ICCJ. Decizia nr. 48/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 48/2010
Dosar nr. 5491/2/2009
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată reclamanţii M.E. şi C.N. au solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P., obligarea acesteia la plata de îndată a despăgubirilor ce li se cuvin conform Deciziei nr. 713 din 17 decembrie 2007.
În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 554/2004, Legii nr. 9/1998 şi alte dispoziţii legale incidente în cauză.
La termenul din 29 septembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei materiale.
Prin sentinţa civilă nr. 2982 din 29 septembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că Decizia a cărei punere în plată se solicită este emisă de Vicepreşedintele A.N.R.P. în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 9/1998.
Prin acest act se anulează ordinul de invalidare emis anterior, se validează hotărârea comisiei judeţene şi se dispune plata de compensaţii către reclamanţi.
Ordinul vicepreşedintelui A.N.R.P. este supus controlului judecătoresc, conform art. 31 din OG nr. 94/2004, instanţa competentă pentru soluţionarea cererii în anulare fiind „secţia de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul".
Instanţa a apreciat că aceste dispoziţii sunt aplicabile şi în cererea de obligare a pârâtului la executarea actului administrativ emis.
La baza acestei concluzii stă aplicarea principiului simetriei actelor juridice, în conformitate cu care instanţa competentă să stabilească legalitatea actului are şi competenţa de a cenzura actele administrative asimilate, atât refuzul de emitere a acestuia, cât şi refuzul de executare.
Împotriva acestei hotărâri reclamanţii M.E. şi C.N. au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că recurenţii nu au avut acces la motivarea sentinţei, iar instanţa de fond a avut în vedere art. 31 din OG nr. 94/2004 şi art. 352 alin. (6) din HG nr. 1277/2007 privind modificarea şi completarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii.
Recurenţii mai arată că dispoziţiile art. 31 din OG nr. 94/2004 privind reglementările unor măsuri financiare prevăd că actele C.P.M. supus supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în termen de 30 de zile de la comunicare la secţia de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul, iar art. 352 alin. (6) din HG nr. 1277/2007 privind modificările şi completările normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii prevede că „propunerile de invalidare precum şi propunerile de plată, se transmit vicepreşedintelui însoţite de avizul consultativ al A.R.V.R.S. – Secţia Cadrilater. Decizia se comunică petenţilor şi comisiilor judeţene sau a municipiului Bucureşti şi pot fi atacate în termen de 30 de zile la secţia de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază petentul".
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Obiectul acţiunii îl formează obligarea pârâtei la plata de îndată către reclamanţi a despăgubirilor ce li se cuvin conform Deciziei nr. 713/2007.
Înalta Curte constată că, în cauză, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, Decizia a cărei punere în plată se solicită este emisă de vicepreşedintele A.N.R.P., prin aceasta anulându-se ordinul de invalidare emis anterior, validându-se hotărârea comisiei judeţene.
Acest act administrativ poate fi atacat conform dispoziţiilor art. 31 din OG nr. 94/2004, în termen de 30 de zile la Secţia de contencios administrativ a tribunalului în caza căruia domiciliată solicitantul, iar aceste dispoziţii sunt aplicabile conform actelor juridice şi în cazul în care se solicită obligarea autorităţii pârâte la executarea actului administrativ emis.
Conform art. 31 din OG nr. 94/2004, actele C.P.M. sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a tribunalului, în raza căruia domiciliază solicitantul.
Astfel, competenţa de a soluţiona în primă instanţă acţiunile în contencios administrativ, având ca obiect atât acte administrative tipice cât şi acte administrative asimilate ale C.P.M., aparţine, conform dispoziţiilor legale sus menţionate, tribunalului şi nu curţii de apel.
Mai mult, potrivit art. 7 alin. (4) din Legea nr. 9/1998 „hotărârile comisiei centrale sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul".
Legiuitorul a urmărit prin Legea nr. 9/1998 că, în materia despăgubirilor acordate pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în baza Tratatului din România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, competenţa de soluţionare a litigiilor, în primă instanţă, să revină tribunalului, indiferent de categoria din care face parte organul emitent al actului administrativ, cea a autorităţilor locale sau cea a autorităţilor publice centrale.
Or, obiectul cauzei de faţă nu este de natură să determine schimbarea competenţei stabilită prin legea specială nr. 9/1998.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală şi în mod corect a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal.
În concluzie, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.E. şi C.N. împotriva sentinţei civile nr. 2982 din 28 septembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 478/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 489/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
