege şi adresarea de către aceasta (instanţa) a unei cereri Consiliului Superior al Magistraturii pentru ca acesta să propună Preşedintelui României excluderea pârâtului din magistratură, „precum şi măsuri conexe".
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat cu privire la primul capăt de cerere că a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii, o serie de informaţii şi documente de interes public, însă cererea sa a fost parţial clasată în baza art. 10 din OG nr. 27/2002 şi parţial respinsă.
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, reclamantul a arătat că pârâtul a fost numit judecător la Judecătoria Bistriţa la data de 1 mai 1993, având o vechime ca jurisconsult de 2 ani şi 11 luni şi nu de cel puţin 5 ani în această funcţie, aşa cum prevedeau dispoziţiile art. 66 din Legea nr. 92/1992, privind organizarea judecătorească, în vigoare la acea dată.
În şedinţa din 6 mai 2009, instanţa a invocat, din oficiu, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului în raport de primul capăt de cerere, respectiv a inadmisibilităţii celui de-al doilea.
Prin sentinţa civilă nr. 2768 din 24 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul S.S. pentru lipsa calităţii procesuale pasive privitor la primul capăt de cerere şi ca inadmisibilă în privinţa celui de-al doilea capăt de cerere.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut privitor la cele două excepţii invocate din oficiu, că cererea nr. 90/72 (05 din 24 decembrie 2008) a fost adresată Consiliului Superior al Magistraturii.
Cu adresa nr. 8/32993/1154/BIPRMM Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media i-a comunicat reclamantului răspunsul pe care acesta îl contestă.
Cum titularul obligaţiei de comunicare a informaţiilor de interes public este Consiliul Superior al Magistraturii, căreia reclamantul i-a adresat cererea, instanţa de fond a reţinut că preşedintele instituţiei nu poate sta, în nume propriu în proces, neavând calitate procesuală pasivă.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, instanţa de fond a reţinut că în cauză nu se contestă nici un act administrativ care să emane de la pârâtul A.V.V. şi că problemele care ţin de cariera magistraţilor constituie o atribuţie a Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317/2004.
Adresându-se direct instanţei de contencios administrativ pentru verificarea îndeplinirii de către pârât a condiţiilor de accedere în magistratură, în condiţiile în care această atribuţie aparţine Consiliului Superior al Magistraturii, acţiunea este inadmisibilă, instanţa de fond procedând la respingerea acesteia, ca atare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul S.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul a susţinut că instanţa de fond a încălcat normele procedurale, prin aceea că, întâmpinarea pârâtului i-a fost transmisă trunchiat, fără anexele despre care se menţionează în cuprinsul ei.
De asemenea, a mai susţinut şi faptul că instanţa de fond nu i-a transmis încheierea din 17 iunie 2009, încheiere care face parte integrantă din hotărârea recurată.
Cu privire la fondul cauzei, recurentul susţine că prin primul capăt de cerere a solicitat obligarea pârâtului A.V.V., temporar preşedintele al Consiliul Superior al Magistraturii, să furnizeze sub semnătura sa, informaţiile de interes public solicitate prin înscrisul nr. 90/72/05 din 24 decembrie 2008, or instanţa de fond, în mod greşit, face trimitere excesiv la Legea nr. 554/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public şi, în al doilea rând, nu aplică prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deşi i s-a indicat şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 137 din 21 februarie 2008.
Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, prin care s-a cerut instanţei să stabilească faptul că pârâtul V.V.A. a obţinut calitatea de judecător prin fraudă la lege şi în consecinţă să propună Preşedintelui României excluderea acestuia din magistratură, instanţa reţine că această atribuţie aparţine Consiliului Superior al Magistraturii şi că nu se poate substitui acestuia fără încălcarea atribuţiilor puterii judecătoreşti.
Recurentul a susţinut şi critica potrivit căreia Consiliul Superior al Magistraturii a invocat sentinţa civilă nr. 2850/2001, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, devenită irevocabilă, pentru a refuza comunicarea unor date privind cariera unor judecători, aplicabilă şi în cazul V.V.A.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurent şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În fapt, prin cererea introductivă de instanţă, reclamantul S.S. a solicitat instanţei să oblige pârâtul A.V.V. să-i furnizeze sub proprie semnătură, informaţiile de interes public solicitate cu înscrisul nr. 90/72/05 din 24 decembrie 2008, constatarea faptului că pârâtul a obţinut prin fraudă calitatea de judecător şi adresarea de către instanţă a unei cereri Consiliului Superior al Magistraturii pentru ca acesta să propună Preşedintelui României excluderea pârâtului din magistratură „precum şi măsurile conexe".
Potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public „prin informaţie de interes public se înţelege orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau modul de exprimare a informaţiei.
Faţă de aceste dispoziţii, Biroul de informare publică şi relaţii cu mass-media i-a comunicat reclamantului informaţiile solicitate (fila 6 dosar fond) astfel că nu ne aflăm în ipoteza unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii.
Aşa fiind, în mod corect instanţa de fond a respins primul capăt al acţiunii pentru lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului, reţinând că titularul obligaţiei de comunicare a informaţiilor de interes public este, potrivit art. 3 din Legea nr. 554/2004, instituţia publică, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii şi nu preşedintele instituţiei, în nume propriu, aşa cum susţine recurentul.
Cât priveşte faptul că recurentul-reclamant a indicat ca temei de drept al cererii sale dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, urmează să se constate că aceste dispoziţii nu sunt aplicabile în cauză, întrucât nu suntem în ipoteza unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii şi nici în situaţia unei cereri prin care să se fi solicitat plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat sau pentru întârziere.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, respectiv stabilirea de către instanţă a faptului că intimatul-pârât V.V.A. a obţinut calitatea de judecător prin fraudă la lege şi pe cale de consecinţă, solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii de a propune Preşedintelui României excluderea acestuia din magistratură, urmează de asemenea să fie respins ca nefondat.
Într-adevăr, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, în cauză, nu s-a contestat nici un act administrativ emis de pârâtul A.V.V. şi nici un refuz nejustificat al acestuia de a soluţiona o cerere adresată acestuia, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Cât priveşte cariera magistratului A.V.V., aceasta este o atribuţie a Consiliului Superior al Magistraturii prevăzută de dispoziţiile art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317/2004, instanţa neputându-se substitui acestuia, fără a încălca principiul separaţiei puterilor în stat.
Nici critica recurentului vizând aşa-zisa încălcare de către instanţa de fond a normelor procedurale constând în comunicarea trunchiată a întâmpinării şi în necomunicarea încheierii din 17 iunie 2009, nu poate fi primită deoarece în ceea ce priveşte comunicarea încheierii aceasta nu este prevăzută de lege, fiind o încheiere interlocutorie ce face parte din hotărârea recurată şi care se atacată odată cu fondul, în timp ce comunicarea întâmpinării trunchiată nu constituie un motiv de nulitate a hotărârii deoarece actele despre care recurentul susţine că nu i-au fost comunicate odată cu întâmpinarea, nu sunt acte noi ci, acte ce emană de la recurent, respectiv cererile acestuia şi răspunsurile date de Consiliul Superior al Magistraturii acestor cereri, sunt acte al căror conţinut îi era cunoscut recurentului.
Examinând şi din oficiu hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie şi neconstatându-se existenţa niciunui motiv de casare, recursul declarat de S.S. va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.S. împotriva sentinţei civile nr. 2768 din 24 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 412/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 416/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
