ICCJ. Decizia nr. 4493/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4493/2010
Dosar nr. 35783/3/2008
Şedinţa publică de la 22 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii şi procedura derulată în primă intanţă
Prin acţiunea formulată, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat instanţei de contencios administrativ constatarea calităţii pârâtului I.C. de lucrător al Securităţii.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâtul a avut calitatea de şef al Securităţii Oraşului Huşi şi ulterior şef al Securităţii Municipiului Bârlad. În această calitate, a supravegheat operativ diverse persoane, prin interceptarea convorbirilor telefonice şi folosirea de informatori, şi a procedat la deschiderea mapei de verificare pentru o persoană care a participat la revolta muncitorilor din noiembrie 1987, ulterior această persoană fiind condamnată la 2 ani închisoare cu suspendare, pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri.
Iniţial acţiunea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, care, prin încheierea din data de 05 decembrie 2008, a scos-o de pe rol şi a înaintat-o Curţii de Apel Bucureşti, în temeiul art. 34 din O.U.G. nr. 24/2008.
Pârâtul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, excepţie respinsă de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 807 din 19 mai 2009.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 3926 din 17 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul I.C. şi a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că din materialul depus de reclamant la dosar reiese că, în calitatea sa de ofiţer de Securitate, pârâtul a dispus şi coordonat măsuri de supraveghere informativă a unor persoane, fie prin folosirea de tehnică operativă, fie prin folosirea de informatori. Aceste măsuri au avut ca rezultat îngrădirea şi chiar suprimarea unor drepturi şi libertăţi ale omului, în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, precum dreptul la respectarea vieţii private şi libertatea de gândire şi conştiinţă.
Instanţa de fond a avut în vedere şi înscrisurile depuse în dosarul Tribunalului, din care rezultă că s-a dispus încadrarea informativă a numitului I.N., precum şi faptul că pârâtul a aprobat urmărirea informativă a numitului P.N., pentru „prevenirea desfăşurării de către suspect a unor acţiuni propagandă duşmănoasă” şi a solicitat folosirea mijloacelor tehnice pentru obţinerea de informaţii de la aceeaşi persoană.
3. Recursul exercitat împotriva sentinţei
Pârâtul I.C. a declarat recurs împotriva hotărârii instanţei de fond, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat că sentinţa este motivată prin referire la înscrisuri care nu i-au fost niciodată comunicate, fiind privat de dreptul de a se apăra şi de a le contracara, în condiţiile în care, din cauza distanţei, a fost împiedicat să se prezinte la termenele de judecată.
A mai arătat că din probatoriul administrat nu rezultă că activitatea lui s-a încadrat în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul-pârât şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, în sfera noţiunii de „lucrător al Securităţii” intră „orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi ale omului”.
Instanţa de fond a reţinut, în mod corect, că probele administrate fac dovada că activitatea desfăşurată de recurentul-pârât în calitate de ofiţer al Securităţii se încadrează în ipoteza textului de lege citat, cu referire la înscrisuri privind verificarea informativă a unor persoane determinate, pentru identificarea sau prevenirea unor atitudini potrivnice regimului comunist, măsuri care s-au concretizat prin urmărirea persoanelor, interceptarea corespondenţei şi a comunicaţiilor telefonice, investigaţii sau percheziţii la domiciliu, lezând astfel libertatea de exprimare şi dreptul la viaţa privată.
Verificând actele de procedură aflate la dosarele Tribunalului Bucureşti şi al Curţii de Apel Bucureşti, Înalta Curte constată că la fiecare termen pârâtul a fost reprezentat de avocat, mai puţin la ultimul termen de judecată în faţa Curţii de apel, când procedura a fost legal îndeplinită, în condiţiile art. 92 alin. (4) C. proc. civ.
Potrivit art. 152 C. proc. civ., dacă, la orice termen stabilit pentru judecată, se înfăţişează numai una dintre părţi, instanţa, după ce va cerceta toate lucrările din dosar şi va asculta susţinerile părţii, se va pronunţa pe temeiul dovezilor administrate, putând primi excepţiile şi apărările părţii care lipseşte.
În ceea ce priveşte regularitatea administrării probei cu înscrisuri, Înalta Curte reţine, potrivit celor consemnate în încheierea din data de 31 octombrie 2008, că documentele utilizate ca probe au fost depuse la dosar, de către reprezentantul reclamantului, în şedinţa publică de la acea dată, când dosarul se afla pe rolul Tribunalului Bucureşti, o copie fiind comunicată apărătorului pârâtului, prezent în şedinţă.
Prin urmare, contrar susţinerilor recurentului-pârât, în cauză au fost respectate principiul contradictorialităţii şi dreptul la apărare.
2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de I.C. împotriva sentinţei civile nr. 3926 din 17 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4476/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4506/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
