ICCJ. Decizia nr. 470/2010. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 470/2010
Dosar nr. 683/64/2008
Ședința publică din 29 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prima instanţă
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Braşov, reclamanta SC K.T. SRL, în contradictoriu cu pârâţii A.N.A.F. şi D.G.A.M.C., a solicitat instanţei anularea parţială a Deciziei D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F. nr. 370 din 27 decembrie 2007 privind contestarea sumei de 978.483 lei impozit pe profit şi 895.990 lei majorări de întârziere şi dobânzi, precum şi anularea parţială a Deciziei de impunere a D.G.A.M.C. nr. 171 din 19 iulie 2007 în privinţa obligaţiilor suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru suma de 1.874.473 lei, reprezentând: 978.483 lei impozit pe profit şi 895.990 lei majorări de întârziere şi dobânzi.
Reclamanta a solicitat anularea raportului de inspecţie fiscală din 19 iulie 2007 în privinţa aceleiaşi sume, precum şi obligarea pârâtelor la restituirea către reclamantă a sumei totale de 1.874.473 lei ca sumă nedatorată, precum şi obligarea aceloraşi pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
î n motivarea acţiunii, reclamanta arată în esenţă că organele de control fiscal au ignorat dreptul contribuabilului contestator de a beneficia de recuperarea pierderilor fiscale aferente anilor fiscali anteriori, pornind de la trei constatări reţinute în Raportul de inspecţie fiscală: prima în sensul că reclamanta nu ar fi prezentat declaraţia privind impozitul pe profit aferentă anului 2002; a doua că din baza de date a D.G.A.M. C. reiese că nu au fost procesate până la data întocmirii raportului de inspecţie fiscală declaraţiile privind impozitul pe profit pentru anii 1999 - 2002 şi că pierderile fiscale de recuperat din anii precedenţi controlului nu ar exista în realitate.
Reclamanta a mai arătat că din eroare nu a depus la termen declaraţiile de impozit pe profit pentru anii 1999 - 2002, aducând la cunoştinţa organelor de control acest aspect în timpul controlului şi depunându-le la registratura D.G.A.M.C. Bucureşti, pierderile fiscale suferite de SC K.T. SRL fiind menţionate totuşi în bilanţurile contabile depuse de societatea reclamantă în termenul legal la A.N.A.F. La acele declaraţii, reclamanta a primit de la pârâta A.N.A.F. răspunsul din 15 iunie 2007, în sensul că nu pot fi operate în evidenţele D.G.A.M.C., deoarece s-ar fi împlinit termenul de prescripţie. Totuşi, susţine reclamanta, pârâtele au admis parţial contestaţia formulată de reclamantă, rămânând respinsă prin Decizia D.G.S.C. nr. 370 din 27 decembrie 2007 numai obligaţia de plată a sumei de 1.874.473 lei, reprezentând impozit pe profit, majorări de întârziere şi dobânzi, astfel încât obiectul acţiunii introductive îl reprezintă numai suma de 1.874.473 lei, potrivit explicaţiilor de mai sus.
În întâmpinarea depusă la dosar, pârâţii A.N.A.F. şi D.G.A.M.C. Bucureşti solicită instanţei respingerea acţiunii reclamantei ca prematur introdusă, pe cale de excepţie, iar pe fond să fie respinsă ca fiind neîntemeiată, cu următoarele argumente:
Acţiunea formulată de către SC K.T. SRL împotriva Deciziei nr. 370 din 27 decembrie 2007 întocmită de către A.N.A.F. – D.G.S.C., împotriva Deciziei de impunere nr. 171 din 19 iulie 2007 şi Raportului de inspecţie fiscală din 19 iulie 2007 întocmite de A.N.A.F. – D.G.A.M.C. Bucureşti este neîntemeiată.
p ârâtele au susţinut că organele de soluţionare a contestaţiei au apreciat în mod corect şi legal asupra situaţiei de fapt constatată de organele de inspecţie fiscală pentru perioada supusă verificării, prin raportare la prevederile legale aplicabile cauzei deduse judecăţii.
Prin sentinţa nr. 75/F/CA-Fisc, Curtea de Apel Braşov a admis acţiunea formulată de reclamanta SC K.T. SRL în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. şi D.G.A.M.C.
a anulat în parte Decizia de impunere nr. 171 din 19 iulie 2007 şi decizia nr. 370 din 27 decembrie 2007 în privinţa stabilirii sumei de 1.874.473 lei reprezentând 978.483 impozit pe profit şi 895.990 lei majorări de întârziere şi dobânzi, emisă de pârâta A.N.A.F. - D.G.S.C.;
S-a anulat în parte Raportul de inspecţie fiscală din 19 iulie 2007 în privinţa sumei de 1.874.473 lei reprezentând 978.483 lei impozit pe profit şi 895.990 lei majorări de întârziere şi dobânzi şi a obligat pârâtele la restituirea către reclamantă a sumei de 1.874.473 lei, ca sumă nedatorată;
Au fost obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 8.004,30 lei, reprezentând 5.000 lei costul expertizei judiciare contabile, 4,30 lei taxe de timbru şi timbru judiciar, respectiv 3.000 lei onorariu redus faţă de cuantumul solicitat de reclamantă de 25.000 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că pentru nedepunerea în termen a declaraţiilor de impunere, organul fiscal putea sancţiona contribuabilul, dar în cauză dreptul de a sancţiona societatea reclamantă pentru nedepunerea în termen a declaraţiilor de impunere tip 101 s-a prescris, în termenul de prescripţie de 5 ani prevăzut de art. 16 din O.G. nr. 68/1997, în cursul anului 2005 (potrivit art. 199 C. proc. fisc., termenele în curs la data intrării în vigoare a prezentului cod se calculează după normele legale în vigoare la data când au început să curgă).
Instanţa a apreciat, de asemenea, că în mod corect a reţinut expertul contabil că, potrivit Ordinul M.F.P. nr. 1313/1999, nu se condiţionează reportarea unei pierderi financiare de inserarea acesteia în declaraţia de impozit pe profit din anul anterior, ordinul menţionat prevăzând că „la rândul 38 se înregistrează pierderea fiscală de recuperat, aferentă ultimilor 5 ani, prezentată din declaraţia anului precedent, potrivit prevederilor legale în vigoare, din anul înregistrării acestora".
Judecătorul fondului a apreciat că nu există o condiţionare legală între împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii juridice a contribuabilului pentru nedepunerea declaraţiilor de impozit pe profit şi luarea în calcul a pierderilor financiare ale aceluiaşi contribuabil, întrucât OG nr. 68/1997 stabileşte în art. 10 că, în cazul nedepunerii declaraţiei de impozite şi taxe de către contribuabil, organul fiscal competent urmează să stabilească din oficiu obligaţia de plată.
S-a arătat că agentul economic contribuabil depune documente contabile, precum bilanţul contabil, din conţinutul cărora se pot face toate calculele necesare pentru stabilirea obligaţiilor fiscale aferente activităţii economice a acelui contribuabil.
Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta A.N.A.F.
În motivele de recurs s-a arătat că soluţia primei instanţe este greşită întrucât potrivit art. 8 din O.G.nr. 70/1994 prin impozitul pe profit, art. 13 din Legea nr. 414/2002 şi art. 26 alin. (1) din C. fisc. Intimata - reclamantă avea dreptul să recupereze pierderile anuale din perioada 1999 - 2001, în următorii 5 ani, cu condiţia ca aceste pierderi să fi fost stabilite prin declaraţii de impunere anuale depuse la organele fiscale.
S-a precizat că reclamanta nu a depus declaraţia de impozit pe profit pentru anii 1999 - 2001, astfel că aceasta a pierdut dreptul de recuperare a pierderii fiscale din perioada anterioară anului 2002.
Intimata a susţinut că termenul de depunere a declaraţiei de impunere se prescrie, în baza art. 16 din O.G.nr. 68/1997 în termen de 5 ani.
Au fost invocate, sub aspectul termenelor de prescripţie şi al legislaţiei aplicabile dispoziţiile Deciziei nr. 5/2007 a secţiilor unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că stabilirea obligaţiilor fiscale datorate de operatorii economici se face în baza reglementărilor existente în momentul naşterii raportului juridic de drept fiscal, chiar dacă acţiunea de control se desfăşoară în perioada în care sunt în vigoare dispoziţiile C. fisc.
Reclamanta a formulat Întâmpinare, solicitând respingerea recursului, cu motivarea că avea dreptul de a proceda la recuperarea pierderilor fiscale.
Analizând motivele de recurs, acţiunea, probele cauzei şi legislaţia aplicabilă, Înalta Curte reţine:
Situaţia de fapt
Prin raportul de inspecţie fiscală încheiat la 5 iulie 2007 s-au stabilit obligaţii fiscale suplimentare prin neluarea în considerare a pierderilor fiscale aferente perioadei 1999 - 2001 şi a neadmiterii deductibilităţii cheltuielilor cu transportul personalului în 2005.
Soluţia fiscală a fost adoptată ca urmare a înlăturării dreptului de deducere a pierderilor fiscale întrucât reclamanta-intimată nu a depus declaraţia privind impozitul pe profit în anii 1999, 2000, 2001 şi că prin împlinirea termenului de prescripţie, declaraţiile depuse în anul 2007 nu mai pot produce efecte, în sensul deducerii pierderilor din profitul anilor ulteriori.
De asemenea, în actul de inspecţie s-au stabilit obligaţii fiscale decurgând din reaprecierea deductibilităţii unor cheltuieli de transport.
S-a emis decizia de impunere, care a fost contestată.
Prin Decizia nr. 370 din 27 decembrie 2007 s-a respins ca neîntemeiată contestaţia cu privire la deductibilitatea pierderilor fiscale, iar pentru cheltuielile de transport decizia de impunere a fost desfiinţată.
Obiectul cauzei prezente îl constituie obligaţiile fiscale suplimentare rezultate din neadmiterea la scăderea din profitul impozabil a pierderilor fiscale din anii 1999, 2000, 2001, ca urmare a nedepunerii declaraţiilor de impozit pe profit.
Legislaţia aplicabilă
O.G.nr. 70/1994, art. 8 alin. (1) Pierderea anuală, stabilită prin declaraţia de impozit pe profit, se recuperează din profiturile impozabile obţinute în următorii 5 ani.
Recuperarea pierderilor se va efectua în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale în vigoare din anul înregistrării acestora.
Nu se recuperează pierderea fiscală înregistrată de persoana juridică, în cazul în care are loc divizarea sau fuziunea.
Contribuabilii care pe o perioadă de 3 ani consecutivi au realizat numai pierderi intră automat în obiectivul de control al organului fiscal pentru constatarea cauzelor care au dus la nerealizare de profit.
Legea nr. 414/2002, art. 13 alin. (1) Pierderea anuală, stabilită prin declaraţia de impozit pe profit, se recuperează din profiturile impozabile obţinute în următorii 5 ani consecutivi. Recuperarea pierderilor se va efectua în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale în vigoare din anul înregistrării acestora .
O.G.nr. 68/1997, art. 10 alin. (1) În cazul nedepunerii declaraţiei de impozite şi taxe, organul fiscal va transmite plătitorului o înştiinţare, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, prin care îi va notifica depăşirea termenului legal de depunere a declaraţiei.
(2) Dacă, în termen de 15 zile de la data primirii înştiinţării, plătitorul nu depune declaraţia de impozite şi taxe, organul fiscal competent va stabili din oficiu obligaţia de plată.
O.G.nr. 68/1997, art. 16 . - Dreptul de a constata nerespectarea prevederilor prezentei ordonanţe se prescrie într-un termen de 5 ani.
C. fisc. art. 26 alin. (1) Pierderea anuală, stabilită prin declaraţia de impozit pe profit, se recuperează din profiturile impozabile obţinute în următorii 5 ani consecutivi. Recuperarea pierderilor se va efectua în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale în vigoare din anul înregistrării acestora.
Analiza legislaţiei care a reglementat impozitul pe profit relevă că potrivit art. 8 din O.G.nr. 70/1994 pierderea dintr-un an înregistrată poate fi recuperată din profiturile impozabile din următorii 5 ani fiscali consecutivi.
Ulterior a intrat în vigoare Legea nr. 414/2002, care în art. 13 alin. (1) a prevăzut recuperarea pierderilor anuale din profiturile impozabile obţinute pe următorii 5 ani consecutivi, aceeaşi reglementare regăsindu-se şi în at.26 alin. (1) din C. fisc.
Autoritatea fiscală a apreciat că în măsura în care declaraţiile de impozit pe profit nu au fost depuse în interiorul termenului de prescripţie, contribuabilul nu mai este în drept să exercite dreptul de recuperare a pierderilor din anii anteriori.
Acest document intitulat declaraţia de impozit pe profit se asimilează potrivit legislaţiei şi jurisprudenţei comunitare cu un document contabil.
Lipsa unui astfel de document nu poate constitui cauză de neexercitare a dreptului de a recupera pierderile, interpretarea contrară ar nesocoti dreptul comunitar, dar şi dreptul intern întrucât ar lipsi norma legală de conţinut, s-ar încălca principiul proporţionalităţii măsurilor luate de stat.
Substanţa normei legale constă în dreptul de a se recupera pierderea anuală din profiturile impozabile obţinute în următorii 5 ani consecutiv înregistrării acesteia.
Bilanţul contabil şi contul de profit şi pierdere, anexele la bilanţ, sunt acte contabile care se înregistrează la organul fiscal şi ca urmare pierderile sunt evidenţiate în aceste acte, care se află în evidenţele administraţiei fiscale.
Atât O.G. nr. 70/1994 cât şi Legea nr. 414/2002 a reglementat recuperarea pierderii fiscale.
Niciunul dintre textele legale enunţate nu a introdus ca şi condiţie de recuperare a pierderilor, depunerea declaraţiilor de impozit pe profit.
Pentru a se exercita dreptul de recuperare era necesar numai să existe o pierdere fiscală ce putea fi recuperată în următorii 5 ani consecutivi.
Nedepunerea declaraţiei constituia contravenţie, potrivit art. 29 din O.G.nr. 70/1994, de asemenea cest act normativ acordă dreptul organelor fiscale de a stabili impozite şi taxe din oficiu, situaţie reglementată de art. 10 alin. (1) din O.G.nr. 68/1997, fără însă a avea repercusiuni asupra impozitului de recuperat.
În cazul reclamantei - intimat pierderea din anii 1999, 2000, 2001 este reală şi efectivă, fiind înregistrată în actele contabile ale firmei, precum şi în cele depuse la organele fiscale, fiind de altfel necontestată de intimată.
În mod constant, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a arătat în jurisprudenţa sa că pezentarea cu întârziere a unor document fiscale nu poate constitui motiv de a refuza contribuabilului beneficiul normei de drept în măsura în care operaţiunea a fost efectivă şi reală.
În legislaţia naţională, ceea ce legiuitorul a înţeles să protejeze sub aspect fiscal, a fost pierderea realizată de un contribuabil.
În ceea ce priveşte nedepunerea declaraţiei de impozit pe profit, aşa cum s-a expus mai sus, prin acte normative au fost instituite sancţiuni specifice, şi nedepunerea acesteia nu poate constitui motiv de înlăturare a beneficiului fiscal, ci de aplicare a sancţiunilor legale.
Varianta textului art. 8 din O.G.nr. 70/1994, atât în redactare din anul 1999 cât şi în cea din anul 2000 se prevede recuperarea pierderilor anuale, la fiecare termen de plată a impozitului, potrivit pierderilor legale din anul înregistrării acestora.
Potrivit art. 10 alin. (1) din O.G.nr. 68/1997 dacă agentul economic nu depune declaraţia de impozit pe profit, organul fiscal trebuia să-i transmită o notificare şi în situaţia în care în timp de 15 zile de la primirea înştiinţării, plătitorul nu depunea declaraţia de impozit, organul fiscal trebuia să stabilească din oficiu obligaţiilor de plată.
Impozitul şi taxele stabilite din oficiu puteau fi corectate la data depunerii efective a declaraţiei de către plătitor sau la data efectuării unui control fiscal.
Ori, organul fiscal nu a procedat potrivit cu cerinţele legii, motiv pentru care alături de argumentele precizate mai sus, motivele de recurs sunt neîntemeiate.
Faţă de motivarea de mai sus este lipsită de relevanţă critica privind prescripţia dreptului de a depune declaraţiile de impozit pe profit, întrucât textul art. 16 din O.G.nr. 68/1997 reglementează prescrierea dreptului de a constata nerespectarea prevederilor acestui act normativ.
Ca urmare a acestor dispoziţii legale, organele fiscale nu mai pot aplica sancţiunile instituite prin actul normativ, fără efecte asupra recuperării pierderilor din anii precedenţi.
Având în vedere considerentele acestei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.N.A.F. împotriva sentinţei nr. 72 din 14 aprilie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 468/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4759/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
