ICCJ. Decizia nr. 4705/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4705/2010
Dosar nr. 3682/1/2010
Şedinţa de la 2 noiembrie 2010
Asupra contestaţiei de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 247 din 21 ianuarie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat de T.V. împotriva sentinţei civile nr. 74 din 3 martie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pentru a pronunţa această soluţie, Înalta Curte a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 74 din 3 martie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului O.M.; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului I.J.P.F. Timiş; a respins acţiunea formulată de reclamantul T.V. în contradictoriu cu I.J.P.F. Timiş şi O.M. ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins ca nefondată acţiunea formulată în contradictoriu cu I.G.P.F. şi cererea privind obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Înalta Curte, ca instanţă de control judiciar a constatat că instanţa de fond a abordat acţiunea reclamantului, prin raportare la obiectul acesteia, astfel că soluţia este corectă şi în acord cu prevederile legale incidente atât sub aspectul excepţiilor invocate cât şi al fondului litigiului, întrucât reclamantul nu a solicitat obligarea pârâţilor I.J.P.F. Timiş şi O.M. la întocmirea unui act sau transmiterea unei documentaţii.
În ceea ce priveşte pretenţia reclamantului de a i se recunoaşte dreptul la acordarea gradului de comisar şef de poliţie, cu acordarea drepturilor băneşti aferente acestui grad, cu recalcularea drepturilor de pensie şi refacerea deciziei de pensionare, instanţa de recurs a apreciat că aceasta nu este atributul I.J.P.F. Timiş ci al Ministrului Administraţiei şi Internelor, conform art. 15 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 360/2002, astfel că I.J.P.F. Timiş nu are calitatea de debitor în raportul juridic dedus judecăţii.
Concluzionând, instanţa de recurs a constatat că din probatoriul administrat rezultă că reclamantul, contrar celor susţinute, nu a sesizat anterior încetării raporturilor sale de serviciu prin pensionare nici I.J.P.F. Timiş şi nici I.G.P.F. cu o cerere de întocmire a actelor de transmitere a documentelor în vederea recunoaşterii dreptului său la acordarea gradului de comisar şef de poliţie, astfel că deşi I.G.P.F. are obligaţia de a propune avansarea, nu se poate reţine în sarcina acestei autorităţi un refuz nejustificat în sensul art. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Împotriva deciziei nr. 247 din 21 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, T.V. a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., reiterând motivele şi argumentele prezentate în faţa instanţei de recurs.
În esenţă, contestatorul a susţinut următoarele:
1. Dispoziţiile legale incidente în cauză prevăd că acordarea gradelor profesionale în structurile de ordine publică şi siguranţă naţională nu se face la cerere, ci ca urmare a unor lucrări de personal.
2. Afirmaţia instanţei în sensul că nu a solicitat obligarea intimaţilor I.J.P.F. Timiş şi lui O.M. la întocmirea unui act sau la transmiterea unei documentaţii, este falsă.
3. Curtea nu a ţinut cont de dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, invocând în mod greşit prevederile art. 2 alin. (1) lit. i).
4. Curtea a vorbit de fondul cererii, dar nu s-a pronunţat asupra nici unui capăt de cerere supuse judecăţii.
5. Curtea, în mod greşit, a considerat că nu se poate reţine în sarcina intimaţilor I.J.P.F. Timiş şi O.M. calitatea procesuală pasivă.
În concluzie, susţine constestatorul, hotărârea pronunţată este rezultatul unei greşeli materiale evidente.
Examinând contestaţia în anulare de faţă, Înalta Curte o va respinge, ca neîntemeiată, pentru considerentele arătate în continuare:
Contestaţia în anulare a fost formulată în temeiul art. 318 C. proc. civ., conform căruia:
Art. 318 „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.
Cu referire la noţiunea de „greşeală materială” în sensul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., în practica judecătorească s-a reţinut că această noţiune nu trebuie să fie interpretată extensiv, ci doar stricto sensu, cu accent pe aspectele formale ale judecăţii, care să nu presupună necesitatea reexaminării fondului litigiului sau a probelor administrate.
Or, prin invocarea aceloraşi motive şi argumente ca şi în faţa instanţei de recurs, contestatorul şi-a întemeiat numai în mod formal cererea sa pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., în realitate urmărind reiterarea căii de atac a recursului.
În cauza de faţă, Înalta Curte constată că nu suntem în prezenţa unei greşeli materiale, în sensul dispoziţiilor art. 318 alin. (1) Teza I C. proc. civ. Noţiunea de „greşeală materială” folosită de legiuitor în art. 318 C. proc. civ. nu trebuie interpretată altfel decât în sensul textului legal.
Verificarea unei astfel de greşeli materiale nu trebuie să implice, aşadar, reexaminarea fondului cauzei sau reaprecierea probelor, deoarece contestaţia în anulare tinde la desfiinţarea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, iar prin aceste dispoziţii legale nu s-a urmărit să se pună la dispoziţia părţilor calea recursului la recurs.
Analizând contestaţia formulată şi sub aspectul motivului invocat de contestator, al neanalizării motivelor de recurs formulate, Înalta Curte a constatat că instanţa de reformare s-a pronunţat pe cererea reclamantului şi a constatat că deşi reclamantul susţine că a sesizat anterior încetării raporturilor sale de serviciu prin pensionare şi I.J.P.F. Timiş şi I.G.P.F. cu o cerere de întocmire a actelor de transmitere a documentelor în vederea recunoaşterii dreptului său la acordarea gradului de comisar şef de poliţie, nu s-au adus dovezi în sprijinul celor afirmate.
Verificând motivele indicate de contestatori, Înalta Curte constată că toate vizează presupuse greşeli de judecată, autorul lor solicitând, în realitate, reevaluarea, rejudecarea recursului ca efect al admiterii unui „recurs la recurs”.
În baza art. 320 C. proc. civ., văzând că motivele invocate nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 317 - 318 C. proc. civ. se va respinge contestaţia în anulare, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de T.V. împotriva deciziei nr. 247 din 21 ianuarie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4703/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4717/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
