ICCJ. Decizia nr. 44/2010. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 44/2010
Dosar nr. 4887/1/2009
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin hotărârea nr. 936 din 21 mai 2009, P.C.S.M. a respins, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de B.T.S., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleşd, împotriva hotărârii nr. 176 din 14 mai 2009 a secţiei pentru procurori a C.S.M.
Pentru a pronunţa această hotărâre, P.C.S.M. a reţinut că prin hotărârea nr. 176 din 14 mai 2009 Secţia pentru procurori a C.S.M. a respins, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de B.T.S., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleşd, împotriva hotărârii nr. 66 din 29 aprilie 2009 a Comisiei de organizare a concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor în funcţii de execuţie, efectivă şi pe loc, organizat la data de 31 mai 2009.
Comisia de organizare a respins cererea de înscriere la concurs a doamnei procuror B.T.S., deoarece s-a constatat că, nu este îndeplinită condiţia de 5 ani vechime în funcţia de judecător sau procuror, necesară pentru participarea la concursul de promovare efectivă în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor. Doamna B.T.S. a fost numită procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleşd, prin Decretul nr. 529/2006 al Preşedintelui României, având o vechime în funcţia de procuror de 3 ani. Anterior numirii în funcţia de procuror, doamna B.T.S. a exercitat funcţia de consilier juridic în cadrul C.J.P. Bihor (în perioada 01 aprilie 1999 - 01 octombrie 2005).
întrucât, art. 44 prevede expres şi limitativ funcţiile care trebuie exercitate pentru îndeplinirea condiţiilor de vechime, respectiv, judecător, procuror sau avocat, la calcularea vechimii pentru participarea la concursul de promovare în funcţii de execuţie, efectivă şi pe loc nu poate fi luată în considerare perioada în care doamna procuror B.T.S. a îndeplinit funcţia de consilier juridic.
Împotriva acestei hotărâri doamna procuror B.T.S., în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 314/2004 a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenta arată că prin Decretul nr. 529/2006 al Preşedintelui României a fost numită procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleşd, iar in prezent îşi desfăşoară activitatea in cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
În luna aprilie 2009 s-a înscris la concursul pentru promovarea în funcţie de execuţie efectivă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, iar prin hotărârea nr. 66 din 29 aprilie 2009 a Comisiei de organizare a concursului i-a fost respinsă cererea, cu motivarea că nu îndeplineşte condiţiile de vechime minimă necesară de 5 ani în funcţia de procuror.
Recurenta mai precizează că prin hotărârea recurată, i-a fost respinsă contestaţia formulată cu motivarea că nu îndeplineşte condiţia minimă de vechime necesară pentru participarea la concursul de promovare astfel cum stabileşte expres şi limitativ art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.
Cu privire la lipsa vechimii recurenta arată că, la soluţionarea cererii de înscriere la examen Comisia nu a luat în calcul vechimea de consilier juridic, avută anterior intrării in magistratură (de peste 6 ani), care adăugată la funcţia de procuror (de 3 ani), rezultă o vechime in activitatea juridică de aproape 10 ani.
Ab initio, consideră că se impune a fi făcută o scurtă prezentare a cadrului legal aplicabil în materia promovării în funcţii de execuţie (efectivă sau pe loc) a magistraţilor.
În susţinere, recurenta menţionează prevederile art. 44 şi art. 45 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul magistraţilor.
în opinia recurentei, prin aceste dispoziţii legale se instituie o discriminare evidentă între magistraţii care anterior au fost avocaţi şi cei care au ocupat alte funcţii de specialitate juridică, fiind favorizaţi în mod nejustificat cei din prima categorie.
Punctul de vedere al C.S.M. care aplică literal dispoziţiile legale de mai sus este vădit nelegal şi se ignoră cu bună ştiinţă prevederile art. 14 din C.E.D.O.
Recurenta mai arată că neluarea în considerare a vechimii de consilier juridic contravine normelor europene cu privire la condiţiile de eligibilitate în funcţia de Judecător European potrivit cărora vechimea în activitatea juridică (fără a se face diferenţiere între judecători, procurori, avocaţi, consilieri juridici, jurişti sau alte funcţii juridice) este luată în calcul la numirea în funcţia de judecător la cele mai înalte instanţe, Curtea Europeană de Justiţie, Tribunalul Penal Internaţional, C.E.D.O.
Recurenta mai invocă Decizia nr. 785 din 12 mai 2009 a Curţii Constituţionale prin care s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.
Se mai precizează că în urma recursului formulat i s-a dat posibilitatea, de a participa la concursul de promovare obţinând media finală 8,85, o medie care îi asigură îndeplinirea condiţiei de promovabilitate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, fiind clasată a doua,astfel cum reiese din tabelul cu rezultatele finale la concurs.
Se mai invocă practica judiciară în speţe similare, respectiv Decizia nr. 4196 din 08 octombrie 2009 pronunţată de Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosar nr. 4591/1/2009, prin care s-a admis recursul formulat de d-nul judecător G.D. şi a fost obligat C.S.M. să valideze rezultatul obţinut de acesta la concursul din 31 mai 2009 în sensul de a-i recunoaşte gradul profesional de judecător de tribunal.
Examinând cauza şi hotărârea atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a adopta această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
În primul rând, trebuie subliniat faptul că, în prezent, principiul legalităţii a devenit un principiu fundamental în toate sistemele de drept, iar acesta constă în respectarea întocmai a legii de către destinatarii ei (cetăţeanul şi statul).
În sistemul juridic românesc, acest principiu este reglementat în art. 1 alin (5) şi art. 16 alin. (2) din Constituţie. Astfel, primul text constituţional precizează faptul că, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. Pe de altă parte, al doilea text cuprins în Legea fundamentală arată că nimeni nu este mai presus de lege.
În cazul actelor administrative, legalitatea înseamnă recunoaşterea caracterului valabil al actelor şi al efectelor lor până în momentul anulării, în baza prezumţiei de legalitate. Chiar dacă beneficiază de putere discreţionară, autorităţile publice nu pot ignora legea, a cărei organizare a executării şi executare în concret trebuie să o realizeze.
Cu alte cuvinte, între actul administrativ şi lege există în mod necesar un raport de subordonare.
Cadrul normativ existent la momentul emiterii hotărârii contestate era reprezentat de dispoziţiile art. 44 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit art. 44 alin. (1) lit. a) din această lege, pot participa la concursul de promovare la instanţele sau parchetele imediat superioare judecătorii şi procurorii care au avut calificativul „foarte bine" la ultima evaluare, nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani şi îndeplinesc condiţia minimă de vechime de 5 ani în funcţia de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcţiile de judecător de tribunal sau tribunal specializat şi procuror la parchetul de pe lângă tribunal sau la parchetul de pe lângă tribunalul specializat.
Art. 44 alin. (2) din aceeaşi lege, prevede că „La calcularea vechimii prevăzute la alin. (1) se ia în considerare şi perioada în care judecătorul sau procurorul a fost avocat."
Ca atare, legea a stabilit, în mod expres, faptul că la calcularea vechimii în funcţia de judecător sau procuror, pentru participarea la concursul de promovare în funcţii de execuţie se iau în considerare perioadele în care persoana respectivă a îndeplinit funcţia de judecător, procuror sau avocat.
Este de menţionat faptul că dispoziţii similare se regăsesc şi în art. 5 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin hotărârea nr. 621 din 28 iulie 2008 a P.C.S.M., conform căruia „pot participa la concursul de promovare în funcţii de execuţie vacante sau pe loc judecătorii care îndeplinesc condiţiile minime de vechime, prevăzute la art. 44 alin. (1) lit. a), b), c) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare".
Prin urmare, în mod corect autoritatea intimată a apreciat că perioada în care recurenta a îndeplinit funcţia de consilier juridic nu poate fi avută în vedere în calculul vechimii minime prevăzute de textele anterior arătate.
Înalta Curte consideră că este nefondată critica recurentei în sensul că, prin această soluţie, a fost discriminată.
Principiul egalităţii sau nediscriminării constă în aceea că persoanele care se găsesc într-o situaţie identică au dreptul la un tratament identic, fără ca egalitatea să însemne uniformitate.
Funcţia sa este aceea de a preveni formularea de distincţii arbitrare şi de a evita diferenţele de tratament juridic fără motive obiective.
Principiul nediscriminării este înscris în toate tratatele şi documentele internaţionale de protecţie a drepturilor omului. Acest principiu presupune aplicarea unui tratament egal tuturor indivizilor, care sunt egali în drepturi. Conceput astfel, principiul nediscriminării apare ca o formă modernă şi perfecţionată a principiului egalităţii tuturor în faţa legii. De altfel, art. 7 din D.U.D.O. proclamă că toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au dreptul, fără deosebire, la protecţia egală a legii.
Ca natură juridică, dreptul la nediscriminare, prevăzut de art. 14 din C.E.D.O., este un drept subiectiv substanţial. Textul în discuţie enumeră un număr de 13 motive de nediscriminare, însă această listă nu este limitativă. Cu alte cuvinte, este interzisă orice formă de discriminare, indiferent de criteriul care stă la baza ei.
În plus, Protocolul nr. 12 la C.E.D.O. impune interdicţia generală a oricărei forme de discriminare.
Curtea de la Strasbourg reţine două criterii cumulative de definire a discriminării: o inegalitate de tratament în exercitarea sau beneficierea de un drept recunoscut (C.E.D.O., 23 noiembrie 1983, Van der Mussele, Seria A nr. 70, p. 46; C.E.D.O., 18 februarie 1991, Fredin, Seria A nr. 192, p. 60) şi lipsa unei justificări obiective şi rezonabile (C.E.D.O., 23 iulie 1968, Affaire linguistique belge c/Belgique, Seria A nr. 6, p. 9).
Mai precis, în opinia C.E.D.O., „a distinge nu înseamnă a discrimina", iar diferenţa de tratament devine discriminare atunci când autorităţile naţionale introduc distincţii între situaţii analoage sau comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă.
În sistemul nostru juridic, principiul analizat se găseşte reglementat în art. 16 alin. (1) din Constituţie şi în OG nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată.
Conform art. 2 alin. (1) din OG nr. 137/2000, republicată, „discriminarea reprezintă orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice".
Cu privire la problema dedusă judecăţii în prezenta cauză, instanţa de control judiciar apreciază că nu poate constitui o încălcare a principiului egalităţii de tratament juridic impunerea de către legiuitor a anumitor condiţii de vechime pentru a se putea participa la un concurs de promovare în funcţii de execuţie.
Pe acest aspect, instanţa de control judiciar reţine că legiuitorul a simţit nevoia să realizeze o diferenţiere între cele două momente din cariera unui magistrat, respectiv momentul admiterii în magistratură (când a fost luată în considerare vechimea în activitatea juridică, cu ocazia admiterii în magistratură prin concurs, în condiţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată) şi cel al promovării.
Este normal ca, în acest ultim caz, legiuitorul să aibă în vedere o anumită vechime efectivă în funcţia de magistrat, pentru a promova: specificitatea activităţii de judecată, exercitarea efectivă a profesiei de magistrat contribuie la dobândirea unei experienţe profesionale, absolut necesare pentru desfăşurarea unei activităţi la o instanţă superioară în grad, care presupune soluţionarea unor litigii cu caracter complex.
În opinia Înaltei Curţi, în cauza de faţă, nu poate fi vorba de aplicarea unui tratament privilegiat sau discriminatoriu, de constatarea unei inegalităţi, contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie.
În prezentul litigiu, este în discuţie instituirea unui tratament diferenţiat unor situaţii diferite, după cum s-a relevat anterior.
Vechimea în activitatea juridică de 5 ani a fost valorificată ca o condiţie prealabilă, necesară pentru a participa la concursul de admitere în magistratură, în baza art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată.
Însă, aşa cum s-a reţinut anterior, conform art. 44 alin. (1) din aceeaşi lege, pentru promovarea în funcţii de execuţie este necesară vechimea efectivă în funcţia de judecător sau procuror.
Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că nici invocarea de către recurentă a deciziei Curţii Constituţionale nr. 785 din 12 mai 2009 nu poate reprezenta un argument în sprijinul admiterii prezentului recurs, pentru motivele care vor fi expuse în continuare.
Într-adevăr, prin Decizia anterior individualizată, instanţa de contencios constituţional a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată.
Însă, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţia României, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei; pe durata acestui termen, dispoziţiile constate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
De asemenea, alin. (4) al articolului anterior arătat, stabileşte că deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
În primul rând, din analiza şi interpretarea acestor dispoziţii constituţionale, rezultă că prevederile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, care au fost declarate neconstituţionale în data de 12 mai 2009, au fost suspendate de drept de la momentul publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 785 din 12 mai 2009 în M. Of. al României, respectiv 15 iunie 2009.
Ca atare, la momentul analizării cererii recurentei de înscriere la concurs au fost avute în vedere dispoziţiile Legii nr. 303/2004, republicată, astfel cum erau în vigoare la acea dată.
în prezent, efectul deciziei Curţii Constituţionale nr. 785 din 12 mai 2009 este acela că norma în discuţie, respectiv art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, nu mai există.
Într-o atare situaţie, dispoziţia legală aplicabilă la acest moment unor situaţii similare cu cea a recurentei este art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată.
a accepta punctul de vedere al recurentei, în sensul înlăturării condiţiei de vechime efectivă de 5 ani în funcţia de procuror pentru promovarea efectivă în funcţia de procuror de tribunal, ar însemna ca magistratul investit cu soluţionarea acestui litigiu de contencios administrativ să creeze o nouă normă juridică, ceea ce nu este în competenţa sa.
De altfel, prin Decizia nr. 820 din 3 iulie 2008, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din OG nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, şi a reţinut faptul că ele sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În ceea ce priveşte invocarea de către recurentă a soluţiei contrare pronunţate de această instanţă într-o speţă similară, Înalta Curte menţionează că Plenul judecătorilor Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal au adoptat următoarea soluţie de unificare a practicii judiciare: în considerarea dispoziţiilor art. 147 alin. (1) din Constituţie, prevederile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, fiind declarate neconstituţionale, nu mai produc efecte juridice.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea nr. 936 din 21 mai 2009 a P.C.S.M. este temeinică şi legală motiv pentru care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 şi 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.T.S., împotriva Hotărârii nr. 936 din 21 mai 2009 a P.C.S.M., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 438/2010. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 474/2010. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
