ICCJ. Decizia nr. 4174/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4174/2010
Dosar nr. 3080/2/2009
Şedinţa publică de la 7 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2611 din 17 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentat a semnatarului acţiunii şi, în consecinţă, a anulat acţiunea formulată de reclamantul A.A.E. în contradictoriu cu Direcţia Generală a Marilor Contribuabili din cadrul A.N.A.F.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul A.A.E., în numele S.C. U.L.C. IFN S.A. Bucureşti, a solicitat restituirea taxei de primă înmatriculare în sumă de 731,5 RON şi a dobânzilor purtătoare până la restituirea efectivă a sumei pretinse, acţiune formulată în contradictoriu cu A.N.A.F. - Direcţia Generală a Marilor Contribuabili.
Instanţa a reţinut că înscrisul depus la dosar prin care SC U.L.C. IFN SA îl împuterniceşte pe A.A.E. să o reprezintă în faţa autorităţilor legale pentru recuperarea taxei de primă înmatriculare este un înscris sub semnătură privată şi nu îndeplineşte cerinţa unei procuri făcută prin înscris autentic.
Din aceste considerente, instanţa a reţinut că actul depus la dosar nu constituie o dovadă a reprezentării legale a societăţii în discuţie, motiv pentru care a constatat lipsa dovezii de reprezentant al semnatarului acţiunii şi a dispus în conformitate cu dispoziţiile art. 161 C. proc. civ., anularea cererii de chemare în judecată.
Împotriva sentinţei civile nr. 2611 din 17 iunie 2009, reclamantul A.A.E., în numele SC U.L.C. IFN SA a declarat recurs, criticând sentinţa pronunţată ca nelegală şi netemeinică.
În cadrul motivelor de recurs recurentul a arătat că instanţa de fond în mod greşit a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată, excepţie invocată din oficiu, întrucât a făcut pe deplin dovada existenţei acestei calităţi.
A mai precizat că societatea de leasing l-a mandatat pentru introducerea acestei acţiuni, şi are acest drept izvorât din contractul de leasing financiar încheiat între mandatar şi societate.
Recurentul a mai arătat că taxa de primă înmatriculare a fost încasată prin emiterea unei chitanţe, care nu are caracterul unui act administrativ fiscal.
Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată, din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (6), va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.
Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale Curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ. în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
În cauza de faţă obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă restituirea sumei de 731,50 RON şi a dobânzilor legale, sumă ce a fost achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare.
Prin urmare, având în vedere faptul că suma ce formează obiectul dosarului este sub 500.000 RON, instanţa competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă este Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, pe cale de consecinţă, va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.A.E. în numele SC U.L.C. IFN SA, împotriva sentinţei civile nr. 2611 din 17 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4169/2010. Contencios. Anulare decizie Uniunea... | ICCJ. Decizia nr. 4175/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
