ICCJ. Decizia nr. 4461/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4461/2010
Dosar nr.4212/2/2009
Şedinţa publică din 21 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta B.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, soluţionarea cererii de redobândire a cetăţeniei române şi plata de daune morale în cuantum de 1.000 RON.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a formulat cerere pentru redobândirea cetăţeniei române în anul 2004 şi nu i-a fost soluţionată până în prezent.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a aratat că cererea reclamantei a fost examinată şi avizată pozitiv la data de 18 mai 2009.
2.Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 560 din 2 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta B.D. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti (în prezent Ministerul Justiţiei), a respins cererea de obligare a pârâtului la avizarea dosarului de cetăţenie, ca rămasă fără obiect şi a admis cererea de obligare a pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 1.000 RON, obligându-l şi la plata sumei de 4 RON, cu titlu de taxă judiciară de timbru.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că cererea principală a rămas fără obiect ca urmare a avizării pozitive a cererii reclamantei de redobândire a cetăţeniei române, iar în privinţa cererii privind acordarea daunelor morale a constatat că, întrucât cererea sa de redobândire a cetăţeniei române a fost soluţionată cu depăşirea termenului rezonabil (aproape cinci ani) impus de art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei ratificată prin Legea nr. 396/2002, precum şi a termenului de 5 luni impus de Legea nr. 21/1991, fiind privată de un drept al său de natură nepatrimonială neputând să se bucure pe toată această perioadă de statutul de cetăţean român, se impune repararea prejudiciului moral.
3.Recursul declarat de pârât
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Ministerul Justiţiei, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a susţinut că nu se poate vorbi de un prejudiciu cauzat reclamantei prin nesoluţionarea cererii de acordare a cetăţeniei române, câtă vreme acordarea cetăţeniei nu constituie o obligaţie a Statului Român, invocând prevederile art. 11 din Legea nr. 21/1991, sau de un prejudiciu moral sau material cauzat de refuzul sau tergiversarea în soluţionarea acestei cereri.
Totodată, a arătat că la iniţiativa acestei autorităţi s-a modificat Legea nr. 21/1991, prin adoptarea O.U.G nr. 87/2007, O.U.G nr. 147/2008 aprobată prin Legea nr. 171/2009 şi O.U.G nr. 36/2009, prevăzându-se termene în cadrul procedurii de acordare a cetăţeniei, menite să urgenteze soluţionarea unor astfel de cereri.
În fine, recurentul-pârât a susţinut că nu se poate reţine vreo culpă a autorităţii pentru întârzierea în soluţionarea cererii reclamantei, precizând că până la adoptarea actelor normative sus menţionate legea nu prevedea termene imperative de soluţionare a acestor cereri, astfel că solicitarea de acordare a daunelor morale apare ca întemeiată, în plus, reclamanta nu a probat existenţa unui prejudiciu cauzat, iar cererea sa a fost examinată şi soluţionată pozitiv.
Cât priveşte obligarea autorităţii pârâte la plata cheltuielilor de judecată, a arătat că în mod eronat prima instanţă a dispus astfel, în condiţiile în care cererea reclamantei era soluţionată, pricina rămând fără obiect, aşadar pârâtul nu a pierdut procesul, iar la prima zi de înfăţişare a recunoscut pretenţiile reclamantei.
II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
1.Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate
În ceea ce priveşte critica referitoare la greşita soluţionare a capătul de cerere privind plata daunelor se apreciază că aceasta este fondată întrucât prima instanţă a pronunţat o hotărâre nelegală pe acest aspect.
Astfel, pentru acordarea de daune morale nu este suficientă stabilirea culpei autorităţii, ci reclamanta trebuie să dovedească daunele suferite, iar cererea formulată de reclamantă reprezintă o procedură prealabilă admiterii solicitării de redobândire a cetăţeniei române.
Indiferent dacă suma solicitată de reclamanţi este modică, iar cuantumul daunelor morale este lăsat la aprecierea judecătorului, partea care solicită plata acestora este obligată să dovedească producerea prejudiciului şi legătura de cauzalitate existentă între prejudiciu şi fapta autorităţii, or, în speţă, acestea nu au fost dovedite, cererea reclamantei fiind examinată şi avizată pozitiv, fără a se crea un prejudiciu/suferinţă acesteia.
Referitor la critica privind obligarea autorităţii pârâte în mod eronat la plata cheltuielilor de judecată, hotărârea primei instaţe este corectă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., cheltuielile de judecată sunt suportate de partea care cade în pretenţii, iar la baza răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părţii.
În speţă, instituţia recurentă a fost în culpă, pentru că era de drept în întârziere, iar acest motiv a condus la introducerea acţiunii (08 mai 2009) întrucât reclamanta a luat cunoştinţă despre faptul că cererea sa a fost avizată pozitiv la data de 18 mai 2009, de abia în Şedinţa publică din 02 februarie 2010 când pricina a rămas în pronunţare, or, în temeiul art. 275 din C. proc. civ., este consacrată în jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi acordarea cheltuielilor atunci când cererea reclamantului a fost respinsă întrucât pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţiile în timpul judecăţii.
Din soluţia pronunţată în cauză, rezultă implicit culpa procesuală a pârâtului, pentru că în plata cheltuielilor judiciare intră atât cheltuielile făcute anterior introducerii cererii de chemare în judecată, care sunt în strânsă legătură cu judecata, cât şi cheltuielile făcute în timpul judecăţii, aşadar nerezolvarea cererii reclamantei într-un termen rezonabil se datorează pârâtului, care nu a întreprins diligenţele necesare privind verificarea stadiului cererii reclamantului şi comunicarea unui răspuns în această privinţă.
2.Soluţia pronunţată în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (2) din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte va admite recursul formulat şi va modifica sentinţa atacată, în sensul înlăturării obligării pârâtului la plata daunelor morale, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 560 din 2 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că înlătură obligarea pârâtului la plata daunelor morale.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4460/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4471/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
