ICCJ. Decizia nr. 4695/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4695/2010
Dosar nr. 1514/36/2009
Şedinţa de la 2 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, reclamantul Ş.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale anularea Ordinului nr. AA din 26 octombrie 2009 privind încetarea contractului său de management, reintegrarea în funcţia deţinută anterior emiterii ordinului şi obligarea pârâtului la plata drepturilor băneşti cuvenite până la reintegrarea efectivă.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a solicitat respingerea acţiunii reclamantului în principal ca fiind inadmisibilă pentru lipsa plângerii prealabile, în subsidiar ca fiind lipsită de obiect, şi pe fond ca neîntemeiată.
Prin sentinţa nr. 45/CA din 10 februarie 2010, Curtea de Apel Constanţa a admis acţiunea formulată de reclamantul Ş.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, a anulat Ordinul nr. AA din 06 octombrie 2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia de director coordonator în cadrul Centrului Judeţean Constanţa al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, obligând pârâtul la plata către reclamant a drepturilor băneşti cuvenite până la data reintegrării efectiv în funcţie.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în esenţă că excepţia inadmisibilităţii acţiunii este neîntemeiată, având în vedere că reclamantul a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile impuse de art. 7 din Legea nr. 554/2004, fiind depusă la dosar în copie cererea adresată la data de 29 octombrie 2009 Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale prin care reclamantul a solicitat revocarea Ordinului nr. AA din 26 octombrie 2009.
Referitor la excepţia lipsei de obiect a cererii, prima instanţă a apreciat că o astfel de excepţie este lipsită de substanţă şi vădit nefondată, în condiţiile în care primul capăt de cerere îl constituie anularea unui act administrativ ce vizează încetarea unui contract de management, contract asimilat celui de muncă.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut că prin Ordinul nr. AA din 6 octombrie 2009 emis de Ministrul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale s-a dispus ca, începând cu data de 6 octombrie 2009, reclamantului Ş.A., director coordonator în cadrul Centrului Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, să îi înceteze contractul de management, urmare acordului părţilor.
În ciuda susţinerilor pârâtului, prima instanţă a apreciat că nu se poate susţine că O.U.G. nr. 105/2009 a impus încetarea contractelor de management încheiate în temeiul O.G. nr. 37/2009, după cum nu se poate susţine nici faptul că prin abrogarea O.G. nr. 37/2009 şi prin declararea ca neconstituţională a legii de aprobare a acestei ordonanţe a operat desfiinţarea funcţiei reclamantului şi dată fiind incoerenţa actelor normative adoptate, precum şi deciziile de neconstituţionalitate date de Curtea Constituţională cu privire la acestea, instanţa a considerat că pârâtul trebuia să facă dovada reducerii concrete şi reale a funcţiei reclamantului.
Împotriva acestei sentinţe, pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a criticat sentinţa sub următoarele aspecte:
Instanţa de fond trebuia să reţină că pretenţia dedusă judecăţii este lipsită de obiect atâta timp cât actul de eliberare din funcţie a ajuns la termen, anterior introducerii acţiunii. Legiuitorul a vizat doar actele cu executare succesivă, iar nu pe cele cu executare dintr-o dată, aşa cum eronat a reţinut instanţa de fond.
Ordinul nr. AA din 06 octombrie 2009, a precizat recurentul-pârât, a fost emis de Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în aplicarea prevederilor art. IV alin. (1) şi (4) şi dispoziţiilor art. V din O.U.G. nr. 105/2009, astfel că fiind vorba de o situaţie juridică obiectivă, avându-şi originea în lege, iar nu de o situaţie juridică subiectivă, constituită prin manifestarea de voinţă a unui sau, a unor obiecte de drept, legea nouă nu o poate reglementa în termenii care îi sunt proprii în cadrul domeniului său legitim de acţiune.
În concluzie, arată recurentul-pârât că atât timp cât actul a fost dat în executarea unui act normativ în vigoare la acea dată, orice susţinere contrară este de neprimit.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este fondat.
În ceea ce priveşte situaţia de fapt, Înalta Curte reţine următoarele:
Reclamantul Ş. a fost numit în funcţia de director coordonator al Centrului Judeţean Constanţa al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, în baza O.U.G. nr. 37/2009, iar acesta a exercitat atribuţiile funcţiei în baza contractului de management din 15 august 2009.
Prin Ordinul nr. AA din 06 octombrie 2009 a fost dispusă încetarea contractului de management al reclamantului Ş.A., director coordinator în cadrul Centrului Judeţean Constanţa al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.
Sub aspectul legislaţiei aplicabile speţei, Înalta Curte are în vedere următoarele aspecte:
Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 37/2009 şi O.U.G. nr. 105/2009, prin care a reglementat modalitatea de ocupare a funcţiilor publice de conducere a serviciilor publice deconcentrate, mai precis schimbarea denumirii acestor funcţii.
O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, pronunţată de Curtea Constituţională în cadrul unei obiecţii de neconstituţionalitate a legii de aprobare a acestei ordonanţe.
În cadrul controlului a priori realizat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate a legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă, controlul s-a raportat la actul normativ supus aprobării prin lege, care a format corpul legii respective şi care nu poate fi disociată de legea de aprobare.
Atât dreptul cât şi interesul urmărite de reclamant prin promovarea acţiunii nu mai au caracter legitim întrucât actul de numire în funcţia publică de conducere de director coordonator adjunct în domeniul relaţiilor de muncă în cadrul Centrului Judeţean Constanţa al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, funcţie în care solicită reintegrarea, este lipsit de efecte juridice ca urmare a faptului că au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile O.U.G. nr. 37/2009, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, definitivă şi obligatorie conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată.
Prin urmare, viciul de neconstituţionalitate al actului normativ primar, respectiv O.U.G. nr. 37/2009, este de natură a antrena şi viciul actului administrativ de numire emis în baza acestuia, act care devine inexistent.
În acelaşi sens, Curtea are în vedere şi considerentele Curţii Constituţionale din cuprinsul Deciziei nr. 414/2010 referitoare la neconstituţionalitatea modificărilor aduse Legii nr. 188/1999, atunci când, în analiza efectelor deciziilor nr. 1257 din 7 octombrie 2009 şi nr. 1629 din 3 noiembrie 2009, se afirmă că „lipsirea de temei constituţional a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contractele de management, actele administrative date în aplicarea celor două ordonanţe de urgenţă)”.
Deci, cu alte cuvinte, legitimitatea dreptului şi interesului reclamantului în promovarea acţiunii au fost viciate prin declararea neconstituţionalităţii actului normativ în temeiul şi în executarea căruia reclamantul a fost numit în funcţia publică în care urmăreşte să fie reintegrat prin admiterea prezentei cereri de anulare a Ordinului nr. AA din 06 octombrie 2009.
La pronunţarea prezentei decizii, Curtea are în vedere jurisprudenţa sa anterioară în materie reprezentată, spre exemplu, de deciziile recente: decizia nr. 4084 din 5 octombrie 2010 şi decizia nr. 4030 din 1 octombrie 2010.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, potrivit art. 312 din C. proc. civ., va admite recursul pârâtului Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi va modifica sentinţa atacată, în sensul că va respinge integral acţiunea promovată de reclamantul Ş., ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei civile nr. 45/CA din 10 februarie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată şi în fond respinge acţiunea reclamantului Ş.A. ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4694/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4697/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
