ICCJ. Decizia nr. 4185/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4185/2010
Dosar nr. 4367/83/2009
Şedinţa de la 7 octombrie 2010
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 170/CA/2009-PI din 05 octombrie 2009, Curtea de Apel Oradea, învestită prin declinare de Judecătoria Satu Mare, a admis excepţia de necompetenţă materială, şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcţia Silvică Satu Mare, în contradictoriu cu Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Oradea şi Ministerul Agriculturii şi Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, având ca obiect anulare notă de reziliere, în favoarea Tribunalului Satu Mare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel a reţinut că, prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Satu Mare, contestatoarea Regia Naţionala a Pădurilor – Romsilva, prin Direcţia Silvică Satu Mare, în contradictoriu cu intimaţii Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Oradea, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Direcţia Generală de Control Silvic şi Cinegetic, a formulat contestaţie împotriva notei de reziliere unilaterală a contractelor de gestionare a fondurilor de vânătoare înregistrată la sediul direcţiei silvice în 28 iulie 2008, solicitând instanţei a dispune anularea măsurii dispuse prin aceasta notă de reziliere, respectiv anularea măsurii de reziliere a celor trei contracte de gestionare a fondului de vânătoare, măsură dispusă în baza raportului din 03 iunie 2008 a Direcţiei Generale de Control Silvic şi Cinegetic din cadrul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi suspendarea aplicării măsurii stabilite prin nota de reziliere până la soluţionarea prezentei contestaţii, cu cheltuieli de judecată.
Curtea de apel a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi faptul că actul administrativ atacat este emis de o autoritate publică locală.
Tribunalul Satu Mare, prin sentinţa civilă nr. 648/CA din 02 decembrie 2009, a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de reclamantă, a declinat în favoarea Curţii de Apel Oradea competenţa de soluţionare acţiunii şi, constatând ivit conflictul negativ competenţă, a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Satu Mare a reţinut că actul administrativ a cărui anulare se solicită este emis de către o structură teritorială a unei autorităţi publice centrale, respectiv de către un inspectorat teritorial.
Din punct de vedere al competenţei materiale a instanţelor de contencios administrativ, se constată că legiuitorul a stabilit această competenţă materială generală în primul rând în funcţie de ierarhia organelor administrative, respectiv a autorităţilor publice, apreciind că verificarea legalităţii actelor administrative emise de către autorităţile publice aflate în vârful aparatului administrativ se impune a fi făcută de către instanţe judecătoreşti specializate aflate la rândul lor în vârful ierarhiei instanţelor judecătoreşti.
Având în vedere şi principiul simetriei actelor juridice şi cel exprimat în adagiul „cine poate mai mult poate şi mai puţin”, Tribunalul a apreciat că verificarea legalităţii unui act administrativ emis de către o autoritate publică regională/teritorială se impune a fi făcută de către o instanţă de judecată „egală sau mai mare în grad”, respectiv de către o Curte de apel, instanţă de judecată care are competenţă funcţională pe raza teritorială a mai multor judeţe.
Înalta Curte, soluţionând conflictul negativ de competenţă conform art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.
Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale Curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ. în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
În cauza de faţă actul atacat îl reprezintă nota de reziliere, care este emis de o autoritate publică locală.
Prin urmare, instanţa competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă este Tribunalul Satu Mare, secţia contencios administrativ şi fiscal.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcţia Silvică Satu Mare, Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare şi pe Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Direcţia Generală de Control Silvic Cinegetic Bucureşti, în favoarea Tribunalului Satu Mare, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4178/2010. Contencios. Cetăţenie.... | ICCJ. Decizia nr. 4186/2010. Contencios. Conflict de... → |
|---|
