ICCJ. Decizia nr. 4697/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4697/2010
Dosar nr. 809/64/2009
Şedinţa de la 2 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, reclamantul T.M.F. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi I.M. suspendarea executării deciziei nr. 236 din 13 octombrie 2009 emisă de pârâta I.M., prin care s-a dispus încetarea contractului de management din 25 mai 2009 potrivit prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 105/2009.
Prin întâmpinare, pârâta I.M. a invocat excepţia prematurităţii acţiunii, iar pe fond a solicitat respingerea cererii arătând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a fi dispusă suspendarea actului administrativ, respectiv cazul justificat şi iminenţa producerii pagubei.
De asemenea, pârâta a mai arătat că decizia a fost luată ca urmare a intrării în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 105/2009, prin care a fost abrogată Ordonanţa de Urgenţă nr. 37/2009, act normativ în baza căruia reclamantul a fost numit în funcţia de director coordonator al I.T.M. Braşov.
Pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Braşov de a soluţiona cauza, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, excepţia lipsei procedurii prealabile şi excepţia netimbrării acţiunii
Prin sentinţa nr. 206 din 20 aprilie 2010, Curtea de Apel Braşov a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, a admis cererea formulată de reclamantul T.M.F., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi I.M. şi a dispus suspendarea executării Ordinului nr. RR din 13 octombrie 2009 emis de pârâta I.M., până la pronunţarea instanţei de fond asupra legalităţii acestuia.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în esenţă că excepţiile necompetenţei materiale a Curţii de Apel Braşov, netimbrării acţiunii, a lipsei procedurii prealabile şi a prematurităţii acţiunii au fost respinse prin încheierea din 6 ianuarie 2010.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, instanţa de fond a constatat că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că prin Ordinul din 9 octombrie 2009 Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a dispus constituirea comisiilor care poartă responsabilitatea punerii în aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 105/2009, prin care s-a dispus ca actele de revocare din funcţie şi de numire a conducătorilor structurilor deconcentrate să se emită de Directorul General de Stat din cadrul I.M.
Referitor la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 în privinţa cererii de suspendare a deciziei nr. 236 din 13 octombrie 2009 emisă de I.M., instanţa de fond a reţinut că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, având în vedere că prin această decizie s-a dispus încetarea contractului de management al reclamantului, fără a fi indicat motivul care a stat la baza luării acestei măsuri, fără a fi menţionată o perioadă de preaviz şi fără a fi desemnată o persoană care să îndeplinească atribuţiile legale ce reveneau reclamantului.
Sub aspectul existenţei pagubei iminente, instanţa de fond a reţinut că prin executarea acestui ordin s-ar produce o pagubă atât în patrimoniul reclamantului, cât şi în patrimoniul I.T.M. Braşov, care s-ar afla în situaţia de a nu fi condusă de un director coordonator şi a constatat, astfel că, în speţă, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi I.M., criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie în baza prevederilor art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale susţine că litigiul dedus judecăţii este un litigiu de muncă, contractul de management fiind asimilat contractului individual de muncă, pe cale de consecinţă, soluţionarea cauzei dedusă judecăţii este de competenţa Tribunalului.
A mai arătat recurentul-pârât că decizia nr. 236 din 13 octombrie 2009 a cărei suspendare s-a solicitat este emisă de I.M., astfel că în cauză calitate procesuală pasivă o are I.M. care a preluat activitatea I.S., ca urmare a comasării prin absorbţie.
De asemenea, recurentul-pârât a mai arătat că reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă, iar acţiunea nu este timbrată.
În motivarea căii de atac, recurenta I.M. susţine că cererea reclamantului, de suspendare a deciziei nr. 236/2009, este tardivă şi lipsită de suport practic, întrucât a produs efecte juridice, iar la data de 23 octombrie 2009 s-a organizat concurs de ocupare a locurilor devenite vacante, fiind evaluate cunoştinţele şi aptitudinile manageriale ale persoanelor care au candidat pentru ocuparea funcţiei de director coordonator în cadrul Organismelor Intermediare Regionale.
Apreciază că cele două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu sunt îndeplinite, din împrejurările cauzei nerezultând existenţa unei îndoieli puternice asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ, iar referirile generice privind prejudiciul material şi moral nu sunt susţinute de probe.
Susţine că decizia nr. 236/2009 a fost emisă ca urmare a faptului că actul normativ în baza căruia directorii coordonatori îşi exercitau prerogativele - O.U.G. nr. 37/2009 - şi-a încetat valabilitatea, iar noul act normativ - O.U.G. nr. 105/2009 prevede expres desfiinţarea acestor posturi şi reluarea procedurii de desemnare a directorilor coordonatori.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs şi a prevederilor art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.
În ceea ce priveşte excepţia necompetenţei materiale, Înalta Curte reţine că în mod corect a fost respinsă de instanţa de fond, ţinându-se cont de obiectul cererii.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârât este neîntemeiată, iar Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, în mod corect a fost chemat în judecată pentru opozabilitate având în vedere că, deşi decizia nr. 236/2009 este emisă de Inspectorul General al I.M., totuşi aceasta stabileşte încetarea contractului de management, contractul fiind încheiat între reclamant, în calitate de director coordonator, respectiv Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, în calitate de angajator (prin delegat inspector general din cadrul I.M.).
Sub aspectul excepţiei lipsei plângerii prealabile, Înalta Curte constată că, în mod corect, a reţinut corect instanţa de fond că reclamantul a făcut dovada formulării plângerii prealabile împotriva deciziei atacate.
Pe fondul cererii, Înalta Curte reţine următoarele:
Reclamantul a fost numit în baza O.U.G. nr. 37/2009 în funcţia de director coordonator al I.T.M. Braşov prin Ordinul din 25 mai 2009.
În baza O.U.G. nr. 105/2009, a fost emisă decizia nr. 236 din 13 octombrie 2009 prin care reclamantul a fost revocat din funcţia deţinută.
O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională şi abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009, iar această din urmă ordonanţă, prin decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituţională în privinţa dispoziţiilor art. I pct. 1-5 şi 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa 1, cu motivarea că acestea conţin aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative ca şi cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009.
Aşadar, caracterul executoriu al unui act administrativ are ca temei fundamental prezumţia de legalitate care funcţionează în favoarea acestuia ca urmare a faptului că orice act administrativ este emis în baza şi în limitele legii.
Or, în situaţia în care temeiul legal al unui act administrativ a fost declarat neconstituţional, prezumţia de legalitate nu mai funcţionează în favoarea actului administrativ în litigiu, ceea ce face să existe un caz bine justificat pentru suspendarea sa până la soluţionarea cererii de anulare a acestuia.
Reţinând existenţa unui caz justificat în sensul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată incidenţa dispoziţiilor art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, conform cărora paguba iminentă constă într-un „prejudiciu material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public”.
Prin demiterea reclamantului din funcţia deţinută este cert că s-ar perturba activitatea sectorului în care îşi desfăşoară activitatea, blocându-se unele programe coordonate de acesta, şi lipsirea reclamantului de veniturile salariale constituie un prejudiciu material şi previzibil în sensul dispoziţiilor legale sus menţionate.
În spiritul Recomandării nr. CM R (89) 8 din 13 septembrie 1989 cu privire la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă referitoare la faptul că executarea imediată şi integrală a actelor contestate sau susceptibile a fi contestate poate, în anumite circumstanţe, cauza persoanelor un prejudiciu ireparabil şi pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura posibilului, măsura de protecţie provizorie acordată reclamantului nu influenţează în niciun fel decizia ce urmează a fi luată de instanţa sesizată cu contestarea actului administrativ şi care va evalua legalitatea acestuia.
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 304 pct. 9 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi de I.M. împotriva sentinţei civile nr. 5/F din 13 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrative şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4695/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4703/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
