ICCJ. Decizia nr. 4455/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4455/2010

Dosar nr. 151/35/2010

Şedinţa publică din 20 octombrie 2010

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 29 septembrie 2009, la Judecătoria Satu – Mare, reclamanta C.N.A.D.N. prin D.R.D.P. Cluj a solicitat obligarea pârâtei SC P. SRL Satu Mare la plata echivalentului în RON a sumei de 432 euro plătibil la cursul de schimb al zilei comunicat de Banca Naţională Română, valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării tarifului, conform art. 6 din OG nr. 15/2002, cu titlul de debit, reprezentând rate eşalonate ale tarifelor de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, rămase restante, echivalentul în RON a sumei de 630,94 euro plătibil la cursul de schimb al Băncii Naţionale Române valabil pentru ultima zi a lunii anterioare scadenţei ratei, reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de 11 septembrie 2009 inclusiv, pentru neplata la termenele şi în cuantumul stabilit a debitului, conform contractului şi în continuare, până la achitarea integrală a debitului.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că pârâta nu a achitat ratele scadente potrivit contractului din 13 iulie 2006 încheiat pentru plata tarifelor de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România şi conform art. 3 alin. (1) din contract, beneficiarul datorează atât sumele restante, cât şi majorări de întârziere calculate prin aplicarea cotei de 0,15% pe zi de întârziere asupra taxei totale datorate.

Prin sentinţa civilă nr. 459 din 22 ianuarie 2010, Judecătoria Satu – Mare a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Oradea, reţinând că reclamanta este autoritate publică centrală, potrivit art. 1 din OUG nr. 84/2003, astfel că sunt incidente normele de competenţă materială cuprinse în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevăd competenţa materială în raport de rangul autorităţii publice pârâte.

Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 115/CA/2010 – PI din 15 martie 2010, prin care a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu – Mare şi pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă astfel ivit, a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Hotărând astfel, Curtea de Apel Oradea a avut în vedere că litigiul poartă asupra executării obligaţiilor decurgând din contractul privind eliberarea rovinietei, contract prin care autoritatea percepe societăţii comerciale o taxă de utilizare a reţelei de drumuri naţionale. Din acest motiv, s-a considerat că între părţi s-a încheiat un contract comercial şi nu un contract administrativ pentru punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, astfel încât nu sunt incidente dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 privind competenţa instanţei de contencios administrativ.

Sesizată asupra conflictului negativ de competenţă, astfel ivit, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu – Mare, pentru următoarele considerente.

Cererea de ordonanţă de plată este formulată de direcţia regională a C.N.A.D.N.R. – SA, în temeiul prevederilor OUG nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale.

Potrivit art. 5 alin. (1) din OUG nr. 119/2007, cererea privind creanţa de plată a preţului se depune la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.

Astfel fiind, litigiul poartă asupra executării obligaţiilor decurgând din contractul având ca obiect eliberarea rovinietelor în beneficiul unei societăţi comerciale de către C.N.A.D.N.R., care este, potrivit statutului său, prevăzut în anexa la OUG nr. 84/2003, societate comercială pe acţiuni, care îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legea română şi cu prezentul statut.

În consecinţă, un asemenea contract este un contract comercial, fiind încheiat între două persoane juridice, dintre care nici una nu este o autoritate publică şi având ca obiect eliberarea rovinietelor în schimbul preţului, astfel că nu este un contract de achiziţie publică, de concesiune de lucrări publice sau de servicii, în sensul prevederilor art. 5 alin. (3) din OUG nr. 119/2007 şi ale art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 pentru a atrage competenţa instanţei specializate de contencios administrativ.

În consecinţă, competenţa de a se pronunţa în primă instanţă aparţine Judecătoriei Satu – Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe C.N.A.D.N.R. prin D.R.D.P. Cluj şi pe SC P. SRL Satu Mare în favoarea Judecătoriei Satu - Mare.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4455/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond