ICCJ. Decizia nr. 4186/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4186/2010
Dosar nr. 3518/189/2009
Şedinţa de la 7 octombrie 2010
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2909 din 15 octombrie 2009, Judecătoria Bîrlad a admis excepţia de necompetenţă teritorială a judecătoriei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe SC J.E. SRL şi A.F.P. Bârlad, în favoarea Judecătoriei Reşiţa.
Pentru a pronunţa această hotărâre Judecătoria Bârlad a reţinut că prin plângerea înregistrată, petenta SC J.E. SRL Bocşa a solicitat ca, în contradictoriu cu intimata D.G.F.P. Vaslui - A.F.P. Bârlad, să se dispună anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei încheiat la data de 21 iulie 2009, sau, în subsidiar înlocuirea sancţiunii amenzii de 3.000 RON cu sancţiunea „Avertisment”.
Judecătoria Bârlad a mai reţinut că petenta, în motivarea plângerii, a arătat că a fost sancţionată contravenţional cu amendă de 3.000 RON pentru faptul că nu a respectat obligaţia inserată la art. 149 alin. (9) lit. a) şi b) din O.G. nr. 92/2003.
De asemenea, instanţa a constatat că din cuprinsul procesului-verbal de contravenţie rezultă că săvârşirea faptei de către terţul poprit, în speţă, petenta a fost constatată cu ocazia controlului efectuat de către agentul constatator la sediul debitoarei SC A.F. SRL Bârlad.
În precizările formulate la solicitarea instanţei de către reprezentantul organului constatator, la termenul din 17 septembrie 2009 se arată că, în fapt, organul constatator nu a făcut o deplasare efectivă la sediul debitoarei SC A.F. SRL, ci doar o verificare scriptică din birou.
Pentru stabilirea instanţei competente conform art. 32 din O.G. nr. 2/2001, instanţa a constatat că fapta contravenţională pentru care petenta a fost sancţionată a fost săvârşită pe raza localităţii Bocşa, locul unde se află sediul terţului poprit.
Învestită prin declinare, Judecătoria Reşiţa prin sentinţa civilă nr. 478 din 18 februarie 2010 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Reşiţa, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bârlad, a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Reşiţa a reţinut că executarea obligaţiei de înştiinţare se face la sediul organului de executare. Faptul că redactarea sau expedierea actului ce conţine informaţiile prevăzute de lege se depun la poştă sau se expediază, prin fax sau alt mijloc de transmitere de la sediul petentului-terţ poprit nu vizează decât modalitatea de executare şi nu schimbă locul în care trebuia executată obligaţia
Având în vedere că locul săvârşirii faptei este situat în raza Judecătoriei Bârlad, Judecătoria Reşiţa nefiind competentă teritorial să judece prezenta cauză, în temeiul art. 158 C. proc. civ., instanţa a declinat competenţa de soluţionare, în favoarea Judecătoriei Bârlad.
De asemenea, pentru că cele două instanţe între care s-a ivit conflictul nu se găsesc în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Înalta Curte, soluţionând conflictul negativ de competenţă conform art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ. va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Reşiţa.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, petenta a fost sancţionată contravenţional cu amendă de 3.000 RON, reţinându-se în sarcina contravenientei faptul că după înfiinţarea la data de 04 martie 2009, a popririi la terţul poprit SC J.F. SRL acesta nu a respectat obligaţia inserată la art. 149 alin. (9) lit. a) şi b) din O.G. nr. 92/2003.
Potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările ulterioare, „plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia”.
Or, fapta contravenţională pentru care petenta a fost sancţionată a fost săvârşită pe raza localităţii Reşiţa.
Cum contravenţia constând în nerespectarea unei obligaţii legale reprezintă o faptă omisivă a cărui element material constă într-o inacţiune, rezultă că terţul poprit nu putea săvârşi inacţiunea decât la sediul său, locul unde ar fi trebuit să săvârşească acţiunea. De altfel, chiar petenta a invocat prin plângere aspecte ţinând de imposibilitatea săvârşirii presupusei fapte, astfel cum este consemnat în procesul-verbal de contravenţie, la sediul debitoarei, cu care aceasta se află în litigiu.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că sediul petentei se află în localitatea Bocşa, iar potrivit dispoziţiilor H.G. nr. 337/1993, oraşul Bocşa se află în circumscripţia Judecătoriei Reşiţa.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Reşiţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe SC J.E. SRL Bocşa şi D.G.F.P. Vaslui - A.F.P. Bârlad în favoarea Judecătoriei Reşiţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 4185/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 4187/2010. Contencios. Conflict de... → |
---|