ICCJ. Decizia nr. 4460/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4460/2010
Dosar nr. 7068.1/97/2008
Şedinţa publică din 21 octombrie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii S.R.C., T.I., N.P.D., P.B.M. şi M.S.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii M.A.I. şi I.G.P.R., anularea deciziei de imputare din 28 mai 2008 emisă de inspectorat, a hotărârii din 9 iulie 2008 emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul I.G.P.R. şi hotărârea nr. 83 din 15 septembrie 2008 emisă de Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor din cadrul M.A.I., precum şi a măsurilor complementare.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat, în esenţă, că au făcut parte dintr-o comisie de cercetare administrativă constituită în vederea cercetării împrejurărilor producerii unui accident auto în care a fost implicat inspectorul de poliţie F.M.V. şi pentru că nu au definitivat dosarul de cercetare administrativă în 60 de zile, comisia constituită la nivelul I.G.P.R. a apreciat că vinovaţi de producerea prejudiciului rezultat din accidentul arătat sunt reclamanţii, membrii în comisia de cercetare administrativă, imputându-le suma de 4.905 RON.
Reclamanţii au mai susţinut că au fost împiedicaţi obiectiv de derularea cercetărilor penale împotriva numitului F.M.V., suspendând pe perioada derulării acestora cercetarea administrativă.
Prin sentinţa nr. 631/CA din 12 martie 2009, Tribunalul Hunedoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea reclamanţilor şi a dispus anularea deciziei de imputare din 28 mai 2008, hotărârea din 9 iulie 2008 şi hotărârea din 15 septembrie 2008, emise sau adoptate de autorităţile pârâte.
În considerentele acţiunii, s-a reţinut că acţiunea formulată de reclamanţi este întemeiată.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs pârâţii M.A.I. şi I.G.P.R. susţinând că actele atacate sunt emise sau adoptate de autorităţi publice centrale, cu competenţă la nivelul întregului minister şi, respectiv, la nivelul poliţiei române, apreciind astfel că instanţa competentă a cenzura astfel de acte, este Curtea de Apel Alba Iulia.
Prin Decizia nr. 1022/CA din 06 octombrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia a admis recursurile pârâţilor M.A.I. şi I.G.P.R., a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ, constatând incidenţa prevederilor art. 304 pct. 3 şi art. 10 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.
Învestită cu soluţionarea pricinii în primă instanţă, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a înregistrat cauza sub nr. 7068.1/97/2008.
2.Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 265/F/CA din 15 decembrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanţii S.R.C., T.I., N.P.D., P.B.M. şi M.S.M. în contradictoriu cu pârâţii M.A.I. şi I.G.P.R., a anulat Decizia de imputare din 28 mai 2008 emisă de I.G.P.R., precum şi Hotărârile din 09 iulie 2008 a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor din cadrul I.G.P.R. şi din 15 septembrie 2008 emisă de Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, inclusiv a măsurilor complementare.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că la data de 04 iulie 2007 inspectorul de poliţie F.M.V. din cadrul I.P.J. Hunedoara, fiind în misiune, a condus autoturismul din dotare marca V.V., iar pe raza oraşului P. a fost implicat într-un eveniment rutier şi pierzând controlul volanului s-a răsturnat, accidentul soldându-se cu vătămarea lucrătorului de poliţie şi avarierea autoturismului.
Prima instanţă a reţinut că pentru stabilirea persoanelor răspunzătoare de producerea evenimentului rutier cauzator de prejudicii, la începutul anului 2007 la nivelul I.P.J. Hunedoara a fost numită o comisie de cercetare administrativă, formată din reclamanţii S.R.C., T.I., N.P.D., P.B.M. şi M.S.M., care a întocmit pe numele inspectorului de poliţie F.M.V. procesul verbal de contravenţie, pentru încălcarea dispoziţiilor art. 48 din OUG nr. 195/2002, cu modificările ulterioare; acesta din urmă a obţinut anularea acestui act, situaţie în care comisia a solicitat forului superior, în conformitate cu prev.art. 23 alin. (2) din OG nr. 121/1998, aprobarea prelungirii termenului de soluţionare a dosarului de cercetare administrativă, iar prin adresa nr. 265.635/2007 pârâtul I.G.P.R. a comunicat aprobarea prelungirii termenului de efectuare a cercetării administrative cu 60 de zile.
La data de 2 noiembrie 2007 comisia de cercetare administrativă, a întocmit procesul verbal în fază de concept, stabilind în conformitate cu prevederile pct. 6 din Instrucţiunile nr. 830 din 20 ianuarie 1999 – privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse, că vinovat de producerea de pagube materiale Ministerului Internelor şi Reformei Administrative prin avarierea autoturismului se face inspectorul de poliţie F.M.V., urmând a se recupera de la acesta suma de 4.905 RON; totodată a propus ca partea de pagubă ce depăşeşte cuantumul imputabil, respectiv diferenţa dintre valoarea de inventar a autoturismului şi suma de 4.950 RON să fie scăzută din evidenţa contabilă a I.P.J. Hunedoara ţinând seama de faptul că autoturismul în cauză avea o vechime de funcţionare de 10 ani şi 177.283 km echivalenţi efectuaţi.
Ca urmare a procesului verbal menţionat, pârâtul I.G.P.R. a emis Decizia de imputare din 28 mai 2008, a sumei de 4.905 RON, în sarcina reclamanţilor, pentru neefectuarea în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) şi (2) din OG nr. 121/1998 a cercetării administrative a inspectorului de poliţie F.M.V. implicat în evenimentul rutier din 4 iulie 2007.
Împotriva acestei decizii de imputare reclamanţii au formulat contestaţie care a fost respinsă ca neîntemeiată prin hotărârea din 9 iulie 2007 a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor din cadrul I.G.P.R., hotărâre pe care la rândul au atacat-o, iar prin hotărârea din 15 septembrie 2008 a Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor din cadrul M.I.R.A. s-au respins plângerile formulate de ei, reţinându-se că aceştia se fac vinovaţi pentru neluarea măsurilor necesare pentru efectuarea cercetării administrative.
Prima instanţă a reţinut că respectiva Comisie de stabilire a răspunderii materiale, nu a procedat la efectuarea demersurilor pentru cercetarea administrativă, decât începând cu 25 septembrie 2007 când s-a stabilit că fapta producătoare a pagubei materiale nu este infracţiune, ci este contravenţie, astfel cum Parchetul de pe lângă Judecătoria P. a stabilit că din acest motiv lucrării nu i se atribuie număr unic.
Aşa fiind, prima instanţă a apreciat că pe durata de la producerea accidentului (a pagubei) de către angajatul I.P.J. Hunedoara, - F.M.V. – 4 iulie 2007, şi până în 25 septembrie 2007 existau motive de întrerupere a termenului de 60 de zile conform art. 11 alin. (2) din O.U.G nr. 121/1998 şi pct. 29 şi 30 din Instrucţiunile 830/1999, întrucât abia la 25 septembrie 2007 s-a stabilit expres că fapta nu constituie infracţiune.
Totodată, a reţinut că termenul de 60 de zile care a început să curgă la 25 septembrie 2007 a fost prelungit pentru motive temeinice cu 60 de zile, iar ancheta administrativă pentru stabilirea răspunderii materiale a fost finalizată la 19 noiembrie 2007, conform procesului verbal aprobat la 26 noiembrie 2007, în termen legal.
Concluzionând, judecătorul fondului a constatat astfel că Decizia de imputare emisă în sarcina reclamanţilor, conform art. 176 din Instrucţiunile 830/1999, este nelegală, întrucât paguba trebuia şi putea fi reparată de către autorul accidentului la data finalizării cercetării administrative, iar nu de către reclamanţi, care nu au un comportament culpabil ca membrii ai comisiei de cercetare administrativă pentru stabilirea răspunderii materiale.
De asemenea, prima instanţă a avut în vedere, în subsidiar, şi faptul că ulterior încheierii actelor comisiei din care au făcut parte reclamanţii, contravenţia reţinută în sarcina angajatului I.P.J Hunedoara a fost desfiinţată prin sentinţa civilă nr. 5470 din 14 decembrie 2007 a Judecătoriei P. pentru lipsa probării faptei contravenţionale, aspect ce are relevanţă şi asupra răspunderii materiale, în sensul că nefiind probată fapta producătoare a prejudiciului, prejudiciul nu putea fi recuperat ulterior datei de 15 decembrie 2007 nici de la angajatul F.M.V. şi cu atât mai puţin de la membrii comisiei de cercetare administrativă – reclamanţii din cauză.
3.Recursurile declarate de pârâţi
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs I.G.P.R. şi M.A.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând prevederile art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenţii-pârâţi au arătat, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea prevederilor pct. 3, 81 şi 176 din Instrucţiunile nr. 830/1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse, ale art. 22 şi 34 din O.G nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor.
În speţă, recurenţii-pârâţi au arătat că obiectul cercetării administrative îl constituie paguba produsă bugetului de stat, ca urmare a nerespectării de către comisia de cercetare administrativă constituită la nivelul I.P.J. Hunedoara a termenului de 60 de zile pentru efectuarea cercetării administrative şi înregistrării procesului verbal, prevăzut de art. 23 alin. (1) din OG nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, cu ocazia efectuării cercetării administrative declanşate împotriva inspectorului de poliţie F.M.V., care în data de 04 iulie 2007, fiind în misiune, a condus autoturismul din dotare marca V.V., ce a fost implicat într-un accident rutier şi părăsind partea carosabilă s-a răsturnat, rezultând vătămarea ofiţerului şi avarierea autoturismului.
Astfel, au susţinut că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din OG nr. 121/1998, în care trebuia să se efectueze cercetarea administrativă de către intimaţii-reclamanţi, este un termen de prescripţie a răspunderii materiale, şi prin urmare reclamanţii se fac vinovaţi de nerecuperarea pagubei de la persoana vinovată de producerea accidentului. Totodată, au învederat că în cauză sunt incidente prevederile art. 34 din O.G nr. 21/1998, potrivit cărora, după expirarea termenelor prevăzute la art. 23 alin. (1) şi (2) şi la art. 25 alin. (4) paguba se impută celor vinovaţi de neefectuarea cercetării administrative sau neemiterea deciziei de imputare, cu excepţia situaţiilor în care s-a dispus repunerea în termen, iar conform pct. 176 alin. (1) din Instrucţiunile M.I. nr. 830/1999 nerespectarea termenelor sus menţionate duce la pierderea dreptului de stabilire a răspunderii materiale în sarcina persoanelor vinovate de producerea pagubei.
Recurenţii-pârâţi au mai arătat că răspunderea materială se stabileşte independent de răspunderea disciplinară, administrativă sau penală şi pe cale de consecinţă de cea contravenţională, astfel cum se prevăd în pct. 3 din Instrucţiunile M.I. nr. 830/1999.
Având în vedere prevederile citate, recurenţii-pârâţi au susţinut că la data de 05 iulie 2007 trebuia dispusă efectuarea cercetării administrative şi nu la data de 25 septembrie 2007 astfel cum eronat a reţinut instanţa de fond, şi tot în mod eronat s-a reţinut aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din OG nr. 121/1998 ca urmare a faptului că paguba nu a fost produsă printr-o faptă ce constituie infracţiune, întrucât intimaţii-reclamanţi au recunoscut, de altfel, că nerespectarea termenului legal de soluţionare s-a datorat aprecierii greşite că declanşarea acestei activităţi trebuie realizată după definitivarea cercetării prealabile şi luarea unei măsuri contravenţionale, iar împotriva procesului verbal aceştia nu au formulat obiecţiuni sau observaţii.
În fine, recurenţii-pârâţi au concluzionat prin a arăta că sunt întrunite condiţiile prevăzute la pct. 6 din Instrucţiunile nr. 830/1999, în sensul că există un prejudiciu material, paguba materială a fost creată prin nerespectarea prevederilor art. 23 alin. (1) şi (2) din OG 121/1998, fapta a fost comisă din culpă şi, între faptă şi paguba materială, există un raport de cauzalitate potrivit pct. 176 alin. (1) şi (2) din Instrucţiunile nr. 830/1999.
4. Apărarea intimaţilor-reclamanţi
Prin întâmpinarea formulată, intimaţii-reclamanţi au solicitat respingerea recursurilor, invocând prevederile pct. 6 lit. b) din Instrucţiunile nr. 830/1999. Au arătat că, urmare evenimentului rutier produs, în cauză s-a întocmit un proces-verbal de cercetare la faţa locului, care s-a comunicat conducerii I.P.J Hunedoara pentru a fi efectuate cercetări, însă membrii comisiei de cercetare administrative au fost sub impresia că în cauză există un dosar de cercetare penală.
De asemenea, au învederat că s-a dispus cercetarea ofiţerului de poliţie care a produs accidentul rutier, în Comisia de disciplină, pentru pagube materiale aduse inspectoratului şi s-a stabilit că nu se face vinovat de abaterea disciplinară prevăzută de art. 57 lit. f) din Legea nr. 360/2002.
Totodată, intimaţii-reclamanţi au susţinut că termenul de soluţionare a dosarului de cercetare administrativă curge din momentul în care conducătorul unităţii ia cunoştinţă de producerea unei pagube, în cauză din 05 iulie 2007, termen prelungit cu 60 de zile, caz în care termenul de finalizare a cercetării era la 02 noiembrie 2007, dată la care comisia a întocmit procesul verbal în fază de concept, ce a marcat definitivarea cercetării, încadrându-se astfel în termenul de 120 de zile, compus din 60 de zile termenul iniţial plus 60 de zile prelungire a termenului.
II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.
1.Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate
Potrivit prevederilor OG nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, „Comandantul sau şeful unităţii care a constatat sau a luat cunoştinţă de producerea unei pagube dispune, în scris, de îndată, efectuarea cercetării administrative” [art. 22 alin. (1) iar „Termenul pentru efectuarea cercetării administrative şi înregistrarea actului de cercetare este de cel mult 60 de zile de la data când comandantul sau şeful unităţii a constatat sau a luat cunoştinţă de producerea pagubei]” art. 23 alin. (1).
Conform aceloraşi prevederi, cercetarea administrativă se efectuează de comisia de cercetare administrativă din unitatea unde
s-a constatat producerea pagubei. În alin. (2) al textului, art. 23 coroborat cu Instrucţiunile nr. 830/1999 se prevede că, pentru motive temeinic justificate, la cerere, comandantul sau şeful eşalonului superior poate prelungi acest termen cu încă 60 de zile, prin ordin scris.
În speţă, I.P.J. Hunedoara este unitatea unde s-a constatat producerea pagubei, unitate care a înregistrat şi prejudiciul. Conducătorul instituţiei a luat cunoştinţă de producerea evenimentului şi a pagubei materiale la data de 5 iulie 2007, potrivit rezoluţiei comisarului de poliţie S.R.C. ce poartă aceeaşi dată, prin care se dispune a se urmări dacă s-a întocmit dosar penal în vederea stabilirii răspunderii materiale, şi care se afla la conducerea inspectoratului, conform dispoziţiei de zi pe unitate a şefului I.P.J. Hunedoara.
Instanţa de control judiciar reţine că procedura cercetării prealabile faţă de inspectorul de poliţie F.M.V. a fost declanşată prin dispoziţia nr. 410363 din 05 iulie 2007, iar prin dispoziţia de zi pe unitate nr. S/177302 din 04 ianuarie 2007 a fost stabilită comisia de cercetare administrativă, modificată prin dispoziţia de zi pe unitate nr. S/177345 din 06 martie 2007, compusă din membrii S.R.C., T.I., N.P.D., P.B.M. şi M.S.M.-reclamanţi în cauză.
De reţinut este faptul că, în cauză, Comisia numită pentru răspunderea materială a început cercetarea administrativă începând cu data de 25 septembrie 2007, dată la care s-a stabilit că fapta producătoare a pagubei materiale nu este infracţiune, ci contravenţie, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria P., la cererea Poliţiei municipiului P., care a hotărât că, din acest considerent, lucrării nu i se atribuie număr unic.
Prin urmare, s-a întocmit pe numele inspectorului de poliţie F.M.V. procesul verbal de contravenţie pentru încălcarea dispoziţiilor art. 48 din OUG 195/2002, cu modificările ulterioare, situaţie în care comisia de cercetare administrativă formulată din reclamanţi a solicitat forului superior, conform art. 23 alin. (2) din OG 121/1998 aprobarea prelungirii termenului de soluţionare a dosarului de cercetare administrativă, termen ce a fost prelungit cu încă 60 de zile de I.G.P.R. şi adus la cunoştinţa I.P.J Hunedoara, conform adresei din 26 octombrie 2007.
Or, în raport de considerentele arătate, rezultă cu evidenţă incidenţa prevederilor art. 11 alin. (2) din OUG nr. 121/1998 şi ale pct. 29 şi 30 din Instrucţiunile nr. 830/1999, existând motive de întrerupere a termenului de 60 de zile, pe perioada cuprinsă între producerea pagubei – 04 iulie 2007 şi până la 25 septembrie 2007 – când s-a stabilit expres că fapta nu este infracţiune, ci contravenţie, care au condus la prelungirea duratei cercetării administrative.
Aşadar, aşa cum corect a reţinut şi judecătorul fondului, instanţa de control judiciar constată că termenul de 60 de zile a început să curgă la data de 25 septembrie 2007, fiind prelungit în condiţii
legale şi pentru motive temeinice cu încă 60 de zile, iar cercetarea administrativă pentru stabilirea răspunderii materiale a fost finalizată la 19 noiembrie 2007, conform procesului verbal aprobat la 26 noiembrie 2007, în termenul legal impus de lege, începând cu 25 septembrie 2007 şi sfârşind la 19 noiembrie 2007.
În plus, în acord cu cele reţinute în considerentele hotărârii recurate, fapta producătoare a pagubei materiale nu a fost reţinută nici măcar ca şi contravenţie, deci cu atât mai mult paguba nu poate fi recuperată de la intimaţii-reclamanţi, cum susţin recurenţii-pârâţi.
Înalta Curte apreciază astfel că hotărârea instanţei de fond, care în mod legal a constatat nelegalitatea actelor administrative atacate în cauză, este pusă la adăpost de orice critică.
2.Soluţia pronunţată în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 3041 din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de I.G.P.R. şi M.A.I. împotriva sentinţei nr. 265/F/CA din 15 decembrie 2009 a Curţii de Apel Ala Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4458/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 4461/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
