ICCJ. Decizia nr. 4325/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4325/2010
Dosar nr. 739/42/2009
Şedinţa publică de la 14 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 21 din 01 februarie 2010, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul I.D., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu handicap pentru Adulţi şi Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Dâmboviţa, prin care solicita anularea certificatului de încadrare în grad de handicap pentru adulţi din 20 ianuarie 2009 emis de cea de-a doua pârâtă şi a deciziei de încadrare în grad handicap din 13 mai 2009 emisă de prima pârâtă, şi obligarea pârâtelor la emiterea unui nou certificat de încadrare în grad de handicap pentru adulţi şi a unei noi decizii de încadrare în grad de handicap.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Aşa cum rezultă din înscrisurile administrate în cauză, reclamantul I.D. are statutul de pensionar de invaliditate, fiind iniţial încadrat în gradul II de invaliditate, în perioada 2001-2003, iar din anul 2006 beneficiază de gradul I de invaliditate, situaţie care subzistă şi în prezent şi datorită căreia, sus-numitul beneficiază de pensie de invaliditate, dar şi de indemnizaţie de însoţitor, potrivit Legii nr. 19/2000.
Datorită situaţiei medicale şi sociale în care se află, sus-numitul a beneficiat în mod constant în această perioadă şi de programele de protecţie specială, prevăzute de reglementările legale în vigoare pentru persoanele afectate de dizabilităţi.
Această situaţie, reţine prima instanţă, s-a datorat faptului că sus-numitul a suferit în luna septembrie 1992 un traumatism cranio-cerebral în zona occipitală dreaptă, iar după operaţia survenită în acelaşi an la Clinica de Neurochirurgie, în perioada 1993, 2003, reclamantul a fost reoperat, în ultimii ani nefiind supus unei alte perioade de internare.
În cursul procedurii de revizuire din ianuarie 2009, Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Dâmboviţa l-a încadrat pe sus-numitul în gradul accentuat de handicap, iar prin certificatul din 20 ianuarie 2009, cu valabilitate permanentă, această soluţie a fost confirmată de către Comisia Superioară de Evaluare, în urma respingerii contestaţiei formulată de către reclamant împotriva certificatului menţionat anterior.
În pronunţarea acestei soluţii, pârâtele au avut în vedere faptul că gradul grav de handicap este evaluat mai puţin în raport cu frecvenţa crizelor, aspectul lor, starea post critică şi, mai mult, în considerarea prezenţei unor tulburări psihice grave, psihoza epileptică, care pune în pericol viaţa persoanei în cauză sau a anturajului său, evoluţia bolii reclamantului, evidenţiată de actele medicale prezentate celor două comisii, neindicând prezenţa la nivelul anului 2009 a unei astfel de stări a reclamantului. De asemenea, s-a reţinut şi faptul că rapoartele de evaluare complexă şi ancheta socială efectuată de către Primăria comunei Răzvad nu ar evidenţia nicio limitare a celui analizat, sub aspectul autoservirii, autonomiei, capacităţii de mobilitate şi autogospodăririi, care să impună încadrarea în gradul grav de handicap şi asigurarea unei persoane pentru îngrijire şi supraveghere permanentă.
Se arată în considerentele sentinţei atacate că, şi în faţa instanţei de fond, reclamantul, prin procuratorul său, a prezentat aceleaşi acte medicale, cele mai multe din perioada anilor 1992-1993, 2003, care nu sunt de natură a face dovada unei situaţii contrare celor susţinute de către pârâtă şi menţionate mai sus, cu atât mai mult cu cât aceste acte medicale cu valoare relativă, ca orice altă probă administrată în procesul civil, nu au putut fi coroborate cu concluziile unei lucrări de specialitate, întrucât reclamantul a arătat că renunţă la efectuarea în cauză a unei expertize medico-legale, în condiţiile în care procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, inclusiv în ceea ce priveşte încuviinţarea şi administrarea probelor.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamantul, fără însă a indica, în concret, care sunt motivele de recurs.
Recurentul-reclamant aduce critici sentinţei atacate susţinând că eronat instanţa de fond a reţinut că a fost internat şi operat la Clinica de Neurochirurgie, deşi, din înscrisurile depuse rezultă că operaţia a fost făcută la Spitalul Clinic de Neurochirurgie.
Se arată că ulterior încadrării în grad de handicap accentuat, contestat în cauză, starea sănătăţii sale s-a agravat, dovadă în acest sens fiind decizia nr. 709 din 19 februarie 2010, asupra capacităţii de muncă, ce confirmă gradul I de invaliditate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul formulat în raport de criticile formulate, ce pot fi subsumate motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
În raport de înscrisurile ataşate dosarului, critica referitoare la faptul că recurentul-reclamant nu a fost internat şi operat la Clinica de Neurochirurgie, ci la Spitalul Clinic de Neurochirurgie se confirmă, încă aceasta este irelevantă şi nu poate schima soluţia pronunţată de instanţa de fond.
Analiza asupra legalităţii certificatului de încadrare în grad de handicap pentru adulţi din 20 ianuarie 2009 şi a deciziei de încadrare în grad de handicap din 13 mai 2009, s-a realizat în mod corect de instanţa de fond în raport cu afecţiunile constatate la data eliberării certificatului şi respectiv criteriile legale ale ordinului nr. 726/2002, astfel că nu poate fi reţinută în cauză incidenţa prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
De altfel, recurentul-reclamant nu a adus critici sentinţei atacate sub aceste aspecte, ci doar a susţinut că ulterior stabilirii gradului de handicap prin decizia contestată în prezenta cauză starea sănătăţii sale a cunoscut o evoluţie negativă, dovadă în acest sens fiind apreciată decizia asupra capacităţii de muncă nr. 709 din 19 februarie 2009, depusă în recurs.
Însă, decizia nr. 709 din 19 februarie 2010 este ulterioară atât emiterii actelor contestate, cât şi pronunţării sentinţe recurate, putând fi eventual invocată în situaţia în care recurentul-reclamant va solicita reexaminarea şi reevaluarea gradului de handicap autorităţilor competente.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul I.D. împotriva sentinţei nr. 21 din 01 februarie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4317/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4343/2010. Contencios. Conflict de... → |
|---|
