ICCJ. Decizia nr. 4224/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4224/2010
Dosar nr. 2065./3/2009
Şedinţa de la 8 octombrie 2010
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, reclamanta Societatea Română de Radiodifuziune a chemat în judecată SC T.I. SRL Bucureşti pentru ca instanţa să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1392,48 RON reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune pe anul 2005 în cuantum de 360 RON, penalităţi în cuantum de 312,48 RON şi taxa pentru serviciul public de radiodifuziune pe anii 2006 şi 2007 în cuantum de 720 RON.
Prin sentinţa nr. 7786 din 17 septembrie 2008 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti a fost admisă excepţia de prematuritate şi a fost respinsă cererea reclamantei Societatea Română de Radiodifuziune în contradictoriu cu SC T.I. SRL, ca fiind prematur formulată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că litigiul dedus judecăţii este guvernat de regulile aplicabile în materie comercială, având în vedere părţile cauzei, care sunt societăţi comerciale şi a apreciat ca fiind incidente în cauză dispoziţiile art. 7201 – 72010 C. proc. civ.
Instanţa a constatat că reclamanta nu a urmat procedura concilierii directe prevăzută expres de dispoziţiile legale invocate, astfel încât a constatat că reclamanta a formulat prematur acţiunea introductivă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, criticând soluţia pronunţată ca netemeinică şi nelegală.
Prin Decizia nr. 1042/R din 25 mai 2009 a Tribunalului Bucureşti a fost admis recursul declarat, a fost casată sentinţa atacată şi reţinută cauza spre soluţionare în primă instanţă la Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de recurs a reţinut că prin cererea introductivă s-a solicitat obligarea pârâtei la plata unei taxe pentru serviciul public de radiodifuziune şi penalităţile aferente, iar cuantumul acesteia este sub suma de 500.000 RON, situaţie în care competenţa de soluţionare a cauzei revenea la fond nu judecătoriei ci Tribunalului, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 din Legea contenciosului administrativ.
Prin sentinţa nr. 2651 din 9 octombrie 2009 a Tribunalului Bucureşti a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată soluţionarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Instanţa a reţinut că litigiul de faţă nu are natura unei cauze de contencios fiscal întrucât taxa pentru serviciul public de radiodifuziune nu se încadrează în nici una dintre ipotezele prevăzute de art. 1 C. proCod Fiscal, pentru care competenţa să fie determinată de cuantumul debitului, astfel încât în cauză este aplicabil principiul locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul atacat.
Instanţa a constatat că reclamanta Societatea Română de Radiodifuziune poate fi asimilată autorităţii publice, întrucât este autorizată să presteze un serviciu public şi face parte din categoria autorităţilor şi instituţiilor centrale, astfel încât cauza este de competenţa în primă instanţă a Curţii de Apel Bucureşti.
Curtea de Apel Bucureşti prin sentinţa nr. 700 din 9 februarie 2010 a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, întrucât a reţinut că, în cauza dedusă judecăţii, sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 din Legea contenciosului administrativ, cu privire la cuantumul sumei deduse judecăţii şi nu al locului ocupat de autoritatea publică în ierarhia administrativă.
Totodată, a constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă şi a sesizat instanţa competentă să soluţioneze conflictul intervenit în soluţionarea litigiului dedus judecăţii.
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20, 21 şi 22 din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.
Conflictul de competenţă ivit între Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal se va rezolva în sensul stabilirii competenţei de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta Societatea Română de Radiodifuziune în contradictoriu cu SC T.I. SRL în favoarea Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, persoanele juridice cu sediul în România au obligaţia să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune.
Prin art. 5 alin. (1) din HG nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, se prevede că această taxă se încasează de la plătitori prin SC E. SA, prin filialele sale, în baza unui contract de mandat, odată cu plata energiei electrice.
În alin. (2) al aceluiaşi articol din HG nr. 977/2003, se prevede că persoanele juridice care îşi asigură pe cont propriu energia electrică şi nu au contract de furnizare a energiei electrice, vor plăti taxa direct Societăţii Române de Radiodifuziune.
Astfel, atât timp cât societatea comercială achită taxa datorată pentru serviciul public de radiodifuziune pe baza contractului de furnizare a energiei electrice încheiat cu societatea comercială de furnizare a energiei electrice, rezultă că izvorul obligaţiei îl constituie contractul încheiat între două societăţi comerciale, ca persoane juridice de drept privat, dintre care una acţionează în calitate de mandatar al Societăţii Române de Radiodifuziune.
În consecinţă, rezultă că taxa pentru serviciul public de radiodifuziune nu face parte din categoria impozitelor, taxelor şi contribuţiilor datorate bugetului de stat sau bugetelor locale, în sensul prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru a atrage competenţa specială a instanţelor de contencios administrativ.
Astfel fiind, competenţa de soluţionare a acţiunii aparţine instanţei de drept comun, determinată în raport cu valoarea pretenţiilor deduse judecăţii, conform prevederilor art. 1 pct. 1 şi ale art. 2 pct. 1 din C. proc. civ.
Sub aspectul stabilirii instanţei competente material nu prezintă relevanţă împrejurarea că reclamanta – Societatea Română de Radiodifuziune – este autorizată să presteze un serviciu public, de interes naţional, atâta timp cât taxa radio se face venit la bugetul societăţii reclamante, iar recuperarea sumelor datorate se efectuează în baza unor prevederi contractuale.
Pentru aceste motive, Înalta Curte a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe Societatea Română de Radiodifuziune şi SC T.I. SRL Bucureşti în favoarea Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4225/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 4222/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
