ICCJ. Decizia nr. 476/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 476/2010
Dosar nr. 26805/3/2008
Şedinţa publică din 2 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Soluţia primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 742 din 24 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea formulată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul R.C., constatându-se calitatea acestuia din urmă de colaborator al Securităţii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că pârâtul a fost recrutat la 13 octombrie 1976 la UM 0811 Constanţa, unde a îndeplinit stagiul militar, acesta semnând angajamentul de a sprijini organele de securitate în activitatea desfăşurată privind descoperirea şi lichidarea infracţiunilor îndreptate împotriva securităţii statului, numele conspirativ stabilit fiind "L.".
A mai reţinut judecătorul fondului că în perioada formală de colaborare, de la data semnării angajamentului (1976) la abandonarea acestuia (1981) nu s-a manifestat cu evidenţă intenţia pârâtului de a sprijini efectiv organele de represiune, apreciind că o atare concluzie se impune faţă de conţinutul informaţiilor furnizate ofiţerului de legătură de-a lungul timpului, acestea vizând în mod constant aspecte neutre sau pozitive.
Relevantă însă în speţa dedusă judecăţii a fost apreciată a fi nota raport nr. 14466/005 întocmită de lt. col. M.M. din cadrul MI – Serviciul Municipal Petroşani la 5 iulie 1979, în care ofiţerul consemnează că recurentul-pârât i-a comunicat că într-o discuţie avută cu numitul C.C., muncitor la I.M. Lupeni, aceasta s-a arătat nemulţumit de faptul că, fiind membru al cultului penticostal, a lipsit mai multe zile de la serviciu în zilele de sâmbătă şi din această cauză conducerea I.M. Lupeni intenţionează să-i desfacă contractul de muncă, afirmând că dacă i se desface contractul de muncă, când va veni conducătorul ţării în Valea Jiului se va arunca în faţa maşinii pentru a-i putea aduce la cunoştinţă persecuţia credincioşilor din acest cult.
Judecătorul fondului a apreciat că exprimarea formală a adeziunii de sprijin a organelor de securitate, coroborată cu informaţiile examinate, ce au avut ca urmare îngrădirea drepturilor fundamentale la liberă exprimare, respectiv libertatea gândirii, conştiinţei şi religiei, formează conţinutul noţiunii de colaborare cu Securitatea, în sensul legii.
Totodată, s-a reţinut că informaţia furnizată constând în manifestarea nemulţumirii angajatului C. cu privire la iminenta desfacerii contractului de muncă în condiţiile nemotivării de către angajator a absenţelor din zilele de sâmbătă, absenţe cauzate de respectarea normelor religioase impuse de cultul al cărui adept era C.C., şi exprimarea dorinţei de a face cunoscută conducătorului statului printr-o acţiune de protest a acestei nemulţumiri, constituie o atitudine potrivnică regimului totalitar comunist.
2. Motivele de recurs formulate de recurentul-pârât R.C.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs reclamantul, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9, 8 şi 7 C. proc. civ., în susţinerea cărora a prezentat, în esenţă, următoarele critici:
- în mod greşit instanţa de fond a apreciat şi a stabilit calitatea sa de colaborator al Securităţii pe baza unui singur act, respectiv a unei singure relatări;
- deşi prima instanţă, în mod corect nu a luat în considerare 17 din cele 18 înscrisuri prezentate de reclamanta-intimată, în mod greşit a ajuns totuşi la concluzia că sunt întrunite cerinţele legale prevăzute de art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008, deşi în acest text legiuitorul foloseşte exclusiv pluralul, atunci când se referă la note, rapoarte şi relatări;
- înscrisul pe baza căruia instanţa a admis acţiunea reclamantului Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii este irelevant întrucât din cuprinsul notei raport nr. 14466/005 întocmită la data de 5 iulie 1979 rezultă că acţiunea definitorie pentru activitatea colaboratorului este aceea de a „denunţa" ceea ce nu este cazul cu privire la conţinutul acelei note;
- deducţia instanţei în sensul îngrădirii drepturilor fundamentale de personal la care se face referire în nota apreciată ca relevantă nu este logică;
- în sensul art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se susţine că documentele prezentate nu au relevanţă nici în mod direct şi nici indirect astfel că nu pot servi ca temei al verdictului stabilit, acela de colaborator al Securităţii;
- este greşită susţinerea instanţei în sensul că nu se impunea şi analizarea „aspectelor subiective" respectiv a motivaţiilor ce au stat la baza activităţii de colaborare, întrucât, în opinia recurentului, în acest fel, este încălcat şi dreptul la imagine al persoanei vizate, pe care nici o autoritate nu-l poate ştirbi;
- în mod eronat şi cu încălcarea legii nu au fost valorificate şi apreciate în cauză evidenta lipsă a dorinţei recurentului de a colabora şi pasivitatea în care acesta a rămas, faţă de solicitările de colaborare;
- hotărârea nu cuprinde în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ. motivele pe care se sprijină, înlăturând fără argumentare probele testimoniale şi cea cu expertiza grafologică, cerută de pârât.
3. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Recursul nu este fondat.
Examinând sentinţa atacată în raport de motivele de recurs formulate, faţă de prevederile legale incidente din materia supusă analizei şi sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate care să impună fie casarea, fie modificarea hotărârii atacate, în considerarea celor în continuare arătate.
Înalta Curte apreciază că prima instanţă a examinat şi valorificat în mod corect materialul probator existent la dosar, raportat la prevederile legale incidente, respectiv art. 2 lit. b) teza I din OUG nr. 24/2008.
În acord cu cele reţinute de prima instanţă, Înalta Curte apreciază că activitatea desfăşurată de recurentul-reclamant de la semnarea angajamentului, 1976, şi până la abandonarea în anul 1981, sub numele conspirativ de „L." se circumscrie noţiunii de colaborator al Securităţii, în sensul în care aceste termen este definit de art. 2 lit. b) teza I din OUG nr. 24/2008.
Este adevărat că prima instanţă a apreciat, cu privire la marea majoritate a notelor informative furnizate de recurentul reclamant că acestea conţineau relatări neutre ce nu erau de natură a antrena consecinţe negative pentru persoanele menţionate, în sensul art. 2 lit. b) din actul normativ menţionat. Totodată însă Înalta Curte apreciază că nu este fondată critica recurentului vizând nejustificata reţinere a calităţii sale de colaborator al Securităţii, în temeiul unor informaţii cuprinse în nota raport nr. 14466/005 din 5 iulie 1979, faţă de cerinţele legale ale textului sus-indicat.
Astfel, din modalitatea în care este definită noţiunea de „colaborator al securităţii" în cuprinsul art. 2 lit. b) teza I din OUG nr. 24/2008, text al cărui conţinut a fost reprodus şi în cuprinsul hotărârii primei instanţe, Înalta Curte reţine, în primul rând, că legiuitorul nu distinge după cum informaţia furnizată era sau nu la îndemâna Securităţii sau putea fi cunoscută oricum pe alte căi.
Definiţia colaboratorului Securităţii se raportează exclusiv la atitudinea infirmatorului care trebuia doar să conştientizeze consecinţele delaţiunii sale, respectiv că, în mod normal, raportat la realităţile vremii, informaţia sa nu putea fi trecută cu vederea, ci ar fi condus de regulă, cel puţin la deschiderea unei acţiuni informative sau la efectuarea unor verificări asupra persoanei vizate.
Totodată definiţia dată de art. 2 lit. b) nu cere existenţa unei pluralităţi de acte de colaborare, după cum a mai statuat deja Înalta Curte în jurisprudenţa[1] sa, fiind suficientă şi o singură informaţie care să respecte însă condiţiile impuse de această prevedere, respectiv (i) denunţarea unor atitudini potrivnice regimului comunist şi (ii) vizarea încadrării unor drepturi fundamentale ale omului, astfel că nici sub acest aspect criticile recurentului nu sunt fondate.
Nefondate sunt şi criticile recurentului vizând lipsa de relevanţă a conţinutului notei ce a atras constatarea calităţii sale de colaborator al Securităţii. Actele dosarului atestă că, pe lângă informaţiile apreciate ca fiind fără valoare informativă, sau cu valoare redusă, recurentul a denunţat atitudinea şi intenţiile potrivnice regimului comunist ale unui muncitorla I.M. Lupeni, care, fiind membru al cultului penticostal a lipsit mai multe zile de la serviciu, în zilele de sâmbătă, afirmând că în situaţia în care îi va fi desfăcut contractul de muncă se va arunca în faţa maşinii conducătorului ţării de la acea dată, pentru a informa cu privire la persecuţiile la care sunt supuşi credincioşi acestui cult.
Înscrisurile depuse relevă şi împrejurarea că urmare a acestei informări, persoana respectivă a fost luată „în evidenţa celor suspecţi" de către organele de securitate (fila 3 dosar fond).
Or, în aceste condiţii nu se poate reţine că în raport cu rigorile regimului trecut recurentul nu ar fi avut reprezentarea consecinţelor informaţiilor furnizate şi nu ar fi acceptat producerea lor, acestea presupunând în mod evident cel puţin efectuarea unor investigaţii suplimentare asupra celui luat în evidenţă, cu consecinţa încălcării dreptului lui la viaţa privată şi la propriile convingeri religioase şi cu consecinţa încălcării libertăţii de conştiinţă.
În fine, nefondate sunt şi toate celelalte critici ale recurentului vizând nevalorificarea de către prima instanţă a lipsei evidente de colaborare şi în general neanalizarea „aspectelor subiective" raportate la activitatea de colaborare, pe de-o parte, pentru că aşa cum corect s-a apreciat, legiuitorul nu a supus examinării pe cale judiciară a motivaţiilor ce au stat, de la caz la caz, la baza activităţii de colaborare, nefiind stabilite grade diferite de culpă sau de exonerare, după caz, din această perspectivă.
În plus, în cauză nu s-a pretins, practic, nici exercitarea unei constrângeri de ordin moral pentru acceptarea colaborării iar simplele consideraţiuni ale recurentului vizând relativa pasivitate în care s-a aflat în perioada colaborării, chiar dacă posibil a fi argumentate din punct de vedere moral, nu constituie, raportat la textele legale aplicabile, cauze de exonerare de la reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii.
În consecinţă, reţinând netemeinicia criticilor formulate de recurentul-reclamant, se va respinge ca nefondat prezentul recurs, în temeiul art. 312 C. proc. civ. cu consecinţa menţinerii ca legală şi temeinică a hotărârii pronunţate de prima instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.C. împotriva sentinţei civile nr. 742 din 24 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2010.
[1] A se vedea şi Decizia nr. 163/19 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi deCasaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fisca.
| ← ICCJ. Decizia nr. 455/2010. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 479/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
