ICCJ. Decizia nr. 4458/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4458/2010
Dosar nr.2328/96/2009
Şedinţa publică din 21 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.Circumstanţele cauzei
1.Obiectul excepţiei de nelegalitate
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita, secţia civilă, reclamanta T.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii A.J.P.S. Harghita şi Secretariatul General al Guvernului, modificarea în parte a deciziei nr. 8459 din 18 iunie 2007, în sensul acordării indemnizaţiei de creştere a copilului în cuantum de 1.200 RON, respectiv câte 600 RON pentru fiecare dintre cei doi copii, de la data naşterii minorilor 18 octombrie 2007 şi până la 10 iunie 2009 (data adoptării Legii 23/2009).
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a avut o sarcină gemelară şi la 18 octombrie 2007 a dat naştere minorilor T.R.A. şi T.R.S., primind indemnizaţia de naştere prevăzută de O.U.G 148/2005 numai pentru unul dintre minori, pe considerentul că este vorba de o singură naştere.
La termenul de judecată din 17 februarie 2010, reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate a art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006 privind Normele metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005.
În motivarea excepţiei de nelegalitate, reclamanta a susţinut că textul a cărui nelegalitate o invocă este în contradicţie cu legea, precizând că normele care dau naştere unuia sau mai multor copii gemeni au dreptul la indemnizaţie pentru fiecare copil născut şi nu numai la o singură indemnizaţie, cum se stipulează în actul administrativ atacat.
Tribunalul Târgu Mureş, secţia civilă, prin încheierea nr. 2 din 17 februarie 2010 a sesizat în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel Târgu Mureş cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006 privind Normele metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005, invocată de reclamantă, suspendând judecata cauzei până la soluţionarea irevocabilă a acestei excepţii.
2.Soluţia pronunţată de Curte de Apel
Prin sentinţa nr. 66 din 16 aprilie 2010, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu, şi în consecinţă, a respins excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 invocată de reclamanta T.V.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Art.4 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, se referă la examinarea legalităţii unui act administrativ unilateral „cu caracter individual”, iar nu la examinarea legalităţii unui act administrativ în general. Dispoziţiile acestui text de lege citat permiteau examinarea excepţiei de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ anterior modificării lui prin Legea nr. 262/2007 şi consideră că această limitare a invocării excepţiei de nelegalitate exclusiv cu privire la actele administrative individuale reprezintă opţiunea expresă a legiuitorului, iar nu o omisiune de reglementare, din moment ce a prevăzut posibilitatea atacării nelimitate în timp a actelor normative pe calea acţiunii directe.
Astfel, reţinând că HG nr. 1025/2006 este un act normativ, prima instanţă a constatat că este inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată în privinţa acestei hotărâri, având în vedere că nu este îndeplinită condiţia ca acest act să aibă caracterul de act administrativ unilateral „cu caracter individual”, apreciind că, în speţă, singura cale de a ataca dispoziţiile considerate nelegale ale art. 3 alin. (1) din HG 1025/2006 este cea prevăzută de art. 7 alin. (1) şi textele următoare din Legea nr. 554/2004.
Totodată, judecătorul fondului a avut în vedere şi faptul că dispoziţiile în cauză au fost modificate prin HG 1016 din 09 septembrie 2009, prevăzându-se expres că indemnizaţia se acordă, după caz, în cuantum de câte 600 pentru fiecare copil, inclusiv dacă este născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, şi cum nu se mai impune revocarea pe cale graţioasă prin plângere prealabilă, textul art. 3 alin. (1) din HG 1025/2006 nemaifiind în vigoare, revine instanţei să cerceteze legalitatea acestuia la data la care era în vigoare acest text în raport cu dispoziţiile legale şi constituţionale invocate de reclamantă.
În fine, în legătură cu jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie invocată, prima instanţa a reţinut că deşi se face referire la aceasta, nu se concretizează care ar fi acele decizii ce ar conduce la interpretarea că şi actele normative de rang inferior legilor şi ordonanţelor pot face obiectul excepţiei de nelegalitate, însă această practică, în măsura în care se constată argumentat că nu ar fi justificată pe temeiurile legale indicate în prezentele considerente, nu poate obliga instanţa să o urmeze, în condiţiile în care practica jurisdicţională a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu excepţia recursurilor în anulare, nu este prevăzută ca atare în C. proc. civ. ca fiind obligatorie pentru celelalte instanţe.
3.Recursul declarat de reclamantă
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta T.V., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru a se pronunţa pe fond asupra excepţiei de nelegalitate invocate.
În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond în mod greşit nu a soluţionat pe fond excepţia de nelegalitate, interpretând eronat dispoziţiile atacate, având în vedere că nu există vreo reglementare expresă care să excludă actele administrative normative de la controlul legalităţii acestora.
Recurenta-reclamantă a mai arătat faptul că Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, la alin. (1) a prevăzut că legalitatea uni act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, iar la alin. (2) al aceluiaşi text de lege nu se mai face distincţie între actul administrativ cu caracter normativ şi cel cu caracter individual.
Totodată, a criticat sentinţa atacată şi cu privire la opinia instanţei de fond, potrivit căreia jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este obligatorie pentru celelalte instanţe, întrucât, chiar dacă din punct de vedere formal afirmaţia este corectă, nu se poate face abstracţie de principiul egalităţii în justiţie şi al echităţii, mai ales că este vorba despre interese ale minorilor.
II.Soluţia pronunţată în recurs
Examinând cauza în raport cu actele şi lucrările dosarului,precum şi cu dispoziţiile legale incidente, constată că recursul este fondat, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Asupra calificării actului administrativ unilateral în speţă ca normativ sau individual.
Actul administrativ normativ cuprinde reglementări de principiu cu caracter obligatoriu, formulate în abstract, în scopul aplicării unui număr nedeterminat de cazuri şi persoane.
Din acest punct de vedere, actul în speţă este unul normativ.
Asupra admisibilităţii excepţiei de nelegalitate formulată cu privire la un act administrativ normativ
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 262/2007 „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanţei de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de nelegalitate este instanţa de contencios administrativ competentă să o soluţioneze”.
În conformitate cu dispoziţiile alin. (2) al acestui articol „Instanţa de contencios administrativ se pronunţă, după procedura de urgenţă, în şedinţă publică, cu citarea părţilor şi a emitentului. În cazul în care excepţia de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.
Într-adevăr, legiuitorul în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face trimitere în privinţa analizării legalităţii la actele administrative cu caracter individual ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepţiei de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu caracter individual, însă, în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ unilateral”fără a se mai face distincţie între cel normativ şi cel individual, fiind evident că omisiunea legiuitorului cu privire la excepţia de nelegalitate a actelor normative nu constituie fine de neprimire a excepţiei pentru aceste acte.
În virtutea principiului de drept, potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că şi în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura excepţiei de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din legea contenciosului administrativ.
Astfel, actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în cadrul procedurii excepţiei de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat, modificarea având rolul de a include în sfera actelor şi pe cele individuale, iar nu de a le exclude pe cele normative.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are în vedere şi practica constantă la nivelul secţiei de contencios administrativ şi fiscal, în sensul că ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 262/2007, s-au soluţionat pe fond excepţiile de nelegalitate invocate cu privire la actele administrative cu caracter normativ.
În raport cu considerentele arătate, Înalta Curte reţine că instanţa de fond în mod greşit a constatat că excepţia de nelegalitate a unui act administrativ nu poate fi cercetată şi în baza art. 20 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 312 alin. (5) din C. proc. civ. va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de T.V. împotriva sentinţei nr. 66 din 16 aprilie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4414/2010. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 4460/2010. Contencios → |
|---|
