ICCJ. Decizia nr. 4641/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4641/2010
Dosar nr. 6/45/2010
Şedinţa publică din 28 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea instanţei de fond.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul S.H.C. a chemat în judecată pe pârâtul C.S.M., solicitând următoarele:
- anularea parţială a hotărârii nr. 1880 a Plenului C.S.M. din 29 octombrie 2009 de validare a concursului de admitere desfăşurat între 25 iunie-25 septembrie 2009, atât în ceea ce priveşte constatarea neîndeplinirii cumulative de reclamant a prevederilor art. 12 şi art. 14 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 303/2004, cât şi în privinţa continuării procedurii de ocupare a locurilor de auditori de justiţie rămase neocupate, în limita celor 200 scoase la concurs, respectiv şapte locuri (art. 8 din hotărâre);
- înscrierea reclamantului pe lista definitivă a candidaţilor admişi la I.N.M de la art. 6, Anexa 2 la hotărâre, conform art. 27 alin. (3) din hotărârea C.S.M. nr. 439/2006 de aprobare a Regulamentului privind concursul de admitere şi examenul de absolvire a I.N.M., cu recunoaşterea tuturor drepturilor ce decurg din această calitate;
- constatarea nulităţii absolute a hotărârii nr. 2111 din 26 noiembrie 2009, de respingere a procedurii prealabile, şi a hotărârii nr. 2064 din 19 noiembrie 2009 ale Plenului C.S.M, această din urmă hotărâre având caracter subsecvent faţă de hotărârea nr. 1880 din 29 octombrie 2009, întrucât constată îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 12 şi art. 14 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 303/2004 pentru unii candidaţi respinşi la concursul în litigiu, prin lista afişată la 25 septembrie 2009.
De asemenea, reclamantul a invocat excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 14, 27 şi 29 din hotărârea C.S.M. nr. 439/2006, de aprobare a Regulamentului privind concursul de admitere şi examenul de absolvire a I.N.M., cu modificările ulterioare, şi respectiv a hotărârii nr. 1644 din 24 septembrie 2009 a Plenului C.S.M, de aprobare a componenţei comisiilor de testare psihologică şi de reexaminare psihologică a candidaţilor declaraţi admişi la concursul de admitere la I.N.M., organizat în perioada 25 iunie-25 septembrie 2009.
Prin sentinţa nr. 142/CA din 07 iunie 2010, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, excepţia de nelegalitate invocată de reclamant şi a constatat nelegalitatea dispoziţiilor art. 14 alin. (2) şi art. 27 din hotărârea C.S.M. nr. 439/2006, de aprobare a Regulamentului privind concursul de admitere şi examenul de absolvire a I.N.M. şi a hotărârii nr. 1644 a Plenului C.S.M. din 24 septembrie 2009, de aprobare a componenţei comisiilor de testare psihologică a candidaţilor declaraţi admişi la concursul de admitere în magistratură desfăşurat în perioada 25 iunie 2009-25 septembrie 2009. Pe cale de consecinţă, instanţa de fond a dispus anularea, în partea ce-l priveşte pe reclamantul S.H.C., a dispoziţiilor art. 3 şi art. 7 din hotărârea Plenului C.S.M. nr. 1880 din 29 octombrie 2009, cu recunoaşterea reclamantului a tuturor drepturilor ce decurg din calitatea de candidat admis la concursul de admitere în magistratură, derulat în perioada 25 iunie 2009-25 septembrie 2009.
Instanţa de judecată a respins celelalte capete de acţiune.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Reclamantul a participat la concursul de admitere la I.N.M., concurs organizat în perioada 25 iunie 2009-25 septembrie 2009, fiind declarat „Admis” cu următoarele rezultate: proba eliminatorie - punctaj 85, nota 6,375; raţionament logic - punctaj 75, nota 1,125; interviu - punctaj 73,60, nota 0,736; nota finală fiind de 8,236.
Prin hotărârea Plenului C.S.M. nr. 1880 din 29 octombrie 2009, se reţine că toţi candidaţii declaraţi admişi au susţinut teste psihologice specifice, propuse de specialişti şi concretizate prin calificativul „admis” sau „respins”, din cei 190 candidaţi zece fiind declaraţi respinşi, printre care şi reclamantul, căruia i-a fost respinsă şi contestaţia, în urma căreia a fost reexaminat la 12 octombrie 2009.
Împotriva rezultatului astfel reţinut în hotărârea nr. 1880/2009 a Plenului C.S.M., în ceea ce îl priveşte, reclamantul a formulat plângere prealabilă, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, ce i-a fost respinsă prin hotărârea nr. 2111 din 26 noiembrie 2009 a C.S.M., astfel că, în termen legal, a fost promovată prezenta acţiune în contencios administrativ.
Instanţa de fond, în temeiul art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 a procedat la analizarea cu prioritate a condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de nelegalitate invocată de reclamant, privind art. 14, 27 şi 29 din hotărârea C.S.M. nr. 439/2006 ce reglementează efectuarea testării psihologice de către candidaţii admişi, respectiv a hotărârii nr. 1644/2009 şi necompetenţa materială a Plenului C.S.M. de verificare a îndeplinirii condiţiilor cumulative prevăzute de art. 14 alin. (2) lit. a)-e) din Legea nr. 303/2004, de persoanele care se înscriu la concurs, sub aspectul legăturii acestor dispoziţii cu cauza supusă judecăţii.
Or, se arată în considerentele sentinţei atacate, atât timp cât acţiunea reclamantului vizează rezultatele concursului la care acesta a participat, în perioada 25 iunie 2009-25 septembrie 2009, privind admiterea în magistratură, se constată că dispoziţiile pretins nelegale din actele administrative sus evocate, prin care se reglementează modalitatea de susţinere a testării psihologice a reclamantului, în procedura de derulare a concursului în litigiu, se dovedesc a avea înrâurire directă asupra fondului cauzei, contestarea rezultatului testării psihologice, care a condus la declararea reclamantului ca „respins” la acest concurs, astfel încât legalitatea acestor dispoziţii urmează a fi analizate prioritar, în raport cu celelalte excepţii invocate de pârât, respectiv cu fondul litigiului.
Astfel, reţine instanţa de fond, potrivit art. 14 alin. (1) din regulamentul aprobat prin hotărârea C.S.M. nr. 439/2006, „Verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (2) lit. a)-d) din Legea nr. 303/2004 (…) se realizează de comisia de admitere a concursului”, iar la alin. (2) „Rezultatele verificării se afişează la sediile tribunalelor şi parchetelor de pe lângă acestea şi se publică simultan pe paginile de internet ale C.S.M. şi I.N.M., cel mai târziu cu 15 zile înainte de data concursului”.
Reţine prima instanţă că, din interpretarea literală a dispoziţiilor art. 14 alin. (2) al Legii nr. 303/2004, rezultă, în mod logic şi lipsit de dubii, faptul că verificarea „din punct de vedere medical şi psihologic” este prevăzută de lit. e) ca o condiţie de înscriere la concurs, candidaţii urmând aşadar a fi verificaţi sub aspectul „competenţei profesionale” doar dacă dovedesc o „bună reputaţie” şi aptitudinea medicală şi psihologică privind exercitarea funcţiei, conform profilului magistratului, afişat pe site-ul C.S.M., situaţie în care aceste testări se constituiau ca etape premergătoare şi eliminatorii.
De altfel, se arată în considerentele sentinţei recurate, apare ca fiind de principiu şi unanim adoptată modalitatea de eliminare prealabilă a candidaţilor ce nu dispun de abilităţi speciale necesare postului sau profesiei pentru care concurează, cum ar fi cele artistice, sportive, de rezistenţă, psihologice, de bună reputaţie etc., din moment ce lipsa acestora face inutilă dovedirea pregătirii teoretice, care va fi aşadar ultima verificată, logic. Cu toate acestea, deşi rezultă cu evidenţă inutilitatea supunerii unui candidat la verificarea din punctul de vedere al cunoştinţelor teoretice mai înainte ca acesta să fi fost declarat „admis” ca apt medical/psihologic pentru profesia pentru care candida, art. 15 din regulamentul în litigiu prevede din contră că:
„(1) Examinarea candidaţilor se face în două etape.
Prima etapă constă în verificarea cunoştinţelor juridice şi susţinerea unei probe eliminatorii tip grilă la următoarele discipline (...).
A doua etapă constă în susţinerea următoarelor probe:
a) test grilă constând în verificarea raţionamentului logic;
b) un interviu, de unde rezultă că, în speţă, proba eliminatorie a fost considerată ca fiind ultima probă de „examinare” a candidaţilor de comisia de concurs.
Mai mult, arată instanţa de fond, etapa „interviului”, prevăzută de art. 23 din regulamentul aprobat prin hotărârea nr. 439/2006, evocă faptul că acesta se susţine „în faţa comisiei de examinare din care face parte un psiholog, un judecător, un procuror, un profesor universitar şi un pedagog, desemnaţi de C.S.M., la propunerea I.N.M. (...), aprecierea făcându-se printr-un punctaj orientativ de evaluare elaborat de comisia de examinare, cu note de la 1 la 10 (...)”, rezultatele probei afişându-se în condiţiile deja menţionate.
Rezultă aşadar, reţine prima instanţă, că, prin regulamentul de desfăşurare a concursului în litigiu, proba teoretică (testul grilă) a fost considerată, în realitate, ca fiind una „eliminatorie”, aceasta fiind urmată de testul privind raţionamentul logic şi în cele din urmă de „un interviu” în faţa unei comisii de examinare din care făcea parte şi un psiholog.
Mai mult, interviul, prevăzut de art. 15 alin. (3) lit. b) din regulament, constă în fapt în două testări psihologice: cea notată cu un punctaj, conform art. 23 din regulament, punctaj ce intra în calculul notei cuprinse în „tabelul privind notele finale” (la care reclamantul a obţinut 73,60 puncte, respectiv nota 0,736) şi o a doua testare psihologică, ce nu este menţionată în etapele prevăzute de art. 15 din regulament, susţinută la aproape două săptămâni de la finalizarea concursului (în octombrie 2009) ce a fost derulată după alte criterii (notată doar cu calificativul „admis/respins”, conform art. 27 din regulament, şi la care reclamantul a fost respins.
Raportat la cele sus arătate, instanţa de fond apreciat că se impune constatarea nelegalităţii parţiale a hotărârii Plenului C.S.M. nr. 439/2006, astfel:
- art. 14 din regulament contravine art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, întrucât prevede verificarea îndeplinirii prealabile doar a condiţiilor de înscriere prevăzute în art. 14 alin. (2) lit. a)-d) din lege, deşi alin. (2) al textului cuprinde şi lit. e) referitoare la verificarea aptitudinii medicale şi psihologice a candidaţilor, aşa fiind, prin regulament, trebuia prevăzută procedura de verificare „prealabilă” înscrierii sub toate aspectele prevăzute la lit. a)-e) din alin. (2) al art. 14 şi respectiv publicarea lor „cu 15 zile înainte de data concursului” - art. 14 alin. (2) din regulament;
- consecinţa fragmentării în mod nelegal a verificărilor a condus la nelegalitatea art. 27 din regulament, ce prevede testarea psihologică a „candidaţilor admişi”, deşi această testare ar fi trebuit să se constituie ca o etapă anterioară concursului propriu-zis, aşa încât, la data derulării ei, ce ar fi condus la publicarea rezultatelor cu „15 zile înainte de data concursului” [art. 14 alin. (2) din regulament] nu s-ar fi pus problema existenţei unor candidaţi „admişi”;
- se constată, în acest context, că dispoziţiile art. 29 din regulament nu contravin dispoziţiilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, în măsura în care procedura este inclusă în derularea concursului, iar nu ulterior finalizării lui, conducând la verificarea profilului psihologic al candidatului, concretizat printr-un punctaj şi un calificativ de „admis/respins”; în speţă, reclamantul a fost supus probei sus-menţionate, obţinând calificativul de „admis” în „Tabelul privind rezultatele finale”.
În ce priveşte excepţia de nelegalitate a hotărârii nr. 1644 a Plenului C.S.M. din 24 septembrie 2009, de aprobare a comisiilor de testare psihologică şi de reexaminare psihologică la concursul în litigiu, instanţa de fond a constatat că, deşi concursul era prevăzut a se desfăşura în intervalul 25 iunie 2009-25 septembrie 2009, iar testarea psihologică ar fi fost o condiţie de înscriere la concurs, conform art. 14 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 303/2004, rezultă că aceasta a fost numită pentru testarea ulterioară finalizării concursului, contravenind dispoziţiilor legale cu forţă juridică superioară din lege, astfel cum au fost menţionate anterior.
Chiar mai mult, se arată în considerentele sentinţei recurate, numirea unei astfel de comisii nu se regăseşte între comisiile de concurs prevăzute de art. 15 din Legea nr. 303/2004 (ce se referă la comisa de admitere, comisia de elaborare a subiectelor şi comisia de soluţionare a contestaţiilor) şi nici nu a fost numită la propunerea consiliului ştiinţific al I.N.M., asemenea celorlalte comisii, ci de Direcţia resurse umane şi organizare, situaţie ce atrage admiterea excepţiei de nelegalitate invocată de reclamant şi privitor la hotărârea nr. 1644 din 24 septembrie 2009, ca act premergător adoptării de pârât a hotărârii nr. 1880 din 29 octombrie 2009. ce face obiectul cauzei.
Nu în ultimul rând, reţine prima instanţă, modalitatea de derulare a concursului în litigiu, prevăzuta de hotărârea nr. 439/2006, este de natură să contravină principiului dreptului comunitar al încrederii legitime, manifestate de candidaţii declaraţi „admişi” pe lista cu rezultatele „finale”, reclamantul constatând că în realitate „rezultatul final” al concursului a fost determinat ulterior perioadei de derulare a acestuia (25 iunie 2009-25 septembrie 2009), într-o procedură ce ar fi trebuit să fie în realitate premergătoare şi eliminatorie testării propriu-zise a candidaţilor.
Acest principiu este în strânsă legătură şi cu cel privind siguranţa juridică, ce implică condiţia de claritate şi previzibilitate ce trebuie îndeplinite de reglementările emise de instituţiile statului, condiţii ce nu au fost respectate de hotărârea nr. 436/2006 în litigiu, din moment ce a distorsionat principiile de derulare a concursului de admitere la I.N.M., astfel cum a fost reglementat prin Legea nr. 303/2004, ajungându-se ca unii candidaţi, deşi „admişi” în listele „finale”, să fie respinşi la probele ulterioare finalizării concursului.
Văzând şi dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a constatat că dispoziţiile din actele administrative, contestate ca nelegale, nu-i pot fi opuse reclamantului.
Reţinând că cererea reclamantului privind invalidarea rezultatului testării psihologice şi păstrarea calităţii de auditor Injustiţie, ca urmare a declarării sale ca „admis” pe lista cu rezultatele finale ale concursului din iunie-septembrie 2009, a fost respinsă prin hotărârea Plenului C.S.M. nr. 1880 din 29 octombrie 2009, tocmai în considerarea prevederilor art. 14 şi art. 27 din hotărârea Plenului C.S.M nr. 436/2006, constatate nelegale în prezenta cauză, prima instanţă a apreciat că acţiunea reclamantului este întemeiată, în parte, în sensul anulării art. 3 din hotărârea nr. 1880/2009, în partea referitoare la respingerea solicitării reclamantului, cu consecinţa invalidării, în ce-l priveşte pe acesta, a rezultatului „respins” la testarea psihologică la care a fost supus în octombrie 2009.
Drept urmare, se arată în considerentele sentinţei atacate, se impune a fi anulată şi constatarea neîndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 12 şi art. 14 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 303/2004, în ce-l priveşte pe reclamant, din cuprinsul art. 7 al aceleiaşi hotărâri, cu recunoaşterea tuturor drepturilor ce decurg din calitatea de candidat admis la concursul derulat între 26 iunie 2009 şi 25 septembrie 2009.
Cât priveşte hotărârea nr. 211 din 26 noiembrie 2009, de respingere a plângerii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea contenciosului administrativ, respectiv hotărârea nr. 2064 din 19 noiembrie 2009, cu caracter subsecvent hotărârii Plenului C.S.M. nr. 1880/2009, în litigiu, prima instanţă a constatat că acestea au rămas fără obiect prin admiterea capetelor principale ale acţiunii.
Prima instanţă a respins, totodată, şi capătul de acţiune având ca obiect continuarea procedurii pentru ocuparea locurilor de auditori în justiţie rămase neocupate, în limita celor 200 scoase la concurs, apreciind că excede puterii judecătoreşti şi reţinând că modalitatea de ocupare a unor astfel de posturi, de terţe persoane, reprezintă atributul exclusiv al organului administrativ pârât, în raporturile cu persoanele ce îndeplinesc condiţiile legale de ocupare a lor.
2. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs autoritatea publică pârâtă şi reclamantul.
2.1. În recursul declarat de către autoritatea publică pârâtă au fost invocate, ca temei legal, dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit cărora o hotărâre poate fi recurată când nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Astfel, susţine recurenta-pârâtă, instanţa de fond a apreciat în mod eronat excepţia de nelegalitate a art. 14 alin. (2) şi art. 27 din hotărârea Plenului C.S.M. nr. 439/2006, reţinând în mod greşit că aceste dispoziţii regulamentare contravin dispoziţiilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Instanţa de fond, susţine autoritatea publică, a constatat nelegalitatea unor dispoziţii regulamentare care nu au legătură cu cele care stabilesc ordinea de testare a candidaţilor din punct de vedere al cunoştinţelor profesionale, respectiv a aptitudinilor psihologice.
Mai susţine autoritatea recurentă că, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, C.S.M. are „atributul exclusiv” în luarea măsurilor care se impun pentru ocuparea posturilor vacante, precum şi parcurgerea etapelor de formare, perfecţionare şi promovare a judecătorilor şi procurorilor.
În ceea ce priveşte hotărârea nr. 1644/2009 a Plenului C.S.M., autoritatea recurentă susţine că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că excepţia de nelegalitate este admisibilă şi întemeiată.
Astfel, argumentează recurenta, hotărârea nr. 1644/2009 a fost adoptată pentru aprobarea componenţei comisiilor de testare psihologică şi reexaminare psihologică a candidaţilor admişi la concursul organizat în perioada 25 iunie-25 septembrie 2009.
În ceea ce priveşte hotărârea nr. 1881 din 29 octombrie 2010 a Plenului C.S.M. pentru validarea rezultatelor concursului de admitere la I.N.M. desfăşurat în perioada 25 iunie-25 septembrie 2009, autoritatea recurentă apreciază că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că ar exista motive de nelegalitate, în ceea ce-l priveşte pe reclamant.
Astfel, argumentează autoritatea recurentă, rezultatele concursului au fost validate prin această hotărâre după ce, potrivit art. 29 din regulamentul aprobat prin hotărârea nr. 538/2008 a fost realizată şi testarea psihologică, ce constă din susţinerea unui test scris şi a unui interviu în faţa unui psiholog desemnat de C.S.M., probă în urma căreia reclamantul a fost declarat „Respins”, inclusiv la reexaminarea psihologică efectuată ca urmare a contestaţiei depuse de acesta.
Mai argumentează recurenta că, nici C.S.M. şi nici instanţa de judecată nu se pot substitui comisiei de testare psihologică şi nici comisiei de reexaminare psihologică, fiind vorba de constatări ştiinţifice complexe şi de strictă specialitate care exced controlului judecătoresc.
Astfel, apreciază recurenta, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal atunci când a anulat hotărârea nr. 1880/2004 în ceea ce îl priveşte pe reclamantul-intimat.
2.2. În recursul declarat de reclamantul S.H.C. au fost invocate ca temei legal dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., fiind susţinute următoarele critici:
- în mod greşit a reţinut instanţa de fond doar nelegalitatea art. 14 alin. (2) din hotărârea nr. 439/2006, excepţia de nelegalitate invocată vizând art. 14 integral;
- în mod greşit a admis doar în parte acţiunea instanţei de fond, respingând capătul de cerere privind continuarea procedurii de ocupare a locurilor de auditori de justiţie rămase neocupate, deoarece astfel au avut acces persoane care fuseseră declarate respinse la testarea cunoştinţelor profesionale.
3. Soluţia instanţei de recurs.
Recursurile formulate sunt nefondate şi vor fi respinse ca atare.
Aşa cum s-a arătat în expunerea rezumativă prezentată mai sus, instanţa de fond a admis în parte excepţia de nelegalitate a art. 14 alin. (2) şi art. 27 din Regulamentul privind concursul de admitere şi examenul de absolvire a I.N.M. aprobat prin hotărârea nr. 439 din 15 iunie 2006 a Plenului C.S.M., care contravin dispoziţiilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.
În esenţă, instanţa de fond a reţinut că dispoziţiile regulamentare de mai sus sunt nelegale prin aceea că verificarea aptitudinilor psihologice reprezintă o condiţie prealabilă potrivit legii, în timp ce prin dispoziţiile regulamentare a devenit o probă eliminatorie ulterioară concursului de verificare a cunoştinţelor profesionale.
În cauză, este necontestat că testarea psihologică a fost organizată după ce candidaţii înscrişi la concursul de admitere au susţinut proba de verificare a cunoştinţelor profesionale, incluzându-i doar pe candidaţii care promovaseră această probă, între care şi recurentul-reclamant care a fost declarat admis cu nota finală de 8,236.
Potrivit art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, „La concursul pentru admiterea la I.N.M. se poate înscrie persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: a) are cetăţenia română, domiciliul în România şi capacitate deplină de exerciţiu; b) este licenţiată în drept; c) nu are antecedente penale sau cazier fiscal; d) cunoaşte limba română; e) este aptă, din punct de vedere medical şi psihologic, pentru exercitarea funcţiei. Comisia medicală se numeşte prin ordin comun al ministrului justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti şi al ministrului sănătăţii. Taxele examenului medical pentru candidaţii declaraţi admişi se suportă din bugetul I.N.M.”
Or, potrivit art. 14 din regulamentul aprobat prin hotărârea nr. 439/2006, comisia de admitere a concursului va verifica îndeplinirea doar a condiţiilor prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. a)-d) din Legea nr. 303/2004, republicată, iar rezultatele verificării se afişează la sediul I.N.M., precum şi la sediile tribunalelor şi parchetelor de pe lângă acestea şi se publică simultan pe paginile de internet al C.S.M. şi I.N.M., cel mai târziu cu 15 zile înainte de data concursului.
De asemenea, după susţinerea concursului privind verificarea cunoştinţelor juridice, potrivit art. 27 alin. (1)-(3) din regulamentul aprobat prin hotărârea nr. 439/2006 „(1) Candidaţii admişi vor fi verificaţi sub aspectul îndeplinirii condiţiei bunei reputaţii prevăzute la art. 12 din Legea nr. 303/ 2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de către inspectori din cadrul C.S.M., cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date şi vor fi programaţi pentru a se prezenta la vizita medicală şi la testarea psihologică. (2) Plenului C.S.M. hotărăşte cu privire la îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) şi validează rezultatele concursului. Candidaţii inapţi pentru exercitarea funcţiei, din punct de vedere medical, psihologic, precum şi cei care nu se bucură de o bună reputaţie sunt declaraţi respinşi. (3) Lista definitivă a candidaţilor declaraţi admişi la I.N.M. se comunică pentru afişare la sediul I.N.M. la sediul C.S.M. şi la sediile tribunalelor şi parchetelor de pe lângă acestea şi se publică pe paginile de internet ale C.S.M. şi I.N.M.”
Deci, cu alte cuvinte regulamentul aprobat prin hotărârea nr. 439/ 2006, prin dispoziţiile citate mai sus, nu respectă dispoziţiile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată şi nici sensul acestor dispoziţii.
Astfel, legiuitorul, prin art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 republicată, a înţeles să reglementeze existenţa unor aptitudini psihologice specifice funcţiilor de judecător şi, respectiv, procuror, ca pe o condiţie prealabilă, alături de celelalte condiţii legale, pentru înscrierea la concursul de admitere la I.N.M.
Or, Regulamentul aprobat prin hotărârea nr. 439/2006, prin art. 14 şi 27 încalcă dispoziţiile art. 14 alin. (2) din lege, schimbând totodată şi filozofia acestor dispoziţii legale, prin transformarea unei condiţii legale prealabile, cerută pentru înscrierea la concursul de admitere la I.N.M., într-o probă eliminatorie ulterioară susţinerii concursului privind verificarea cunoştinţelor juridice.
Stabilind o astfel de succesiune, regulamentul, nesocotind litera şi spiritul dispoziţiilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, a creat posibilitatea ca persoane inapte din punct de vedere psihologic să fie obligate să susţină concursul de verificare a cunoştinţelor juridice, supunându-le unor eforturi materiale, fizice şi psihice inutile, neavute în vedere de legiuitor.
Este adevărat că, din motive de oportunitate, autoritatea publică recurentă a putut aprecia că este mult mai uşor şi cu eforturi financiare mai puţine să supună testării psihologice doar pe candidaţii care au promovat proba de verificare a cunoştinţelor juridice, din moment ce numărul candidaţilor înscrişi este, de regulă, cu foarte mult mai mare.
Din conţinutul dispoziţiilor art. 14 şi următoarele din Legea nr. 303/ 2004, republicată nu rezultă, însă, că legiuitorul ar fi conferit C.S.M. un drept de apreciere în ceea ce priveşte tratarea condiţiilor legale de înscriere la concursul de admitere la I.N.M. şi nici în ceea ce priveşte schimbarea naturii juridice a vreuneia dintre acestea, pentru a putea fi transformată din condiţie de înscriere la concurs în probă eliminatorie ulterioară publicării listelor cu candidaţii declaraţi admişi la concursul de admitere, aşa cum s-a întâmplat în cauza de faţă.
Astfel fiind, rezultă că soluţia dată de instanţa de fond excepţiei de nelegalitate invocată de intimatul-reclamant este legală şi temeinică, criticile celor două recursuri fiind neîntemeiate.
Prin aceeaşi sentinţă, Curtea de apel a constatat şi nelegalitatea hotărârii nr. 1644/2009, soluţie care, având în vedere considerentele de mai sus, este legală şi temeinică, hotărârea respectivă având ca efecte completarea cadrului organizatoric creat prin hotărârea nr. 439/2006, cu încălcarea dispoziţiilor legale aşa cum s-a argumentat mai sus.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a anulat hotărârea nr. 1880/2009 în ceea ce-l priveşte pe intimatul-reclamant, recunoscând acestuia toate drepturile care decurg din calitatea de candidat admis la concursul de admitere la I.N.M. desfăşurat în perioada 25 iunie-25 septembrie 2009.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa de fond, în esenţă, a înlăturat dispoziţiile regulamentare constatate nelegale şi a conferit relevanţă juridică faptului că intimatul-reclamant a fost declarat admis la concursul respectiv, aşa cum rezultă din tabelul afişat de organizatori.
În recursul formulat, recurenta a susţinut că această soluţie este lipsită de temei legal, instanţa substituindu-se autorităţii publice şi comisiilor organizatoare, susţineri care sunt neîntemeiate.
Astfel, aşa cum s-a arătat dispoziţiile regulamentare constatate ca fiind nelegale au fost înlăturate în ceea ce îl priveşte pe intimatul-reclamant, astfel că prin înscrierea acestuia la concursul respectiv şi declararea sa ca fiind admis, s-a considerat că toate condiţiile legale cerute la art. 14 din Legea nr. 303/2004, republicată, au fost îndeplinite.
Deci, instanţa de judecată nu putea să se substituie nici comisiei de testare psihologică şi nici structurilor organizatorice, dar nici nu a făcut acest lucru, rezumându-se să dea relevanţă juridică faptelor petrecute şi rezultatelor constatate în cadrul concursului respectiv.
Astfel fiind, instanţa de recurs constată că şi aceste critici ale recursului formulat de autoritate sunt neîntemeiate, urmând să fie înlăturate.
Oricum, nu este lipsit de orice semnificaţie faptul că, din înscrisurile depuse în faţa instanţei de recurs, rezultă că recurentul-reclamant a participat şi la concursul organizat în anul 2010 pentru intrarea la I.N.M., când a fost declarat admis şi apt psihologic, ceea ce nu poate constitui un argument în favoarea susţinerilor recurentei-pârâte.
În ceea ce priveşte recursul formulat de reclamant privind soluţia dată fondului cauzei, instanţa de recurs reţine că este neîntemeiat, instanţa de fond reţinând în mod legal că reluarea sau nu a procedurii pentru ocuparea locurilor de auditori de justiţie constituie o prerogativă exclusivă a autorităţii publice pârâte.
În concluzie, pentru considerentele prezentate mai sus, soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, urmând ca cele două recursuri să fie respinse ca fiind nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamantul S.H.C. şi pârâtul C.S.M. împotriva sentinţei nr. 142/CA din 07 iunie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4643/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4635/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
