ICCJ. Decizia nr. 4694/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4694/2010
Dosar nr. 896/35/2009
Şedinţa publică de la 2 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanţii B.C., U.G., A.M.R.A., S.L., B.G., C.F., B.L., P.A., M.N., T.D., G.P., G.R., B.A., G.N., au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, anularea actului administrativ nr. RR din 03 iulie 2009 emis de pârât.
În motivarea cererilor s-a arătat că prin actul atacat, s-a dispus ca drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 să se achite fără a include şi sporul de risc de 50% pentru risc şi solicitare neuropsihică, obligând ordonatorii de credite secundari şi terţiari să ia măsurile ce se impun.
Au mai arătat reclamanţii că prin Ordinul nr. 1.165/C/2009 semnat de Ministrul Justiţiei şi a deciziilor emise pe baza acestui ordin de către Preşedintele Curţii de Apel, s-a dispus ca începând cu data 1 martie 2009, personalul auxiliar de specialitate să beneficieze de un spor de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică.
Având în vedere aceste dispoziţii legale, reclamanţii au considerat că actul administrativ este nelegal, deoarece nu este admis ca prin emiterea unei circulare să se încalce o lege în vigoare, respectiv Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate, sporul de 50% devenind un drept salarial asupra căruia ministrul nu mai poate dispune.
Au mai arătat reclamanţii că actul administrativ a cărui anulare se cere dispune pentru o perioadă anterioară emiterii ei, încălcând astfel şi dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţia României.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii faţă de împrejurarea că actul a cărui revocare se solicită, nu este unul administrativ în sensul Legii nr. 554/2004, iar pe fondul cauzei a apreciat că reclamanţilor nu le-a fost încălcat vreun drept în sensul art. 2 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 554/2004.
Prin cererile de intervenţie în interes propriu, numiţii L.S.R. şi M.G.V. au solicitat admiterea în principiu a cererilor de intervenţie şi după admiterea acesteia, să se dispună admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată de reclamanţi, arătând că justifică un interes propriu în cauză.
Prin sentinţa civilă nr. 108/CA din 10 martie 2010 Curtea de Apel Oradea a admis acţiunea reclamanţilor şi cererile de intervenţie în interes propriu formulate de L.S.R. şi M.G.V. şi a dispus anularea actului administrativ nr. RR din 03 iulie 2009 emis de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că înlăturarea de la plată a uneia dintre componentele salariului magistraţilor şi personalului auxiliar de specialitate, prin refuzul de plată integrală a salariilor, capătă caracterul unui act administrativ asimilat, care are un caracter vătămător.
Pe fondul cauzei, Curtea a apreciat că autoritatea pârâtă nu poate invoca lipsa de fonduri sau de alte resurse pentru a justifica neplata integrală a drepturilor salariale, deoarece executarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile reprezintă o obligaţie legală a statului.
În plus, prima instanţă a arătat faptul că adresa aflată în discuţie contravine principiilor de drept privind plata drepturilor salariale, practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Instanţa de fond a arătat că adresa în discuţie dispune pentru o perioadă anterioară emiterii datei sale, deşi, având în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, naşterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice pe care le vizează nu poate opera retroactiv, cu atât mai mult cu cât produce vătămări în drepturi legitime.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că în mod nejustificat a fost invocată O.U.G. nr. 71/2009, drept argument al emiterii ordinului, câtă vreme aceasta nu-şi găseşte incidenţă.
Pentru aceleaşi considerente, instanţa de fond a admis cererile de intervenţie în interes propriu formulate de intervenienţii L.S.R. şi M.G.V.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Justiţiei a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, încadrat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurentul a formulat următoarele critici de nelegalitate ale sentinţei:
Instanţa de fond, în mod greşit, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, întrucât, în opinia recurentului, adresa contestată nu constituie un act administrativ, în sensul Legii nr. 554/2004, ci o măsură stabilită de ordonatorul principal de credite, în sarcina celorlalţi ordonatori din sistem, materializată sub forma unei adrese; în concret, este vorba despre o simplă operaţiune de încunoştinţare a ordonatorilor secundari şi terţiari de credite, realizată ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2009, coroborat cu Legea nr. 18/2009 şi Legea nr. 500/2002.
Pe fondul cauzei, recurentul a arătat că, în mod eronat, instanţa a apreciat că este vorba de o diminuare a salariilor, atâta vreme cât salariile reclamanţilor sunt şi au fost calculate în conformitate cu O.U.G. nr. 27/2006, fiind vorba doar de executarea unor hotărâri judecătoreşti care va fi realizată potrivit eşalonării prevăzute de O.U.G. nr. 71/2009.
Mai arată recurentul că prin adresa contestată nu se pune, nu se încalcă principiul neretroactivităţii, pentru că adresa nu produce nici un efect în afara celui de informare a destinatarilor săi.
Analizând sentinţa atacată în raport de motivul de recurs formulat, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Aşa cum s-a reţinut anterior, obiectul acţiunii deduse judecăţii îl reprezintă anularea adresei din 3 iulie 2009 emisă de recurentul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Prin adresa din 3 iulie 2009 s-a dispus de către Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, că începând cu data de 10 iulie 2009 drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 se vor achita fără a se include sporul de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, plata urmând să se efectueze eşalonat potrivit O.U.G. nr. 71/2009.
Înalta Curte apreciază că, în speţa de faţă, nu poate fi primită critica recurentului în sensul negării caracterului de act administrativ a adresei din 3 iulie 2009.
În mod evident, adresa în discuţie adoptă o măsură prin care se modifică un element esenţial al raporturilor de serviciu existente între judecători şi stat: mai precis, este vorba de modificarea cuantumului salariului cuvenit pentru activitatea prestată în luna iunie 2009.
În plus, măsura supusă analizei în cauza de faţă a fost luată în regim de putere publică, în vederea organizării executării unei norme cu putere de lege, respectiv, a O.U.G. nr. 71/2009, dar şi a unei legi, respectiv, Legea nr. 18/2009.
Aşadar, nu se poate afirma că suntem în prezenţa unei simple operaţiuni administrative de comunicare către ordonatorii secundari şi terţiari de credite, după cum în mod eronat susţine recurentul.
În speţa de faţă, este nefondată critica recurentului privind aplicabilitatea dispoziţiilor O.U.G. nr. 71/2009, în raport de argumentele care vor fi expuse în continuare.
În primul rând, ordonanţa în discuţie, după cum se arată chiar în titulatura sa, se referă la plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
De asemenea, nu se poate pune problema incidenţei art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 71/2009, care menţionează faptul că plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare în perioada 2010-2012.
Un argument în acest sens îl reprezintă faptul că este vorba de plata drepturilor salariale aferente lunii iunie 2009, deci pentru o perioadă anterioară intrării în vigoare a acestei ordonanţe.
Art. 15 alin. (2) din Constituţie consacră principiul neretroactivităţii legii, prevăzând că legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.
Pe acest aspect, trebuie subliniat faptul că securitatea juridică impune neaplicarea regulilor de drept unor situaţii existente înainte de momentul emiterii actului.
De asemenea, trebuie subliniat faptul că interdicţia retroactivităţii actelor administrative nu este numai un principiu interpretativ, ci condiţionează însăşi legalitatea acestor acte.
În speţa de faţă, instanţa de contencios administrativ constată că este în prezenţa unei aplicări retroactive a prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009, care este o normă cu putere de lege. Această situaţie conduce la încălcarea principiului anterior individualizat la momentul emiterii actului administrativ contestat.
Înalta Curte precizează că hotărârile judecătoreşti irevocabile trebuie respectate şi aduse la îndeplinire, aşa cum prevede legislaţia naţională, dar şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, text aplicabil direct în baza art. 11 din Constituţia României.
Ca atare, în raport de argumentele anterior prezentate, rezultă că recurentul a acţionat cu exces de putere la momentul emiterii actului administrativ contestat, fapt ce determină nelegalitatea acestuia.
Având în vedere considerentele de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei, sentinţa primei instanţe fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 108/CA din 10 martie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4690/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4695/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
