ICCJ. Decizia nr. 4476/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4476/2010
Dosar nr. 907/2/2010
Şedinţa publică de la 21 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1677 din 13 aprilie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta D.M.C., reprezentată de Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici, în contradictoriu cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, privind suspendarea executării adresei de preaviz din 22 decembrie 2009, emisă de autoritatea pârâtă, prin care i s-a comunicat că începând cu 23 decembrie 2009 se acordă preaviz de 30 de zile calendaristice, după care raportul de serviciu al acesteia va înceta.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că, în speţă, reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, şi anume, cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Astfel, reclamanta nu a făcut dovada existenţei unui caz bine justificat, aspectele invocate neconstituind argumente juridice aparent valabile referitoare la legalitatea actului atacat, în sensul prevăzut de lege.
Or, aprecierea cumulativă a îndeplinirii celor două condiţii prevăzute de lege trebuie să se facă în concordanţă cu caracterul de măsură de protecţie provizorie pe care îl are suspendarea executării actului administrativ, iar din acest punct de vedere nu se poate realiza o analiză separată a condiţiei cazului bine justificat, fără să se aibă în vedere şi prejudiciul cauzat reclamantei prin executarea deciziei de preaviz.
Aşa fiind, judecătorul fondului a constatat că motivul deciziei de preaviz îl reprezintă reorganizarea instituţiei angajatoare ca urmare a Legii nr. 329/2009 şi H.G. nr. 1381/2009, or nereţinând argumente juridice aparent valabile referitoare la legalitatea actului contestat, chiar dacă s-ar putea reţine ca fiind îndeplinită condiţia privind paguba iminentă în contextul în care după expirarea termenului de 30 de zile reclamantei îi va înceta raportul de serviciu, a apreciat că nu se poate dispune suspendarea actului administrativ pentru că nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii prevăzute de lege.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs D.M.C., criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât a fost dată cu greşita aplicare a legii.
S-a apreciat în recurs că Recomandarea nr. R (89) 8 adoptată de Consiliul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei se referă la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă. Prin acest act s-a introdus de fapt o protecţie jurisdicţională a persoanelor faţă de autorităţile administrative şi actele emise de acestea, lucru pe care prima instanţă nu l-a avut în vedere când a pronunţat sentinţa în litigiu.
Cazul bine justificat precizează recurenta, trebuie analizat şi în funcţie de argumentele juridice aparent valabile faţă de nelegalitatea actului administrativ, iar suspendarea trebuie privită ca o măsură provizorie, de protecţie.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Examinând actele dosarului şi motivele de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Prin adresa de preaviz, recurentei D.M.C. i s-a adus la cunoştinţă că începând cu 23 decembrie 2009 se acordă preaviz de 30 de zile, dată după care raportul de serviciu al acesteia se va încheia conform art. 14 din Legea nr. 554/2004 în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond.
Prin urmare legea prevede posibilitatea suspendării executării actului administrativ doar dacă există cele două condiţii cumulativ îndeplinite cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Recomandarea R (89)8 a Consiliului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, invocată de recurentă, se referă la protejarea jurisdicţiei provizorie, însă este de esenţă ca această protecţie să fie efectivă şi să stopeze consecinţe grave ale executării actului administrativ.
În speţă, recurenta a invocat existenţa cazului bine justificat, prin aceea că măsura este contradictorie legislaţiei în vigoare – Legea nr. 188/1999, însă structurile teritoriale au fost desfiinţate ca urmare a reorganizării şi în concordanţă cu acordurile cadrul încheiate cu Comisia Europeană şi F.M.I., astfel încât eliberarea sa din funcţie are cauze legale rezultate din reorganizarea agenţiei.
Nu se poate aprecia că ar exista o îndoială serioasă asupra legalităţii actului - preavizul - întrucât el este fondat pe dispoziţiile Legii nr. 329/2009 şi pe respectarea prevederilor H.G. nr. 1381/2009.
Aceste legi iau în consideraţie posibilitatea reorganizării instituţiei la care recurenta a fost funcţionat public, termenul de preaviz fiind respectat şi dat conform art. 99 din Legea nr. 188/1999, republicată.
Referitor la paguba iminentă, recurenta nu a făcut dovada unui prejudiciu material previzibil, motiv pentru care Curtea de apel fără să antameze fondul pricinii a considerat că argumentele acesteia (recurentei) nu pot fi reţinute în sensul îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Aşa fiind, în raport de toate aceste argumente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază, că în mod legal prima instanţă a statuat că în speţă nu sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, chiar dacă după expirarea preavizului, recurenta-reclamantă ar putea avea o pagubă iminentă.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciind că sentinţa atacată este legală şi temeinică, va respinge recursul declarat de D.M.C., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.M.C. reprezentată de Sindicatul Naţional al funcţionarilor publici împotriva sentinţei nr. 1677 din 13 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4462/2010. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 4493/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
